Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat Corpului diplomatic acreditat
pe lângă Sfântul Scaun
luni, 11 ianuarie 2010
„Păzirea creației este un important factor de pace
și de dreptate!”
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Pentru mine este motiv de mare bucurie această întâlnire tradițională de început de an, la două săptămâni după celebrarea nașterii Cuvântului întrupat. Așa cum am proclamat în liturgie: „Prin misterul nașterii sale sfinte, el, care din fire este nevăzut, s-a arătat în chip văzut și, născut fiind din veșnicie, a primit și viața trecătoare, pentru ca ridicând prin puterea lui tot ce era căzut, să reînnoiască Universul și pe omul rătăcit să-l recheme la împărăția cerească” (Prefața a II-a pentru Nașterea Domnului). Deci, la Crăciun am contemplat misterul lui Dumnezeu și misterul creației: prin vestirea îngerilor adusă păstorilor a ajuns la noi vestea cea bună a mântuirii omului și a reînnoirii întregului univers. Pentru acest motiv, în Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii din acest an, i-am invitat pe toți oamenii de bunăvoință, cărora îngerii le-au promis pe bună dreptate pacea, să păzească creația. Și în acest spirit mă bucur să salut pe fiecare dintre dumneavoastră, îndeosebi pe cei care sunt prezenți pentru prima dată la această ceremonie.
Vă mulțumesc din inimă pentru urările exprimate, pentru care s-a făcut interpret decanul dumneavoastră, domnul ambasador Alejandro Valladares Lanza, și vă reînnoiesc aprecierea mea vie pentru misiunea pe care o desfășurați pe lângă Sfântul Scaun. Prin intermediul dumneavoastră, doresc să ajungă salutul meu cordial și urarea de pace și prosperitate la autorități și la toți locuitorii din țările pe care dumneavoastră le reprezentați cu demnitate. Gândul meu se extinde și la toate celelalte națiuni ale pământului: Succesorul lui Petru menține porțile sale deschise tuturor și dorește să aibă cu toți relații care să contribuie la progresul familiei umane. De câteva săptămâni, au fost stabilite relații diplomatice depline între Sfântul Scaun și Federația Rusă: acesta este un motiv de profundă satisfacție. În același mod, a fost foarte semnificativă vizita pe care mi-a făcut-o recent președintele Republicii Socialiste din Vietnam, țară care este dragă inimii mele și în care Biserica celebrează prezența ei pluriseculară cu un an jubiliar. Cu acest spirit de deschidere, în decursul anului 2009, am primit numeroase personalități politice, provenind din diferite țări; am vizitat și câteva dintre ele și-mi propun în viitor, în măsura posibilului, să continui să fac asta.
Biserica este deschisă tuturor pentru că – în Dumnezeu – ea există pentru alții! De aceea, ea participă intens la destinele umanității, care în acest an abia început, apare încă marcată de dramatica criză ce a lovit economia mondială și a provocat o instabilitate socială gravă și răspândită. Cu Enciclica Caritas in veritate am invitat să se găsească rădăcinile profunde ale acestei situații: în ultimă analiză, ele se află în mentalitatea curentă egoistă și materialistă, care uită de propriile limite ale fiecărei creaturi. Astăzi doresc să subliniez că tot această mentalitate amenință și creația. Probabil, fiecare dintre noi ar putea să citeze vreun exemplu din daunele pe care ea le aduce ambientului, în orice parte a lumii. Dintre atâtea, citez una din istoria recentă a Europei: în urmă cu douăzeci de ani, când a căzut Zidul Berlinului și când s-au prăbușit regimurile materialiste și atee care au dominat timp de mai multe decenii o parte a acestui continent, nu s-a putut avea măsura rănilor profunde pe care un sistem economic lipsit de referințe întemeiate pe adevărul despre om le-a provocat, nu numai demnității și libertății persoanelor și popoarelor, ci și naturii, prin poluarea solului, a apelor și a aerului. Negarea lui Dumnezeu desfigurează libertatea persoanei umane, dar devastează și creația! Rezultă că salvgardarea creației nu răspunde în primul rând unei exigențe estetice, ci înainte de toate unei exigențe morale, deoarece natura exprimă un plan de iubire și de adevăr care ne precede și care vine de la Dumnezeu.
De aceea, împărtășesc preocuparea cea mai mare pe care o provoacă rezistențele de ordin economic și politic în fața luptei împotriva degradării ambientului. E vorba de dificultăți care s-au putut constata și recent în timpul celei de-a XV-a Sesiuni a Conferinței Statelor participante la Convenția Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice, desfășurată între 7-18 decembrie la Copenhaga. Doresc ca în anul acesta, mai întâi la Bonn și apoi la Ciudad de Mexico să se poată ajunge la un acord pentru a înfrunta această problemă în mod eficace. Miza este cu atât mai importantă pentru că e vorba de însuși destinul câtorva națiuni, îndeosebi, al câtorva state insulare.
Totuși, este necesar ca această atenție și această angajare pentru ambient să fie bine încadrate în ansamblul marilor provocări care sunt făcute omenirii. De fapt, dacă se voiește edificarea unei păci adevărate, cum ar fi posibil să se separe, sau chiar să se contrapună salvgardarea ambientului salvgardării vieții umane, inclusiv a vieții înainte de naștere? În respectul pe care persoana umană o are față de ea însăși se manifestă simțul său de responsabilitate față de creație. Pentru că, așa cum învață sfântul Toma de Aquino, omul reprezintă ceea ce este mai nobil în univers (cf. Summa Theologiae, I, q. 29, a. 3). În afară de asta, așa cum am amintit în recenta Întâlnire Mondială a FAO despre Siguranța alimentară, „pământul poate să hrănească suficient pe toți locuitorii săi” (Discurs din 16 noiembrie 2009, 2), cu condiția ca egoismul să nu facă pe nimeni să-și acapareze bunurile destinate tuturor!
Aș vrea să mai subliniez că salvgardarea creației implică o gestionare corectă a resurselor naturale ale țărilor, în primul rând, ale celor dezavantajate din punct de vedere economic. Gândul meu se îndreaptă spre continentul african, pe care am avut bucuria de a-l vizita în martie, mergând în Camerun și Angola, și căruia i-au fost dedicate lucrările recentei Adunări Speciale a Sinodului Episcopilor. Părinții sinodali au semnalat cu îngrijorare erodarea și deșertificarea unor mari zone de pământ cultivabil, din cauza exploatării nesăbuite și a poluării ambientului (cf. Propositio, nr. 22). În Africa, așa ca în altă parte, este necesar să se adopte alegeri politice și economice care să asigure „forme de producție agricolă și industrială care să respecte ordinea creației și să satisfacă necesitățile primare ale tuturor” (Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2010, 10).
Apoi, cum să uităm că lupta pentru accesul la resursele naturale este una din cauzele diferitelor conflicte, printre altele în Africa, precum și sursa unui risc permanent în alte situații? Și pentru acest motiv repet cu forță că, pentru a cultiva pacea, trebuie păzită creația! Pe de altă parte, există încă extinderi vaste de pământ, de exemplu în Afganistan și în unele țări din America Latină, unde din păcate agricultura este încă legată de producerea de droguri și constituie un izvor de ocupație și de întreținere care nu trebuie neglijat. Dacă se voiește pacea, trebuie păzită creația cu reconvertirea acestor activități. De aceea, cer comunității internaționale, încă o dată, să nu se resemneze cu traficul de droguri și cu gravele probleme morale și sociale pe care ele le generează.
Da, doamnelor și domnilor, păzirea creației este un important factor de pace și de dreptate! Printre multele provocări pe care ea le lansează, una dintre cele mai grave este cea a creșterii cheltuielilor militare, precum și cea a menținerii sau dezvoltării arsenalelor nucleare. Acestea absorb resurse uriașe, care, în schimb, ar putea să fie destinate dezvoltării popoarelor, mai ales a celor mai sărace. Am încredere, cu fermitate, că la Conferința de examinare a Tratatului de Neproliferare nucleară, programată pentru luna mai la New York, să fie luate decizii eficace în vederea unei dezarmări progresive, care să ducă la eliberarea planetei de armele nucleare. Mai în general, deplâng faptul că producția și exportul de arme contribuie la perpetuarea conflictelor și violențelor, ca acelea din Darfur, din Somalia și din Republica Democratică Congo. La incapacitatea părților direct implicate de a scăpa de vârtejul de violență și de durere generat de aceste conflicte se adaugă aparenta neputință a celorlalte țări și a organizațiilor internaționale de a readuce pacea, fără a calcula indiferența aproape resemnată a opiniei publice mondiale. Apoi, nu trebuie subliniat că aceste conflicte dăunează ambientului și-l degradează. În sfârșit, cum să nu menționăm terorismul care pune în pericol un număr așa de mare de vieți nevinovate și provoacă un răspândit sentiment de neliniște? În această circumstanță solemnă, doresc să reînnoiesc apelul pe care l-am lansat la 1 ianuarie în timpul rugăciunii Angelus celor care fac parte din grupuri armate de orice tip pentru ca să abandoneze calea violenței și să-și deschidă inima la bucuria păcii.
Violențele grave pe care tocmai le-am evocat, unite cu flagelurile sărăciei și foametei, precum și cu catastrofele naturale și cu degradarea ambientală, contribuie la mărirea rândului celor care părăsesc propriul ținut. În fața acestui exod, invit autoritățile civile, care sunt implicate în el în diferite moduri, să acționeze cu dreptate, solidaritate și clarviziune. Îndeosebi, aș vrea să-i menționez pe creștinii din Orientul Mijlociu: loviți în diferite maniere, până în exercitarea libertății lor religioase, ei părăsesc ținutul părinților lor în care s-a dezvoltat Biserica din primele secole. Pentru a le oferi lor un sprijin și pentru a-i face să simtă apropierea fraților în credință, am convocat pentru toamna viitoare, Adunarea Specială a Sinodului Episcopilor despre Orientul Mijlociu.
Doamnelor și domnilor ambasadori, cele trasate până acum sunt numai câteva din dimensiunile legate de problema ambientală. Totuși, rădăcinile situației care se află sub ochii tuturor sunt de ordin moral și problema trebuie să fie tratată în cadrul unui mare efort educativ, pentru a promova o efectivă schimbare de mentalitate și a instaura noi stiluri de viață. La aceasta poate și vrea să fie părtașă comunitatea credincioșilor, dar pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să i se recunoască rolul său public. Din păcate, în unele țări, mai ales occidentale, se răspândesc, în ambientele politice și culturale, precum și în mijloacele de comunicare, un sentimente de considerație scăzută și uneori de ostilitate, ca să nu spunem de dispreț față de religie, îndeosebi cea creștină. Este clar că, dacă relativismul este conceput ca un element constitutiv esențial al democrației, se riscă să se conceapă laicitatea numai în termeni de excludere sau, mai bine zis, de refuz al importanței sociale a faptului religios. O astfel de abordare creează totuși ciocnire și dezbinare, rănește pacea, poluează „ecologia umană” și, refuzând, din principiu, atitudinile diferite de propria atitudine, se transformă într-un drum fără ieșire. De aceea, este urgentă definirea unei laicități pozitive, deschise, care, întemeiată pe o autonomie justă între ordinea temporală și cea spirituală, favorizează o colaborare sănătoasă și un simț de responsabilitate împărtășită. În această perspectivă, eu mă gândesc la Europa, care cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a început o nouă fază a procesului său de integrare, pe care Sfântul Scaun va continua să-l urmeze cu respect și cu atenție binevoitoare. Observând cu satisfacție că Tratatul prevede ca Uniunea Europeană să mențină cu Bisericile un dialog „deschis, transparent și obișnuit” (art. 17), doresc ca, în construirea propriului viitor, Europa să știe să ia mereu din izvoarele propriei identități creștine. Așa cum am remarcat în timpul călătoriei mele apostolice din septembrie în Republica Cehă, ea are un rol de neînlocuit „pentru formarea conștiinței oricărei generații și pentru promovarea unui consens etic de fond, în slujba oricărei persoane care numește acest continent „casă”!” (Discurs adresat autorităților civile și corpului diplomatic, 26 septembrie 2009).
Continuând reflecția noastră, este necesar să se spună că problema ambientului este complexă. S-ar putea spune că este o prismă cu multe fațete. Creaturile sunt diferite unele de altele și pot să fie ocrotite, sau, dimpotrivă, puse în pericol, în moduri diferite, așa cum ne arată experiența cotidiană. Unul din aceste atacuri provine din legi sau proiecte, care, în numele luptei împotriva discriminării, lovesc fundamentul biologic al diferenței dintre sexe. Mă refer, de exemplu, la unele țări europene sau la continentul american. „Dacă iei libertatea, iei demnitatea”, ala cum a spus sfântul Columban (Epist. n. 4 ad Attela, în: S. Columbani opera, Dublin 1957, pag. 34). Totuși, libertatea nu poate să fie absolută, pentru că omul nu este Dumnezeu, ci imagine a lui Dumnezeu, creatură a lui. Pentru om, drumul care trebuie urmat nu poate deci să fie arbitriul, sau dorința, ci trebuie să constea, mai degrabă, în a corespunde structurii voită de Creator.
Salvgardarea creației comportă și alte provocări, la care nu se poate răspunde decât prin solidaritatea internațională. Mă gândesc la catastrofele naturale, care în timpul anului trecut a semănat morți, suferințe și distrugeri în Filipine, în Vietnam, în Laos, în Cambogia și în insula Taiwan. Apoi, cum să nu amintim Indonezia și, mai aproape de noi, regiunea Abruzzo, zguduite de cutremure devastatoare? În fața unor asemenea evenimente nu trebuie să dispară ajutorul generos, pentru că însăși viața creaturilor lui Dumnezeu este în joc. Însă salvgardarea creației, în afară de solidaritate, are nevoie și de înțelegerea și de stabilitatea statelor. Atunci când apar divergențe și ostilități între acestea din urmă, pentru a apăra pacea trebuie să urmeze cu tenacitate calea unui dialog constructiv. Este ceea ce s-a întâmplat în urmă cu douăzeci și cinci de ani cu Tratatul de pace și prietenie între Argentina și Cile, la care s-a ajuns grație medierii Scaunului Apostolic. El a adus roade îmbelșugate de colaborare și prosperitate, de care a beneficiat, într-un fel, întreaga Americă Latină. Tot în această parte a lumii, sunt bucuros de apropierea întreprinsă de Columbia și Ecuador, după mai multe luni de tensiune. Mai aproape de noi, mă bucur de înțelegerea încheiată între Croația și Slovenia în privința arbitrajului referitor la granițele maritime și terestre. De asemenea, mă bucur de acordul dintre Armenia și Turcia, în vederea reluării relațiilor lor diplomatice și doresc ca prin intermediul dialogului, raporturile dintre toate țările din Caucazul de sud să se îmbunătățească. În timpul pelerinajului meu în ?ara Sfântă, am amintit în mod urgent israelienilor și palestinienilor să dialogheze și să respecte drepturile celuilalt. Încă o dată ridic glasul meu pentru ca să fie universal recunoscut dreptul statului Israel de a exista și de a se bucura de pace și securitate între granițele internațional recunoscute. Și ca, la fel, să fie recunoscut dreptul poporului palestinian la o patrie suverană și independentă, de a trăi cu demnitate și de a se putea mișca în mod liber. În afară de asta, trebuie să solicit sprijinul tuturor pentru ca să fie ocrotite identitatea și caracterul sacru al Ierusalimului, moștenirea sa culturală și religioasă, a cărui valoare este universală. Numai așa, această cetate unică, sfântă și zbuciumată, va putea fi semn și anticipare a păcii pe care Dumnezeu o dorește pentru întreaga familie umană! Din iubire față de dialog și față de pace, care salvgardează creația, îi îndemn pe guvernanții și pe cetățenii din Irak să depășească dezbinările, tentația violenței și intoleranța, pentru a construi împreună viitorul țării lor. Și comunitățile creștine vor să dea contribuția lor, dar pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie ca să le fie asigurat respectul, siguranța și libertatea. Și Pakistanul a fost lovit dur de violență în aceste ultime luni și câteva episoade au avut ca țintă direct minoritatea creștină. Cer să se facă orice efort pentru ca aceste agresiuni să nu se repete și creștinii să se poată simți pe deplin integrați în viața țării lor. Tratând despre violențele împotriva creștinilor, nu pot să nu menționez, de altfel, atentatele deplorabile în care au fost victime comunitățile copte egiptene în aceste ultime zile, chiar atunci când celebrau Crăciunul. Cât privește Iranul, doresc ca prin intermediul dialogului și colaborării să se ajungă la soluții împărtășite, atât la nivel național cât și pe planul internațional. Libanului, care a depășit o lungă criză politică, îi doresc să înainteze mereu pe calea înțelegerii. Am încredere că Hondurasul, după o perioadă de nesiguranță și de tensiune, să se îndrepte spre o normalitate politică și socială regăsită. Și același lucru doresc să se realizeze în Guineea și în Madagascar, cu ajutorul efectiv și dezinteresat al comunității internaționale.
Doamnelor și domnilor ambasadori, la sfârșitul acestui rapid tur de orizont, care, din cauza scurtimii nu se poate opri asupra tuturor situațiilor care merită totuși să fie menționate, îmi revin în minte cuvintele apostolului Paul, conform căruia „creația geme și suspină” și „și noi… suspinăm în noi înșine” (Rom 8,22-23). Da, este atâta suferință în omenire și egoismul uman rănește creația în multiple moduri. Pentru aceasta, așteptarea mântuirii, care atinge întreaga creație, este și mai intensă și este prezentă în inima tuturor, credincioși sau necredincioși. Biserica arată că răspunsul la această dorință intensă este Cristos, „primul născut între toate creaturile. Căci în el au fost create toate: cele din cer și cele de pe pământ” (Col 1,15-16). Îndreptându-ne privirea spre el, îndemn orice persoană de bunăvoință să lucreze cu încredere și generozitate pentru demnitatea și libertatea omului. Fie ca lumina și forța lui Isus să ne ajute să respectăm „ecologia umană”, conștienți că și ecologia ambientală va beneficia de pe urma acestui lucru, deoarece cartea naturii este una și indivizibilă. În felul acesta vom putea consolida pacea, astăzi și pentru generațiile care vor veni. Un An Nou fericit tuturor!
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 11.01.2010
Publicarea pe acest sit: 14.01.2010
Etichete: Papa B16, Discursuri