Discursul Papei adresat plenarei Congregației pentru Doctrina Credinței

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat plenarei Congregației pentru Doctrina Credinței
vineri, 21 ianuarie 2022

Domnilor cardinali,
iubiți frați întru episcopat și întru preoție,
iubiți frați și surori!

Sunt bucuros să vă primesc la sfârșitul lucrărilor Adunării Plenare. Îi mulțumesc prefectului pentru introducerea sa și vă salut pe voi toți, superiori, oficiali și membri ai Congregației pentru Doctrina Credinței. Reînnoiesc recunoștința mea pentru slujirea voastră prețioasă adusă Bisericii universale, în promovarea și tutelarea integrității doctrinei catolice despre credință și despre morală. Integritate rodnică.

Cu această ocazie, aș vrea să împărtășesc cu voi câteva reflecții adunându-le în jurul a trei cuvinte: demnitate, discernământ și credință.

Primul cuvânt: demnitate. Așa cum am scris la începutul enciclicei Fratelli tutti, este marea mea dorință „ca, în acest timp care ne este dat să-l trăim, recunoscând demnitatea fiecărei persoane umane, să putem face să renască între toți o aspirație mondială la fraternitate” (nr. 8). Dacă fraternitatea este destinația pe care Creatorul a plănuit-o pentru drumul omenirii, calea principală rămâne aceea a recunoașterii demnității fiecărei persoane umane.

Totuși, în epoca noastră, marcată de atâtea tensiuni sociale, politice și chiar sanitare, crește ispita de a-l considera pe celălalt ca străin sau dușman, negându-i o demnitate reală. De aceea, în special în acest timp, suntem chemați să amintim, „la timp potrivit și la timp nepotrivit” (2Tim 4,2), și urmând cu fidelitate o învățătură socială bimilenară, că demnitatea fiecărei ființe umane are un caracter intrinsec și este valabilă din momentul conceperii sale până la moartea sa naturală. Tocmai afirmarea unei astfel de demnități este fundamentul indispensabil pentru tutelarea unei existențe personale și sociale, precum și condiția necesară pentru ca fraternitatea și prietenia socială să se poată realiza între toate popoarele pământului.

Biserica, încă de la începutul misiunii sale, a proclamat și a promovat mereu valoarea intangibilă a demnității umane. De fapt, omul este capodopera creației: este voit și iubit de Dumnezeu ca partner al planurilor sale veșnice, și pentru mântuirea sa Isus și-a dat viața până la moartea pe cruce pentru fiecare om, pentru fiecare dintre noi.

Așadar, vă mulțumesc pentru reflecția pe care ați demarat-o cu privire la valoarea demnității umane, ținând cont de provocările pe care realitatea actuală le pune în această privință.

Al doilea cuvânt este discernământ. Tot mai mult astăzi se cere credincioșilor arta discernământului. În schimbarea de epocă prin care trecem, în timp ce, pe de o parte, credincioșii se află în fața unor probleme inedite și complexe, pe de altă parte, crește o nevoie de spiritualitate care nu găsește mereu în Evanghelie punctul său de referință. Astfel se întâmplă că adesea avem de-a face cu presupuse fenomene supranaturale, pentru care poporul lui Dumnezeu trebuie să primească indicații sigure și solide.

Apoi, exercițiul discernământului găsește un domeniu de aplicație necesară în lupta împotriva abuzurilor de orice tip. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Biserica duce înainte cu hotărâre fermă angajarea de a face dreptate victimelor abuzurilor făcute de membrii săi, aplicând cu atenție și rigoare deosebită legislația canonică prevăzută. În această lumină am procedat recent la actualizarea Normelor despre delictele rezervate Congregației pentru Doctrina Credinței, cu dorința de a face mai incisivă acțiunea judecătorească. Aceasta, singură, nu poate fi suficientă pentru a zăgăzui fenomenul, dar constituie un pas necesar pentru a restabili dreptatea, a repara scandalul și a-l corecta pe vinovat.

O asemenea angajare de discernământ se exprimă și într-un alt domeniu de care vă ocupați zilnic: desfacerea legământului matrimonial in favorem fidei. Când, în virtutea puterii petrine, Biserica acordă desfacerea unei legături matrimoniale non-sacramentale, nu este vorba numai de a pune capăt canonic unei căsătorii, oricum deja eșuată de fapt, ci, în realitate, prin acest act eminamente pastoral vrea să favorizeze mereu credința catolică – in favorem fidei! – în noua unire și în familie, al cărei nucleu va fi această nouă căsătorie.

Și aici aș vrea să mă opresc și asupra necesității discernământului în parcursul sinodal. Cineva poate crede că parcursul sinodal înseamnă a-i asculta pe toți, a face o investigație și a da rezultate. Atâtea voturi, atâtea voturi, atâtea voturi… Nu. Un parcurs sinodal fără discernământ nu este un parcurs sinodal. Trebuie – în parcursul sinodal – să se discearnă încontinuu opiniile, punctele de vedere, reflecțiile. Nu se poate merge în parcursul sinodal fără a discerne. Acest discernământ este ceea ce va face din Sinod un adevărat Sinod, al cărui personaj – să spunem așa – mai important este Duhul Sfânt, și nu un parlament sau o investigație de opinii pe care pot să le facă mass-media. Pentru aceasta subliniez: este important discernământul în parcursul sinodal.

Ultimul cuvânt este credință. Congregația voastră este chemată nu numai să apere, ci și să promoveze credința. Fără credință, prezența credincioșilor în lume s-ar reduce la aceea a unei agenții umanitare. Credința trebuie să fie inima vieții și acțiunii fiecărui botezat. Și nu o credință generică sau vagă, ca și cum ar fi vin diluat care pierde valoarea; ci o credință genuină, sinceră, așa cum o vrea Domnul când le spune discipolilor: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar…” (Lc 17,6). Pentru aceasta, nu trebuie să uităm niciodată că „o credință care nu ne pune în criză este o credință în criză; o credință care nu ne face să creștem este o credință care trebuie să crească; o credință care nu ne interoghează este o credința asupra căreia trebuie să ne întrebăm; o credință care nu ne însuflețește este o credință care trebuie zdruncinată” (Discurs adresat Curiei Romane, 21 decembrie 2017).

Să nu ne mulțumim cu o credință lâncedă, normală, de manual. Să colaborăm cu Duhul Sfânt și să colaborăm între noi pentru ca focul pe care Isus a venit să-l aducă în lume să poată continua să ardă și să înflăcăreze inima tuturor.

Preaiubiților, vă mulțumesc mult pentru munca voastră și vă încurajez să mergeți înainte cu ajutorul Domnului. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.01.2022
Publicarea pe acest sit: 21.01.2022
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.