Discursul Papei la întâlnirea cu comunitatea rom din Slovacia

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu comunitatea rom din Slovacia
Košice, 14 septembrie 2021

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Vă mulțumesc pentru primire și pentru cuvintele voastre afectuoase. Ján a amintit ceea ce v-a spus Sfântul Paul al VI-lea: „În Biserică voi nu sunteți la margini… Voi sunteți în inima Bisericii” (Omilie, 26 septembrie 1965). În Biserică nimeni nu trebuie să se simtă în afară sau pus deoparte. Nu este numai un mod de a spune, este modul Bisericii de a fi. Pentru că a fi Biserică înseamnă a trăi drept convocați ai lui Dumnezeu, înseamnă a ne simți titulari în viață, a face parte din aceeași echipă. Da, pentru că Dumnezeu ne dorește așa, fiecare diferit dar toți uniți în jurul lui. Domnul ne vede împreună. Toți.

Și ne vede fii: are privire de Tată, privire de predilecție pentru fiecare fiu. Dacă eu primesc această privire asupra mea, învăț să-i văd bine pe ceilalți: descopăr că am alături alți fii ai lui Dumnezeu și îi recunosc frați. Aceasta este Biserica, o familie de frați și surori cu același Tată, care ni l-a dat pe Isus ca frate, pentru ca să înțelegem cât de mult iubește el fraternitatea. Și dorește ca întreaga omenire să devină o familie universală. Voi nutriți o mare iubire față de familie și priviți la Biserică pornind de la această experiență. Da, Biserica este casă, este casa voastră. De aceea – aș vrea să vă spun cu inima – sunteți bineveniți, simțiți-vă mereu acasă în Biserică și nu vă fie frică niciodată să locuiți în ea. Nimeni să nu vă țină în afară din Biserică pe voi sau pe vreunul!

Ján, m-ai salutat cu soția ta, Beáta: împreună ați pus visul familiei în fața marilor voastre diversități de proveniență, de uzanțe și obiceiuri. Mai mult decât multe cuvinte, căsătoria voastră dă mărturie cum concretețea trăirii împreună poate face să se dărâme atâtea stereotipuri care altminteri par insurmontabile. Nu este ușor de a merge dincolo de prejudecăți, chiar și printre creștini. Nu este simplă apreciere a altora, adesea se văd în ei piedici și adversari și se exprimă judecăți fără a cunoaște fețele lor și istoriile lor.

Dar să ascultăm ce spune Isus în Evanghelie: „Nu judecați” (Mt 7,1). Evanghelia nu trebuie îndulcită, nu trebuie diluată. Nu judecați, ne spune Cristos. În schimb, de câte ori nu numai că vorbim fără elemente sau din auzite, dar ne considerăm în ordine atunci când suntem judecători riguroși ai altora. Indulgenți cu noi înșine, inflexibili cu alții. De câte ori judecățile sunt în realitate prejudecăți, de câte ori adjectivăm! Înseamnă a desfigura prin cuvinte frumusețea fiilor lui Dumnezeu, care sunt frații noștri. Nu se poate reduce realitatea celuilalt la propriile modele pre confecționate, nu se pot schematiza persoanele. Înainte de toate, pentru a le cunoaște cu adevărat, trebuie recunoscute: a recunoaște că fiecare poartă în sine frumusețea neeliminabilă de fiu al lui Dumnezeu, în care Creatorul se oglindește.

Iubiți frați și surori, de prea multe ori ați fost obiect de preconcepții și de judecăți nemiloase, de stereotipuri discriminatoare, de cuvinte și gesturi defăimătoare. Cu asta toți am deveni mai săraci, săraci de umanitate. Ceea ce ne este de folos pentru a recupera demnitate este să trecem de la prejudecăți la dialog, de la închideri la integrare. Dar cum se face asta? Nikola și René, ne-ați ajutat: istoria voastră de iubire s-a născut aici și s-a maturizat grație apropierii și încurajării pe care le-ați primit. V-ați simțit responsabilizați și ați voit un loc de muncă; v-ați simțit iubiți și ați crescut cu dorința de a da ceva mai mult copiilor voștri.

Astfel ne-ați dat un mesaj prețios: unde este îngrijire a persoanei, unde este muncă pastorală, unde este răbdare și concretețe roadele vin. Nu imediat, cu timpul, dar vin. Judecățile și prejudecățile doar măresc distanțele. Contrastele și cuvinte puternice nu ajută. Ghetoizarea persoanelor nu rezolvă nimic. Atunci când se alimentează închiderea, mai devreme sau mai târziu izbucnește furia. Calea pentru o conviețuirea pașnică este integrarea. Este un proces organic, un proces lent și vital, care începe cu cunoașterea reciprocă, merge înainte cu răbdare și privește la viitor. Și cui aparține viitorul? Putem să ne întrebăm: cui aparține viitorul? Copiilor. Ei ne orientează: marile lor vise nu pot nu se pot izbi de barierele noastre. Ei vor să crească împreună cu alții, fără obstacole, fără închideri. Merită o viață integrată, o viață liberă. Ei motivează alegeri clarvăzătoare, care nu caută consensul imediat, ci privesc la viitorul viitor. Pentru copii trebuie făcute alegeri curajoase: pentru demnitatea lor, pentru educația lor, pentru ca să crească bine înrădăcinați în originile lor, dar în același timp fără a vedea blocată orice posibilitate.

Mulțumesc celor care duc înainte această muncă de integrare care, în afară de a comporta multe trude, uneori primește și neînțelegere și nerecunoștință, eventual chiar și în Biserică. Iubiți preoți, călugări și laici, iubiți prieteni care dedicați timpul vostru pentru a oferi o dezvoltare integrală fraților și surorilor voștri, mulțumesc! Mulțumesc pentru toată lucrarea cu aceia care sunt la margini. Mă gândesc și la refugiați și la deținuți. Acestora, în mod deosebit, și întregii lumi din închisori exprim apropierea mea. Mulțumesc, părinte Peter, pentru că ne-ați vorbit despre centrele pastorale, unde nu faceți asistență socială, ci însoțire pastorală. Mulțumesc, vouă, salezieni. Mergeți înainte pe acest drum, care nu înșală că poate da tot și imediat, ci este profetic, pentru că îi include pe cei din urmă, construiește fraternitatea, seamănă pacea. Nu vă fie frică să ieșiți în întâmpinarea celui care este marginalizat. Vă veți da seama că ieșiți în întâmpinarea lui Isus. El vă așteaptă acolo unde este fragilitate, nu comoditate; unde este slujire, nu putere; unde trebuie să vă întrupați, nu să vă complăceți. Acolo este el.

Și vă invit pe toți să mergeți dincolo de frici, dincolo de rănile trecutului, cu încredere, pas după pas: în munca onestă, în demnitatea de a câștiga pâinea zilnică, în alimentarea încrederii reciproce. Și în rugăciunea unii pentru alții, pentru că asta ne orientează și ne dă forță. Vă încurajez, vă binecuvântez și vă aduc îmbrățișarea întregii Biserici. Mulțumesc. Palikerav.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 13.09.2021
Publicarea pe acest sit: 14.09.2021
Etichete: , ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?