Predica Papei la Liturghia celebrată în Tallinn

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată în Tallinn,
Piața Libertății, 25 septembrie 2018

Ascultând, în prima lectură, sosirea poporului ebraic – deja liber de sclavia Egiptului – la muntele Sinai (cf. Ex 19,1) este imposibil să nu mă gândesc la voi ca popor; este imposibil să nu mă gândesc la întreaga națiune a Estoniei și la toate țările baltice. Cum să nu vă amintesc în acea „revoluție cântată”, sau în acel lanț de două milioane de persoane de aici la Vilnius? Voi cunoașteți luptele pentru libertate, puteți să vă identificați cu acel popor. Deci ne va face bine să ascultăm ceea ce Dumnezeu îi spune lui Moise, pentru a înțelege ceea ce ne spune nouă ca popor.

Poporul care ajunge la Sinai este un popor care deja a văzut iubirea Dumnezeului său manifestată în minuni și fapte minunate; este un popor care decide să încheie un pact de iubire pentru că Dumnezeu deja l-a iubit cel dintâi și i-a manifestat această iubire. Nu este obligat, Dumnezeu îl vrea liber. Când spunem că suntem creștini, când îmbrățișăm un stil de viață, facem asta fără presiuni, fără ca acest lucru să fie un schimb în care noi facem ceva dacă Dumnezeu face ceva. Dar, mai ales, știm că propunerea lui Dumnezeu nu ne ia nimic, dimpotrivă, duce la plinătate, potențează aspirațiile omului. Unii se consideră liberi când trăiesc fără Dumnezeu sau separați de El. Nu-și dau seama că în acest mod călătoresc prin această viață ca orfani, fără o casă unde să se întoarcă. „Încetează să fie pelerini și se transformă în rătăcitori, care se învârt mereu în jurul lor fără a ajunge nicăieri” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 170).

Ne revine nouă, ca poporului ieșit din Egipt, să ascultăm și să căutăm. Uneori unii cred că forța unui popor se măsoară astăzi de alți parametri. Există unii care vorbesc cu un ton mai înalt, așa că vorbind par mai siguri – fără cedări sau ezitări -; există unii care, la urlete adaugă amenințarea armelor, desfășurarea de trupe, strategii… Acesta este cel care pare mai „puternic”. Însă asta nu înseamnă a căuta voința lui Dumnezeu, ci o acumulare pentru a se impune pe baza averii. Această atitudine ascunde în sine o refuzare a eticii și, cu ea, a lui Dumnezeu. Pentru că etica ne pune în relație cu un Dumnezeu care așteaptă de la noi un răspuns liber și angajat față de alții și față de mediul nostru, un răspuns care este în afara categoriilor pieții (cf. ibid., 57). Voi n-ați cucerit libertatea voastră pentru a ajunge sclavi ai consumului, ai individualismului sau ai setei de putere sau de dominare.

Dumnezeu cunoaște nevoile noastre, acelea pe care adesea le ascundem în spatele dorinței de a poseda; și nesiguranțele noastre depășite grație puterii. Acea sete, care locuiește în fiecare inimă umană, Isus, în Evanghelia pe care am ascultat-o, ne încurajează s-o depășim în întâlnirea cu El. El este cel care ne poate sătura, ne poate umple cu plinătatea rodniciei apei sale, a curăției sale, a forței sale năvalnice. Credința înseamnă și a ne da seama că El este viu și ne iubește; că nu ne abandonează și, de aceea, este capabil să intervină misterios în istoria noastră; El scoate binele din rău cu puterea sa și creativitatea sa infinită (cf. ibid., 278).

În pustiu, poporul lui Israel va cădea în ispita de a căuta alți dumnezei, de a adora vițelul de aur, de a se încrede în propriile forțe. Însă Dumnezeu îl atrage mereu din nou, iar ei își vor aminti ceea ce au ascultat și au văzut pe munte. Ca acel popor, și noi știm că suntem un popor „ales, sacerdotal și sfânt” (cf. Ex 19,6; 1Pt 2,9), și Duhul care ne amintește toate aceste lucruri (cf. In14,26).

Aleși nu înseamnă exclusivi și nici sectari; suntem mica porțiune care trebuie să dospească tot aluatul, care nu se ascunde și nici nu se separă, care nu se consideră mai bună sau mai curată. Vulturul îi pune la adăpost pe puii săi, îi duce în locuri stâncoase până când nu reușesc să se descurce singuri, dar trebuie să-i determine să iasă din acel loc liniștit. Scutură cuibul, îi duce pe puii săi în gol pentru ca să pună la încercare aripile lor; și rămâne sub ei pentru a-i proteja, pentru a împiedica să își facă rău. Așa este Dumnezeu cu poporul ales, îl vrea în „ieșire”, îndrăzneț în zborul său și mereu protejat de El. Trebuie să învingem frica și să părăsim spațiile blindate, pentru că astăzi cea mai mare parte a estonienilor nu se recunosc ca persoane care cred.

A ieși ca preoți: suntem preoți prin Botez. A ieși pentru a promova relația cu Dumnezeu, pentru a o facilita, pentru a favoriza o întâlnire de iubire cu Acela care strigă: „Veniți la mine” (Mt 11,28). Avem nevoie să creștem într-o privire de apropiere pentru a contempla, a ne înduioșa și a ne opri în fața celuilalt, ori de câte ori este necesar. Aceasta este arta însoțirii, care se realizează cu ritmul salutar al proximității, cu o privire respectuoasă și plină de compasiune care este capabilă să vindece, să desfacă noduri și să facă să se crească în viața creștină (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 169).

Și în sfârșit a da mărturie că suntem un popor sfânt. Putem cădea în ispita de a crede că sfințenia este numai pentru unii. În realitate, „toți suntem chemați să fim sfinți trăind cu iubire și oferind fiecare propria mărturie în ocupațiile de fiecare zi, acolo unde se află” (Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 14). Dar, așa cum apa în pustiu nu era un bun personal ci comunitar, așa cum mana nu putea să fie acumulată pentru că s-ar fi stricat, tot așa sfințenia trăită se extinde, curge, fecundează tot ceea ce se află lângă ea. Astăzi să alegem să fim sfinți vindecând marginile și periferiile societății noastre, acolo unde fratele nostru zace și îndură excluderea sa. Să nu lăsăm ca acela care vine după noi să facă pasul pentru a-l ajuta și nici ca să fie o problema de rezolvat din partea instituțiilor; să fim noi înșine cei care ne îndreptăm privirea spre acel frate și îi întindem mâna pentru a-l ridica, pentru că în el este imaginea lui Dumnezeu, este un frate răscumpărat de Isus Cristos. Asta înseamnă a fi creștini și sfințenia trăită zi de zi (cf. ibid., 98).

Voi ați manifesta în istoria voastră orgoliul că sunteți estonieni, cântați asta spunând: „Sunt estonian, voi rămâne estonian, estonian este un lucru frumos, suntem estonieni”. Cât de frumos este să vă simțiți parte a unui popor! Cât de frumos este să fiți independenți și liberi! Să mergem la muntele sfânt, la cel al lui Moise, la cel al lui Isus, și să-i cerem Lui – așa cum spune motoul acestei vizite – să trezească inimile noastre, să ne dea darul Duhului pentru a discerne în fiecare moment al istoriei cum să fim liberi, cum să îmbrățișăm binele și să ne simțim aleși, cum să-l lăsăm pe Dumnezeu să facă să crească, aici în Estonia și în lumea întreagă, națiunea sa sfântă, poporul său sacerdotal.

_____________

Mulțumire după Liturghie

Iubiți frați și surori,

Înainte de binecuvântarea finală și de a încheia această călătorie apostolică în Lituania, Letonia și Estonia, doresc să exprim recunoștința mea vouă tuturor, începând de la administratorul apostolic din Estonia. Mulțumesc pentru primirea voastră, expresie a unei turme mici cu inima mare! Reînnoiesc recunoștința mea față de doamna președinte a Republicii și față de celelalte autorități ale țării.

Un gând special se îndreaptă spre toți frații creștini, în mod deosebit spre luterani, care, fie aici în Estonia fie în Letonia, au găzduit întâlnirile ecumenice. Domnul să continue să ne conducă pe calea comuniunii.

Mulțumesc tuturor!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.09.2018
Publicarea pe acest sit: 25.09.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns