Discursul Papei despre pastoraţia mobilităţii umane

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat participanților la Adunarea Plenară
a Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților
vineri, 28 mai 2010

Domnilor Cardinali,
Venerați Frați întru Episcopat și Preoție,
Iubiți frați și surori!

Cu mare bucurie vă primesc cu ocazia sesiunii plenare a Consiliului Pontifical al Pastorației pentru Migranți și Itineranți. Îl salut pe președintele Dicasterului, Mons. Antonio Maria Veglò, căruia îi mulțumesc pentru cuvintele de plăcută cordialitate, pe secretar, pe membrii, pe consultanți și pe oficiali. Tuturor le adresez urarea unei munci rodnice.

Ați ales ca temă pentru această sesiune „Pastorația mobilității umane astăzi, în contextul coresponsabilității statelor și a organismelor internaționale”. Circulația persoanelor este de mult timp obiect al convențiilor internaționale, care urmăresc să garanteze ocrotirea drepturilor umane fundamentale și să combată discriminarea, xenofobia și intoleranța. E vorba de documente care furnizează principii și tehnici de tutelare supranaționale.

Este apreciabil efortul de a construi un sistem de norme împărtășite care să se ocupe de drepturile și obligațiile străinului, precum și de cele ale comunităților de primire, ținând cont, în primul rând, de demnitatea fiecărei persoane umane, creată de Dumnezeu după chipul și asemănarea sa (cf. Gen 1,26). Desigur, dobândirea de drepturi merge în același pas cu primirea obligațiilor. De fapt, toți se bucură de drepturi și obligații nearbitrare, pentru că provin din însăși natura umană, așa cum afirmă enciclica Pacem in terris a fericitului Papă Ioan al XXIII-lea: „orice ființă umană este persoană, adică o natură înzestrată cu inteligență și voință liberă; deci este subiect cu drepturi și obligații care provin nemijlocit și simultan din însăși natura sa: drepturi și obligații care sunt de aceea universale, inviolabile, inalienabile” (nr. 5). Prin urmare, responsabilitatea statelor și a organismelor internaționale se dovedește în special în angajamentul de a avea incidență asupra unor probleme care, rămânând neatinse competențele legislatorului național, implică întreaga familie a popoarelor și cer o concentrare între guvernele și organismele mai direct interesate. Mă gândesc la problematici cum ar fi intrarea sau înlăturarea forțată a străinului, beneficierea de bunurile naturii, de cultură și de artă, de știință și de tehnică, la care toți trebuie să aibă acces. Apoi nu trebuie uitat rolul important de mediere pentru ca rezoluțiile naționale și internaționale, care promovează binele comun universal, să fie primite de instanțele locale și să se repercuteze în viața zilnică.

În acest context, sistemele de drept la nivel național și internațional care promovează binele comun și respectarea persoanei încurajează speranța și eforturile pentru dobândirea unei ordini sociale mondiale bazată pe pace, pe fraternitate și pe cooperarea tuturor, în pofida fazei critice prin care trec instituțiile internaționale, angajate să rezolve problemele cruciale ale siguranței și dezvoltării, în folosul tuturor. Este adevărat că, din păcate, asistăm la apariția unor instanțe particulariste în unele arii ale lumii, dar este adevărat și că există ascunderi în asumarea responsabilităților care ar trebui să fie împărtășite. În afară de asta, încă nu s-a stins dorința multora de a dărâma zidurile care despart și de a stabili înțelegeri ample, chiar și prin dispoziții legislative și practici administrative care să favorizeze integrarea, schimbul reciproc și îmbogățirea reciprocă. De fapt, perspective de conviețuire între popoare pot să fie oferite prin linii prudente și concertate pentru primire și integrare, permițând ocazii de intrare în legalitate, favorizând dreptul just la reconstituirea familială, la azil și la refugiu, compensând necesarele măsuri restrictive și contrastând detestabilul trafic de persoane. Tocmai aici diferitele organizații cu caracter internațional, în cooperare între ele și cu statele, pot să furnizeze aportul lor special în a concilia, cu diferite modalități, recunoașterea drepturilor persoanei și principiul suveranității naționale, cu referință specifică la exigențele de securitate, de ordine publică și de control al granițelor.

Drepturile fundamentale ale persoanei pot să fie punctul focal al angajării de coresponsabilitate a instituțiilor naționale și internaționale. Apoi, ea este strâns legată de „deschiderea la viață, care este în centrul adevăratei dezvoltări”, așa cum am reafirmat în enciclica Caritas in veritate (cf. nr. 28), unde făceam și apel la state ca să promoveze politici în favoarea centralității și integrității familiei (cf. ibid., nr. 44). Pe de altă parte, este evident că deschiderea la viață și drepturile familiei trebuie să fie reafirmate în diferitele contexte, deoarece „într-o societate în curs de globalizare, binele comun și angajarea pentru el nu pot să nu asume dimensiunile întregii familii umane, adică ale comunității popoarelor și națiunilor” (ibid., nr. 7). Viitorul societăților noastre se sprijină pe întâlnirea dintre popoare, pe dialogul dintre culturi, respectând identitățile și diferențele legitime. În acest scenariu, familia își menține rolul său fundamental. De aceea, Biserica, prin vestirea evangheliei lui Cristos în orice sector al existenței, duce înainte „angajarea… nu numai în favoarea individului migrant, ci și a familiei sale, loc și resursă a culturii vieții și factor de integrare a valorilor”, așa cum am reafirmat în Mesajul pentru Ziua Mondială a Migrantului și a Refugiatului din anul 2006.

Iubiți frați și surori, vă revine și vouă să sensibilizați spre forme de coresponsabilitate organizațiile care se dedică lumii migranților și itineranților. Acest sector pastoral este legat de un fenomen în continuă expansiune, deci rolul vostru va trebui să se traducă în răspunsuri concrete de apropiere și de însoțire pastorală a persoanelor, ținând cont de diferitele situații locale. Asupra fiecăruia dintre voi invoc lumina Duhului Sfânt și ocrotirea maternă a sfintei Fecioare Maria, reînnoind mulțumirea mea pentru slujirea pe care o aduceți Bisericii și societății. Inspirația fericitului Giovanni Battista Scalabrini, definit „Părintele migranților” de către Venerabilul Ioan Paul al II-lea și de la a cărui naștere pentru cer vom comemora 150 de ani la 1 iunie, să lumineze acțiunea voastră în favoarea migranților și itineranților și să vă stimuleze la o caritate tot mai atentă, care să le dea mărturie despre iubirea inepuizabilă a lui Dumnezeu. Din partea mea vă asigur rugăciunea, în timp ce din inimă vă binecuvântez.