Discursul Papei către participanţii la cursul despre forul intern

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
către participanților la cursul despre forul intern
vineri, 9 martie 2018

Iubiți frați, bună ziua!

Vă salut pe toți cordial, începând de la cardinalul Mauro Piacenza, căruia îi mulțumesc pentru cuvintele sale. Salut toată familia de la Penitențiaria Apostolică și pe participanții la cursul despre forul intern, care anul acesta, privind la apropiatul Sinod despre tineri, a tratat raportul dintre Spovada sacramentală și discernământul vocațional. Este vorba despre o temă deosebit de potrivită, care merită câteva reflecții pe care doresc să le împărtășesc cu voi.

Voi duhovnicii, în special voi viitorii duhovnici, aveți avantajul – să spunem așa – că sunteți tineri, așadar puteți trăi sacramentul Reconcilierii ca „tineri printre tineri”; și, adesea, apropierea în vârstă favorizează și dialogul sacramental, printr-o afinitate naturală de limbaje. Asta poate constitui o facilitare și este o circumstanță de trăit în mod adecvat, pentru edificarea de personalități creștine autentice. Totuși, este o condiția care nu este lipsită de limite și chiar de riscuri, pentru că sunteți la începutul slujirii voastre, așadar încă trebuie să dobândiți tot acel bagaj de experiență pe care o are un „duhovnic consumat”, după decenii de ascultare a penitenților.

Așadar, cum trebuie trăită această circumstanță? Ce atenții trebuie avute în ascultarea spovezilor sacramentale, mai ales ale tinerilor, și în vederea unui eventual discernământ vocațional?

Înainte de toate aș spune că este necesar să se redescopere mereu, cum afirmă sfântul Toma de Aquino, dimensiunea instrumentală a slujirii noastre. Preotul duhovnic nu este izvorul milostivirii și nici al harului; este cu siguranță instrumentul indispensabil, dar este întotdeauna instrument! Și când preotul ia în stăpânire asta, îl împiedică pe Dumnezeu să acționeze în inimi. Această conștiință trebuie să favorizeze o vigilență atentă cu privire la riscul de a deveni „stăpâni ai conștiințelor”, mai ales în raportul cu tinerii, a căror personalitate este încă în formare și, de aceea, mult mai ușor influențabilă. A ne aminti că suntem și că trebuie să fim, numai instrumente ale Reconcilierii este prima condiție pentru a asuma o atitudine de ascultare umilă a Duhului Sfânt, care garantează un autentic efort de discernământ. A fi instrumente nu înseamnă o diminuare a slujirii, ci, dimpotrivă, este deplina ei realizare, pentru că în măsura în care dispare preotul și apare mai clar Cristos marele și veșnicul Preot, se realizează vocația noastră de „servitori nefolositori”.

În al doilea rând trebuie să știm să ascultăm întrebările, înainte de a oferi răspunsurile. A da răspunsuri, fără a ne fi preocupat să ascultăm întrebările tinerilor și, acolo unde este necesar, fără a fi încercat să provocăm întrebări autentice, ar fi o atitudine greșită. Duhovnicul este chemat să fie om al ascultării: ascultare umană a penitentului și ascultare divină a Duhului Sfânt. Ascultându-l cu adevărat pe fratele în colocviul sacramental, noi îl ascultăm pe Isus însuși, sărac și umil; ascultându-l pe Duhul Sfânt ne punem în ascultare atentă, devenim auditori ai Cuvântului, așadar oferim cea mai mare slujire tinerilor noștri penitenți: îi punem în contact cu Isus însuși.

Când există aceste două elemente, colocviul sacramental se poate deschide într-adevăr la acel drum prudent și de rugăciune care este discernământul vocațional. Fiecare tânăr ar trebui să poată auzi glasul lui Dumnezeu fie în propria conștiință, fie prin ascultarea Cuvântului. Și pe acest drum este important ca să fie susținut de însoțirea înțeleaptă a duhovnicului, care uneori poate să devină – la cererea tinerilor înșiși și niciodată autopropunându-se – și părinte spiritual. Discernământul vocațional este înainte de toate o lectură a semnelor, pe care însuși Dumnezeu le-a pus deja în viața tânărului, prin calitățile sale și inclinațiile sale personale, prin întâlnirile avute și prin rugăciune: o rugăciune prelungită, în care să se repete, cu simplitate, cuvintele lui Samuel: „Vorbește, Doamne, pentru că slujitorul tău te ascultă” (1Sam 3,9).

Colocviul de la Spovada sacramentală devine astfel ocazie privilegiată de întâlnire, pentru a se pune amândoi, penitent și duhovnic, în ascultarea voinței lui Dumnezeu, descoperind care poate să fie proiectul său, independent de forma vocației. De fapt, vocația nu coincide, nici nu poate coincide vreodată, cu o formă! Asta ar duce la formalism! Vocația este raportul însuși cu Isus: raport vital și de care nu se poate face abstracție.

Corespund realității categoriile cu care se definește duhovnicul: „medic și judecător”, „păstor și părinte”, „învățător și educator”. Dar în special pentru cei mai tineri, duhovnicul este chemat să fie mai ales un martor. Martor în sensul de „martir”, chemat să împreună-pătimească pentru păcatele fraților, ca Domnul Isus; și apoi martor al milostivirii, al acelei inimi a Evangheliei care este îmbrățișarea Tatălui dată fiului risipitor care se întoarce acasă. Duhovnicul-martor face mai eficace experiența milostivirii, deschizând larg credincioșilor un orizont nou și mare, pe care numai Dumnezeu îl poate da omului.

Dragi preoți tineri, viitori preoți și dragi duhovnici, fiți martori ai milostivirii, fiți ascultători umili ai tinerilor și ai voinței lui Dumnezeu pentru ei, fiți mereu respectuoși față de conștiința și de libertatea celui care se apropie de confesional, pentru că însuși Dumnezeu iubește libertatea lor. Și încredințați-i pe penitenți celei care este Scăparea păcătoșilor și Maica milei.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.03.2018
Publicarea pe acest sit: 10.03.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns