Directoriu general pentru cateheză

Directoriu general pentru cateheză

Prefață

1. Conciliul Vatican II recomandase redactarea unui «Directoriu privind instruirea catehetică a poporului creștin».^[1] Pentru a împlini acest mandat conciliar, Congregația pentru Cler a făcut apel la o comisie de experți și a consultat Conferințele episcopale din întreaga lume, de la care au parvenit numeroase sugestii și observații asupra acestui proiect. Textul elaborat a fost revăzut de o comisie teologică ad hoc și de Congregația pentru Doctrina Credinței. A fost definitiv aprobat de Paul al VI‑lea la 18 martie 1971 și promulgat la 11 aprilie în același an sub titlul: Directoriu Catehetic General.

2. Cei treizeci de ani care s‑au scurs de la încheierea Conciliului Vatican II și până în pragul celui de‑al treilea mileniu au fost, fără îndoială, rodnici din punctul de vedere al orientărilor și promovării catehezei. A fost o perioadă care, într‑un fel, i‑a redat Bisericii vitalitatea perioadei ei de început în ce privește evanghelizarea, a repus în valoare învățăturile Părinților Bisericii și a favorizat o înțeleaptă revenire la catehumenatul antic. După anul 1971, Directoriul general pentru cateheză a călăuzit Bisericile particulare pe lungul drum al reînnoirii catehezei. El s‑a dorit a fi un model de referință atât în privința conținutului, cât și în ce privește pedagogia și metodele de urmat.

Drumul pe care l‑a parcurs cateheza în această perioadă a fost pretutindeni marcat de un generos devotament arătat de numeroase persoane, de inițiative admirabile, de frumoase roade în ce privește educarea și maturizarea în credință a copiilor, tinerilor și adulților. Au existat însă și unele lacune doctrinare și anumite experiențe care au afectat calitatea catehezei. Ele s‑au datorat, în mare parte, evoluției contextului cultural mondial și anumitor probleme ecleziale ce nu țin de domeniul catehezei.

3. Magisteriul Bisericii și‑a arătat neîncetat, de‑a lungul acestor ani, preocuparea față de cateheză. Pe toate continentele, un mare număr de episcopi și Conferințe episcopale au imprimat un elan remarcabil activității catehetice, în mod deosebit prin publicarea unor bune catehisme și orientări pastorale, prin încurajarea formării de experți și prin favorizarea cercetării catehetice. Aceste eforturi au fost rodnice și au influențat favorabil practica din domeniul catehetic a Bisericilor particulare. Pe de altă parte, Ritualul pentru inițierea creștină a adulților, promulgat la 6 ianuarie 1972 de Congregația pentru Cultul divin, a dat un imbold deosebit reînnoirii catehezei.

Și trebuie să amintim aici, în mod special, slujirea Papei Paul al VI‑lea, cel care a călăuzit Biserica în prima parte a perioadei de după Conciliu. Ioan Paul al II‑lea a spus: «Prin acțiunile sale, prin predicarea și prin interpretarea autorizată a Conciliului Vatican II – pe care îl considera drept marele catehism al timpurilor moderne -, prin întreaga sa viață, venerabilul meu predecesor Paul al VI‑lea a slujit cateheza Bisericii într‑un mod cu totul exemplar».^[2]

4. Un element foarte important, determinant pentru cateheză, l‑a constituit reflecția angajată cu ocazia Adunării generale a Sinodului Episcopilor privind Evanghelizarea în lumea modernă, din octombrie 1974. Propunerile acestei instanțe au fost prezentate Papei Paul al VI‑lea, care a promulgat îndemnul apostolic Evangelii Nuntiandi la 8 decembrie 1975. Acest document propune, între altele, un principiu ce merită a fi subliniat: catehizarea este o acțiune evanghelizatoare în cadrul misiunii Bisericii. Activitatea catehetică va trebui, pe viitor, să fie considerată ca făcând parte din preocupările proprii îndatoririi misionare din zilele noastre.

Tot astfel, ultima adunare a Sinodului Episcopilor convocat de Paul al VI‑lea în octombrie 1977 a ales cateheza drept temă de analiză și reflecție episcopală. Acest sinod a văzut «în reînnoirea catehetică un dar prețios făcut de Duhul Sfânt Bisericii de azi».^[3]

5. Ioan Paul al II‑lea a primit această moștenire în 1978 și a formulat primele orientări în îndemnul apostolic Catechesi Tradendae, din 16 octombrie 1979. Acest îndemn formează, împreună cu îndemnul Evangelii Nuntiandi, un tot unitar și reinserează în mod plenar cateheza în cadrul evanghelizării.

De‑a lungul pontificatului său, Ioan Paul al II‑lea a exercitat în mod constant un magisteriu de înaltă valoare catehetică. Printre discursurile, scrisorile și învățăturile scrise ale sale, se remarcă cele douăsprezece enciclice – de la Redemptor hominis la Ut unum sint: acestea constituie un corpus de doctrină sintetic și organic, ca aplicare a reînnoirii vieții ecleziale dorite de Conciliul Vatican II.

Printre aceste documente ale magisteriului lui Ioan Paul al II‑lea, câteva se evidențiază prin valoarea lor catehetică: Redemptor hominis (4 martie 1979), Dives in misericordia (30 noiembrie 1980), Dominum et vivificantem (18 mai 1986) și, ca o reafirmare a valabilității permanente a mandatului misionar, Redemptoris missio (7 decembrie 1990).

6. Pe de altă parte, adunările generale, ordinare și extraordinare, ale Sinodului Episcopilor au avut urmări deosebite în domeniul catehezei. De exemplu, sinoadele din 1980 și 1987 privind misiunea familiei și vocația laicilor botezați. Lucrările acestor două sinoade au fost urmate de îndemnurile apostolice ale lui Ioan Paul al II‑lea: Familiaris Consortio (22 noiembrie 1981) și Christifideles Laici (30 decembrie 1988). La fel, în 1985, Sinodul extraordinar al Episcopilor a marcat decisiv prezentul și viitorul catehezei. Cu această ocazie s‑a făcut un bilanț al celor 20 de ani de aplicare a hotărârilor Conciliului Vatican II și părinții participanți la Sinod i‑au propus Sfântului Părinte elaborarea unui catehism universal pentru Biserica Catolică. Ioan Paul al II‑lea nu numai că a primit favorabil această propunere, dar a și făcut din ea o cauză proprie. La capătul unei munci perseverente și complexe, «Catehismul Bisericii Catolice» a fost încredințat episcopilor și Bisericilor particulare prin Constituția Apostolică Fidei Depositum, la 11 octombrie 1992.

7. Acest eveniment bogat în semnificații, precum și ansamblul de acte și intervenții ale Magisteriului la care ne‑am referit impuneau o revizuire a «Directoriului catehetic general», în scopul adaptării acestui prețios instrument teologic și pastoral la situația și necesitățile noi. Preluarea acestei moșteniri și realizarea unei sinteze în funcție de activitatea catehetică, în perspectiva etapei actuale a vieții Bisericii, este o slujire a Scaunului Apostolic în folosul tuturor.

Munca de revizuire a Directoriului general pentru cateheză, realizată prin grija Congregației pentru Cler, a fost efectuată de un grup de episcopi și experți în teologie și în cateheză. Textul a fost trimis spre consultare Conferințelor episcopale, unor diverși specialiști și principalelor institute sau centre de studii catehetice; acțiunea a fost făcută respectându‑se, în substanță, spiritul și conținutul textului din 1971.

Noua redactare a Directoriului general pentru cateheză a trebuit să țină cont, bineînțeles, de două exigențe majore:

• pe de o parte, inserarea catehezei în evanghelizare, cerută de documentele Evangelii nuntiandi și Catechesi tradendae;
• pe de altă parte, luarea în considerare a formulărilor de credință propuse de Catehismul Bisericii Catolice.

8. Noul Directoriu general pentru cateheză menține structura de bază a textului din 1971, dar este articulat după cum urmează:

• O expunere de motive preliminară dă indicații în sprijinul interpretării și înțelegerii situațiilor umane și ecleziale în lumina credinței și cu încredere în vitalitatea semințelor Evangheliei. Este vorba de diagnosticări concise în vederea actului misionar.
• Prima parte^[4] cuprinde trei capitole și înrădăcinează mai mult cateheza în Constituția conciliară Dei Verbum, situând‑o în cadrul evanghelizării prezentat de Evangelii Nuntiandi și Catechesi Tradendae. Oferă totodată o clarificare asupra naturii catehezei.
• Partea a doua^[5] cuprinde două capitole. Primul, intitulat «Norme și criterii pentru prezentarea mesajului evanghelic în cateheză», printr‑o nouă articulare și într‑o perspectivă îmbogățită, reunește conținutul capitolului corespunzător din primul text. Al doilea capitol, în totalitate nou, este consacrat prezentării Catehismului Bisericii Catolice ca text de referință în transmiterea credinței prin cateheză și pentru redactarea catehismelor locale. Textul mai oferă și principii fundamentale în vederea elaborării catehismelor pentru Bisericile particulare și locale.
• Partea a treia^[6] se prezintă reînnoită în mare măsură, fiind formulate diferit liniile esențiale ale unei pedagogii a credinței inspirate de pedagogia divină – o problemă ce privește atât teologia, cât și științele umaniste.
• Partea a patra^[7] este intitulată «Destinatarii catehezei». În cinci capitole succinte sunt examinate situațiile foarte diferite ale persoanelor cărora li se adresează cateheza, aspectele privind situația socio‑religioasă și, într‑un mod special, problema inculturării.
• Partea a cincea^[8] plasează Biserica particulară în centrul de greutate al catehezei; aceasta are ca datorie primordială promovarea, prevederea, supravegherea și coordonarea întregii activități catehetice. Este pusă în valoare, în mod deosebit, descrierea rolurilor ce revin diferiților agenți (care îl au întotdeauna ca punct de referință pe păstorul Bisericii particulare), precum și exigențele formării în fiecare din cazuri.
• Concluziile, care invită la intensificarea, în zilele noastre, a activității catehetice, încununează reflecția și orientările printr‑un apel la încredere în acțiunea Duhului Sfânt și în eficacitatea Cuvântului lui Dumnezeu semănat cu dragoste.

9. Scopul acestui Directoriu este, desigur, același cu cel al textului din 1971. Într‑adevăr, el își propune să enunțe «principiile fundamentale teologico‑pastorale expuse de Magisteriul Bisericii și în mod special de Conciliul Ecumenic Vatican II, pentru ca acțiunea pastorală a slujirii cuvântului – și, în mod concret, cateheza – să poată fi astfel conduse și ordonate într‑un mod cât mai bine adaptat».^[9] Intenția de atunci rămâne și acum în mod esențial aceea de a oferi mai degrabă reflecții și principii decât de a sugera aplicații imediate sau de a oferi directive practice. Acest demers a fost adoptat din următorul motiv: lipsurile și erorile în materie de cateheză nu vor fi evitate decât înțelegând așa cum trebuie, încă de la început, natura și obiectivele catehezei, precum și adevărurile și valorile ce trebuie transmise.^[10]

Ține de competența episcopatelor să determine aplicarea concretă a acestor principii și enunțuri, prin orientări și directorii naționale, regionale sau diecezane, prin catehisme și prin orice alte mijloace pe care le vor socoti capabile de a promova eficient cateheza.

10. Este evident că nu toate părțile Directoriului au aceeași importanță. Cele care se referă la Revelația divină, la natura catehezei, la criteriile determinante pentru vestirea mesajului creștin sunt universal valabile. În schimb, părțile cu referire la situația actuală, la metodologie și la modalitatea de adaptare a catehezei în funcție de vârstă și de contextul cultural trebuie luate mai degrabă ca indicații și orientări.^[11]

11. Destinatarii acestui Directoriu sunt în principal episcopii, Conferințele episcopale și, în general, cei care, în baza mandatului și funcției lor, au responsabilități în domeniul catehezei. Este evident că Directoriul poate fi un instrument util pentru formarea candidaților la preoție, pentru formarea permanentă a preoților și pentru formarea cateheților.

Un obiectiv imediat al Directoriului este acela de a servi la redactarea unor directorii de cateheză și a unor catehisme. În conformitate cu sugestiile făcute de numeroși episcopi, au fost inserate numeroase note și referințe ce pot fi de mare folos în elaborarea unor astfel de instrumente.

12. Întrucât Directoriul se adresează Bisericilor particulare, ale căror situații și nevoi pastorale sunt foarte diverse, este evident că nu au putut fi luate în considerare decât situațiile comune sau uzuale. Același lucru este valabil și în ce privește descrierea organizării catehezei la diverse nivele. Este bine să se țină cont de această observație în utilizarea Directoriului. Așa cum remarca textul din 1971, ceea ce ar părea insuficient în anumite regiuni unde cateheza a atins un nivel înalt din punctul de vedere al calității și mijloacelor va părea poate excesiv acolo unde cateheza nu înregistrează încă o asemenea dezvoltare.

13. Publicând acest document, nouă mărturie a preocupării Scaunului apostolic pentru slujirea catehetică, ne dorim ca el să fie primit, examinat și studiat cu atenție, ținându‑se cont de necesitățile pastorale ale fiecărei Biserici particulare, și totodată să poată duce la un studiu și o căutare mai aprofundate care să răspundă nevoilor catehezei, precum și normelor și orientărilor Magisteriului Bisericii.

Fie ca Preacurata Fecioară Maria, steaua noii evanghelizări, să ne călăuzească la deplina cunoaștere a lui Isus Cristos, Domnul și Învățătorul.

«În sfârșit, fraților, rugați‑vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească și să fie preamărit, ca și la voi…»

Vatican, 15 august 1997
Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului

Dario Castrillon Hoyos
Arhiepiscop emerit de Bucaramanga
Pro‑Prefect

Crescenzio Sepe
Arhiepiscop titular de Grado
Secretar

Textul integral se găsește aici.

Note:
^[1] CD 44.
^[2] CT 2.
^[3] CT 3.
^[4] Corespunde celei de-a doua părți a DGC (1971)
^[5] Are aceleași obiective ca și partea a treia a DGC (1971).
^[6] Corespunde părții a patra a DGC (1971)
^[7] Corespunde celei de-a cincea părți a DGC (1971). Cu toate că unii, prezentând motivații semnificative, sugeraseră plasarea acestei părți înaintea celei privind pedagogia, am preferat, având în vedere noua structură a celei de-a treia părți, să menținem ordinea textului din 1971. Dorim să subliniem astfel faptul că importanța rezervată destinatarului este o consecință a pedagogiei divine, a «condescendenței» (DV 13) lui Dumnezeu în istoria mântuirii, a adaptării Lui, în Revelație, la condiția umană.
^[8] Ține cont de toate elementele celei de-a șasea părți a DGC (1971).
^[9] CF. DGC (1971), Introducere.
^[10] Cf. ibid.
^[11] Cf. ibid.