Discursul Papei la încheierea lunii mariane

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la încheierea lunii mariane
Grădinile Vaticanului, 31 mai 2011

Iubiți frați și surori,

Sunt bucuros să mă unesc cu voi în rugăciune, la picioarele Fecioarei Sfinte, pe care astăzi o contemplăm în Sărbătoarea Vizitei [la Elisabeta]. Îl salut și îi mulțumesc Cardinalului Angelo Comastri, arhipreot al Bazilicii San Pietro, Cardinalilor și Episcopilor prezenți, și vouă tuturor care v-ați adunat aici în această seară. La încheierea lunii mai, vrem să ne unim vocea noastră cu cea a Mariei, în însăși cântecul său de laudă; cu Ea vrem să îl preamărim pe Domnul pentru minunile pe care continuă să le înfăptuiască în viața Bisericii și a fiecăruia dintre noi. În particular a fost și rămâne pentru noi toți un motiv de mare bucurie și gratitudine faptul de a fi început luna mariană cu extraordinara beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea. Ce mare har a fost, pentru Biserica întreagă, viața acestui Papă! Mărturia sa continuă să lumineze existențele noastre și ne este îndemn ca noi să fim adevărați ucenici ai Domnului, să îl urmăm cu curajul credinței, să îl iubim cu același entuziasm cu care el i-a dăruit Lui propria sa viață.

Meditând astăzi la Vizita Mariei, suntem invitați să reflectăm tocmai asupra acestui curaj al credinței. Cea pe care o primește Elisabeta în casa sa este Fecioara care „a crezut” anunțului Îngerului și a răspuns cu credință, acceptând cu curaj proiectul lui Dumnezeu pentru viața ei și primind astfel în sine Cuvântul veșnic al celui Preaînalt. Așa cum sublinia Fericitul meu predecesor în enciclica Redemptoris Mater, prin intermediul credinței Maria a pronunțat al său fiat, „s-a abandonat lui Dumnezeu fără rezerve și ‘s-a consacrat în totalitate pe sine însăși, ca și slujitoarea Domnului, persoanei și lucrării Fiului Său'” (n. 13; cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, constituția dogmatică Lumen gentium, 56). Pentru aceasta Elisabeta, salutându-o, exclamă: „Fericită este cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul” (Luca 1,45). Cu adevărat Maria a crezut că „nimic nu este cu neputință la Dumnezeu” (v. 37), și întărită de această încredere, s-a lăsat condusă de Spiritul Sfânt în ascultarea zilnică față de planurile Sale. Cum să nu dorim, pentru viața noastră, aceeași abandonare încrezătoare? Cum am putea să ne opunem la acea fericire care se naște dintr-o familiaritate atât de intimă și de profundă cu Isus? De aceea, adresându-ne astăzi celei „pline de har”, îi cerem să ne obțină și nouă, de la Providența divină, să putem să pronunțăm în fiecare zi al nostru „da” planurilor lui Dumnezeu cu aceeași credință umilă și sinceră cu care ea l-a pronunțat pe al ei. Ea care, primind în sine Cuvântul lui Dumnezeu, s-a abandonat pe sine Lui fără rezerve, să ne conducă la un răspuns tot mai generos și necondiționat la proiectele Sale, chiar și atunci când în ele suntem chemați să îmbrățișăm crucea.

În acest timp pascal, în timp ce invocăm de la cel Înviat darul Spiritului său, încredințăm intercesiunii materne a Fecioarei Biserica și lumea întreagă. Preasfânta Maria care în Cenaclu l-a invocat cu Apostolii pe Mângâietorul, să obțină fiecărui botezat harul unei vieți luminate de misterul lui Dumnezeu răstignit și înviat, darul de a ști să primim tot mai mult în propria existență stăpânirea Celui care cu învierea Sa a învins moartea. Dragi prieteni, asupra fiecăruia dintre voi, asupra celor dragi ai voștri, în mod special asupra celor care suferă, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică.