Discursul Papei la încheierea lunii mariane

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
de după rugăciunea de încheiere a lunii mariane
luni, 31 mai 2010

Iubiți frați și surori!

Cu mare bucurie mă unesc cu voi, la sfârșitul acestei tradiționale întâlniri de rugăciune, care încheie luna mai în Vatican. Cu referință la liturgia de astăzi, vrem să o contemplăm pe preasfânta Maria în misterul Vizitării sale. În Fecioara Maria care merge s-o viziteze pe ruda sa Elisabeta recunoaștem exemplul cel mai limpede și semnificația cea mai adevărată a drumului nostru de credincioși și a drumului Bisericii însăși. Biserica este prin natura sa misionară, este chemată să vestească evanghelia pretutindeni și întotdeauna, să transmită credința fiecărui bărbat și femeie, și în orice cultură.

„În zilele acelea – scrie evanghelistul Luca – Maria a pornit și s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda” (Lc 1,39). Călătoria Mariei este o călătorie misionară autentică. Este o călătorie care o conduce departe de casă, o stimulează în lume, în locuri străine de obiceiurile sale zilnice, o face să ajungă, într-un anumit sens, până la marginile la care ea poate să ajungă. Se află tocmai aici, și pentru noi toți, secretul vieții noastre de oameni și de creștini. Existența noastră, ca indivizi și ca Biserică, este o existență proiectată în afara noastră. Așa cum se întâmplase deja pentru Abraham, ne este cerut să ieșim din noi înșine, din locurile siguranțelor noastre, pentru a merge spre alții, în locuri și ambiente diferite. Domnul ne cere aceasta: „Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori… până la marginile pământului” (Fap 1,8). Și tot Domnul, pe acest drum, ne-o pune alături pe Maria ca însoțitoare de călătorie și mamă grijulie. Ea ne asigură, pentru că ne amintește că împreună cu noi este mereu Fiul său Isus, după cum a promis el: „eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20).

Evanghelistul notează că „Maria a rămas cu ea (cu ruda Elisabeta) circa trei luni” (Lc 1,56). Aceste cuvinte simple exprimă scopul cel mai imediat al călătoriei Mariei. Aflase de la înger că Elisabeta aștepta un copil și că era deja în luna a șasea (cf. Lc 1,36). Însă Elisabeta era în vârstă și apropierea Mariei, încă foarte tânără, putea să-i fie folositoare. Pentru aceasta Maria merge la ea și rămâne cu ea circa trei luni, pentru a-i oferi acea apropiere afectuoasă, acel ajutor concret și toate acele servicii zilnice de care avea nevoie. Elisabeta devine astfel simbolul atâtor persoane bătrâne și bolnave, ba chiar al tuturor persoanelor care au nevoie de ajutor și de iubire. Și câte există și astăzi în familiile noastre, în comunitățile noastre, în orașele noastre! Și Maria – care s-a definit „slujitoarea Domnului” (Lc 1,38) – devine slujitoarea oamenilor. Mai precis, îl slujește pe Domnul pe care-l întâlnește în frați.

Însă caritatea Mariei nu se oprește la ajutorul concret, ci ajunge la apogeul său în dăruirea lui Isus însuși, în „a-l face întâlnit”. Tot sfântul Luca subliniază asta: „Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresărit copilul în sânul ei” (Lc 1,41). Astfel, suntem în inima și în culmea misiunii evanghelizatoare. Suntem la semnificația cea mai adevărată și la scopul cel mai genuin al oricărui drum misionar: a dărui oamenilor evanghelia vie și personală, care este însuși Domnul Isus. Și cea a lui Isus este o comunicare și o dăruire care – așa cum atestă Elisabeta – umple inima de bucurie: „Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu” (Lc 1,41). Isus este adevărata și singura comoară pe care noi o avem de dat omenirii. Bărbații și femeile din timpul nostru au nostalgie de el, chiar și atunci când par să-l ignore sau să-l refuze. De el au nevoie societatea în care trăim, Europa, întreaga lume.

Nouă ne este încredințată această responsabilitate extraordinară. S-o trăim cu bucurie și cu angajare, pentru ca să fie cu adevărat civilizația noastră una în care să domnească adevărul, dreptatea, libertatea și iubirea, pilaștrii fundamentali și de neînlocuit ai unei adevărate conviețuiri ordonate și pașnice. Să trăim această responsabilitate rămânând râvnici în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, în unire fraternă, în frângerea pâinii și în rugăciuni (cf. Fap 2,42). Acesta să fie harul pe care împreună în această seară să-l cerem preasfintei Fecioare. Către voi se îndreaptă binecuvântarea mea.