Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat membrilor din Comunione e Liberazione
sâmbătă, 15 octombrie 2022
Iubiți frați și surori, bună ziua și bine ați venit!
Ați venit mulți, din Italia și din diferite țări. Mișcarea voastră nu pierde capacitatea sa de a aduna și a mobiliza. Vă mulțumesc că ați voit să manifestați comuniunea voastră cu Scaunul Apostolic și afectul vostru față de papa. Îi mulțumesc președintelui Fraternității, prof. Davide Prosperi, precum și lui Hassina și Rose, care au împărtășit experiențele lor. Îl salut pe cardinalul prefect, pe cardinalul Farrell și pe cardinalii și episcopii prezenți.
Vatican Media
Suntem reuniți pentru a comemora centenarul nașterii Monseniorului Luigi Giussani. Și facem asta cu recunoștință în suflet, așa cum am auzit de la Rose și Hassina. Eu îmi exprim recunoștința mea personală pentru binele pe care mi l-a făcut, ca preot, să meditez câteva cărți ale lui don Giussani – ca preot tânăr -; și fac asta și ca păstor universal pentru tot ceea ce el a știut să semene și să iradieze peste tot pentru binele Bisericii. Și cum ar putea să nu amintească asta cu recunoștință emoționată cei care au fost prietenii săi, fiii și discipolii săi? Grație paternității sale sacerdotale pasionate în a-l comunica pe Cristos, ei au crescut în credință ca dar care dă vieții sens, lărgime umană și speranță. Don Giussani a fost părinte și maestru, a fost slujitor al tuturor neliniștilor și situațiilor umane pe care le întâlnea în pasiunea sa educativă și misionară. Biserica recunoaște genialitatea sa pedagogică și teologică, desfășurată pornind de la o carismă care i-a fost dată de Duhul Sfânt pentru „utilitatea comună”. Nu este o simplă nostalgie ceea ce ne face să celebrăm acest centenar, ci este amintirea recunoscătoare a prezenței sale: nu numai în biografiile noastre și în inimile noastre, ci în comuniunea sfinților, de unde mijlocește pentru toți ai săi.
Știu, dragi prieteni, frați și surori, că nu sunt deloc ușoare perioadele de tranziție, când părintele fondator nu mai este prezent fizic. Au experimentat asta atâtea fundații catolice în decursul istoriei. Trebuie să-i mulțumim părintelui Julian Carrón pentru slujirea sa în conducerea mișcării în timpul acestei perioade și pentru că a menținut fermă cârma comuniunii cu pontificatul. Totuși, n-au lipsit probleme serioase, diviziuni, desigur și o sărăcire în prezența unei mișcări ecleziale așa de importante precum Comunione e Liberazione, de la care Biserica, și eu însumi, speră mai mult, mult mai mult. Timpurile de criză sunt timpuri de recapitulare a extraordinarei voastre istorii de caritate, de cultură și de misiune; sunt timpuri de discernământ critic a ceea ce a limitat potențialitatea rodnică a carismei lui don Giussani; sunt timpuri de reînnoire și relansare misionară în lumina actualului moment eclezial, precum și a necesităților, a suferințelor și a speranțelor umanității contemporane. Criza ne face să creștem. Nu trebuie redusă la conflict, care anulează. Criza ne face să creștem.
Cu siguranță don Giussani se roagă pentru unitatea tuturor articulațiilor mișcării voastre; cu siguranță. Voi știți bine că unitatea nu înseamnă uniformitate. Nu vă fie frică de diferitele sensibilități și de confruntare pe drumul mișcării. Nu poate să fie altfel într-o mișcare în care toți aderenții sunt chemați să trăiască personal și să împărtășească în mod coresponsabil carisma primită. Toți o trăiesc în mod original precum și în comunitate. Acest lucru chiar este important: ca unitatea să fie mai puternică decât forțele dispersive sau decât târârea vechilor contrapoziții. O unitate cu acela și cu aceia care conduc mișcarea, unitate cu păstorii, unitate în urmarea cu atenție a indicațiilor Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, și unitate cu papa, care este slujitorul comuniunii în adevăr și în caritate.
Nu irosiți timpul vostru prețios în bârfe, neîncrederi și contrapoziții. Vă rog! Nu irosiți timpul!
Acum aș vrea să amintesc câteva aspecte ale personalității bogate a lui don Giussani: carisma sa, vocația sa de educator, iubirea sa față de Biserică.
1. Don Giussani om carismatic. Cu siguranță a fost un om cu mare carismă personală, capabil să atragă mii de tineri și să atingă inima lor. Ne putem întreba: De unde venea carisma sa? Provenea din ceva ce a trăit personal: ca adolescent, la numai cincisprezece ani, a fost străfulgerat de descoperirea misterului lui Cristos. A intuit – nu numai cu mintea, ci cu inima – că Isus Cristos este centrul unificator al întregii realități, este răspunsul la toate întrebările umane, este realizarea oricărei dorințe de fericire, de bine, de iubire, de veșnicie prezente în inima umană. Uimirea și fascinația acestei prime întâlniri cu Cristos nu l-au mai abandonat. Așa cum a spus la înmormântarea sa fostul cardinal Ratzinger: „Don Giussani a ținut mereu îndreptată privirea vieții sale și a inimii sale spre Cristos. a înțeles în acest mod că creștinismul nu este un sistem intelectual, un pachet de dogme, un moralism, ci creștinismul este o întâlnire; o istorie de iubire; este un eveniment”. Aici se află rădăcina carismei sale. Don Giussani atrăgea, convingea, convertea inimile pentru că le transmitea celorlalți ceea ce purta înăuntru după acea experiență fundamentală a sa: pasiunea pentru om și pasiunea pentru Cristos ca împlinire a omului. Atâția tineri l-au urmat pentru că tinerii au un mare fler. Ceea ce spunea venea din trăirea sa și din inima sa, de aceea inspira încredere, simpatie și interes.
Președintele a spus că vă angajați pentru ca această carismă dăruită lui don Giussani pentru binele întregii Biserici să producă mereu noi roade. Aceasta este protecția înțeleaptă a darului transmis vouă, o protecție care nu este numai păstrătoare a trecutului, ci care, însuflețită de Duhul Sfânt, știe să recunoască și să primească noi vlăstare ale acestui copac care este mișcarea voastră, care trăiește în pământul bun al comuniunii ecleziale.
În această privință vă veți întreba: cum putem răspunde la exigențele de schimbare ale timpului prezent păstrând carisma? Înainte de toate, este important de amintit că nu carisma trebuie să se schimbe: ea trebuie mereu din nou primită și făcută să rodească în prezent. Carismele cresc așa cum cresc adevărurile dogmei, ale moralei: cresc în plinătate. Modurile de a o trăi pot constitui un obstacol sau chiar o trădare cu scopul pentru care carisma a fost provocată de Duhul Sfânt. A recunoaște și a corecta modalitățile deviante, acolo unde este necesar, nu este posibil decât cu atitudine umilă și sub conducerea înțeleaptă a Bisericii. Și această atitudine de umilință aș rezuma-o cu două verbe: a aminti [it. ricordare], adică a readuce la inimă, a aminti întâlnirea cu Misterul care ne-a condus până aici; și a genera, privind înainte cu încredere, ascultând gemetele pe care Duhul le exprimă astăzi din nou. „Bărbatul umil, femeia umilă are la inimă și viitorul, nu numai trecutul, pentru că știe să privească înainte, știe să privească ramurile, cu amintirea încărcată de recunoștință. Cel umil generează, invită și stimulează spre ceea ce nu se cunoaște. În schimb, cel mândru repetă, se împietrește […], merge înapoi și se închide în repetiția sa, se simte sigur de ceea ce cunoaște și se teme de nou pentru că nu-l poate controla, se simte destabilizat… pentru ce? Pentru că a pierdut amintirea” . Priviți amintirea fondatorului.
Preaiubiților, să aveți la inimă darul prețios al carismei voastre și Fraternitatea care o păstrează, pentru că ea poate face „să înflorească” încă multe vieți, așa cum ne-au mărturisit Hassina și Rose. Potențialitatea carismei voastre este încă în mare parte de descoperit, încă există mare parte de descoperit; de aceea vă invit să fugiți de orice concentrare asupra voastră înșivă, de frică – frica nu te va duce niciodată la un port bun – și de oboseala spirituală, care te duce la lenea spirituală. Vă încurajez să găsiți modurile și limbajele potrivite pentru ca această carismă pe care don Giussani v-a încredințat-o să ajungă la noi persoane și la noi ambiente, pentru ca să știe să vorbească lumii de astăzi, care s-a schimbat față de începuturile mișcării voastre. Există atâția bărbați și atâtea femei care încă n-au făcut acea întâlnire cu Domnul care a schimbat și a făcut frumoasă viața voastră!
2. Al doilea aspect: don Giussani educator. Încă din primii ani ai slujirii sale sacerdotale, în fața rătăcirii și a ignoranței religioase a multor tineri, don Giussani a simțit urgența de a le comunica întâlnirea cu persoana lui Isus pe care el însuși o experimentase. Don Luigi avea o capacitate unică de a face să se declanșeze căutarea sinceră a sensului vieții în inima tinerilor, de a trezi dorința lor de adevăr. Ca adevărat apostol, când vedea că în tineri s-a aprins această sete, nu-i era frică să le prezinte credința creștină. Dar fără a impune niciodată nimic. Abordarea sa a generat atâtea personalități libere, care au aderat la creștinism cu convingere și pasiune; nu din obișnuință, nu din conformism, ci în mod personal și în mod creativ. Don Giussani avea o mare sensibilitate în respectarea naturii fiecăruia, în respectarea istoriei sale, a temperamentului său, a darurilor sale. Nu voia persoane toate egale și nu voia nici ca toți să-l imite pe el, ca fiecare să fie original, așa cum l-a făcut Dumnezeu. Și de fapt acei tineri, crescând, au devenit, fiecare după propria inclinație, prezențe semnificative în diferite domenii, fie în jurnalism, în școală, în economie, în operele caritative și de promovare socială.
Prieteni, aceasta este o mare moștenire spirituală pe care v-a lăsat-o don Giussani. Vă îndemn să nutriți în voi pasiunea sa educativă, iubirea sa față de tineri, iubirea sa față de libertatea și responsabilitatea personală a fiecăruia în fața propriului destin, respectul său față de unicitatea irepetabilă a fiecărui bărbat și a fiecărei femei.
3. Și al treilea: Giussani fiu al Bisericii. Don Giussani a fost un preot care a iubit mult Biserica. Și în timpuri de rătăcire și de contestare puternică a instituțiilor, a menținut mereu cu fermitate fidelitatea sa față de Biserică, față de care nutrea un mare afect – iubire! -, aproape o duioșie, și în același timp o mare reverență, deoarece credea că ea este continuarea lui Cristos în istorie. Spunea el: „Tu ai întâlnit această companie: aceasta este modalitatea cu care misterul lui Isus […] a bătut la ușa casei tale” . Folosea această expresie frumoasă: „compania”. Grupurile din mișcare erau pentru el o „companie” de persoane care l-au întâlnit pe Cristos. Și, în definitiv, Biserica însăși este „compania” celor botezați care ține totul împreună, din care totul își trage viață, și care ne menține pe drumul drept.
Don Giussani a învățat să avem respect și iubire filială față de Biserică și, cu mare echilibru, a știut să țină împreună mereu carisma și autoritatea, care sunt complementare, ambele necesare. Voi cântați adesea în întâlnirile voastre cântecul „La strada”. Giussani, tocmai folosind metafora străzii spunea: „Autoritatea asigură strada corectă, carisma face frumoasă strada” . Fără autoritate se riscă să se iasă de pe stradă, să se meargă într-o direcție greșită. Dar fără carismă drumul riscă să devină plictisitor, neatractiv pentru oamenii din acel moment istoric deosebit.
Și printre voi, unii sunt însărcinați cu o misiune de autoritate și de conducere, pentru a-i sluji pe toți ceilalți și a indica strada corectă. Asta constă, în concret, în conducerea și reprezentarea mișcării, în favorizarea dezvoltării sale, în a duce înainte proiecte apostolice specifice, în asigurarea fidelității față de carismă, în ocrotirea membrilor mișcării, în promovarea drumului lor creștin și a formării lor umane și spirituale. Dar alături de slujirea autorității este fundamental ca, în toți membrii Fraternității, să rămână vie carisma, pentru ca viața creștină să păstreze mereu fascinația primei întâlniri. Nu uitați niciodată de acea primă Galilee a chemării, de acea primă Galilee a întâlnirii. A ne întoarce mereu acolo, la acea primă Galilee pe care fiecare dintre noi a trăit-o. Asta ne va da forță pentru a merge mereu în ascultare în Biserică. Asta este ceea ce „face frumoasă strada”. Astfel mișcările ecleziale contribuie, cu carismele lor, să arate caracterul atrăgător și de noutate al creștinismului; iar autorității Bisericii îi revine să indice cu înțelepciune și prudență pe care cale trebuie să meargă mișcările, pentru a rămâne fidele față de ele însele și față de misiunea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Cu cuvintele lui don Giussani putem afirma că „este o exigență indispensabilă a întrupării acest schimb continuu între instituție și carismă. În niciun mod acest raport între har și libertate nu poate fi gândit în alternativă dialectică, de parcă instituția nu este carisma și carisma nu are nevoie de instituție. O carismă trebuie instituționalizată. Și o instituție trebuie să mențină dimensiunea carismatică. Ele sunt până la urmă unica realitate a Bisericii. S-ar putea gândi oare organismul uman fără scheletul care îl susține? Tot așa nu se poate gândi ca Biserica să trăiască fără instituție” .
Voi știți că descoperirea unei carisme trece întotdeauna prin întâlnirea cu persoane concrete. Aceste persoane sunt martori care ne permit să ne apropiem de o realitate mai mare, care este comunitatea creștină, Biserica. În Biserică întâlnirea cu Cristos rămâne vie. Biserica este locul în care toate carismele sunt păstrate, alimentate și aprofundate. Să ne gândim, în Faptele Apostolilor, la episodul lui Filip și al eunucului, funcționar al reginei Etiopiei. Filip a fost determinant pentru convertirea sa, el a fost mediatorul întâlnirii cu Cristos pentru acel om aflat în căutarea adevărului. Ei bine, cum se termină acest episod? Filip îl botează pe eunuc și textul spune: „Când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip și eunucul nu l-a mai văzut” (Fap 8,39). „Nu l-a mai văzut”! După ce l-a condus la Cristos, Filip dispare din viața eunucului! Dar bucuria întâlnirii cu Cristos rămâne – acea bucurie a întâlnirii rămâne mereu! -, de fapt relatarea adaugă: „Și-a urmat drumul bucurându-se”. Toți suntem chemați la asta: să fim mediatori ai întâlnirii cu Cristos pentru alții și apoi a lăsa ca ei să parcurgă drumul lor, fără a-i lega de noi.
Și, pentru a încheia, aș vrea să vă cer un ajutor concret pentru astăzi, pentru acest timp. Vă invit să mă însoțiți în profeția pentru pace – Cristos, Domnul păcii! Lumea tot mai violentă și războinică mă înspăimântă cu adevărat, o spun cu adevărat: mă înspăimântă -; în profeția care indică prezența lui Dumnezeu în săraci, în cei care sunt abandonați și vulnerabili, condamnați sau puși deoparte în construcția socială; în profeția care vestește prezența lui Dumnezeu în fiecare națiune și cultură, mergând în întâmpinarea aspirațiilor de iubire și adevăr, de dreptate și fericire care aparțin inimii umane și care palpită în viața popoarelor. Să ardă în inimile voastre această sfântă neliniște profetică și misionară. A nu rămâne pe loc.
Preaiubiților, iubiți mereu Biserica. Iubiți și păstrați unitatea „companiei” voastre. Nu lăsați ca Fraternitatea voastră să fie rănită de dezbinări și contrapoziții, care fac jocul celui rău; este meseria sa: să dezbine, mereu. Chiar și momentele dificile pot să fie momente de har și pot să fie momente de renaștere. Comunione e Liberazione s-a născut chiar într-un timp de criză cum a fost anul 1968. Și după aceea don Giussani nu s-a înspăimântat de momentele de trecere și de creștere a Fraternității, ci le-a înfruntat cu curaj evanghelic, încredințare lui Cristos și în comuniune cu mama Biserica.
Să mulțumim împreună Domnului astăzi pentru darul lui don Giussani. Să-l invocăm pe Duhul Sfânt și mijlocirea Fecioarei Maria, pentru ca voi toți să puteți continua, uniți și bucuroși, pe drumul pe care le vi l-a arătat cu libertate, creativitate și curaj. Din inimă vă binecuvântez. Și cu rugăminte, vă cer să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.
Note:
1 Discurs adresat Colegiului Cardinalilor și Curiei Romane, 23 decembrie 2021.
2 L. Giussani, Dal temperamento un metodo. I libri dello spirito cristiano: quasi Tischreden, 6, Milano 2002, pag. 7.
3 Id., Un avvenimento nella vita dell’uomo, Milano 2020, pag. 249.
4 Id., Supliment la Litterae Communionis-LC, nr. 11/1985.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.10.2022
Publicarea pe acest sit: 15.10.2022
Etichete: Discursuri, Papa F