Discursul Papei adresat călugărilor din Confederația Benedictină

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat călugărilor din Confederația Benedictină 
joi, 19 aprilie 2018

Cucernice abate primat,
Iubiți părinți abați,
Iubiți frați și surori,

Vă adresez bun-venit cu ocazia celei de-a 125-a aniversări a întemeierii Confederației Benedictine și îi mulțumesc abatelui primat pentru cuvintele sale respectuoase. Aș vrea să exprim toată considerația și recunoștința mea pentru contribuția relevantă pe care benedictinii au adus-o în viața Bisericii, în orice parte a lumii, timp de aproape o mie cinci sute de ani. În această celebrare a Jubileului Confederației Benedictine vrem să amintim, în mod special, angajarea papei Leon al XIII-lea, care în 1893 a voit să-i unească pe toți benedictinii întemeind o casă comună de studiu și rugăciune, aici, la Roma. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această inspirație, pentru că acest lucru i-a făcut pe benedictinii din toată lumea să trăiască un spirit de comuniune mai profund cu Scaunul lui Petru și între ei.

Spiritualitatea benedictină este renumită pentru motoul său: Ora et labora et lege. Rugăciune, muncă, studiu. În viața contemplativă, Dumnezeu anunță adesea prezența sa în manieră neașteptată. Cu meditarea Cuvântului lui Dumnezeu în lectio divina, suntem chemați să rămânem în ascultare religioasă a glasului său pentru a trăi în supunere constantă și bucuroasă. Rugăciunea generează în inimile noastre, dispuși să primim darurile surprinzătoare pe care Dumnezeu este gata să ni le dea, un spirit de fervoare reînnoită care ne face, să căutăm, prin munca noastră zilnică, împărtășirea darurilor înțelepciunii lui Dumnezeu cu alții: cu comunitatea, cu cei care vin la mănăstire pentru căutarea lui Dumnezeu („quaerere Deum”) și cu cei care studiază în școlile, colegiile și universitățile voastre. Astfel se generează o viață spirituală mereu reînnoită și revigorată.

Unele aspecte caracteristice din timpul liturgic al Paștelui, pe care-l trăim, cum ar fi vestirea și surpriza, răspunsul prompt și inima dispusă să primească darurile lui Dumnezeu, în realitate sunt parte a vieții benedictine de fiecare zi. Sfântul Benedict vă cere în Regulasa să „nu puneți absolut nimic înainte de Cristos” (nr. 72), pentru ca să fiți mereu vigilenți, astăzi, gata să-l asculte și să-l urmeze cu docilitate (cf. ivi, Prolog). Iubirea voastră față de liturgie, ca lucrare fundamentală a lui Dumnezeu în viața monastică, este esențială înainte de toate pentru voi înșivă, permițându-vă să fiți în prezența vie a Domnului; și este prețioasă pentru toată Biserica, ea care în cursul secolelor a beneficiat ca de apa de izvor care irigă și fecundează, alimentând capacitatea de a trăi, personal și comunitar, întâlnirea cu Domnul înviat.

Dacă sfântul Benedict a fost o stea luminoasă – așa cum îl numește sfântul Grigore cel Mare – în timpul său marcat de o profundă criză a valorilor și a instituțiilor, asta s-a întâmplat pentru că a știut să discearnă între esențial și secundar în viața spirituală, punându-l cu fermitate pe Domnul în centru. Fie ca să puteți și voi, fiii săi în acest timp, să practicați discernământul pentru a recunoaște ceea ce vine de la Duhul Sfânt și ceea ce vine de la duhul lumii sau de la duhul diavolului. Discernământ care „nu cere numai o bună capacitate de a raționa și de simț comun, este și un dar care trebuie cerut. […] Fără înțelepciunea discernământului putem să ne transformăm cu ușurință în păpuși la bunul plac al tendințelor momentului” (Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 166-167).

În această epocă, în care persoanele sunt așa de ocupate încât nu au timp suficient pentru a asculta glasul lui Dumnezeu, mănăstirile voastre și conventurile voastre devin ca niște oaze, unde bărbați și femei de orice vârstă, proveniență, cultură și religie pot să descopere frumusețea tăcerii și să se regăsească pe ei înșiși, în armonie cu creația, permițând lui Dumnezeu să restabilească o ordine dreaptă în viața lor. Carisma benedictină a primirii este foarte prețioasă pentru noua evanghelizare, pentru că vă dă ocazia de a-l primi pe Cristos în fiecare persoană care vine, ajutându-i pe cei care-l caută pe Dumnezeu să primească darurile spirituale pe care El le are pentru fiecare dintre noi.

După aceea, benedictinilor le-a fost recunoscută mereu angajarea pentru ecumenism și dialog interreligios. Vă încurajez să continuați în această lucrare importantă pentru Biserică și pentru lume, punând în slujba ei și ospitalitatea voastră tradițională. De fapt, nu există opoziție între viața contemplativă și slujirea adusă altora. Mănăstirile benedictine – fie în orașe fie departe de ele – sunt locuri de rugăciune și de primire. Stabilitatea voastră este importantă și pentru persoanele care vin ca să vă caute. Cristos este prezent în această întâlnire: este prezent în călugăr, în pelerin, în cel nevoiaș.

Vă sunt recunoscător pentru slujirea voastră în domeniul educativ și formativ, aici la Roma și în atâtea părți ale lumii. Benedictinii sunt cunoscuți pentru a fi „o școală a slujirii Domnului”. Vă îndemn să dați studenților, împreună cu noțiunile și cunoștințele necesare, instrumentele pentru ca să poată crește în acea înțelepciune care să-i determine să-l caute încontinuu pe Dumnezeu în viața lor; aceeași înțelepciune care-i va conduce la practicarea înțelegerii reciproce, pentru că toți suntem fii ai lui Dumnezeu, frați și surori, în această lume căreia îi este așa de sete de pace.

În concluzie, iubiți frați și surori, doresc ca celebrarea Jubileului pentru aniversarea întemeierii Confederației Benedictine să fie o ocazie propice pentru a reflecta asupra căutării lui Dumnezeu și a înțelepciunii sale, și despre modul de a transmite mai eficace bogăția sa perenă generațiilor viitoare.

Prin mijlocirea Fecioarei Maria, Maica Bisericii, în comuniune cu Biserica din cer și cu sfinții Benedict și Scolastica, invoc asupra fiecăruia Binecuvântarea Apostolică. Și vă cer, cu rugăminte, să continuați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.04.2018
Publicarea pe acest sit: 19.04.2018
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.