Discursul Papei adresat membrilor Asociaţiei Internaționale a Jurnaliștilor Acreditați la Vatican

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat membrilor Asociației Internaționale a Jurnaliștilor Acreditați la Vatican
luni, 22 ianuarie 2024

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Vă spun bun-venit, chiar dacă aici sunteți acasă! Sunt bucuros: aceasta este pentru mine o ocazie pentru a vă mulțumi vouă, care sunteți un pic însoțitorii mei de călătorie, pentru munca pe care o desfășurați informând cititori, ascultători și spectatori despre activitatea Sfântului Scaun. Jurnaliști, operatori, fotografi, producers: sunteți o comunitate unită de o misiune. Cunosc pasiunea voastră, iubirea voastră față ce ceea ce relatați, truda voastră. Mulți dintre voi urmăresc nu numai Vaticanul, ci și Italia, sudul Europei, Mediterana, țările din care veniți.

foto: Vatican Media

A fi jurnalist este o vocație, cam ca aceea a medicului, care alege să iubească umanitatea îngrijindu-i bolile. Astfel, într-un anumit sens, face jurnalistul, care alege să atingă cu mâna rănile societății și ale lumii. Este o chemare care se naște de tineri și care duce la a înțelege, a scoate în evidență, a relata. Vă urez să vă întoarceți la rădăcinile acestei vocații, să le comemorați, să vă amintiți de chemarea care vă unește o misiune atât de importantă. Câtă nevoie de a cunoaște și de a relata, pe de o parte, și câtă necesitate de a cultiva o iubire necondiționată față de adevăr, pe de altă parte!

Aș vrea să vă exprim recunoștință nu numai pentru ceea ce scrieți și transmiteți, ci și pentru statornicia și răbdarea de a urmări zi după zi știrile care vin de la Sfântul Scaun și de la Biserică, relatând o instituție care transcende acel „aici și acum” și înseși viețile noastre. Cum a spus Sfântul Paul al VI-lea, există „simpatie, stimă și încredere pentru ceea ce voi sunteți și pentru ceea ce voi faceți” (cf. Discurs adresat reprezentanților presei italiene și străine, 29 iunie 1963). Mulțumesc și pentru sacrificiile în urmarea papei care merge prin lume și în munca adesea și duminica și în zilele de sărbătoare. Trebuie să vă cer scuze pentru dățile în care știrile care, în mod diferit se referă la mine, v-au sustras de la familiile voastre, de la jocurile cu copiii voștri – acest lucru este foarte important; eu, când spovedesc, îi întreb pe părinți: „Dumneavoastră vă jucați cu copiii?”: este unul dintre lucrurile pe care un tată și o mamă trebuie să-l facă mereu, să se joace cu copiii – și de la timpul de petrecut cu soții sau cu soțiile.

Întâlnirea noastră este o ocazie pentru a reflecta asupra meseriei obositoare de vaticanist în relatarea drumului Bisericii, în construirea de punți de cunoaștere și de comunicare în loc de brazde de diviziune și de neîncredere (cf. Sf. Ioan al XXIII-lea, Discurs adresat jurnaliștilor cu ocazia consiliului național al federație de presă italiană, 22 februarie 1963).

Așadar, cine este vaticanistul? Răspund împrumutând cuvintele unui coleg al vostru, care de puțin timp a sărbătorit optzeci de ani și a călătorit mult cu papii. Vorbind despre munca sa de vaticanist, a definit-o ca „o meserie rapidă ajungând să fie nemiloasă, de două ori incomodă atunci când se aplică unui subiect înalt cum este Biserica, pe care mass-media îl duc în mod inevitabil la nivelul lor […] de piață”. „În atâția ani de vaticanism – a adăugat el – am învățat arta de a căuta și a relata istorii de viață, care este un mod de a-l iubi pe om […]. Am învățat umilința. M-am apropiat de atâția oameni ai lui Dumnezeu care m-au ajutat să cred și să rămân uman. Așadar, nu pot decât să încurajez pe cel care vrea să se aventureze în această specializare jurnalistă” (L. Accattoli, Prefazione a G. Tridente, Diventare vaticanista. Informazione religiosa ai tempi del Web, 2018, 5-7). În pofida dificultăților, este o încurajare frumoasă: a-l iubi pe om, a învăța umilința.

Sfântul Paul al VI-lea, abia ales, în lunile care precedau reluarea Conciliului, i-a invitat pe jurnaliștii care urmăreau evenimentele vaticane să se cufunde în natura și în spiritul faptelor cărora le dedicau slujirea lor. Ea – a spus el – „nu trebuie să fie condusă, cum se întâmplă uneori, de criteriile care clasifică lucrurile Bisericii după categorii profane și politice, care nu se potrivesc cu lucrurile înseși, ba chiar le deformează adesea, ci trebuie să țină cont de ceea ce informează cu adevărat viața Bisericii, adică finalitățile sale religioase și morale și calitățile sale spirituale caracteristice” (Discurs adresat reprezentanților presei). Aș vrea să adaug delicatețea pe care o aveți de atâtea ori când vorbiți despre scandalurile din Biserică: există, și de atâtea ori am văzut în voi o delicatețe mare, un respect, aproape o tăcere, spun eu, „rușinoasă”: mulțumesc pentru această atitudine.

Vă mulțumesc pentru efortul pe care-l faceți în a menține această privire care știe să vadă în spatele aparenței, care știe să perceapă substanța, care nu vrea să se plece în fața superficialității stereotipurilor și a formulelor preconfecționate ale informației-spectacol, care, în locul căutării dificile a adevărului, preferă catalogarea ușoară a faptelor și a ideilor după scheme preconstituite. Vă încurajez să mergeți înainte pe acest drum care știe să unească informația cu reflecția, vorbirea cu ascultare, discernământul cu iubirea.

Același jurnalist pe care l-am citat susținea că în domeniul mass-media „vaticanistul va trebui să reziste la vocația nativă a comunicării de masă de a manipula imaginea Bisericii, ca și mai mult decât orice altă imagine de umanitate asociată. De fapt, mass-media tind să deformeze știrea religioasă. O deformează fie cu registrul înalt sau ideologic, fie cu registrul de jos sau spectaculos. Efectul de ansamblu este al unei duble deformări a imaginii Bisericii: pe care primul registru tinde s-o constrângă sub specia politică, al doilea tinde să o izoleze la știre ușoară” (Prefață).

Nu este ușor, dar aici se află măreția vaticanistului, finețea de suflet care se adaugă la bravura jurnalistă. Frumusețea muncii voastre în jurul lui Petru este aceea de a o întemeia pe stânca solidă a responsabilității în adevăr, nu pe nisipurile mișcătoare ale bârfei și ale lecturilor ideologice; care se află în a nu ascunde realitatea, precum și mizeriile sale, fără a îndulci tensiunile, dar, în același timp, fără a face gălăgii inutile, ci străduindu-se să perceapă esențialul, în lumina naturii Bisericii. Cât bine face asta poporului lui Dumnezeu, oamenilor mai simpli, Bisericii însăși, care are încă drum de parcurs pentru a comunica mai bine: cu mărturia, mai înainte decât cu cuvintele. Multe mulțumiri pentru munca voastră. Un lucru care îmi face plăcere este că am învățat să vă cunosc pe nume; este aici marea decană, și o salut; vice-decanul, și atâția dintre voi pe care îi cunosc pe nume… Vă mulțumesc mult, rugați-vă pentru mine, eu fac asta pentru voi. Vă reînnoiesc mulțumirea și vă binecuvântez pe voi, pe cei dragi ai voștri și munca voastră. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine, în favoarea mea!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.01.2024
Publicarea pe acest sit: 22.01.2024
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.