Discursul Papei la întâlnirea cu tinerii și cu bătrânii din Iqualuit

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu tinerii și cu bătrânii din Iqualuit
vineri, 29 iulie 2022

Iubiți frați și surori, bună seara!

Salut cordial pe doamna guvernator general și pe voi toți, fericit să vă întâlnesc. Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre, precum și pentru cântecele, dansurile și melodiile, pe care le-am apreciat mult!

Puțin mai înainte am ascultat pe câțiva dintre voi, foști elevi din școlile rezidențiale: mulțumesc pentru curajul de a spune, împărtășind mari suferințe, pe care nu mi le-aș fi imaginat. Asta a retrezit în mine indignarea și rușinea care mă însoțesc de multe luni. Și astăzi, și aici, aș vrea să vă spun că sunt foarte îndurerat și doresc să cer iertare pentru răul comis nu de puțini catolici în școlile care au contribuit la politicile de asimilare culturală și de izolare. Mamianak (Îmi pare rău). Mi-a revenit în minte mărturia unui bătrân, care descria frumusețea atmosferei care domnea în familiile indigene înainte de venirea sistemului școlilor rezidențiale. Compara acea perioadă, în care bunici, părinți și copii stăteau armonios împreună, primăvara, când păsările cântau fericite în jurul mamei. Dar dintr-o dată – spunea el – cântarea s-a oprit: familiile au fost destrămate, cei mici au fost luați, departe de ambientul lor; peste toate s-a coborât iarna.

Aceste cuvinte, în timp ce provoacă durere, trezesc și scandal; și mai mult dacă le confruntăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, care a poruncit: „Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău” (Ex 20,12). Această posibilitate nu a fost pentru atâtea familii ale voastre, a dispărut când copiii au fost separați de părinți și propria țară a fost simțită ca periculoasă și străină. Acele asimilări forțate reevocă o altă pagină biblică, relatarea dreptului Nabot (cf. 1Rg 21), care nu voia să cedeze via moștenită de la părinții săi celui care, guvernând, era dispus să folosească orice mijloc numai să i-o smulgă. Și vin în minte și acele cuvinte puternice ale lui Isus împotriva celui care-i scandalizează pe cei mici și disprețuiește și numai unul dintre ei (cf. Mt 18,6.10). Cât rău în ruperea legăturilor dintre părinți și copii, în rănirea celor mai dragi sentimente, în vătămarea și scandalizarea celor mici!

Dragi prieteni, suntem aici cu voința de a parcurge împreună o parte din drumul de vindecare și de reconciliere care, cu ajutorul Creatorului, să ne ajute să facem lumină cu privire la cele întâmplate și să depășim trecutul întunecat. Cu privire la înfrângerea întunericului, și acum, ca și în întâlnirea noastră de la sfârșitul lui martie, ați aprins qulliq-ul. El, în afară de a da lumină în timpul nopților lungi de iarnă, permitea, răspândind căldură, să se reziste la rigorile climei: așadar era esențial pentru a trăi. Și astăzi rămâne un foarte frumos simbol de viață, al unei trăiri luminoase care nu capitulează în fața întunericului nopții. Așa sunteți voi, mărturie perenă a vieții care nu se stinge, a unei lumini care strălucește și pe care nimeni n-a reușit s-o sufoce.

Sunt plin de recunoștință pentru oportunitatea de a fi aici în Nunavut, în interiorul lui Inuit Nunangat. Am încercat să-mi imaginez, după întâlnirea noastră la Roma, aceste locuri vaste în care locuiți din timpuri imemoriale și care pentru alții ar fi ostile. Voi ați știut să le iubiți, să le respectați, să le păstrați și să le valorizați, transmițând din generație în generație valori fundamentale, cum sunt respectul față de bătrâni, un genuin simț de fraternitate și grija față de ambient. Există o frumoasă și armonioasă corespundere între voi și pământul în care locuiți, pentru că și el este puternic și rezistent, și răspunde cu atâta lumină la întunericul care în mare parte a anului îl învăluie. Dar și acest pământ, ca orice persoană și populație, este delicat și trebuie să se aibă grijă de el. Să se aibă grijă, să se transmită grija: la asta îndeosebi sunt chemați tinerii, susținuți de exemplul bătrânilor! Grijă față de pământ, grijă față de persoane, grijă față de istorie.

Așadar, aș vrea să mă adresez ție, tânăr Inuit, viitor al acestui pământ și prezent al istoriei sale. Aș vrea să-ți spun, citând un mare poet: „Ceea ce ai moștenit de la părinți, recucerește-l dacă vrei să-l posezi cu adevărat” (J.W. von Goethe, Faust, I, Nacht). Nu este suficient a trăi din ceea ce se obține, trebuie recucerit ceea ce s-a primit în dar. Așadar, nu te teme să asculți și să reasculți sfaturile celor mai bătrâni, să îmbrățișezi istoria ta pentru a scrie pagini noi, să te pasionezi, să iei poziție în fața faptelor și a persoanelor, să intri în joc! Și pentru a te ajuta să faci să strălucească făclia existenței tale, aș vrea să-ți dau și eu, ca frate bătrân, trei sfaturi.

Primul: mergi spre înalt. Locuiești în aceste vaste regiuni din nord. Ele să-ți amintească vocația ta de a tinde spre înalt, fără a te lăsa târât în jos de cel care vrea să te facă să crezi că este mai bine să te gândești numai la tine însuți și să folosește timpul pe care-l ai numai pentru distracția ta și interesele tale. Prietene, nu ești făcut pentru a vegeta, pentru a petrece zilele cântărind obligații și plăceri, ești făcut pentru a năzui spre înalt, spre dorințele mai adevărate și frumoase pe care le porți în inimă, spre Dumnezeu care trebuie iubit și spre aproapele care trebuie slujit. Nu te gândi că nu se pot obține marile visuri ale vieții. Ești făcut pentru a-ți lua zborul, pentru a îmbrățișa curajul adevărului și a promova frumusețea dreptății, pentru „a ridica temperamentul tău moral, a fi compătimitor, a-i sluji pe ceilalți și a construi relații” (cf. Inunnguiniq Iq Principles 3-4), pentru a semăna pace și grijă acolo unde te afli; pentru a aprinde entuziasmul celui care trăiește lângă tine; pentru a merge mai departe, nu pentru a nivela toate.

Dar – ai putea să-mi spui – a trăi așa este mai greu decât a zbura. Desigur, nu este ușor, pentru că este mereu la pândă acea „forță de gravitate spirituală” care împinge pentru a te trage în jos, pentru a paraliza dorințele, pentru a slăbi bucuria. Atunci, gândește la rândunica din arctic pe care noi o numim „charrán”: ea nu lasă ca vânturile potrivnice sau variațiile de temperatură s-o împiedice să meargă de la o extremitate la alta a pământului; uneori alege căi care nu sunt directe, acceptă devieri, se adaptează la anumite vânturi… dar menține mereu clară ținta, mereu merge spre destinație. Vei întâlni oameni care vor încerca să anihileze visele tale, care îți vor spune să te mulțumești cu puțin, să lupți numai pentru ceea ce îți convine. Atunci te vei întreba: de ce trebuie să mă străduiesc pentru ceva în care alții nu cred? De asemenea: cum pot să decolez în cadrul unei lumi care pare să coboare tot mai jos între scandaluri, războaie, înșelătorii, lipsă de dreptate, distrugere a ambientului, indiferență față de cei mai slabi, dezamăgiri din partea celui care ar trebui să dea exemplu? În fața acestor întrebări, care este răspunsul?

Aș vrea să-ți spun ție, tinere, ție, frate, soră tânără: tu ești răspunsul. Tu, frate, tu, soră. Nu numai pentru că dacă tu capitulezi ai pierdut deja din start, ci pentru că viitorul este în mâinile tale. Sunt în mâinile tale comunitatea care te-a generat, ambientul în care trăiești, speranța celor de vârsta ta, a celor care, chiar fără să-ți ceară, așteaptă de la tine binele original și irepetabil pe care îl poți introduce în istorie, pentru că „fiecare dintre noi este unic” (cf. Principle 5). Lumea în care locuiești este bogăția pe care ai moștenit-o: iubește-o, așa cum te-au iubit cei care ți-au dat viața și bucuriile mai mari, așa cum te iubește Dumnezeu, care pentru tine a creat ceea ce există frumos și nu încetează să aibă încredere în tine nici măcar pentru o clipă foarte scurtă. El crede în talentele pe care ți le-a dat. De fiecare dată când îl cauți vei înțelege cum calea pe care te cheamă s-o parcurgi tinde mereu spre înalt. Îl vei observa atunci când vei privi cerul rugându-te și mai ales când îți vei ridica privirea spre Cel Răstignit. Vei înțelege că Isus de pe cruce nu arată niciodată cu degetul împotriva ta, ci te îmbrățișează și te încurajează, deoarece crede în tine și atunci când tu ai încetat să crezi în tine însuți. Așadar nu pierde niciodată speranța, luptă, străduiește-te și nu-ți va părea rău. Mergi înainte pe drum, „pas după pas spre mai bine” (cf. Principle 6). Programează navigatorul existenței tale spre o țintă mare, spre înalt!

Al doilea sfat: vino la lumină. În momentele de tristețe și descurajare, gândește-te la qulliq: conține un mesaj pentru tine. Care? Că exiști pentru a veni la lumină în fiecare zi. Nu numai în ziua nașterii tale, când nu a depins de tine, ci în fiecare zi. Zilnic ești chemat să duci în lume o lumină nouă, cea a ochilor tăi, a zâmbetului tău, a binelui pe care tu și numai tu poți s-o adaugi. Nimeni altcineva nu poate s-o facă. Dar, pentru a veni la lumină, trebuie luptat în fiecare zi cu întunericul. Da, există o ciocnire zilnică între lumină și întuneric, care nu are loc acolo afară pe undeva, ci înăuntrul fiecăruia dintre noi. Calea luminii cere alegeri diu inimă curajoase împotriva întunericului falsităților, cere să „se dezvolte obișnuințe bune pentru a trăi bine” (cf. Principle 1), să nu se urmărească urme luminoase care dispar în grabă, focuri de artificii care lasă numai fum. Sunt „iluzii, parodii ale fericirii”, cum a spus aici în Canada Sfântul Ioan Paul al II-lea: „Oare nu întunericul cel mai dens este cel care se strecoară în sufletul tinerilor atunci când profeți falși sting în ei lumina credinței, a speranței, a iubirii” (Omilia la a XVII-a Zi Mondială a Tineretului, Toronto, 28 iulie 2002). Frate, soră, Isus este aproape de tine și dorește să lumineze inima ta pentru a te face să vii la lumină. El a spus: „Eu sunt lumina lumii” (In 8,12), dar a spus discipolilor săi și: „Voi sunteți lumina lumii” (Mt 5,14). Așadar, și tu ești lumină a lumii și vei deveni și mai mult astfel dacă lupți pentru a îndepărta din inimă întunericul trist al răului.

Pentru a învăța să faci asta trebuie învățată o artă continuă, care cere să „se depășească dificultățile și contradicțiile printr-o continuă căutare de soluții” (cf. Principle 2). Este arta de a separa în fiecare zi lumina de întuneric. Pentru a crea o lume bună, spune Biblia, Dumnezeu a început chiar așa, separând lumina de întuneric (cf. Gen 1,4). Și noi, dacă vrem să devenim mai buni, trebuie să învățăm să distingem lumina de întuneric. De unde se începe? Poți începe întrebându-te: ce anume îmi apare lucitor și seducător, dar apoi lasă în mine un mare gol? Acesta este întuneric! În schimb, ce anume îmi face bine și îmi lasă pace în inimă, chiar dacă mai întâi îmi cere să ies din anumite comodități și să domin anumite instincte? Aceasta este lumină! Și – mă întreb iarăși – care este forța care ne permite să separăm în noi lumina de întuneric, care ne face să spunem „nu” ispitelor răului și „da” ocaziilor de bine? Este libertatea. Libertate nu înseamnă a face tot ceea ce mi se pare și îmi place; nu este ceea ce pot face în pofida celorlalți, ci pentru ceilalți; nu este judecată totală, ci responsabilitate. Libertatea este darul cel mai mare pe care Tatăl nostru din ceruri ni l-a dat împreună cu viața.

În sfârșit, al treilea sfat: fă echipă. Tinerii fac lucruri mari împreună, nu singuri. Pentru că voi tinerii sunteți ca stelele de pe cer, care aici strălucesc în mod minunat: frumusețea lor se naște din ansamblu, din constelațiile pe care le compun, și care dau lumină și orientare nopților din lume. Și voi, chemați la înălțimile cerului și să străluciți pe pământ, sunteți făcuți pentru a străluci împreună. Trebuie permis tinerilor să facă grup, să fie în mișcare: nu pot să petreacă zilele izolați, ținuți ostateci de un telefon! Marii ghețari din aceste ținuturi fac să-mi vină în minte sportul național al Canadei, hocheiul pe gheață. Cum reușește Canada să cucerească toate acele medalii olimpice? Cum au făcut Sarah Nurse sau Marie-Philip Poulin să marcheze toate acele goluri? Hocheiul unește bine disciplina și creativitatea, tactica și forța fizică; dar ceea ce face diferența este mereu spiritul de echipă, fundament indispensabil pentru a înfrunta circumstanțele imprevizibile de joc. A face echipă înseamnă a crede că pentru a obține mari obiective nu se poate merge înainte singuri; trebuie să ne mișcăm împreună, să avem răbdarea de a țese rețele dese de pase. Înseamnă și a lăsa spațiu celorlalți, a ieși rapid când este rândul propriu și a fi suporter pentru colegi. Iată spiritul de echipă!

Prieteni, mergeți spre înalt, veniți la lumină în fiecare zi, faceți echipă! Și faceți toate acestea în cultura voastră, în limbajul foarte frumos Inuktitut. Vă urez, ascultându-i pe bătrâni și luând din bogăția tradițiilor voastre și a libertății voastre, să îmbrățișați Evanghelia păstrată și transmisă de strămoșii voștri și să întâlniți fața Inuk a lui Isus Cristos. Eu vă binecuvântez din inimă și vă spun: qujannamiik! [mulțumesc].

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.07.2022
Publicarea pe acest sit: 29.07.2022
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.