Discursul Papei la întâlnirea cu primarii și credincioșii municipalităților din „Țara Focurilor”

Discursul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
la întâlnirea cu primarii și credincioșii municipalităților din „Țara Focurilor”
Piazza Calipari, Acerra
sâmbătă, 23 mai 2026

Iubiți frați și surori, bună ziua tuturor!

Salut autoritățile și le mulțumesc tuturor celor care au colaborat la pregătirea întâlnirii de astăzi. Vă mulțumesc tuturor că sunteți aici!

Sunt bucuros să petrec această dimineață de sâmbătă cu voi, pentru a revedea o regiune a cărei frumusețe nicio nedreptate nu o poate șterge. În viață, înțelegem că, cu cât o frumusețe este mai fragilă, cu atât cere mai multă îngrijire și responsabilitate. Acesta este, preaiubiților, sensul principal al prezenței mele de astăzi la Acerra: să întăresc și să încurajez acel val de demnitate și responsabilitate pe care fiecare inimă sinceră îl simte atunci când viața izvorăște și imediat este amenințată de moarte. Cei care au darul credinței vor înțelege că acest val vine de la Dumnezeu Creatorul, care caută în fiecare bărbat și femeie colaboratori în proiectele sale de viață.

foto: Vatican Media

Cu puțin timp în urmă, în catedrală, m-am întâlnit cu câteva rude ale victimelor poluării care, în ultimele decenii, a făcut ca această zonă să fie cunoscută, din păcate, drept „Ținutul Focurilor”: un termen care nu face dreptate binelui care există și dăinuie, dar care cu siguranță a favorizat o conștientizare larg răspândită a gravității corupției și indiferenței care a permis să se producă crime. Am vrut să mulțumesc episcopilor, preoților, diaconilor, călugărilor și călugărițelor, precum și laicilor care au îmbrățișat cu bucurie mesajul enciclicei Laudato si’ și invitația constantă a Papei Francisc de a fi o Biserică deschisă, misionară și sinodală. Mergând împreună, depășind egocentrismul, îndrăznind să profețim în pofida rezistenței și a amenințărilor: aceasta este ceea ce ne cere Domnul și ceea ce ne inspiră Duhul său.

În acest teritoriu, de fapt, viața există și se opune morții; dreptatea există și se va afirma. Desigur, trebuie să alegem viața și să ne eliberăm de legăturile morții. Există întotdeauna un avantaj subtil în resemnare, în compromis, în amânarea deciziilor necesare și curajoase. Fatalismul, plângerea și transferul vinovăției asupra altora sunt terenul fertil pentru fărădelegi și o sursă de deșertificare a conștiințelor. De aceea aș vrea să vă spun tuturor: fiecare să își asume propriile responsabilități, să alegem dreptatea, să slujim viața! Binele comun este mai presus de preocupările câtorva, mai presus de interesele personale, fie ele mici sau mari.

Acest ținut a plătit un preț greu, a îngropat atât de mulți dintre copiii săi, a fost martor la suferința copiilor și a nevinovaților. Valoarea și greutatea acestei dureri ne cer să ne străduim împreună să fim martori ai unui nou pact. Călătoriți spre un timp al renașterii, care nu este un timp al respingerii, ci al acțiunii etice și al memoriei active. Este un timp pentru o privire contemplativă, cea la care enciclica Laudato si’ a chemat toate ființele umane, fiecare pornind de la responsabilitățile sale. „Cultura ecologică – a scris Papa Francisc – nu se poate reduce la o serie de răspunsuri urgente și parțiale la problemele emergente ale degradării mediului, epuizării resurselor naturale și poluării. Are nevoie de o perspectivă distinctă, de un mod de gândire, de o politică, de un program educațional, de un stil de viață și de o spiritualitate care să poată crea rezistență la avansul paradigmei tehnocratice” (Laudato si’, 111). Surorilor, fraților, această paradigmă se prezintă și astăzi ca una câștigătoare: este la baza proliferării conflictelor, în spatele cărora se află cursa pentru acumularea de resurse; o vedem rezistând de fiecare dată când cei aflați în poziții politice și instituționale sunt prea slabi față de cei puternici; o găsim activă într-o dezvoltare tehnologică ce vizează profiturile amețitoare ale câtorva și este oarbă față de persoane, de munca lor și de viitorul lor. Așadar, dacă suntem chemați să ne schimbăm, aceasta trebuie să înceapă de la privirea noastră.

După unii, a lăsa o lume mai bună copiilor noștri a devenit o ambiție nobilă. Totuși, misiunea de a lăsa lumii fii și fiice mai buni nu trebuie să fie așa. Angajarea față de educație este la îndemâna noastră și o prioritate. Educația tinerilor, desigur, dar și a adulților; a copiilor, dar și a bătrânilor; a cetățenilor și a liderilor lor; a lucrătorilor și angajatorilor; a credincioșilor și a păstorilor: cu toții mai avem multe de învățat. Fiecare are ceva de oferit, dar mai întâi trebuie să învețe să primească. Nu este ușor să recunoaștem, totuși acesta este începutul viitorului: este ca o ușă care se deschide spre ceea ce până acum nu am gândit, nu am crezut sau nu am iubit suficient. A învăța mai departe: aceasta este ceea ce ne face o comunitate. Pentru creștini, înseamnă „a merge pe cale” cu Isus: a deveni, la fiecare vârstă, din ce în ce mai mulți și mai buni discipoli ai săi.

Preaiubiților, va fi o adevărată schimbare de mentalitate economică, civilă și chiar religioasă, care va construi binele ce va vindeca acest ținut și întreaga planetă. Între oameni, instituții și organizații publice și private, trebuie să consolidăm și să lărgim pactul care deja își dă primele roade pe plan educațional și social. Nu numai că va contracara și va demonta alianțele delictuoase, dar va conecta și va multiplica în mod pozitiv cele mai bune forțe și marile idei care există deja în inimile voastre. Aici aș dori să mulțumesc acelor „pionieri” care, cu angajarea lor curajoasă, au fost primii care au denunțat relele acestui ținut și au atras atenția asupra realității obscure și negate a otrăvirii sale: mă gândesc în special la membrii asociațiilor de mediu. Acum știm cu toții că trebuie să veghem asupra sănătății creației așa cum veghem asupra propriei noastre uși, respingând ispitele puterii și îmbogățirii legate de practici care poluează pământul, apa, aerul și coexistența. Vom crea, pas cu pas, dar rapid, o economie mai puțin individualistă, un sistem mai puțin consumist. Câtă risipă, câtă risipă, câtă otravă a provenit dintr-un model de creștere care ne-a vrăjit, lăsându-ne mai bolnavi și mai săraci. Să învățăm să fim bogați într-un mod diferit: mai atenți la relații, mai concentrați pe promovarea binelui comun, mai atașați de spațiul local, mai recunoscători în a-i primi și integra pe cei care vin să trăiască alături de noi.

Din această convertire putem construi bune practici comunitare: prin persoane și întreprinderi care cultivă simțul limitelor, nu pe cel al încălcării iresponsabile; care au gustul recuperării, nu logica invaziei; o foame și o sete de dreptate mai degrabă decât de posesiune. În special, a fi aproape de inima umană și, prin urmare, mai aproape de Dumnezeu care a creat-o, înseamnă a dori o comunitate mai incluzivă, mai unită, mai puțin afectată de marginalizare și polarizare. Dar calea de urmat este îngustă, pentru că începe cu noi, de acolo unde ne aflăm. A putea corecta cursul, acționând în fiecare zi pe baza obiceiurilor și prejudecăților în care ne-am așezat, văzând dincolo de gardurile noastre înseamnă a ne întâlni cu adevărat. Uneori este o cale în urcare și prost marcată. Un exemplu concret: numele „ținutul focurilor” se referă la focurile aprinse la periferia orașelor, uneori de minorități respinse și marginalizate de frați și surori pe care puțini îi cunosc și îi respectă. Marginalizarea generează întotdeauna nesiguranță: calea de urmat este de a combate marginalizarea, nu marginalizații; este de a rupe întregul lanț, nu numai de a ataca ultima verigă. Știți bine asta!

În acest an jubiliar al Sfântului Francisc, patronul Italiei, tocmai Sărăcuțul din Assisi ne amintește că pacea se întemeiază pe grija față de ceilalți, pe fraternitate: am fost plasați într-o casă comună pentru a învăța să trăim împreună. Problemele acestei case sunt problemele noastre; frumusețea ei este frumusețea noastră. Avem sarcina de a veghea ca niște santinele în noapte. Putem fi printre cei care vor observa noul răsărit.

Surorilor și fraților, vă mulțumesc foarte mult: pentru papa această vizită este foarte prețioasă! Vă port în rugăciunile mele, încredințându-vă pe fiecare dintre voi, familiile voastre și prezentul și viitorul comunităților voastre Mamei noastre Maria, Steaua dimineții. Mulțumesc!