Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnire cu preoți, călugări, călugărițe
și seminariști în biserica din Ghetsemani
lângă Grădina Măslinilor, 26 mai 2014
„Apoi a ieșit și a mers… pe Muntele Măslinilor, iar discipolii îl urmau” (Lc 22,39).
Când vine ora marcată de Dumnezeu pentru a mântui omenirea din sclavia păcatului, Isus se retrage aici, în Ghetsemani, la poalele Muntelui Măslinilor. Ne aflăm în acest loc sfânt, sfințit de rugăciunea lui Isus, de angoasa lui, de sudoarea lui de sânge; sfințit mai ales de „da”-ul său spus voinței de iubire a Tatălui. Aproape că ne este teamă să ne apropiem de sentimentele pe care le-a experimentat Isus în ora aceea; intrăm pe vârful picioarelor în acel spațiu interior în care s-a decis drama lumii.
În acea oră, Isus a simțit necesitatea de a se ruga și de a-i avea lângă El pe discipolii săi, pe prietenii săi, care l-au urmat și au împărtășit mai îndeaproape misiunea sa. Însă aici, la Ghetsemani, urmarea devine dificilă și nesigură; există amenințarea îndoielii, a oboselii și a terorii. În desfășurarea dificilă a pătimirii lui Isus, discipolii vor asuma diferite atitudini față de Învățătorul: atitudini de apropiere, de îndepărtare, de nesiguranță.
Ne va face bine nouă tuturor, episcopi, preoți, persoane consacrate, seminariști, în acest loc, să ne întrebăm: cine sunt eu în fața Domnului meu care suferă?
Sunt dintre cei care, invitați de Isus să vegheze cu El, adorm și în loc să se roage caută să evadeze închizând ochii în fața realității?
Sau mă recunosc în cei care au fugit de frică, părăsindu-l pe Învățător în ora cea mai tragică a vieții sale pământești?
Există oare în mine duplicitatea, falsitatea celui care l-a vândut pentru treizeci de arginți, care a fost numit prieten, și totuși l-a trădat pe Isus?
Mă recunosc în cei care au fost slabi și l-au tăgăduit, ca Petru? El cu puțin înainte i-a promis lui Isus că-l va urma până la moarte (cf. Lc 22,33); apoi, strâns la colț și asaltat de frică, jură că nu-l cunoaște.
Mă asemăn cu aceia care de acum organizau viața lor fără El, asemenea celor doi discipoli din Emaus, nesăbuiți și înceți la inimă să creadă în cuvintele profeților (cf. Lc 24,25)?
Sau, slavă lui Dumnezeu, mă aflu printre aceia care au fost fideli până la sfârșit, ca Fecioara Maria și apostolul Ioan? Când pe Golgota totul devine întuneric și orice speranță pare terminată, numai iubirea este mai puternică decât moartea. Iubirea Mamei și a discipolului preaiubit îi determină să rămână la picioarele crucii, pentru a împărtăși până la capăt durerea lui Isus.
Mă recunosc în cei care l-au imitat pe Învățătorul lor până la martiriu, mărturisind cât de mult El era totul pentru ei, forța incomparabilă a misiunii lor și orizontul ultim al vieții lor?
Prietenia lui Isus față de noi, fidelitatea sa și milostivirea sa sunt darul inestimabil care ne încurajează să continuăm cu încredere urmarea Lui, în pofida căderilor noastre, a greșelilor noastre, chiar a trădărilor noastre.
Însă această bunătate a Domnului nu ne scutește de vigilența în fața ispititorului, a păcatului, a răului și a trădării care pot să străbată și viața sacerdotală și călugărească. Noi toți suntem expuși păcatului, răului, trădării. Simțim disproporția dintre măreția chemării lui Isus și micimea noastră, dintre sublimitatea misiunii și fragilitatea noastră umană. Însă Domnul, în marea sa bunătate și în milostivirea sa infinită, ne ia mereu de mână, pentru ca să nu ne înecăm în marea disperării. El este mereu alături de noi, nu ne lasă niciodată singuri. Așadar, să nu ne lăsăm învinși de frică și de descurajare, ci să mergem înainte cu curaj și încredere pe drumul nostru și în misiunea noastră.
Voi, iubiți frați și surori, sunteți chemați să-l urmați pe Domnul cu bucurie în această Țară binecuvântată! Este un dar și este și o responsabilitate. Prezența voastră aici este foarte importantă; toată Biserica vă este recunoscătoare și vă susține cu rugăciunea. Din acest loc sfânt, doresc de asemenea să adreseze un salut afectuos tuturor creștinilor din Ierusalim: aș vrea să asigur că îi amintesc cu afect și că mă rog pentru ei, cunoscând bine dificultatea vieții lor în oraș. Îi îndemn să fie martori curajoși ai pătimirii Domnului, dar și ai Învierii sale, cu bucurie și în speranță.
Să-i imităm pe Fecioara Maria și pe sfântul Ioan și să stăm lângă multele cruci unde Isus este încă răstignit. Acesta este drumul pe care Răscumpărătorul nostru ne cheamă să-l urmăm: nu există altul, acesta este!
„Dacă îmi slujește cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi și cel care mă slujește” (In 12,26).
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.05.2014
Publicarea pe acest sit: 26.05.2014
Etichete: Discursuri, Călătorii, Țara Sfântă, Papa F