Discursul Papei la întâlnirea cu asistații de operele de caritate ale Bisericii din Estonia

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu asistații de operele de caritate
ale Bisericii din Estonia

Catedrala „Ss Petru și Paul” din Tallinn, Estonia
marți, 25 septembrie 2018

Iubiți frați și surori,

Mulțumesc pentru că m-ați primit în această după-amiază în casa voastră. Pentru mine este important să fac această vizită și să pot sta aici în mijlocul vostru. Vă mulțumesc vouă pentru mărturia voastră și pentru că ați împărtășit cu noi tot ceea ce purtați în inimă.

Înainte de toate, aș vrea să te felicit pe tine, Marina, și pe soțul tău, pentru mărturia foarte frumoasă pe care ne-ați dăruit-o. Ați fost binecuvântați cu nouă copii, cu toată jertfa care înseamnă asta, așa cum ne-ai ilustrat. Unde sunt copii și tineri, este multă jertfă, dar mai ales este viitor, bucurie, speranță. Iată pentru ce este încurajator să auzi spunându-ți-se: „Îi aducem mulțumire Domnului pentru comuniunea și iubirea care domnește în casa noastră”. În această țară, unde iernile sunt dure, vouă nu vă lipsește căldura cea mai importantă, cea a casei, cea care se naște din faptul de a sta în familie. Cu discuții și probleme? Da, este normal, dar cu voința de a merge înainte împreună. Nu sunt cuvinte frumoase, ci un exemplu clar.

Și mulțumesc pentru că ați împărtășit și mărturia acestor surori cărora nu le era frică să iasă și să meargă acolo unde erați voi pentru a fi semn al apropierii și al mâinii întinse a Dumnezeul nostru. Tu ai spus că erau ca niște îngeri care veneau să vă viziteze. Așa este: sunt niște îngeri.

Când credinței nu-i este frică să lase comoditățile, să se pună în joc și are curajul de a ieși, reușește să manifeste cuvintele cele mai frumoase ale Învățătorului: „Să vă iubiți unii pe alții așa cum eu v-am iubit pe voi” (In 13,34). Iubire care rupe lanțurile care ne izolează și ne separă, făcând punți; iubire care ne permite să construim o mare familie în care toți putem să ne simțim acasă, ca în această casă. Iubire care știe de compasiune și de demnitate. Și acest lucru este frumos. [Îi privește pe cei nouă copii ai Marinei așezați într-o singură bancă și îi numără] Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă. Frumoasă familie! Frumoasă familie!

Credința misionară merge ca aceste surori pe străzile din orașele noastre, din cartierele noastre, din comunitățile noastre, spunând cu gesturi foarte concrete: faci parte din familia noastră, din marea familie a lui Dumnezeu în care toți avem loc. Nu rămâne afară. Și voi, surorilor, faceți asta! Mulțumesc.

Cred că aceasta este minunea pe care ne-ai relatat-o tu, Vladimir. Ai găsit surori și frați care ți-au oferit posibilitatea de a trezi inima și a vedea că, în orice moment, Domnul te căuta în mod neobosit pentru a te îmbrăca în straie de sărbătoare (cf. Lc 15,22) și pentru a celebra faptul că fiecare dintre noi este fiul său preaiubit. Cea mai mare bucurie a Domnului este să ne vadă renăscând, pentru aceasta nu încetează niciodată să ne dăruiască o nouă oportunitate. Pentru acest motiv, sunt importante legăturile, a simți că aparținem unii altora, că fiecare viață are valoare și că suntem dispuși s-o oferim pentru asta.

Aș vrea să vă invit să continuați să creați legături. Să ieșiți în cartiere pentru a spune atâtora: și tu faci parte din familia noastră. Isus i-a chemat pe discipoli și astăzi cheamă și pe fiecare dintre voi, iubiți frați, pentru a continua să semene și să transmită Împărăția sa. El se bazează pe istoria voastră, pe viața voastră, pe mâinile voastre pentru a parcurge orașul și a împărtăși aceeași realitate pe care voi ați trăit-o. Astăzi, Isus poate să se bazeze pe voi? Fiecare dintre voi să răspundă.

Mulțumesc pentru timpul pe care mi l-ați oferit. Și acum aș vrea să vă dau binecuvântarea, pentru ca Domnul să poată continua să facă minuni prin mâinile voastre. Și, vă rog, și eu am nevoie de ajutor; vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 25.09.2018
Publicarea pe acest sit: 25.09.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns