Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la Întâlnirea misionară tineri,
promovat de Fundația „Missio” a Conferinței Episcopale Italiene
sâmbătă, 23 aprilie 2022
Excelențe, iubiți frați și surori, bună ziua și bine ați venit!
Mulțumesc secretarului național pentru cuvintele pe care mi le-a adresată în numele tuturor. Mulțumesc!
Ați venit din diferitele teritorii ale Italiei pentru Întâlnirea misionară a tineretului, cu tema „Back to the COMIGI: Misiunea repornește de la viitor”. Este o întâlnire organizată în colaborare cu Institutele misionare, care califică itinerarul vostru formativ, invitându-vă să reînnoiți împreună angajare în misiunea universală a Bisericii. Anul acesta este și o ocazie prețioasă pentru a sărbători a cincizecea aniversare a nașterii Mișcării misionare a tineretului din Operele Misionare Pontificale, astăzi „Missio Giovani”.
Este o dată importantă pentru voi tineri misionari: o oportunitate pentru a comemora ceea ce a fost pus la temelia nașterii acestei mișcări. Și din recitirea istoriei sale și în fidelitate față de ea veți găsi stimulentul pentru un nou elan misionar de trăit zi după zi. Misiunea este așa: zi după zi, nu este o dată pentru totdeauna, nu, trebuie trăită în fiecare zi.
Pentru aceasta aș vrea să vă încredințez trei verbe, așa de ușor de amintit, pe care le consider fundamentale pentru misiune astăzi, mai ales a tinerilor. Le regăsesc în trei texte din Noul Testament, care au în acțiune pe Isus și pe discipoli. Aceste trei verbe sunt: scoală-te, îngrijește-te și dă mărturie. Exprimă trei mișcări foarte precise, care îmi doresc să poată susține parcursul vostru pentru viitor.
Primul verb – scoală-te – este luat din episodul din Evanghelia lui Luca în care Isus redă viață fiului văduvei din Naim (7,11-17). Numai Luca, foarte atent la mișcările sufletului uman și, îndeosebi, ale femeilor, înregistrează acest episod. Citind textul rămânem impresionați de dinamica sa: Isus ajunge în acest orășel și vede că este un cortegiu funerar care iese din localitate; o mamă văduvă însoțește sicriul fiului spre înmormântare; evanghelistul notează: „Văzând-o, Domnului i s-a făcut milă de ea și i-a spus: «Nu plânge!»” (v. 13). S-a apropiat de mamă și a spus: „Nu plânge!”. Asta noi o spunem când mergem la priveghiul funebru: „nu plânge”. Dar a Isus a spus asta pentru a începe o acțiune. Se interesează de durerea celor din urmă, Isus se interesează de durerea celui care suferă adesea în mod liniștit și demn, a celui care a pierdut speranța, a celui care nu mai vede un viitor. Moartea unui fiu, în acea circumstanță, însemna pierderea a toate. Isus se apropie de sicriu și îl atinge. Nu-l interesează dacă acest contact îl poate face impur, așa cum spunea Legea. El a venit pentru a mântui pe cel care se află în întuneric și în umbra morții. Apoi spune: „Tinere, îți zic, scoală-te!” (v. 14). Acesta este verbul: „Scoală-te!”. Să punem imaginația: în fața sicriului acestui tânăr, un tânăr ca voi: „Îți zic, scoală-te!”. A reda viață acestui tânăr înseamnă a restitui viitorul și mamei și întregii comunități.
Acest cuvânt răsună și astăzi în inima atâtor tineri și fiecăruia îi adresează invitația: „Îți zic, scoală-te!” Acesta este un prim sens al misiunii asupra căruia vă invit să reflectați: Isus ne dă forța pentru a ne scula și ne trece să scăpăm de moartea concentrării asupra noastră înșine, de paralizia egoismului, a lenei, a superficialității. Aceste paralizii sunt cam peste tot. Și sunt acelea care ne blochează și ne fac să trăim o credință de muzeu, nu o credință puternică, o credință mai mult moartă decât vie. Pentru aceasta, Isus, ca să rezolve această atitudine urâtă, spune: „Scoală-te!” „Sculați-vă!”, pentru a fi relansați spre un viitor de viață, încărcat de speranță și de caritate față de frați. Misiunea repornește atunci când luăm în serios cuvântul Domnului Isus: scoală-te!
Un alt aspect legat de primul se află în celebrul text al bunului samaritean (cf. Lc 10,25-37). Încă o dată evanghelistul este Luca. Un învățător al Legii îl întreabă pe Isus: „Cine este aproapele meu?”, și Isus răspunde cu parabola bunului samaritean: un om coboară de la Ierusalim spre Ierihon și de-a lungul drumului este tâlhărit și bătut de hoți și rămâne pe jumătate mort la marginea drumului.
Spre deosebire de doi slujitori ai cultului, care îl văd și trec mai departe, un samaritean, adică un străin pentru iudeii din acel timp, care nu aveau multă prietenie cu ei, se oprește și se îngrijește de el. Și face asta și în mod inteligent: îi dă un prim ajutor așa cum poate, apoi îl duce într-un han și îl plătește pe hangiu pentru ca să poată fi asistat în zilele următoare. Puține tușeuri pentru a descrie un alt aspect al misiunii, adică al doilea verb: a îngriji. Adică a trăi caritatea în mod dinamic și inteligent. Astăzi avem nevoie de persoane, îndeosebi de tineri, care să aibă ochi pentru a vedea necesitățile celor mai slabi și o inimă mare care să-i facă apți de a se dedica total.
Și voi sunteți chemați să folosiți competențele voastre și să puneți la dispoziție inteligența voastră, pentru a organiza caritatea cu proiecte de largă respirație. Astăzi vă revine vouă, dar nu sunteți primii! Câți misionari „buni samariteni” au trăit misiunea îngrijindu-se de frații și de surorile răniți de-a lungul drumului! Pe urmele lor, cu stilul și modalitățile potrivite timpului nostru, acum vă revine vouă să realizați o caritate discretă și eficace, o caritate inventivă și inteligentă, nu episodică ci continuă în timp, capabilă să însoțească persoanele pe drumul lor de vindecare și de creștere. Acesta este al doilea verb pe care vi-l încredințez: îngrijește-te de frați. Fără egoism, în slujire, pentru a ajuta.
În sfârșit, un al treilea aspect esențial al misiunii se află într-un episod din Faptele Apostolilor, care se potrivește bine cu timpul de Paște pe care-l trăim. De fapt, după învierea sa, timp de patruzeci de zile Isus s-a arătat discipolilor săi. A făcut asta pentru a le explica misterul morții sale, pentru a ierta fuga lor în momentul încercării, dar mai ales pentru a-i încuraja să fie martorii săi în lumea întreagă. Isus spune așa: „când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria și până la marginile pământului” (Fap 1,8).
Fiecare creștin, botezat în apă și Duh Sfânt, este chemat să trăiască parcă scufundat într-un Paște peren și prin urmare să trăiască înviat. A nu trăi ca un mor, a trăi înviat! Acest dar nu este numai pentru noi, ci este destinat să fie împărtășit cu toți. Misiunea nu poate să nu fie motivată de entuziasmul de a putea împărtăși în sfârșit această fericire cu alții. O experiență a credinței frumoasă și îmbogățitoare, care știe să înfrunte și rezistențele inevitabile ale vieții, devine convingătoare aproape în mod natural. Când cineva relatează evanghelia cu propria viață, asta face breșă și în inimile mai împietrite. Pentru aceasta vă încredințez ultimul verb al misionarului creștin: dă mărturie cu viața ta. Și acela care nu dă mărturie cu viața, care se preface… este ca unul care are un cec în mână dar nu pune semnătura. „Îți dăruiesc asta”: nu folosește la nimic. A da mărturie înseamnă a pune semnătura pe propriile bogății, pe propriile calități, pe propria vocație. Vă rog, tineri și tinere, puneți semnătura, mereu! Puneți inima voastră acolo.
Nu uitați aceste trei verbe: a vă scula din propriul sedentarism, pentru a vă îngriji de frați și a da mărturie despre evanghelia bucuriei. Ați înțeles? Cum erau cele trei verbe? [Răspund: scoală-te, îngrijește-te, dă mărturie]. Ah, ați învățat! Bine.
Vă salut cu o frază a Sfântului Oscar Romero: „Cu cât un om este mai fericit, cu atât se manifestă mai mult în el gloria lui Cristos”. Vă urez să fiți misionari de bucurie, misionari de iubire. Vestirea trebuie făcută cu zâmbetul, nu cu tristețea. Sfântul Paul al VI-lea, în exortația apostolică Evangelii nuntiandi, pe la sfârșit, spune că este un lucru urât a vedea evanghelizatori triști, melancolici: citiți asta. Pe la sfârșit, ultimele două pagini: descrierea evanghelizatorului puternic, a misionarului, și a celor care sunt triști în ei, care sunt incapabili să dea viață altora. Pentru aceasta vă urez să fiți misionari de bucurie și de iubire. Vestirea trebuie făcută cu zâmbetul: dar nu cu zâmbetul profesional, sau cel care face publicitatea pastei de dinți, nu, cu acela nu merge. Acela nu folosește. Vestirea trebuie făcută cu zâmbetul, dar cu zâmbetul inimii, și nu cu tristețea. Împărtășiți mereu vestea bună și vă veți simți fericiți. Vă însoțesc cu rugăciunea și vă binecuvântez. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.04.2022
Publicarea pe acest sit: 23.04.2022
Etichete: Discursuri, Papa F