Discursul Papei la întâlnirea cu autoritățile estoniene

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu autoritățile, societate civilă
și corpul diplomatic din Estonia
Palatul prezidențial din Tallinn,
marți, 25 septembrie 2018

Doamnă președinte,
Membri ai guvernului și autorități,
Stimați membri ai corpului diplomatic,
Excelențe, doamnelor și domnilor,

Sunt foarte fericit să fiu printre voi, aici la Tallinn, capitala cea mai de nord pe care Domnul mi-a dat s-o vizitez. Vă mulțumesc, doamnă președinte, pentru cuvintele dumneavoastră de bun-venit și pentru oportunitatea de a întâlni reprezentanții acestui popor din Estonia. Știu că printre voi este și o delegație a sectoarelor societății civile și al lumii culturii care îmi permite să exprim intenția mea de a cunoaște un pic mai mult cultura voastră, în special acea capacitate de rezistență la șocuri care v-a permis să reîncepeți în fața atâtor situații de adversitate.

De multe secole aceste ținuturi sunt numite „Pământ al Mariei”, Maarjamaa. Un nume care nu numai că aparține istoriei voastre, ci face parte din cultura voastră. A mă gândi la Maria evocă în mine două cuvinte: amintire și rodnicie. Ea este femeia amintirii, care păstrează tot ceea ce trăiește, ca pe o comoară, în inima sa (Lc 2,19); și este mamă rodnice ce dă naștere vieții Fiului său. Iată pentru ce mi-ar plăcea să mă gândesc la Estonia ca țară de amintire și de rodnicie.

Țară de amintire

Poporul vostru a trebuit să suporte în diferite perioade istorice momente dure de suferință și chin. Lupte pentru libertate și independență, care au fost mereu puse în discuție sau amenințate. Totuși, în ultimii mai mult de 25 de ani – în care ați intrat cu titlu deplin în familia națiunilor – societatea estonă a făcut „pași de uriaș” și țara voastră, deși este mică, se află printre primele prin indicele de dezvoltare umană, prin capacitatea sa de inovație, în afară de a demonstra un înalt nivel cu privire la libertatea presei, democrația și libertatea politică. În afară de asta, dumneavoastră ați întărit legăturile de cooperare și prietenie cu diferite țări. Luând în considerare trecutul vostru și prezentul vostru, găsim motive pentru a privi la viitor cu speranță în fața noilor provocări care vi se prezintă. A fi țară a amintirii înseamnă a știi să amintiți că locul în care ați ajuns astăzi este datorat efortului, muncii, spiritului și credinței părinților voștri. A cultiva amintirea recunoscătoare permite să se identifice toate rezultatele de care astăzi vă bucurați cu o istorie de bărbați și femei care au luptat pentru a face posibilă această libertate, și care la rândul său vă cheamă să le aduceți omagiu deschizând drumuri pentru cei care vor veni după aceea.

Țară de rodnicie

Așa cum am subliniat la începutul slujirii mele de episcop de Roma, „omenirea trăiește în acest moment o cotitură istorică pe care o putem vedea în progresele care se produc în diferite domenii. Trebuie lăudate succesele care contribuie la bunăstarea persoanelor” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 52); totuși, trebuie amintit mereu că bunăstarea nu este întotdeauna sinonim cu a trăi bine.

Unul dintre fenomenele pe care le putem observa în societățile noastre tehnocratice este pierderea sensului vieții, a bucuriei de a trăi, deci o stingere lentă și tăcută a capacității de uimire, care adesea îi cufundă oameni într-o trudă existențială. Conștiința de a aparține și de a lupta pentru alții, de a fi înrădăcinați într-un popor, într-o cultură, într-o familie poate să fie pierdută puțin câte puțin privând, mai ales pe cei mai tineri, de rădăcini pornind de la care să construiască propriul prezent și propriul viitor, pentru că sunt privați de capacitatea de a visa, de a risca, de a crea. A pune toată încrederea în progresul tehnologic ca singura cale posibilă de dezvoltare poate provoca pierderea capacității de a crea legături interpersonale, intergeneraționale și interculturale, adică a acelui țesut vital așa de important pentru a ne simți parte unul pentru altul și părtași ai unui proiect comun în sensul mai amplu al termenului. Prin urmare, una dintre responsabilitățile cele mai relevante pe care le avem cei care asumăm o funcție socială, politică, educativă, religioasă se află tocmai în modul în care devenim artizani de legături.

O țară rodnică cere scenarii de la care pornind să se înrădăcineze și să se creeze o rețea vitală în măsură să facă în așa fel încât membrii comunităților să se simtă „acasă”. Nu există înstrăinare mai rea decât a experimenta că nu ai rădăcini, că nu aparții nimănui. O țară va fi rodnică, un popor va da roade și va fi în măsură să genereze viitor numai în măsura în care dă viață relațiilor de apartenență între membrii săi, în măsura în care creează legături de integrare între generații și diferitele comunități care îl compun; precum și în măsura în care strică spiralele care încețoșează simțurile, îndepărtându-ne mereu pe unii de alții. În acest efort, dragi prieteni, vreau să vă asigur că puteți conta mereu pe sprijinul și pe ajutorul Bisericii catolice, o comunitate mică printre voi, dar cu atâta voință de a contribui la rodnicia acestei țări.

Doamnă președinte, doamnelor și domnilor, vă mulțumesc iarăși pentru primire și ospitalitate. Domnul să vă binecuvânteze pe voi și iubitul popor eston. În mod special să-i binecuvânteze pe bătrâni și pe tineri pentru ca, păstrând amintirea și luând-o asupra lor, să facă din această țară un model de rodnicie. Mulțumesc.