Discursul Papei la întâlnirea din Palermo cu tinerii

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu tinerii
Palermo, 15 septembrie 2018

Dragi prieteni, bună seara!

Sunt bucuros să vă întâlnesc la apogeul acestei zile! O zi un pic obositoare, dar frumoasă, frumoasă, frumoasă! Mulțumesc palermitanilor! Mulțumesc pentru cele trei întrebări. Eu cunoșteam cele trei întrebări și am scris câteva răspunsuri, dar îmi place să subliniez, și dacă vine o altă ideea s-o pun în acel moment.

Prima, a ta, era despre cum să ascultăm glasul Domnului și să formăm un răspuns. Dar eu aș întreba: cum îl ascultăm pe Domnul? Cum îl ascultăm? Unde vorbește Domnul? Voi aveți numărul de telefon al Domnului, pentru a-l suna?… Cum este ascultat Domnul? Vă voi spune asta, și asta în mod serios: Domnul nu este ascultat stând în fotoliu. Ați înțeles? Așezat, viața comodă, fără a nu face nimic, și aș vrea să-l ascult pe Domnul. Te asigur că vei asculta orice lucru, în afară de Domnul. Domnul, cu viața comodă, în fotoliu, nu este ascultat. A rămâne așezați, în viață – ascultați asta, este foarte important pentru viața voastră de tineri – a rămâne așezați creează interferență cu Cuvântul lui Dumnezeu, care este dinamic. Cuvântul lui Dumnezeu nu este static, și dacă tu ești static nu poți să-l auzi. Dumnezeu este descoperit mergând. Dacă tu nu ești în mișcare pentru a face ceva, pentru a lucra pentru alții, pentru a duce o mărturie, pentru a face binele, niciodată nu-l vei asculta pe Domnul. Pentru a-l asculta pe Domnul trebuie să fim în mișcare, neașteptând ca în viață să se întâmple ceva în mod magic. Vedem asta în fascinanta istorie de iubire care este Biblia. Aici Domnul cheamă încontinuu oameni tineri. Mereu, încontinuu. Și îi place să vorbească tinerilor în timp ce sunt în mișcare – de exemplu, gândiți-vă la cei doi discipoli din Emaus – sau în timp ce se ocupă cu ceva – gândiți-vă la David care păștea turma, în timp ce frații săi stăteau acasă liniștiți, sau la război. Dumnezeu detestă lenea și iubește acțiunea. Leneșii nu vor putea moșteni glasul Domnului. Ați înțeles? Dar nu este vorba de a vă mișca pentru a rămâne în formă, de a alerga în fiecare zi pentru a vă antrena. Nu, nu este vorba despre asta. Este vorba de a mișca inima, a pune în mișcare inima. Gândiți-vă la tânărul Samuel. Stătea zi și noapte în templu, și totuși era în mișcare continuă, pentru că nu stătea cufundat în treburile sale, ci era în căutare. Dacă tu vrei să asculți glasul Domnului, pune-te în mișcare, trăiește în căutare. Domnul vorbește celui care este în căutare. Cine caută, merge. A fi în căutare este mereu sănătos; a ne simți deja sosiți, mai ales pentru voi, este tragic. Ați înțeles? Să nu vă simțiți niciodată sosiți, niciodată! Mie îmi place să spun, reluând icoana fotoliului, îmi place să spun că este urât a vedea un tânăr la pensie, pensionat. Este urât! Un tânăr trebuie să fie în mișcare, nu la pensie. Tinerețea te determină la asta, dar dacă tu ieși la pensie la 22 de ani, ai îmbătrânit prea repede, prea repede!

Isus ne dă un sfat pentru a asculta glasul Domnului: „Căutați și veți găsi” (Lc 11,9). Da, dar unde să căutăm? Nu pe telefon – așa cum am spus -: acolo telefoanele Domnului nu ajung. Nu la televizor, unde Domnul nu are niciun canal. Nici în muzica asurzitoare și în distracția care tâmpește: acolo legătura cu cerul este întreruptă. Domnul nu trebuie căutat nici în fața oglinzii – acesta este un pericol, ascultați bine: Domnul nu trebuie căutat nici în fața oglinzii -, unde stând singuri riscați să rămâneți dezamăgiți de ceea ce sunteți. Acea amărăciune pe care voi o simțiți, uneori, care aduce tristețea: „dar cine sunt eu?, ce fac?, nu știu ce să fac…”, și te duce la tristețe. Nu. În mișcare, mereu în mișcare. Nu-l căutați în cămăruța voastră, închiși în voi înșivă regândind la trecut sau mergând cu gândul într-un viitor necunoscut. Nu, Dumnezeu vorbește acum în relație. În mișcare și în relație cu alții. Nu vă închideți în voi înșivă, destăinuiți-vă Lui, încredințați Lui totul, căutați-l în rugăciune, căutați-l în dialogul cu alții, căutați-l mereu în mișcare, căutați-l mergând. Veți înțelege că Isus crede în voi mai mult decât credeți voi în voi înșivă. Acest lucru este important: Isus crede în voi mai mult decât credeți voi în voi înșivă. Isus vă iubește mai mult decât vă iubiți voi. Căutați-l ieșind din voi înșivă, în mișcare: El vă așteaptă. Faceți grup, faceți-vă prieteni, faceți plimbări, faceți întâlniri, faceți Biserică așa, mergând. Evanghelia este școală de viață, Evanghelia ne duce mereu la drum. Cred că acesta este modul de a ne pregăti pentru a-l asculta pe Domnul.

Și după aceea, vei auzi invitația Domnului de a face un lucru, sau un alt lucru… În Evanghelie vedem că unuia îi spune: „Urmează-mă!”, altuia îi spune: „Mergi să faci asta…”. Domnul te va face să simți ce vrea de la tine, dar cu condiția ca tu să nu stai așezat, ca tu să fii în mișcare, ca tu să-i cauți pe alții și să încerci să faci dialog și comunitate cu alții, și mai ales ca tu să te rogi. Să te rogi cu cuvintele tale: cu ceea ce îți vine din inimă. Este rugăciunea cea mai frumoasă. Isus ne cheamă mereu să înaintăm în larg: nu te mulțumi să privești orizontul de pe plajă, nu, mergi înainte. Nu te vrea în culise spionându-i pe alții sau în tribună comentând, ci te vrea pe scenă. Pune-te în joc! Îți este frică să nu faci vreo impresie proastă? Fă-o, ai răbdare. Toți am făcut multe impresii proaste, multe. A te discredita nu este drama vieții. În schimb drama vieții este a nu ne implica: aceea este drama! Este a nu dărui viața! Mai bine să mergeți pe vise frumoase cu vreo impresie proastă decât să deveniți pensionați ai trăirii comode – grăsani, acolo, comozi -. Mai bine idealiști buni decât realiști leneși: mai bine este a fi Don Quijote decât Sancho Panza!

Și încă un alt lucru care vă poate ajuta, l-am spus în treacăt, dar vreau să-l repet: visați măreț! Visați măreț, măreț! Pentru că în visele mărețe tu vei găsi multe, multe cuvinte ale Domnului care îți spune ceva.

A merge, a căuta, a visa… Un ultim verb care ajută pentru a asculta glasul Domnului este a sluji, a face ceva pentru alții. Mereu față de alții, nu concentrat asupra ta, ca aceia care au ca nume „eu, pe mine, cu mine, pentru mine”, acei oameni care trăiesc pentru ei înșiși dar la sfârșit ajung ca oțetul, așa rău…

A doua întrebare. Să vedem dacă am scris ceva… Într-adevăr, insula voastră este un centru de întâlnire a multor culturi… Eu nu cunosc Sicilia, este prima dată: am fost la Lampedusa și acum, aici. Și limba voastră, dialectele voastre au rădăcini din multe limbi, multe, pentru că a fost o răscruce de culturi și toate au lăsat o urmă culturală. Voi sunteți un popor [rod al] întâlnirii de culturi și de persoane. Mi-a plăcut să aud asta, să aud spus de voi, de tine, că Sicilia – este în centrul Mediteranei, a fost mereu ținut de întâlnire. Nu este vorba numai de o frumoasă tradiție culturală, este un mesaj de credință. Vocația voastră va fi cu siguranță să fiți bărbați și femei de întâlnire. A întâlni și a crea întâlnire; a favoriza întâlnirile, pentru că lumea de astăzi este o lume de ciocniri; de războaie, de ciocniri… Oamenii nu se înțeleg… Și credința se întemeiază pe întâlnire, o întâlnire cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri, a coborât El ca să ne întâlnească. El ne vine în întâmpinare, El ne precede, pentru a ne întâlni. Credința se întemeiază pe întâlnire. Și [în] întâlnirea dintre noi, cât contează demnitatea celorlalți? Dumnezeu vrea ca noi să ne mântuim împreună, nu singuri, vrea ca noi să fim fericiți împreună, nu în mod egoist singuri; vrea ca să ne mântuim ca popor. Acest cuvânt, „popor”: voi sunteți un popor cu o identitate mare și trebuie să fiți deschiși la toate popoarele care, ca în alte timpuri, vin la voi. Cu acea muncă a integrării, a primirii, de a respecta demnitatea celorlalți, a solidarității… Pentru noi nu sunt propuneri bune pentru oameni educați, ci trăsături distinctive ale unui creștin. Un creștin care nu este solidar, nu este creștin. Solidaritatea este o trăsătură a creștinului. Ceea ce lipsește astăzi, ceea ce se duce lipsă, este iubirea: nu iubirea sentimentală, pe care noi o putem privi în serialele tv, în telenovele, ci aceea concretă, iubirea din Evanghelie. Și eu vă voi spune, ție și tuturor celor care au pus întrebarea cu tine: cum merge iubirea ta? Cum este termometrul iubirii tale?

Noi suntem buni să facem distincții, chiar corecte și fine, dar uneori uităm simplitatea credinței. Și ce anume ne spune credința? „Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie” (2Cor 9,7). Iubire și bucurie: aceasta este primire. Pentru a trăi nu se poate doar distinge, adesea pentru a se justifica; trebuie să se implice. O spun în dialect? În dialect uman: trebuie să ne murdărim mâinile! Ați înțeles? Dacă voi nu sunteți capabili să vă murdăriți mâinile, niciodată nu veți fi primitori, niciodată nu vă veți gândi la celălalt, la nevoile celuilalt. Dragilor, „viața nu se explică, se trăiește!”. Să lăsăm explicațiile pentru după; dar a trăi viața. Viața se trăiește. Această afirmație nu este a mea, a spus-o un mare autor din acest ținut. Este valabil și mai mult pentru viața creștină: viața creștină se trăiește. Prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: pun la dispoziție capacitățile mele, talentele mele, tot ceea ce știu eu să fac? Am timp pentru alții? Sunt primitor cu alții? Activez un pic de iubire concretă pe parcursul zilelor mele?

Astăzi totul pare că este în legătură, dar în realitate ne simțim prea izolați, distanți. Acum vă fac să vă gândiți, fiecare dintre voi, la singurătatea pe care o aveți în inimă: de câte ori vă aflați singuri cu acea tristețe, cu acea singurătate? Acesta este termometrul care îți arată că temperatura primirii, a murdăririi mâinilor, a slujirii celorlalți este prea scăzută. Tristețea este un indicator al lipsei de angajare [spune compromis], și fără angajare voi nu veți putea niciodată să fiți constructori ai viitorului! Voi trebuie să fiți constructori ai viitorului, viitorul este în mâinile voastre! Gândiți-vă bine la asta: viitorul este în mâinile voastre. Voi nu puteți lua telefonul și suna o firmă care să vă facă viitorul: viitorul trebuie să-l faci tu, cu mâinile tale, cu inima ta, cu iubirea ta, cu pasiunile tale, cu visele tale. Cu alții. Primitor și în slujba altora.

Avem nevoie de bărbați și femei adevărați, nu de persoane care se prefac că sunt bărbați și femei. Bărbați și femei adevărați, care denunță viața depravată și exploatarea. Nu vă fie frică să denunțați, să strigați! Avem nevoie de bărbați și femei care trăiesc relații libere și eliberatoare, care îi iubesc pe cei mai slabi și sunt pasionați de legalitate, oglindă a onestității interioare. Avem nevoie de bărbați și femei care fac ceea ce spun – a face ceea ce spui – și care spun nu acelei schimbări de fațadă care se extinde mult. A face ceea ce vreau să duc înainte și a nu da o zugrăveală și tot înainte așa, nu. Viața nu se face cu zugrăveli; viața se face în angajare, în luptă, în denunțare, în discuție, în a juca propria viață pentru un ideal; în vise… Voi faceți asta, și așa merge. A fi primitori înseamnă a fi noi înșine, a fi în slujba altora, a ne murdări mâinile și tot ceea ce am spus. De acord? De acord cu adevărat?

Și acum, ultima întrebare – am scris ceva în timp ce vorbeai tu… -: cum să trăim faptul de a fi tineri în acest ținut? Îmi place să spun că sunteți chemați să fiți zori de speranță. Speranța va apare la Palermo, în Sicilia, în Italia, în Biserică pornind de la voi. Voi aveți în inimă și în mâini posibilitatea de a face să se nască și să crească speranța. Pentru a fi zori de speranță trebuie să vă treziți în fiecare dimineață cu inimă tânără, plină de speranță, luptând pentru a nu vă simți bătrâni, pentru a nu ceda în fața acelei logici a ceea ce nu poate fi răscumpărat. Este o logică perversă: asta nu merge, nu schimbă nimic, totul este pierdut… Aceasta este o logică perversă, este pesimismul, conform căruia nu există mântuire pentru acest pământ, totul s-a terminat. Nu! Nu fatalismului, nu pesimismului, da speranței, da speranței creștine. Și voi aveți în mâini capacitatea de a face speranța, de a face să meargă înainte speranța. Vă rog, nu resemnării! Ascultați bine: un tânăr nu poate să fie resemnat. Nu resemnării! Totul se poate schimba. „Dar, părinte, unde trebuie să sun pentru a schimba totul?” La inima ta, la visele tale, la capacitatea ta de bărbat, de femeie de a duce înainte un rod. De a da naștere. Cum vei da naștere unui fiu sau unei fiice mâine, de a da naștere și unei civilizații noi, unei civilizații primitoare, unei civilizații fraterne, unei civilizații a iubirii. Totul se poate schimba!

Fiți fii liberi. În timp ce tu vorbeai, mă gândeam că trăim un timp de criză. Este adevărat. Știm toți asta. Atâtea crize diferite, dar lumea e cea care este în criză; atâtea războaie mici, dar lumea este în război; atâtea probleme financiare, dar tinerii sunt fără loc de muncă… Este o lume de criză; o lume în care noi putem vedea și dezorientarea care te duce la criză. Cuvântul criză înseamnă că te fac să dansezi în incertitudine; cuvântul criză spune că tu nu poți sta pe loc pentru că totul cade, totul se pierde. Care sunt valorile voastre?

Am vorbit despre speranța voastră, despre viitor: voi sunteți speranța. Am vorbit despre prezent: voi aveți speranța în mâinile voastre, astăzi. Dar vă întreb: în acest timp de criză, voi aveți rădăcini? Fiecare să răspundă în inima sa: „Care sunt rădăcinile mele?”. Sau le-ai pierdut? „Sunt un tânăr cu rădăcini sau sunt deja un tânăr dezrădăcinat?”. Mai înainte am vorbit despre tineri în fotoliu, despre tineri la pensie, despre tineri liniștiți care nu se pun în mișcare. Acum te întreb: tu ești un tânăr cu rădăcini, sau dezrădăcinat? Am vorbit despre acest ținut cu atâta cultură: dar tu ești înrădăcinat în cultura poporului tău? Tu ești înrădăcinat în valorile poporului tău, în valorile familiei tale? Sau ești un pic în aer, un pic fără rădăcini – scuzați-mi cuvântul – un pic „gazos”, fără fundamente, fără rădăcini? „Dar, părinte, unde pot să găsesc rădăcinile?”. În cultura voastră: veți găsi atâtea rădăcini! În dialogul cu alții… Dar mai ales – și asta vrea să subliniez – vorbiți cu bătrânii. Ascultați-i pe bătrâni. „Părinte, ei spun mereu aceleași lucruri!”. Ascultați-i. Certați-vă cu bătrânii, pentru că dacă tu te cerți cu bătrânii, ei vor vorbi mai profund și îți vor spune lucruri. Ei trebuie să-ți dea rădăcinile, rădăcini care după aceea – în mâinile tale – vor produce speranță care va înflori în viitor. În mod diferit, dar cu rădăcini. Fără rădăcini, totul este pierdut: nu se poate merge și crea speranță fără rădăcini. Un poet ne spunea: „Ceea ce pomul are înflorit vine din ceea ce are sub pământ”, din rădăcini. Căutați rădăcinile.

Și dacă cineva crede că bătrânii sunt plictisitori, care repetă mereu aceleași lucruri, îi sfătuiesc: mergeți la ei, faceți-i să vorbească, certați-vă cu ei. Și ei vor începe să vă spună lucruri interesante, care vă vor da forță, vă vor da forță pentru a merge înainte. „Dar eu trebuie să fac aceleași lucruri pe care le-au făcut ei?”. Nu! Luați de la el forța, apartenența. Un tânăr care nu are apartenență într-o societate, într-o familie, într-o cultură, este un tânăr fără identitate, fără chip. În timp de criză trebuie să visăm, trebuie să ne punem în mișcare, trebuie să-i slujim pe alții, trebuie să fim primitori, trebuie să fim tineri de întâlnire, trebuie să fim tineri cu speranța în mâini, cu viitorul în mâini și trebuie să fim tineri care iau din rădăcini capacitatea de a face să înflorească speranță în viitor. Vă rog, nu fiți dezrădăcinați, „gazoși”, pentru că fără rădăcini nu veți avea apartenență și nu veți avea identitate.

Îmi place să vă văd aici, în Biserică, purtători bucuroși de speranță, ai speranței lui Isus care depășește păcatul. Eu nu vă voi spune că voi sunteți sfinți, nu. Voi sunteți păcătoși, toți, ca mine, ca toți. Dar forța lui Isus este cea care depășește păcatul și te ajută să mergi înainte. Speranța care depășește moartea. Visăm și trăim cultura speranței, cultura bucuriei, cultura apartenenței la un popor, la o familie, cultura care știe să ia din rădăcini forța pentru a înflori și a aduce rod.

Multe mulțumiri pentru ascultare, pentru prezență… Voi sunteți în picioare… Scuzați-mă, eu v-am vorbit stând așezat, dar gleznele mă dor tare, la ora aceasta! Mulțumesc. Și nu uitați: rădăcini, prezentul în mâini și a munci pentru speranța viitorului, pentru a avea apartenență și identitate. Mulțumesc!

Acum aș vrea să vă dau binecuvântarea. Eu știu că printre voi sunt tineri catolici, creștini, din alte tradiții religioase, precum și unii agnostici. Pentru aceasta voi da tuturor binecuvântarea și îi voi cere lui Dumnezeu ca să binecuvânteze acea sămânță de neliniște care este în inima voastră.

Doamne, Doamne Dumnezeule, privește-i pe acești tineri. Tu cunoști pe fiecare dintre ei, Tu știi ce gândesc, Tu știi că au voința de a merge înainte, de a face o lume mai bună. Doamne, fă-i căutători ai binelui și ai fericirii; fă-i activi pe drum și în întâlnirea cu alții; fă-i îndrăzneți în slujire; fă-i umili în căutarea rădăcinilor și în ducerea lor înainte pentru a da roade, a avea identitate, a avea apartenență. Doamne, Doamne Dumnezeule, însoțește-i pe toți acești tineri pe drum și binecuvântează-i pe toți. Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 15.09.2018
Publicarea pe acest sit: 15.09.2018
Etichete: , ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?