Discursul Papei adresat reprezentanţiilor religiilor lumii

Discursul Papei Ioan Paul al II-lea
adresat reprezentanților religiilor lumii

Assisi, 24 ianuarie 2002

1. Am venit la Assisi într-un pelerinaj al păcii. Ne aflăm aici, ca reprezentanți ai diferitelor religii, pentru a ne examina în fața lui Dumnezeu angajamentul pentru pace, pentru a-i cere acest dar, pentru a da mărturie de dorul nostru comun pentru o lume mai dreaptă și mai solidară.

Dorim să ne aducem contribuția la îndepărtarea norilor negri ai terorismului, ai urii, ai conflictelor armate, care în aceste ultime luni au apărut amenințător la orizontul omenirii. De aceea dorim să ne ascultăm unii pe alții: credem că acesta este deja un semn de pace. În această ascultare stă deja un răspuns la întrebările îngrijorătoare care ne preocupă. Ea servește deja la împrăștierea umbrelor suspiciunii și neînțelegerii.

Umbrele nu pot fi alungate cu armele; întunericul poate fi risipit doar cu raze de lumină. Acum câteva zile am amintit Corpurilor Diplomatice acreditate pe lângă Sfântul Scaun că ura nu poate fi învinsă decât cu iubire.

2. Ne întâlnim în Assisi, unde totul vorbește despre un profet extraordinar al păcii, numit Francisc. El este iubit nu numai de către creștini, ci și de mulți alți credincioși și de oameni care, deși sunt departe de religie, se identifică cu idealurile de justiție, de reconciliere și de pace ale acestuia.

Aici, „Sărăcuțul din Assisi” ne invită înainte de toate să îi înălțăm lui Dumnezeu un imn de recunoștință pentru darurile Sale. Să îl lăudăm pe Dumnezeu pentru frumusețea universului și a pământului, „Grădina” minunată pe care El a încredințat-o omului pentru a o cultiva și îngriji (cf. Gen 2,15). Este bine ca oamenii să își amintească faptul că se află pe un „strat de flori” din imensul univers, creat de Dumnezeu pentru ei. Este important ca oamenii să înțeleagă că nici ei și nici problemele pentru care se consumă atât de mult nu reprezintă „totul”. Doar Dumnezeu este „totul”, și Lui va trebui, la final, să dea fiecare socoteală.

Să îl lăudăm pe Dumnezeu, Creatorul și Domnul universului, pentru darul vieții și în special al vieții umane, care a înflorit pe această planetă prin misteriosul plan al bunătății Sale. Viața, în toate formele ei, este încredințată într-un mod special grijii oamenilor.

Cu o uimire înnoită în fiecare zi, constatăm varietatea de manifestări ale vieții umane, de la complementaritatea dintre bărbat și femeie, până la multitudinea darurilor caracteristice, proprii diferitelor culturi și tradiții care formează un multiform univers lingvistic, cultural și artistic. Este o multitudine chemată să formeze un tot unitar, în contactul și dialogul care îmbogățesc și aduc bucurie tuturor.

Dumnezeu însuși a pus în inima omului o tendință instinctivă de a trăi în pace și armonie. Este o dorință mai intimă și mai fermă decât orice impuls spre violență; este o dorință pe care am venit pentru a o reafirma împreună, aici, în Assisi. O facem conștienți de faptul că exprimăm sentimentul cel mai profund al fiecărei ființei umane.

Istoria a cunoscut și continuă să cunoască oameni care, tocmai pentru că sunt credincioși, s-au evidențiat ca mărturisitori ai păcii. Prin exemplul lor ei ne învață că este posibilă construirea unor punți între oameni și între popoare, pentru a se întâlni și a merge împreună pe drumurile păcii. Privim spre ei pentru a ne inspira în angajamentul nostru în slujba omenirii. Ei ne încurajează să sperăm că, și în noul mileniu care tocmai a început, nu vor lipsi oameni ai păcii, capabili să iradieze în lume lumina iubirii și a speranței.

3. Pacea! Omenirea are nevoie întotdeauna de pace, dar acum mai mult decât oricând, după tragicele evenimente care au subminat încrederea ei și în fața persistentelor focare de conflicte dure care au adus neliniște în lume. În mesajul meu din 1 ianuarie, am subliniat cei doi „stâlpi” care susțin pacea: angajamentul pentru dreptate și disponibilitatea de a ierta.

Dreptatea, în primul rând, pentru că nu poate exista o pace adevărată fără respectul demnității persoanelor și popoarelor, a drepturilor și îndatoririlor fiecăruia și fără distribuirea echitabilă a beneficiilor și a datoriilor între indivizi și în societate. Nu putem uita faptul că situațiile de opresiune și de marginalizare stau adesea la originea violenței și a terorismului. Dar și iertarea, deoarece dreptatea umană este expusă fragilității și este limitată de egoismul individual sau de grup. Doar iertarea poate vindeca rănile inimii și restabili pe deplin relațiile umane deteriorate.

Este nevoie de umilință și de curaj pentru a porni pe acest drum. Întâlnirea noastră de astăzi, în contextul dialogului cu Dumnezeu, ne oferă ocazia de a reafirma faptul că în Dumnezeu găsim unirea supremă dintre dreptate și îndurare. El este fidel în cel mai înalt grad Lui însuși și omului, chiar și atunci când omul se îndepărtează de El. De aceea, religiile sunt în slujba păcii. Este de datoria religiilor, și mai ales a liderilor lor, să promoveze între oamenii timpului nostru o conștientizare înnoită a necesității construirii păcii.

4. Acest lucru l-au recunoscut participanții la Adunarea Interreligioasă desfășurată la Vatican în octombrie 1999, afirmând că tradițiile religioase dețin resursele necesare pentru depășirea diviziunilor și pentru promovarea prieteniei și respectului reciproc între popoare. Cu acea ocazie a fost recunoscut de asemenea faptul că conflicte tragice au rezultat adesea din asocierea nejustificată a religiei cu interesele naționale, politice, economice sau de alt gen. Încă o dată, reuniți aici, afirmăm că oricine utilizează religia pentru a alimenta violența contrazice inspirația cea mai profundă și autentică a religiei.

Este esențial, de aceea, ca persoanele și comunitățile religioase să respingă în modul cel mai clar și mai radical violența, orice violență, începând de la aceea care caută să ia forma unei religii, apelând chiar și la Numele Preasfânt al lui Dumnezeu pentru a ofensa omul. Ofensa adusă omului este, în definitiv, o ofensă adusă lui Dumnezeu. Nu există scop religios care să poată justifica folosirea violenței de către om împotriva omului.

5. Mă adresez acum în mod special vouă, fraților mei creștini. Învățătorul și Domnul nostru Isus Cristos ne cheamă să fim apostoli ai păcii. El și-a însușit Regula de Aur binecunoscută în înțelepciunea antică: „toate câte doriți să vă facă vouă oamenii, asemenea să le faceți și voilor” (Matei 7,12; cf. Luca 6,31) și Porunca dată de Dumnezeu lui Moise: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (cf. Luca 19,18; Matei 22,39), împlinindu-le în porunca nouă: „Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13,34).

Prin moartea Sa pe Golgota, Isus a purtat în Trupul Său rănile pătimirii divine pentru omenire. Dând mărturie despre planul de iubire al Tatălui Ceresc, el a devenit „pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii” (Efeseni 2,14).

Împreună cu Francisc, Sfântul care a respirat aerul de pe aceste dealuri și care a umblat pe străzile acestui oraș, să ne fixăm privirea asupra misterului Crucii, pomul mântuirii stropit de sângele răscumpărător al lui Cristos. Viețile Sfântului Francisc, a Sfintei Clara și ale multor alți Sfinți și Martiri creștini, au fost marcate de misterul Crucii. Secretul lor a fost tocmai acest semn al triumfului iubirii asupra urii, al iertării asupra răzbunării, al binelui asupra răului. Suntem chemați să mergem pe urmele lor, pentru ca astfel lumea să nu înceteze niciodată să tânjească după pacea lui Cristos.

6. Dacă pacea este un dar de la Dumnezeu și își are izvorul în El, unde trebuie să o căutăm și cum putem să o construim, dacă nu într-o relație profundă și intimă cu Dumnezeu? Construirea păcii ordinii, a dreptății și a libertății cere, de aceea, un angajament prioritar la rugăciune, care este deschidere, ascultare, dialog și unire finală cu Dumnezeu, izvorul primordial al păcii adevărate.

Rugăciunea nu înseamnă evadare din istorie și din problemele pe care le ridică. Dimpotrivă, înseamnă a alege să înfrunți realitatea nu singur, ci cu puterea care vine din Înălțime, puterea adevărului și a iubirii care își au sursa ultimă în Dumnezeu. În fața perfidiei răului, omul religios știe că se poate încrede în Dumnezeu, care dorește în mod absolut ceea ce este bine; știe că se poate ruga Lui pentru a obține curajul de a înfrunta cu responsabilitate dificultățile, chiar și pe cele mai mari, fără a ceda vreodată fatalismului sau reacțiilor impulsive.

7. Fraților adunați aici din diferite părți ale lumii! În curând vom merge la locurile stabilite, pentru a cere de la Dumnezeu darul păcii pentru întreaga omenire. Să cerem darul de a putea recunoaște drumul păcii, al bunelor relații cu Dumnezeu și între noi. Să îi cerem lui Dumnezeu să deschidă inimile oamenilor spre adevărul despre El și despre om. Avem un singur scop și aceeași intenție, dar ne vom ruga în moduri diferite, respectându-ne unii altora tradițiile religioase. Și aici se află de fapt un mesaj: dorim să arătăm lumii că impulsul adevărat al rugăciunii nu duce la opoziție și cu atât mai puțin la dispreț față de ceilalți, ci mai degrabă la un dialog constructiv, în care fiecare, fără a cădea în relativism sau sincretism, devine mai conștient de datoria de a da mărturie și de a proclama.

Este timpul să depășim cu hotărâre acele tentanții de ostilitate care nu au lipsit în istoria religioasă a omenirii. De fapt, atunci când aceste tentații fac apel la religie, exprimă o față profund imatură a acesteia. Sentimentul religios autentic conduce de fapt la o percepție diferită a misterului lui Dumnezeu, izvorul bunătății, și constituie un sursă de respect și armonie între popoare: într-adevăr, religia este principalul antidot împotriva violenței și a conflictelor (Mesajul pentru Pace 2002, nr. 14).

Astăzi, ca și la 27 octombrie 1986, Assisi devine încă o dată „inima” unei mulțimi imense de oameni care invocă pacea. De ieri și până în această seară, numeroși oameni s-au unit cu noi în lăcașuri de cult, în case, în comunități din întreaga lume, rugându-se pentru pace. Ei sunt bătrâni, copii, adulți și tineri: un popor care nu încetează să creadă în forța rugăciunii de a aduce pacea.

Pacea sălășluiește în special în inima noilor generații. Tineri ai celui de-al treilea mileniu, tineri creștini, tineri ai tuturor religiilor, vă cer să fiți, asemenea lui Francisc de Assisi, „străjeri” generoși și curajoși ai păcii adevărate, bazate pe dreptate și iertare, pe adevăr și milă!

Înaintați spre viitor ținând sus felinarul păcii. Lumea are nevoie de lumina ei!