Discursul Papei adresat comunității Seminarului Pontifical Regional Flaminio „Benedict al XV-lea” din Bologna

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat comunității Seminarului Pontifical
Regional Flaminio „Benedict al XV-lea” din Bologna
duminică, 9 decembrie 2019

Iubiți frați în episcopat și în preoție,

Dragi seminariști!

Vă spun bun-venit la centenarul întemeierii Seminarului Pontifical Regional Flaminio, voit de sfântul Pius al X-lea. Vă salut pe toți din inimă; mulțumesc cardinalului Matteo Zuppi pentru cuvintele sale și îl salut cu afect pe monseniorul Luigi Bettazzi, care este aproape de aceeași vârstă cu Seminarul! Această dată importantă reprezintă o ocazie fericită pentru a reflecta asupra frumuseții chemării la preoția ministerială, care ne dă darul și angajarea de a-l reprezenta pe Bunul Păstor în mijlocul poporului său și de a trăi ca Bunul Păstor în mijlocul poporului său.

Pentru a se pregăti la această misiune, Biserica mamă cere să se facă un parcurs formativ serios, pe care ambientul Seminarului poate să-l ofere în cel mai bun mod. În această perspectivă, aș vrea să vă indic trei aspecte care identifică acest loc și mai ales timp de formare și de pregătire la preoție, care este seminarul. El este casă de rugăciune, casă de studiu, casă de comuniune.

Voi sunteți chemați să fiți evanghelizatori în regiunea voastră, marcată și ea de descreștinare. Cei care sunt mai expuși la vântul rece al incertitudinii sau al indiferenței religioase au nevoie să găsească în persoana preotului acea credință robustă care este ca o făclie în noapte și ca o stâncă de care să se alipească. Această credință se cultivă mai ales în raportul personal, inimă la inimă, cu persoana lui Isus Cristos. Și Seminarul este înainte de toate casa rugăciunii unde Domnul convocă încă pe „ai săi” într-un „loc retras” (cf. Lc 9,18) să trăiască o experiență puternică de întâlnire și de ascultare. Pe această cale, El vrea să-i pregătească să devin ă „educatori ai poporului lui Dumnezeu în credință” și să-i abiliteze „să proclame cu autoritate Cuvântul lui Dumnezeu”, „să adune poporul” și să-l hrănească prin sacramente pentru „a-l conduce pe calea mântuirii” și să-l păstreze în unitate (cf. Paul al VI-lea, Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 68).

De aceea este necesar să se dedice angajare adecvată formării spirituale. Sunt anii cei mai favorabili pentru a învăța să „se stea cu El”, gustând cu uimire harul de a fi discipolii săi, a învăța să-l asculte, să contemple fața sa… Aici experiența tăcerii și a rugăciunii este fundamentală: acolo, rămânând în prezența sa, discipolul poate să-l cunoască pe Învățător, așa cum este cunoscut de El – ar spune sfântul Paul (cf. 1Cor 13,12). Dar este esențială și întâlnirea cu Isus în fața și în trupul săracilor. Și asta este parte integrantă a formării spirituale a seminaristului.

Al doilea aspect care identifică Seminarul este cel al studiului. Studiul face parte dintr-un itinerar care tinde la educarea unei credințe vii, a unei credințe conștiente, chemate să devină credința păstorului. Studiul, pe acest drum, este instrument privilegiat al unei cunoașteri sapiențiale și științifice, capabil să asigure temelii solide întregului edificiu al formării viitorilor preoți. Este și instrument al unei științe împărtășite. Explic. Angajarea de a studia, și în Seminar, este în mod clar personală, dar nu este individuală. A împărtăși orele și studiul cu colegii din Seminar este și el un mod de a intra să se facă parte dintr-o preoțime. De fapt, fără a neglija înclinațiile și talentele personale, dimpotrivă, valorizându-le, în Seminar se studiază împreună pentru o misiune comună și acest lucru dă un „gust” total special însușirii Sfintei Scripturi, teologiei, istoriei, dreptului și fiecărei discipline. Se confruntă diferitele sensibilități personale în orizontul comun al chemării și al misiunii; și asta grație slujirii profesorilor care, la rândul lor, învață în cadrul tot acestui orizont eclezial, liber de orice autoreferențialitate. Este frumos a studia astfel, în acest ambient.

Și ajungem la a treia dimensiune: Seminarul drept casă de comuniune. Și acest aspect este „transversal”, ca și celelalte două. Pornește de la o bază umană de deschidere față de alții, de capacitate de ascultare și de dialog, și este chemat să asume forma comuniunii prezbiterale în jurul episcopului și sub conducerea sa. Caritatea pastorală a preotului nu poate să fie credibilă dacă nu este precedată și însoțită de fraternitate, mai întâi între seminariști și apoi între preoți. O fraternitate tot mai impregnată de forma apostolică și îmbogățită de trăsăturile proprii ale diecezanității, adică de acele caracteristici speciale ale poporului lui Dumnezeu și ale sfinților, în special ale preoților sfinți, dintr-o Biserică particulară.

În acest context, Seminarul se califică drept drum care îi educă pe candidați să evalueze fiecare acțiune a lor cu referință la Cristos și să considere apartenența la unica preoțime ca dimensiune prealabilă a acțiunii pastorale și mărturie de comuniune, indispensabile pentru a sluji eficace misterul Bisericii și misiunea sa în lume.

Aici aș vrea să mă opresc un moment pentru a rezuma cele patru „apropieri”, cele patru atitudini de apropiere a preoților diecezani. A fi aproape de Dumnezeu în rugăciune, am spus, se începe din Seminar. A fi aproape de episcop, mereu aproape de episcop: fără episcop Biserica nu merge, fără episcop preotul poate să fie un lider, dar nu va fi preot. A treia apropiere: a fi aproape de preoțime, între voi. Acesta este un lucru care pe mine mă face să sufăr, când văd preoțimi fragmentate, unde sunt unul împotriva altuia, sau toți respectuoși, dar după aceea bârfesc unul despre altul. Dacă nu există o preoțime unită… Asta nu înseamnă că nu se poate discuta, nu, se discută, se schimbă ideile, însă caritatea este cea care unește. Și a patra apropiere: apropierea de poporul lui Dumnezeu. Vă rog, nu uitați de unde veniți. Paul îi spunea lui Timotei: „Amintește-ți de mama ta și de bunica ta”, adică de rădăcini; amintește-ți că ai fost luat din turmă și ai venit pentru că Domnul te-a ales. Nu ai venit ca să faci cariera ecleziastică, așa cum se spunea odinioară, într-un stil literar din alte secole. Apropiere de Dumnezeu, apropiere de episcop, apropiere de preoțime, între voi, și apropiere de poporul lui Dumnezeu. Dacă lipsește una dintre acestea, preotul nu funcționează și va aluneca, lent, în pervertirea clericalismului sau în atitudini de rigiditate. Unde există clericalism există corupție și unde există rigiditate, sub rigiditate, există probleme grave.

Dragi seminariști, ieri am celebrat solemnitatea Neprihănitei. Maria strălucește în Biserica prin vocația sa singulară trăită în urmarea Fiului său, în ascultarea umilă și curajoasă față de planul de iubire al lui Dumnezeu. Ea, care a fost mereu unită cu Isus de la zămislire până la moartea pe cruce, să vă ajute să descoperiți în fiecare zi „comoara”, „mărgăritarul prețios” care este Cristos și Împărăția sa, și să deveniți vestitori bucuroși ai Evangheliei sale. Seminarul este și timpul în care este primită Maria ca Mamă în propria casă, în propria viață, ca apostolul Ioan. Ea să vă însoțească.

Vă mulțumesc pentru vizita voastră. Binecuvântez drumul vostru, cu mijlocirea sfântului Pius al X-lea și a martorilor exemplari pe care arhiepiscopul i-a amintit la început. Mă rog pentru voi. Și voi, vă rog, rugați-vă pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.12.2019
Publicarea pe acest sit: 09.12.2019
Etichete: ,

Lasă un răspuns