Instrucțiune pastorală despre mijloacele de comunicare socială
publicată din dispoziția Conciliului Ecumenic Vatican II
INTRODUCERE
1. Comuniunea și progresul societății umane constituie scopul primar al comunicațiilor sociale și al mijloacelor lor, adică al presei, radioului și televiziunii. De fapt, perfecționarea lor continuă extinde răspândirea lor la mulțimi noi de persoane și le face mai accesibile pentru fiecare om în parte, favorizând o tot mai mare și mai profundă incidență a acestor mijloace în mentalitatea și în modul de viață al oamenilor.
2. Biserica recunoaște aceste mijloace ca "daruri ale lui Dumnezeu"1, destinate, conform planului Providenței, să-i unească pe oameni cu legături fraterne, pentru a-i face colaboratori ai planurilor sale de mântuire. O cunoaștere mai amplă și o pătrundere mai adâncă a doctrinei care privește "comunicarea socială", și deci și a valorii mijloacelor pe care le are la dispoziție pentru binele societății de astăzi, este oferită deja în unele documente ale Conciliului Vatican II, în mod deosebit în constituția despre Biserica în lumea contemporană2, în decretul despre ecumenism3, în declarația asupra libertății religioase4, în decretul despre activitatea misionară a Bisericii5, și în decretul despre misiunea pastorală a episcopilor6; dar în mod explicit se află în decretul dedicat strict comunicațiilor sociale7. Această cunoaștere mai aprofundată a temei care izvorăște din strălucita doctrină a Conciliului îi va învăța de acum înainte pe creștini cu ce spirit trebuie să se comporte în utilizarea mijloacelor de comunicare și îi va angaja pentru a aduce o contribuție mai validă în acest sector.
3. În fine, această instrucțiune pastorală, care este publicată din dispoziția explicită a Conciliului8, expune principiile doctrinare și sugestiile pentru acțiunea pastorală, cu o structurare voit generală, lăsând deoparte, așadar, precizări particulare, care, datorită fluidității permanente și a dezvoltării continue a problemelor în cauză, pot fi precizate numai ținând cont de circumstanțele concrete ale timpului și locului.
4. Așadar, vor face bine episcopii și conferințele episcopale, ca și sinoadele Bisericilor Orientale, să se servească de consultarea persoanelor cu adevărat experte în domeniu și mai ales de birourile diecezane, naționale și de organizațiile internaționale. Vor putea astfel, cu o atare colaborare voluntară și colegială, să facă în așa fel încât această instrucțiune să fie pe deplin eficientă, aprofundând-o și adaptând-o la condițiile particulare ale popoarelor și teritoriilor de care se îngrijesc, având totuși mereu în vedere unitatea întregii Biserici. În acest efort, conferințele episcopale vor profita de contribuția pe care preoții, persoanele consacrate și laicii o vor putea da conform competenței specifice, dat fiind faptul că utilizarea corectă a mijloacelor de comunicare socială intră în responsabilitatea întregului popor al lui Dumnezeu.
5. Trebuie, în fine, să sperăm că această instrucțiune va fi primită în mod favorabil de toți aceia care exercită o activitate profesională în sectorul comunicațiilor și a celor care, cu bunăvoință, se îngrijesc de adevăratul progres al familiei umane. Prin schimbul reciproc de idei și prin cooperarea lor eficace, marile avantaje oferite de aceste mijloace vor fi extinse de fapt spre adevăratul bine al tuturor.
PRIMA PARTE
COMUNICAȚIILE SOCIALE ÎN PERSPECTIVA CREȘTINĂ: ELEMENTE DOCTRINARE
6. Mijloacele de comunicare socială, deși se adresează fiecăruia în parte, ating și afectează întreaga societate9, deoarece transmit rapid informații despre condițiile de viață din lumea de astăzi unei mulțimi nenumărate de oameni și oferă cheia pentru înțelegerea mentalității din timpul prezent.
Ele sunt, așadar, pe drept considerate necesare pentru activitatea și pentru relațiile profunde și tot mai complexe ale societății noastre. În această perspectivă se reflectă asupra mijloacelor comunicațiilor sociale aceleași principii doctrinare care reglementează viața oamenilor, conform perspectivei creștine. De fapt, scopul cel mai nobil al acestor invenții constă în a atrage atenția asupra așteptărilor și problemelor omenirii, pentru a căuta să fie rezolvate în cel mai scurt timp posibil, și a-i uni pe oameni într-o solidaritate tot mai strânsă. Pe acest principiu de fond se bazează respectul creștinilor față de amplele posibilități pe care le oferă aceste mijloace bunăstării umane.
7. În orice domeniu angajarea umană se străduiește să corecteze și să îmbunătățească mereu condițiile de viață pe pământ și mai ales atunci când se aplică cele mai recente descoperiri ale științei și minunatele invenții ale tehnicii, perspectiva creștină pozitivă despre om, despre exigențele sale și despre întreaga sa istorie, află un răspuns – de multe ori inconștient – la porunca divină dată omului ca el să stăpânească pământul10 și să descopere în același timp în aceasta o participare și o continuare a operei creatoare și răscumpărătoare a lui Dumnezeu11.
În această perspectivă intră direct mijloacele de comunicare socială, întrucât servesc schimbului de cunoașteri științifice dintre oameni și de aceea intensifică în el colaborarea. De fapt, Dumnezeu, făcându-l pe om după chipul său, i-a dat și posibilitatea de a participa la puterea sa creatoare pentru edificarea cetății pământești12.
8. Comunicarea socială, prin natura sa, tinde să facă în așa fel încât omul, înmulțind schimburile reciproce, să ajungă la o mai mare conștientizare a angajării comunitare a vieții. Astfel, fiecare individ, împreună cu alți oameni, frați ai săi, se simte într-un fel condus de mână de Dumnezeu ca să realizeze în istorie planul divin13.
Credința creștină ne amintește că uniunea fraternă dintre oameni (scop primar al oricărei comunicări) își află izvorul și într-un fel un model în misterul măreț al eternei comuniuni trinitare a Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, uniți într-o unică viață divină.
9. Desigur, mijloacele de comunicare pot aduce o mare contribuție la întărirea relațiilor umane: dar dacă pregătirea morală și intelectuală este deficitară, sau lipsește bunăvoința, utilizarea lor poate duce la un efect contrar, adică la a crea neînțelegeri și disensiuni mari între oameni, cu consecințe vătămătoare. Într-adevăr, prea des se constată că prin mijloacele de comunicare sunt negate sau nerecunoscute însăși valorile fundamentale ale vieții umane. Din experiența acestor devieri derivă clar angajarea creștinului de a-l elibera și salva pe om de păcat, care a intrat în istorie prin căderea primului om14.
10. Când omul, din vină proprie, îi întoarce spatele Creatorului său, din cauza dezordinii pe care orice greșeală o produce, este în discordie cu sine, supărat cu frații săi, inhibat în capacitatea de a comunica15. Însă iubirea lui Dumnezeu față de oameni nu poate fi refuzată. El de fapt a luat primul inițiativa, dând curs istoriei mântuirii16 prin restabilirea unui dialog cu oamenii: la împlinirea timpurilor a intrat în comuniune cu ei17 și "Cuvântul s-a făcut trup"18. Dobândind mântuirea neamului omenesc, prin moartea și învierea sa, Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, Cuvântul și chipul Dumnezeului nevăzut19, ne-a făcut pe toți părtași de adevăr și de însăși viața dumnezeiască, cu o bogăție și o îmbelșugare incomparabile. El, unic mijlocitor între Tatăl și omenire, restabilește pacea și comuniunea cu Dumnezeu, în timp ce reface fraternitatea dintre oameni20. De atunci cel mai solid fundament și supremul model de comuniune între oameni se află în Dumnezeu, care a devenit fratele lor și le-a poruncit discipolilor săi să ducă vestea bună la toți oamenii, totdeauna și pretutindeni21, proclamând-o "la lumină" și "de pe acoperișuri"22.
11. În timpul vieții sale pământești Cristos s-a arătat comunicatorul perfect. Prin întruparea sa, el a luat chipul acelora care ar fi primit mesajul său, exprimat prin cuvintele sale și prin întreaga sa viață. El vorbea pe deplin integrat în condițiile reale ale poporului său, proclamând tuturor fără deosebire vestea divină a mântuirii cu tărie și perseverență, și adaptându-se la modul lor de a vorbi și la mentalitatea lor.
De altfel, "comunicarea" se extinde cu mult dincolo de simpla manifestare a gândurilor minții sau de exprimarea sentimentelor inimii. Comunicarea deplină comportă adevărata dăruire de sine sub impulsul iubirii; însă comunicarea lui Cristos este cu adevărat duh și viață23. Prin instituirea Euharistiei, Cristos ne-a încredințat cea mai înaltă formă de comuniune care putea fi împărtășită oamenilor. În Euharistie se realizează de fapt comuniunea dintre Dumnezeu și om și de aceea cea mai intimă și mai desăvârșită formă de unire între oameni. Cristos, în fine, ne-a dăruit Duhul său dătător de viață, care este începutul comuniunii și al unității24. În Biserică – trupul mistic al lui Cristos și mister al plinătății lui Cristos glorificat -, el cuprinde toate lucrurile create25. De aceea, întăriți de cuvânt și de sacramente, noi înaintăm în Biserică spre speranța ultimei întâlniri, când "Dumnezeu va fi totul în toți"26.
12. "Printre minunatele descoperiri ale tehnicii"27, care sporesc comunicațiile sociale printre oameni, creștinul află mijloacele pregătite de providența lui Dumnezeu pentru a facilita unirea celor care sunt peregrini pe acest pământ; ele favorizează de fapt noi relații și dau naștere, s-ar putea spune, unui nou limbaj care le permite oamenilor să se cunoască mai profund și care facilitează deschiderea față de ceilalți.
De aceea, cu cât se înțeleg oamenii mai ușor și sunt dispuși la o înțelegere reciprocă, cu atât mai rapid vor fi conduși la restabilirea dreptății și a păcii între ei, a bunăvoinței active și a fraternității solidare și a unității, care este ținta supremă. Ca urmare, mijloacele de comunicare trebuie să fie enumerate printre mijloacele cele mai valide și eficiente pentru întărirea iubirii, care este expresie și totodată producătoare a comuniunii.
13. Toți oamenii de bunăvoință trebuie, așadar, să simtă urgența de a-și uni eforturile pentru ca prin comunicațiile sociale să se aducă o contribuție validă la căutarea cu folos a adevărului și la progresul uman permanent. În realizarea acestui program, creștinul primește o forță deosebită din credința sa, gândindu-se că mesajul evanghelic, răspândit prin intermediul lor, tinde spre marele ideal de a restabili fraternitatea oamenilor sub paternitatea lui Dumnezeu. Înțelegerea și cooperarea eficientă dintre oameni derivă în fond din voința lor liberă, care este influențată de factori psihologici, sociologici și tehnici. De aceea importanța și semnificația ultimă a mijloacelor de comunicare depind de modul în care libertatea umană le utilizează.
14. Principiile morale care reglementează mijloacele de comunicare trebuie să se bazeze pe o considerare justă a demnității omului, deoarece acela care alege modul de utilizare a lor este omul însuși, chemat să devină coresponsabil al comunității fiilor adoptivi ai lui Dumnezeu. Pe de altă parte, aceste principii derivă din natura specifică a comunicațiilor sociale și din caracteristicile proprii fiecărui mijloc în parte. Această învățătură este confirmată de constituția Gaudium et spes: "Căci din însăși condiția lor de creatură, toate lucrurile sunt înzestrate cu consistența, cu adevărul și cu bunătatea lor proprie, cu propriile legi și cu propria organizare, pe care omul trebuie să le respecte, recunoscând metodele specifice ale fiecărei științe sau arte"28.
15. Dacă vrem să situăm corect în istoria creației și a întrupării răscumpărătoare mijloacele de comunicare și să evaluăm valoarea lor morală, trebuie să luăm în considerație omul în totalitatea sa, începând mai întâi un studiu precis asupra naturii comunicațiilor sociale și a mijloacelor lor. De aceea este o datorie de conștiință a tuturor comunicatorilor (adică pentru aceia care le utilizează în scop profesional) să dobândească o serioasă competență în materie29; și, pe măsură ce crește influența comunicatorului asupra procesului de comunicare, crește și obligația sa. Același lucru trebuie spus, cu atât mai mult, pentru cei care au obligații educative sau de difuzare și deci influențează gusturile și alegerile altora, mai ales ale tinerilor imaturi sau ale celor care sunt lipsiți de cultura de bază. Această datorie morală cuprinde toate acele comportamente care pot într-un fel sau altul să înalțe sau să reducă valorile umane ale individului sau ale grupului.
Așadar, trebuie să încercăm orice cale, pentru ca receptorii (adică aceia care citind, ascultând, privind, utilizează aceste mijloace) să dobândească o formare care să le permită să interpreteze diferitele mesaje, să aibă din ele cât mai mult folos și să-și asume în cele din urmă rolul lor activ în viața socială. Numai în acest fel mijloacele de comunicare vor ajunge la deplina lor eficacitate.
16. Un bilanț al tuturor realizărilor care se pot obține, utilizând diferitele mijloace de comunicare într-o anumită zonă geografică, trebuie să fie considerat pozitiv în măsura în care aceste realizări contribuie la binele comun30. Știrile, transmisiunile culturale și cele recreative trebuie să servească vieții și progresului comunității. Informația nu trebuie să se limiteze la propagarea de fragmente rupte de contextul general, ci trebuie să integreze în prezentare toate circumstanțele, pentru ca cititorii sau spectatorii să-și poată da seama cu exactitate de problemele societății și să lucreze pentru rezolvarea lor. Trebuie, așadar, să se ajungă la o proporționare echilibrată între informație publică, instrucție în domeniul învățământului, spectacole și divertismentul ușor și cel cu caracter obligatoriu.
17. Orice comunicare trebuie să conțină unele cerințe fundamentale care sunt sinceritatea, onestitatea, veracitatea. Nu sunt suficiente, așadar, buna dispoziție și intenția bună pentru a face ca o comunicare să fie credibilă; ea trebuie să redea știrile conform perceperii exacte a realității și să reflecte adevărul în toate exigențele sale cele mai profunde. Validitatea și moralitatea unei comunicări nu derivă doar din cât este de bun subiectul, nici din scopul doctrinar al celui care a conceput-o. Factori esențiali sunt și modul în care este structurată comunicarea, tehnicile limbajului și ale persuasiunii, circumstanțele concrete, publicul însuși căruia i se adresează comunicarea31.
18. O înțelegere mai profundă și o mai mare toleranță între oameni, colaborarea rodnică dintre toți, pe care comunicarea o poate favoriza în mod minunat, culminează cu finalitățile poporului lui Dumnezeu, de unde primesc confirmare și perfecțiune. "Promovarea unității este în concordanță cu misiunea profundă a Bisericii, căci ea este Ťîn Cristos, ca un sacrament, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenescť"32.
PARTEA A DOUA
CONTRIBUȚIA COMUNICAȚIILOR SOCIALE LA PROGRESUL UMAN
Capitolul I
INFLUENȚA COMUNICAȚIILOR ÎN SOCIETATE
19. Mijloacele moderne de comunicare dintre oameni par să-i lege pe contemporanii noștri într-un cerc tot mai strâns în care toți dialoghează pentru a reclădi fraternitatea și colaborarea; discursurile cotidiene ale oamenilor se răspândesc și se împletesc în spații stabilind un colocviu public, universal.
Torentul de informații și opinii, care coboară din aceste canale, face așa încât oamenii, în orice parte a pământului, să devină în așa măsură părtași la gravele probleme și la dificultățile care cad asupra fiecărui om și asupra întregii societăți, încât realizează condițiile necesare înțelegerii și condescendenței reciproce, și de aceea chiar a progresului general al tuturor.
20. Perfecțiunea sporită a mijloacelor de comunicare înlătură și distruge barierele pe care circumstanțele timpului și ale locului le ridicaseră între oameni. Se prezintă, așadar, ca făuritori ai unei mai strânse apropieri și ai unei mai solide unități: informațiile fac într-o clipă înconjurul lumii și le permit oamenilor să se simtă implicați mult mai activ în evenimentele vitale ale lumii de astăzi.
Instruirea la orice nivel află un mare ajutor în aceste mijloace de care va depinde în mare măsură lupta împotriva analfabetismului și progresul în sectorul educației, atât al celei de bază cât și al celei la nivel superior.
Ele pot, în plus, să ofere un ajutor efectiv promovării și eliberării autentice a oamenilor, mai ales în țările în curs de dezvoltare; stabilesc și întăresc o mai mare egalitate între cetățeni, procurând tuturor claselor sociale, fără discriminare, posibilitatea de a se bucura de bunurile intelectuale și de posibilitățile recreative.
În fine, îmbogățesc mințile, conducându-le prin intermediul sunetelor și al imaginilor la conștientizarea realităților pozitive și concrete și la cunoașterea regiunilor foarte îndepărtate și a civilizațiilor vechi. În popoarele care nu sunt alfabetizate, mijloacele de comunicare servesc la a-i conduce pe locuitori, în recunoașterea sinceră a valorilor culturii native și a obiceiului tradițional, la asimilarea rapidă a mentalității moderne și la adaptarea rapidă la actualul stil de comportament social.
21. Din această evaluare pozitivă ne convingem că de fapt comunicațiile sociale sunt mijloace foarte valide pentru progresul uman, și că trebuie depășite cu curaj dificultățile pe care ele le comportă.
Tocmai aceste dificultăți trebuie să-i convingă atât pe comunicatori cât și pe receptori să abordeze soluționarea multor probleme. Cum va fi posibil ca știrile, numeroase și în continuă actualizare, răspândite cu o mare viteză, adesea într-un climat de agitație, să poată fi selectate și redate cu grijă? Se știe că mijloacele de comunicare socială se adresează prin natura lor unui public numeros fără discriminare și că, pentru a nu risca să fie afectate interesele multor receptori, se situează adesea pe poziții de neutralitate: în aceste cazuri, cum se va putea, acolo unde există în viața socială o structurare pluralistă, să se separe cu ușurință ceea ce este adevărat sau fals, onest sau neonest? Cum se va putea evita, în regim de concurență liberă, ca obținerea favorului publicului să constrângă sau să îndemne mijloacele de comunicare să aprindă sau să provoace tendințele mai puțin nobile ale naturii umane? Cum se va putea împiedica posibilitatea ca un monopol condus de câțiva să ajungă să reducă la tăcere un autentic colocviu în societate? Ce abilitate va trebui urmărită pentru ca în comunicările transmise prin aceste tehnici, mai ales prin televiziune, să nu fie lezate relațiile umane? Deoarece ele adesea îl invită pe om să evadeze din realitate, ca într-un vis, cum s-ar putea evita această abatere de la angajarea cotidiană a vieții? Cum am putea împiedica să se producă în om indolența și lenea intelectuală? În fine, ce remediu am putea găsi pentru ca referința continuă, exagerată la sentiment să nu împiedice activitatea rațiunii?
22. Prăbușirea normelor morale, care se observă în diferite sectoare ale vieții de astăzi, este o foarte mare îngrijorare pentru oamenii onești. Or, indicele acestei schimbări se întâlnește cu ușurință în toate mijloacele de comunicare. În ce proporție li se poate imputa vina pentru această situație este o temă de studiat. Într-adevăr, mulți specialiști, cu motive valide, afirmă că aceste mijloace nu fac altceva decât să reflecte și să înregistreze obiceiurile deja în act din societate; alții în schimb consideră că ele contribuie la exaltarea acelor tendințe și la o mai mare răspândire a lor; astfel, în timp ce sunt prezentate ca și cum ar fi de-acum intrate în comportamentul comun, puțin câte puțin pătrund în uzul social. Mai sunt alții care consideră că cea mai mare responsabilitate pentru această situație o au tocmai mijloacele de comunicare.
Un lucru este sigur: societatea noastră este amenințată de viciu: pentru a găsi un remediu eficient, este necesară colaborarea părinților și a educatorilor, a păstorilor de suflete și a tuturor celor care sunt preocupați de binele comun. În această încercare lăudabilă, mijloacele de comunicare pot oferi un ajutor valid, chiar dacă nu este posibil ca influența lor să facă abstracție de obiceiurile și de viața însăși a oamenilor.
23. Pentru a aprofunda cunoașterea și posibilitățile aplicării avantajelor reale oferite societății de comunicațiile sociale, căutând să evităm pe cât posibil piedicile din aceasta, este oportun să supunem unei examinări atente aspectele principale ale influenței lor asupra relațiilor umane.
1. Opinia publică
24. Mijloacele de comunicare sunt ca un spațiu public, unde oameni pot să pună întrebări și să răspundă unii altora. Expunerea și confruntarea deschisă a diferitelor opinii au profunde influențe în viața societății, o îmbogățesc și-i grăbesc dezvoltarea.
25. Datorită faptului că fiecare om vrea să comunice spontan altora sentimentele, opiniile, emoțiile sale, așa încât gândirea și comportamentul multora devine normă comună, atunci avem de-a face cu "opinia publică", opinie care este o caracteristică specifică și o notă distinctivă a naturii sociale a omului. Deja Pius al XII-lea descrisese în mod incisiv opinia publică definind-o "ecoul natural, rezonanța comună, mai mult sau mai puțin spontană, a evenimentelor și situațiilor actuale în sufletele și mințile oamenilor"33. Libertatea de a manifesta propria gândire este o componentă inderogabilă pentru formarea opiniei publice.
Într-adevăr, opiniile exprimate public fac cunoscută altora mentalitatea critică a grupurilor cu o mai mare influență într-o societate definită din punct de vedere geografic, cultural și social.
26. Libertatea de a manifesta propriul sentiment și propria gândire este desigur cerută dacă se dorește formarea unei "opinii publice" echilibrate. Este, așadar, oportun să afirmăm, împreună cu Conciliul Vatican II, că această libertate de manifestare a propriei gândiri trebuie recunoscută tuturor oamenilor, atât indivizilor cât și grupurilor, numai să fie respectate limitele onestității, moralității și ale binelui comun34. Deoarece viața socială se întărește prin colaborare, este necesară o liberă confruntare de păreri, care au o oarecare importanță. Prin libertatea de exprimare, părerile vor fi supuse examinării: unii vor fi aprobați sau acceptați; alții respinși sau corectați, alții călăuziți sau primiți cu soluții de compromis. Părerile cele mai valide și sigure vor fi atunci alese pentru a duce la o angajare comunitară de acțiune.
27. Obligația comunicatorilor, în lumina a ceea ce s-a spus mai sus, rezultă a fi foarte mare. Ei exercită o mare influență în a face să apară ideile, în a le primi și răspândi, în timp ce ușurează confruntarea lor liberă și critică.
28. Fiecare cetățean trebuie să se simtă angajat în formarea opiniei publice35, servindu-se, dacă este necesar, de interpreți autorizați ai gândirii sale. În plus, aceia care prin poziția lor sau prin darurile lor naturale sau prin alți factori au un loc important în societate, dacă-și manifestă părerea, influențează foarte mult în formarea opiniei publice. Responsabilitatea lor este, așadar, cu atât mai mare cu cât comportamentul lor influențează asupra altora.
29. Condițiile prin care este permisă dezvoltarea răspândirii de idei particulare – acest lucru are loc prin așa-zisele "campanii publicitare" – trebuie căutate în salvgardarea demnității omului și în căutarea adevărului. În plus, intenția promotorilor și modalitățile campaniei trebuie să tindă spre binele comun, în respect față de drepturile individuale sau de grup, precum și față de drepturile națiunii proprii și a altor națiuni din lume.
30. Este, așadar, cu totul inadmisibilă un tip de publicitate care se opune binelui comun, și care tinde să împiedice un răspuns sincer și public, care deformează în mod deliberat realitatea situațiilor sau favorizează apariția de prejudecăți în oameni prin difuzarea de știri incomplete, omițându-le pe cele mai importante sau transmițându-le conform unei selecții interesate; acest lucru împiedică de fapt legitima libertate de alegere din partea poporului.
Condamnarea trebuie să fie și mai explicită prin confirmarea puterii tot mai mari de sugestie a unor asemenea tehnici propagandistice, confirmare dată de științele pozitive, îndeosebi de psihologie, care studiază comportamentul omului, și de însăși dezvoltarea continuă a comunicațiilor sociale.
31. Nu orice opinie, pentru faptul că se răspândește foarte repede, constituie opinie publică, pentru care este necesar un număr semnificativ de adeziuni. De fapt, pot circula în același timp și în aceeași zonă socială, păreri contrastante, chiar dacă fiecare dintre ele este sprijinită de mai multe adeziuni. În plus, părerea majorității nu este în mod necesar cea mai bună sau cea mai apropiată de adevăr. Pe de altă parte opinia publică este mereu fluidă iar omul nu trebuie să-și însușească imediat această opinie, care inspiră mentalitatea și comportamentul comun; ba chiar pot exista motive valide pentru a i se opune.
32. Cu toate acestea, opiniile libere și comune, datorită faptului că reflectă gândirea și voința poporului, trebuie să fie examinate cu atenție mai ales de către autoritățile atât religioase cât și civile.
2. Dreptul de a fi informat și de a informa
33. O opinie publică nu se poate forma corect dacă nu există în societate în prealabil dreptul de acces la sursele și la canalele de știri și dreptul la libera exprimare. Libertatea de gândire și dreptul pasiv și activ la informare sunt inseparabile. Ioan al XXIII-lea36, Paul al VI-lea37 și Conciliul Vatican II38 au subliniat prin expresii clare dreptul la informare, care astăzi este esențial pentru viața și dezvoltarea individului și a societății.
a) Accesul la surse și la canalele de știri
34. Omul din timpul nostru nu se poate lipsi de informație, care trebuie să răspundă criteriilor corectitudinii, acurateței, exactității și fidelității, pentru ca el să poată aprofunda cunoașterea lumii moderne în continuă evoluție și să se adapteze noilor situații, în care este implicat în fiecare zi, în deplină cunoaștere a responsabilităților sale și să poată să-și asume astfel un rol activ și responsabil în grupul său social și să se simtă integrat în mod vital în actualele probleme de ordin economic, politic, cultural și religios.
Strâns legat de dreptul la informare este și obligația omului de a căuta: acest drept de fapt nu poate fi exercitat decât dacă omul care trebuie să fie informat oferă și colaborarea sa. Așadar, trebuie să existe o mare disponibilitate de mijloace eficace, pentru a putea alege pe cele mai potrivite exigențelor individuale și sociale. Dacă nu există posibilitatea unei adevărate alegeri între diferite mijloace de comunicare, dreptul se reduce la un simplu enunț teoretic.
35. Și societatea, în toate structurile sale, are nevoie de informare pentru a explica activitățile sale, așa cum are nevoie de cetățeni bine informați; așadar, dreptul la informare nu se poate limita astăzi la sfera individuală, ci trebuie să fie considerat esențial pentru binele comun.
36. Profesia de a transmite știrile comportă, așadar, o obligație gravă, care a devenit dificilă din cauza obstacolelor continue, create adesea în mod voit de cei care sunt interesați să ascundă adevărul.
Această problemă îi privește în mod particular pe trimișii speciali, care sunt mereu în mișcare și merg în orice parte a lumii pentru a asista personal la evenimente39. Pentru a nota "faptele tocmai în timpul desfășurării lor"40, nu ezită să se expună pericolelor mortale și mulți dintre ei de fapt au murit desfășurându-și obligația profesională. Deoarece oamenii au dreptul să fie informați asupra evenimentelor și asupra contextului lor, mai ales în acele țări care, în preocuparea mare a întregii omeniri, sunt scena unor dureroase evenimente de război, trebuie să fie, așadar, salvgardată în măsura cea mai eficientă sănătatea și securitatea acestor reporteri.
De aceea Biserica nu poate să nu dezaprobe și să nu respingă utilizarea violenței față de aceste persoane și față de cei care lucrează în domeniul comunicațiilor; ei, căutând știrile și transmițându-le cu fidelitate, revendică și promovează dreptul fundamental al oamenilor la informare.
37. Dincolo de dificultatea, proprie tuturor oamenilor, de a descoperi pe deplin adevărul și de a-l transmite altora, se întâmplă ca reporterii, fiind nevoiți să transmită mereu ceva nou, să ilustreze numai acele detalii care sunt de o arzătoare actualitate; ei, de fapt, trebuie să se încreadă în discernământul pe care îl fac în alegerea, dintr-o mare de știri, a acelora pe care le consideră de o deosebită importanță și de interes public.
De aici rezultă că informațiile devin parțiale, inutile și nu mai reproduc situațiile în deplina lor gravitate.
38. Transmiterea știrilor trebuie să fie promptă, completă și inteligibilă. De aceea reporterii se servesc tot mai mult de interviuri luate unor persoane competente în domeniul tratat pentru a avea comentarii despre originea și circumstanțele evenimentelor relatate și pentru a le confrunta cu propriile observații critice. Aceste comentarii sunt adesea cerute pe loc, ba chiar uneori cu câteva minute înainte de eveniment. Se întâmplă, în plus, ca persoane de încredere, care sunt pe deplin conștiente de îndatoririle lor, mai ales atunci când se află în locuri de conducere sau de responsabilitate morală, să ezite pe drept în a rezuma în grabă faptele și în a le interpreta, înainte de a lua contact cu evenimentele înseși în realitatea și contextul lor. Or, întrucât mijloacele de comunicare, prin natura lor, necesită transmitere și comentariu imediat, adesea apar tocmai comentarii mai puțin pregătite, ale unora care acceptă cu mai multă ușurință să colaboreze. Se cuvine ca cine are o competență serioasă în problemele care trebuie tratate, să împiedice ca acest lucru să se întâmple, îngrijindu-se să aibă pregătită, pe cât posibil, o documentare asupra faptelor mai recente ca să fie ei primii care fac publică o informație cât mai completă.
39. O altă dificultate apare din faptul că știrile, dacă vor să fie proaspete și să atragă atenția, trebuie să fie răspândite aproape instantaneu. Să se țină cont și de faptul că dorința de a-i preceda pe alții în difuzarea știrii se plătește scump, fără a mai pune la socoteală faptul că graba sfârșește prin a se trece cu vederea exactitatea știrii. Jurnaliștii trebuie să țină cont de preferințe, de gusturi, de pregătirea culturală a publicului lor și să observe care sunt știrile care sunt dorite mai mult decât altele.
În aceste împrejurări atât de dificile, comunicatorii, atunci când răspândesc informațiile, trebuie să se simtă angajați să respecte înainte de toate realitatea faptelor.
40. Dincolo de dificultățile care provin din însăși natura mijloacelor de comunicare și din răspândirea lor, o altă problemă li se prezintă jurnaliștilor: și anume, ei trebuie să explice faptele unui public adesea agitat și distrat, adaptându-se la exigențele lui și atrăgându-i atenția. Pe de altă parte comunicatul nu poate excita și impresiona în mod exagerat publicul, așa încât acesta să perceapă în mod distorsionat mesajul transmis, situându-l în afara contextului sau mărindu-l peste dimensiunile sale reale, ca și cum ar fi o acțiune scenică.
41. Receptorii, care trebuie să pună la un loc fragmente de informații, riscă să aibă o viziune globală a faptelor incompletă sau disproporționată. Un anumit echilibru va putea fi ajuns cu aportul știrilor din surse multiple și diferențiate, având grijă să se trieze toate în mod critic. Receptorii, în plus, trebuie să-și dea seama de situația căreia trebuie să-i facă față cei care lucrează în comunicații și să nu se aștepte de la ei o perfecțiune care depășește desigur capacitatea umană. Au însă dreptul/datoria de a cere rectificarea promptă și publică a știrilor care au fost false sau incomplete; să ceară inserarea unor detalii importante omise; să reclame ori de câte ori faptele au fost prezentate în mod distorsionat, situându-le, de exemplu, în afara contextului; să protesteze atunci când faptele sunt exagerate sau invers, când nu au avut importanța cuvenită.
Acest drept trebuie să fie recunoscut receptorilor de către normele unui cod deontologic acceptat de comunicatori. Dacă acest cod lipsește, apărarea dreptului despre care s-a vorbit mai sus este încredințată legilor oricărei națiuni sau convențiilor internaționale.
42. Cu toate acestea, dreptul la informare are limite bine determinate și nu poate intra în conflict cu alte forme de drept, precum dreptul la adevăr care tutelează faima individului și a societății; dreptul la salvgardarea vieții private, care apără sfera intimă a familiilor și a indivizilor41; dreptul la secret, când este cerut de necesitate, de obligația profesională sau de binele comun.
Atunci când este în joc binele comun, este necesară o mare prudență și discreție în difuzarea știrilor.
43. Atunci când trebuie să se acorde spațiu în cronică faptelor de brutalitate și violență, trebuie procedat cu mult tact și cu perspicacitate. Desigur, violența și cruzimea fac parte din viața umană și se manifestă deschis în aceste vremuri ale noastre atât de tulburi. Descrierea lor poate servi pentru a suscita în receptori o corectă reacție față de aceste crime. Însă, atunci când descrierea acestor fapte crude este făcută într-o formă exagerată și legată de imagini prea realiste, devine periculoasă deoarece riscă să falsifice reprezentarea vieții umane. Se poate chiar – după cum consideră mulți experți – să provoace în publicul mai slab o anumită psihoză, sau anumite atitudini, în baza cărora se consideră un lucru normal rezolvarea prin brutalitate și violență a inevitabilelor controverse din viață.
b) Libertatea de a comunica
44. Dreptul de a fi corect informat este inseparabil de libertatea de a comunica. De fapt, întreaga viață socială se bazează pe un continuu schimb și un neîntrerupt colocviu atât individual cât și comunitar; acest lucru îl cere înțelegerea reciprocă și colaborarea dintre oameni. De când omenirea s-a putut folosi de mijloacele de comunicare, a dobândit o nouă dimensiune, deoarece un număr tot mai mare de oameni este implicat în viața și progresul societății.
45. Omul este social prin natura sa. Trebuie, așadar, să poată expune în mod liber ideile sale și să le compare cu ale altora. Acest lucru este cerut astăzi, mai mult decât în trecut. Producțiile culturale și științifice sunt actualizate mai mult printr-o muncă de grup decât printr-o angajare individuală. În plus, de fiecare dată oamenii, urmând înclinația naturală, își oferă reciproc un drept și fac în același timp un serviciu societății.
46. Societățile, care acceptă aportul grupurilor eterogene și care sunt numite "pluraliste", acordă o mai mare importanță liberei circulații a știrilor și opiniilor, pentru ca toți cetățenii să se simtă agenți responsabili în viața socială și să apere această libertate în legislația lor. Nota "Declarația universală a drepturilor omului" a confirmat ca fundamentală această libertate, afirmând implicit libertatea în utilizarea comunicațiilor sociale.
47. În viața practică, această libertate de a comunica implică pentru indivizi și grupuri facultatea de a-și procura știrile și de a le difuza, precum și de a avea acces la utilizarea mijloacelor de comunicare. Pe de altă parte, o libertate de comunicare, care în practicarea ei nu ține cont de cerințele autentice ale unui astfel de drept la informare și de limitele sale, devine o formă de automulțumire pentru cine transmite și nu un adevărat progres pentru oamenii care ascultă.
3. Educația, cultura și timpul liber
48. În vastul sector al educației, mijloacele de comunicare asumă un rol tot mai extins și determinant. În multe locuri, aparatele audiovizuale și formele atât de comode de înregistrare sonoră și vizuală, numite "casete", și aparatele radiofonice și televizoarele au devenit mijloace didactice normale ale profesorilor. De aici rezultă că aportul celebrilor oameni de știință poate fi pus la dispoziția multor altor oameni în orice parte a lumii.
În alte locuri, asemenea mijloace fac deja parte integrantă din programul de învățământ, în timp ce oferă în același timp adolescenților și adulților posibilitatea de a perfecționa formarea lor culturală.
În locurile unde lipsesc mijloacele didactice adecvate, aceste mijloace contribuie la instruirea religioasă și oferă multiple forme de educație primară și un remediu analfabetismului. Dau și posibilitatea unui studiu legat de medicină, igienă și agricultură, în timp ce furnizează multiple indicații pentru dezvoltarea comunității.
Acolo unde s-a putut, această muncă realizată cu mijloacele de comunicare a căpătat tonul unui autentic colocviu. Astfel, cel educat nu este îndrumat doar la primirea în mod pasiv a unor noțiuni, ci se obișnuiește să se exprime tocmai utilizând aceste mijloace.
49. Mijloacele de comunicare socială, care au deja o deosebită importanță în ce privește cultura modernă și răspândirea ei, reușesc, de asemenea, să ducă, cu o eficiență proprie lor, capodoperele artistice și culturale în contact cu marile mase de oameni și poate curând cu întreg neamul omenesc. Acest lucru contribuie la progresul autentic al societății, în aceeași măsură cu care se tinde la eliminarea oricărei inegalități economice și sociale.
50. Deoarece aceste mijloace pot să îmbogățească cultura contemporană, comunicatorii trebuie să fie pe deplin conștienți că fiecare om are dreptul de acces la această cultură. Așadar, trebuie să profite de vastele posibilități oferite de așa-zisele "mass-media" pentru a ajunge la un număr cât mai mare de oameni și de grupuri. Aceste "mass-media" permit, de asemenea, să se răspundă la diferite exigențe și interese culturale, în timp ce, cu o prezentare abilă și atrăgătoare, află motive de studiu în întreg sectorul artelor liberale. Ele constituie un mijloc simplu pentru cetățean de a-și îmbogăți patrimoniul cultural, cu condiția să adauge reflecția personală prudentă și un schimb prietenesc de impresii cu ceilalți.
51. Un exemplu de posibilități culturale oferite de mijloacele de comunicare îl găsim analizând serviciul pe care ele îl pot aduce literaturii și artei din multe țări, care în relatările lor, în reprezentări, în cântece, în dansuri păstrează un vechi patrimoniu de cultură populară.
Datorită perfecțiunii tehnice aceste mijloace permit valorilor originale ale culturii să aibă o foarte largă răspândire, să fie înregistrate așa încât să poată fi apreciate în mod repetat și să fie reintroduse în teritoriile în care au dispărut deja; astfel, ele ajută fiecare națiune la a conștientiza propriile valori culturale și la a transmite cunoștințele lor altor popoare, ca să le aprecieze și să poată asimila din ele valorile pozitive.
52. Nu putem să uităm că numeroase capodopere ale minții omenești – mai ales în domeniul muzical, literar și teatral – au început ca forme creative. Este clar, așadar, că asemenea divertismente comportă o adevărată îmbogățire culturală42.
Astăzi, prin mijloacele de comunicare, cele mai nobile forme de expresie artistică oferă o autentică "re-creere", în sensul cel mai profund al termenului, unui număr tot mai mare de oameni. Acest lucru este astăzi indispensabil în modul nostru atât de complicat de a trăi.
Chiar și o simplă recreere capătă o valoare a sa, deoarece înalță sufletul de la grijile cotidiene și-l face să petreacă timpul liber în mod util.
De aceea marea varietate de producții, pe care mijloacele de comunicare le oferă pentru petrecerea timpului liber, constituie un serviciu valid adus societății noastre.
Receptorii trebuie însă să practice un serios autocontrol, pentru a evita pericolul ca, atrași de aspectul estetic al operelor prezentate sau de curiozitatea pe care le suscită, să ajungă să neglijeze îndatoriri urgente sau să risipească inutil timpul.
53. Comunicațiile sociale constituie, desigur, un nou aspect al culturii contemporane, deoarece reușesc să influențeze nenumărate mase de oameni. Desigur, pot să îmbogățească această cultură, dar și să o degradeze adaptându-se la posibilitățile intelectuale ale ascultătorilor și ale cititorilor cei mai nepregătiți.
Mijloacele de comunicare pot să îndepărteze cu ușurință pe om de la interesele culturale cele înalte și mai rodnice atunci când le dedică prea mult timp: frecventarea spectacolelor ușoare va duce în mod inevitabil la scăderea simțului critic și estetic al celui care posedă o cultură superioară. Se poate totuși elimina acest pericol, dacă înșiși comunicatorii vor avea nu doar un mare respect față de valorile autentice ale culturii, ci vor uni acestei orientări de bază și o vastă cunoaștere a artei de a educa.
Nu trebuie uitat mai ales că mijloacele de comunicare sunt capabile să ofere producții de un foarte înalt nivel artistic, și că aceste producții nu trebuie în mod necesar să fie complicate și inaccesibile înțelegerii maselor.
4. Formele expresiei artistice
54. Comunicațiile sociale răspândesc în lume formele tradiționale ale expresiei artistice, dar creează și altele noi, reușind să cuprindă întreaga lume și să multiplice legăturile dintre popoare, în timp ce la crearea producțiilor lor contribuie, cu o tot mai mare angajare, oameni cu origini etnice cele mai variate.
Este, așadar, natural ca autorii și receptorii înșiși să caute un numitor comun cu adevărat universal al sensibilității și criticii, nu doar pentru a păstra formele artistice tradiționale și moderne, ci pentru a accepta și aprecia producțiile oricărui popor, ale oricărei culturi, oricărui grup etnic integrat în zona aceleași civilizații.
55. Producțiile artistice, care ajută la creșterea umană, trebuie să fie recunoscute la justa lor valoare. Frumusețea de fapt înnobilează sufletul care o contemplă. Orice expresie artistică poate săpa în adâncul naturii umane, poate manifesta, prin intermediul gestului exterior, realitatea spirituală interioară și-i poate aduce omului o mai bună cunoaștere de sine care să fie benefică nu doar pe plan literar și artistic, ci și în domeniul moral și religios. "Este cunoscut faptul că voi, scriitorii și artiștii, știți să extrageți din povestea umană, oricât de umilă sau de tristă ar fi, o notă de bunătate, și imediat o rază de frumusețe străbate opera voastră. Nu vi se cere să o faceți pe moraliștii; dar ne bazăm încă pe abilitatea voastră magică de a face să se întrevadă raza de lumină care se află dincolo de misterul vieții omenești"43.
56. Cine vrea să înțeleagă în profunzime dimensiunile spirituale ale unei epoci trebuie să consulte, pe lângă istoria politică, și pe cea artistică și literară. Capodoperele artei creative pot să dea de fapt, adesea într-un mod mult mai profund și mai îngrijit al unei cercetări conceptuale, măsura precisă a temperamentului, aspirațiilor, gândirii, sensibilității unui popor. Chiar și atunci când artiștii, ieșind într-un fel din această lume, se abandonează inspirației fanteziei, deschid prețioase ferestre asupra naturii și comportamentului omului. Chiar romanele, create de geniul fervid al unui autor, care prezintă întâmplări omenești într-un scenariu de ficțiune, pot să învețe despre adevăr. Deși este vorba de fapte imaginare, ele se referă la probleme trăite, deoarece fac să intre în joc elemente ale naturii umane44; ba chiar aceste producții pot să-și afunde rădăcinile în cauze profunde din care să izvorască inițiativa care-l edifică pe om. Într-adevăr, aruncând o rază de lumină asupra acestor cauze, fac în așa fel încât oamenii cei mai sensibili întrevăd și aproape că prevestesc în ce direcție se va dezvolta progresul uman.
57. Papa Pius al XII-lea învață că viața umană "nu ar putea fi înțeleasă, cel puțin în marile și gravele conflicte, dacă s-ar închide ochii în fața vinovățiilor care sunt adesea cauza lor (…).
Așadar, poate oare un film să asume drept conținut un asemenea subiect? Cei mai mari poeți din toate timpurile și din toate popoarele s-au ocupat de această problemă dificilă și crudă, și o vor face și în viitor (…) când conflictul cu răul, și chiar biruința sa temporară, în raport cu tot ansamblul, servește la cea mai profundă înțelegere a vieții, a direcției sale corecte, a controlului conduitei proprii, a clarificării și consolidării în judecată și acțiune; atunci o asemenea problemă poate fi aleasă și inserată, ca un conținut parțial, în ansamblul acțiunii filmului însuși. Acest lucru se aplică la criteriul care trebuie să controleze orice gen artistic asemănător"45. Un asemenea comportament servește la progresul moral. Tot la fel inspirația artistică și obligația morală superioară, deși sunt distincte între ele, nu pot în nici un fel să se afle în conflict; ba chiar fiecare dintre ele subliniază și confirmă validitatea celeilalte.
58. Din punct de vedere moral, uneori poate crea dificultăți o producție care prezintă răul și păcatul unui public nepregătit, sau aproape nepregătit, să înțeleagă semnificația pozitivă a contextului general al operei. Pot exista de fapt spectatori fie foarte tineri, fie cu o insuficientă cultură sau educație. Artistul are foarte clar în fața sa tabloul vieții cu toate aspectele pozitive și negative; dar nu se întâmplă așa și cu toți spectatorii. De aceea devine necesar un criteriu inspirat de o cât mai mare prudență, atunci când opera artistică este destinată unui public fără deosebiri, în care se pot afla spectatori de orice clasă. Acest lucru este valabil mai ales atunci când tema producției artistice este lupta omului cu răul.
5. Publicitatea
59. Puterea publicității se face simțită tot mai mult în organizarea noastră modernă a vieții și nimeni nu se poate feri de influența ei. Ea este fără îndoială sursă pentru multe avantaje sociale. Prin publicitate de fapt cumpărătorii află despre bunurile necesare și despre serviciile care sunt disponibile, cu scopul de a face să crească circulația produselor. Astfel comerțul se dezvoltă în beneficiul comunității. Nu putem decât să recunoaștem valoarea acestui element la procesul economic, cu condiția să fie tutelată libertatea de alegere a cumpărătorului și ca în munca de convingere să se dea preferință mai degrabă bunurilor de primă necesitate decât altor produse. Publicitatea trebuie apoi să fie autentică, ținând cont în mod natural de formele sale expresive specifice.
60. Dacă totuși se face reclamă unor produse nocive sau cu totul inutile, dacă în ce privește calitatea produselor puse în vânzare se afirmă lucruri false, dacă se încearcă să se exploateze tendințele primare ale omului, cei care sunt responsabili de această publicitate dăunează societății și pierd ei înșiși din credibilitate și reputație. Se dăunează apoi indivizilor și familiilor, când se caută să se creeze în ei necesități false, când se insistă mult pentru a-i face să cumpere articole inutile, făcându-l pe cumpărător să riște să nu se îngrijească de necesitățile primare.
De aceea, operatorii din publicitate vor trebui să-și impună limitele corecte pentru a nu transforma metoda comercială într-un atentat la demnitatea umană și într-un procedeu nedrept față de societate.
Trebuie evitate mai ales acele anunțuri publicitare în care este exploatat în orice sens, fără rușine, aspectul sexual pentru câștig, sau acele anunțuri care pătrund în subconștientul sufletului omenesc, așa încât pun în pericol libertatea cumpărătorilor.
61. Utilizarea prudentă a publicității în schimb poate da un nou impuls activității popoarelor pentru creșterea nivelului de viață.
Se dăunează însă grav atunci când publicitatea și persuasiunea comercială insistentă se adresează, fără nici un discernământ, popoarelor cu o slabă structură economică, mai ales în țările în curs de dezvoltare. Această dezvoltare de fapt nu poate să consiste în a satisface necesitățile care sunt create artificial, cu scopul de a delapida puținele resurse locale, fără a ține cont de necesitățile reale și de sporirea bunurilor indispensabile.
62. Uriașele capitaluri investite în publicitate pot să amenințe scopurile fundamentale ale mijloacelor de comunicare. Structura însăși și organizarea aparatului publicitar pot de fapt să facă publicul să creadă că prima motivație a comunicării este doar cea de a stimula cerințele omului pentru cumpărarea de bunuri de consum.
În plus, libertatea mijloacelor de comunicare socială poate fi pusă în grav pericol de puternice imbolduri ale intereselor economice. Deoarece este clar că asemenea mijloace nu pot exista fără o solidă bază financiară, rezultă că au posibilitatea de a supraviețui numai acelea care reușesc să tragă un profit cât mai mare din publicitate. Se deschide astfel calea spre concentrații monopoliste, care sunt o piedică în practicarea dreptului de a informa și de a fi informat, și a dreptului la libera circulație a ideilor în societate.
Așadar, este necesar să salvăm cu orice preț, în acest domeniu, un echilibrat "pluralism", dacă este nevoie chiar cu intervenții legislative specifice, pentru a împiedica posibilitatea ca resursele care provin din publicitate să fie destinate doar spre marile concentrări ale mijloacelor de comunicare.
Capitolul II
CONDIȚIILE IDEALE PENTRU O ACȚIUNE EFICACE
63. Pentru ca mijloacele de comunicare socială să aducă un real serviciu creșterii umane, este necesar să cunoaștem înainte de toate importanța pe care o are pentru funcționarea lor factorul uman, a cărui prezență în acest domeniu are un rol mult mai determinant decât cel al mijloacelor mecanice și electronice, și ele deosebite. Aportul la binele social al mijloacelor de comunicare nu apare de fapt în mod automat.
Atât comunicatorii cât și receptorii trebuie, așadar, să aibă o instruire și o formare adecvată, care să le permită să tragă foloase cât mai multe din utilizarea mijloacelor de comunicare.
Este necesar, așadar, ca toți să fie conștienți de îndatoririle lor respective și să fie pregătiți să le abordeze atât ca indivizi cât și ca membri ai comunității umane.
Este de datoria autorităților, atât civile cât și ecleziastice, precum și a educatorilor, să-și asume responsabilitățile pentru ca binele societății, pe care aceste mijloace îl favorizează într-un mod deosebit, să fie pe deplin realizat.
1. Formarea
64. Astăzi este necesară pentru toți oamenii o formare care să ducă la înțelegerea deplină a principiilor de bază privitor la utilizarea mijloacelor de comunicare socială în comunități, și să se urmeze directivele legate de aceasta, care vor fi examinate aici. Asemenea mijloace, de fapt, îmbogățesc omul din punct de vedere intelectual și moral, numai dacă sunt cunoscute pe deplin caracteristicile și funcționarea lor; ele pot în schimb să slăbească libertatea individului dacă nu sunt evaluate în mod suficient. Această formare trebuie să cuprindă, așadar, descrierea clară și precisă a naturii caracteristice fiecărui mijloc; informarea în ce privește prezența și utilizarea lui într-un teritoriu anume; învățarea modului cel mai bun de utilizare, ținând cont mereu de referința necesară la individ și societate.
a) Formarea "receptorilor"
65. De această formare au nevoie înainte de toate receptorii, nu doar pentru a trage cât mai multe foloase din utilizarea comunicațiilor sociale pentru propriul uz, ci și pentru ca ei să poată participa la dialogul societății și la o colaborare reciprocă și eficace între toți membrii comunității umane; de asemenea, pentru a afla căile cele mai bune pentru a atinge toate aceste scopuri, printre care excelează implicarea în apărarea dreptății din lume și eliminarea inegalităților stridente dintre națiunile bogate și cele subdezvoltate.
66. Pentru a obține acest rezultat, receptorul are nevoie să poată dispune punctual de noțiuni mereu actualizate; această actualizare continuă trebuie să fie îngrijită de persoane competente și să aibă loc prin conferințe, discuții, mese rotunde, lecturi specializate, întâlniri de studiu, cursuri orientative.
67. Nu va fi niciodată prea curând începută misiunea de a dezvolta în tineri gustul artistic, simțul critic, conștiința îndatoririlor morale în alegerea lecturilor, a proiecțiilor cinematografice, a transmisiunilor radiofonice și televizate.
Într-adevăr, plecând de la constatarea că cei mici sunt vulnerabili cu mai multă ușurință din cauza imaturității lor, trebuie subliniat că obișnuința de a se autocontrola, dobândită la o vârstă fragedă, le va servi pentru întreaga viață.
Tineretul este generos, altruist, spontan și sincer. Calități minunate, care prin autocontrol vor putea fi păstrate numai dacă tinerii vor învăța repede să le respecte și să le păstreze.
De aceea, părinții și educatorii îi vor orienta pe tineri prin indicații potrivite în a alege mijloacele de comunicare, chiar dacă, așa cum va fi necesar uneori, vor trebui să fie rezervați în a-și exprima judecata definitivă în privința unei astfel de alegeri. Dacă vor considera necesar în vreun caz să formuleze o judecată negativă asupra alegerii făcute de fiii lor, să aibă chibzuința de a explica pe cât se poate mai bine motivele atitudinii lor. Se obține de fapt mai mult prin convingere decât prin interzicere, mai ales în sectorul educativ. Trebuie să amintim și faptul că reacțiile psihologice ale copilului nu sunt egale cu cele ale adultului, și că se poate întâmpla, așadar, ca anumite forme de comunicare, pe care omul matur le consideră plictisitoare și lipsite de interes, să fie pe placul copiilor și în general al tinerilor. Este apoi important faptul că mulți adolescenți pot deveni la rândul lor instructori și formatori ai celor de seama lor. Tocmai vârsta lor îi face deschiși la noi forme de cultură și facilitează dialogul cu prietenii. Experimentarea acestor forme de educație s-a dovedit a fi foarte pozitivă.
68. Va fi apoi foarte util pentru părinți și educatori să asiste la programele de televiziune și cele cinematografice care-i atrag mai mult pe tineri, precum și să citească publicațiile preferate de ei; vor putea astfel să discute cu ei despre acestea căutând să le ascută simțul critic. Atunci când sunt analizate producțiile, care pot suscita nesiguranțe sau perplexități, părinții să caute să îndrume cu răbdare și gradual pe fiii lor spre relevarea aspectelor pozitive și să analizeze toate componentele acestora într-o viziune globală a contextului.
69. Formarea în ce privește comunicarea trebuie să fie integrată în mod regulat în școli pentru a-i instrui pe elevii de diferite grade de învățământ, în mod treptat, dar, cu siguranță, să se orienteze asupra principiilor și să facă o alegere conștientă în lectura cărților și în producțiile moderne și să le înțeleagă. Să afle un loc potrivit în programele de învățământ și această disciplină, care va fi aprofundată separat în conferințe și reuniuni, mereu sub îndrumarea specialiștilor.
70. Este evident faptul că părinții și educatorii nu pot îndeplini bine această îndatorire dacă nu au o convingere bine întemeiată a validității mijloacelor de comunicare. Trebuie să amintim aici acelora care s-au născut pe când aceste mijloace nu erau, că ei reușesc să înțeleagă mult mai greu decât tinerii limbajul acestor mijloace. Părinții sunt uneori preocupați deoarece mijloacele de comunicare oferă un spațiu larg tuturor problemelor, chiar și celor mai spinoase, atât sociale cât și religioase. Or, dat fiind faptul că majoritatea familiilor sunt preocupate ca fiii lor să utilizeze bine aceste mijloace, părinții să știe și să acorde necesara încredere acestor mijloace moderne, gândindu-se că fiii lor, născuți, crescuți și formați într-un alt climat social, sunt destul de pregătiți să reacționeze împotriva solicitărilor multe și variate la care pot fi expuși.
b) Formarea "comunicatorilor"
71. Nu este greu de găsit comunicatori lipsiți de o formare adevărată și specifică. Pentru ca prestațiile lor să fie la înălțimea misiunii, trebuie să aibă o pregătire culturală adecvată. Trebuie, așadar, să sperăm că vor fi înființate, în școlile superioare, catedre de comunicații sociale pentru acordarea de grade academice în această disciplină. Înainte de a asuma responsabilități profesionale, comunicatorii trebuie să posede o solidă pregătire teoretică și tehnică.
72. Comunicatorii nu trebuie însă să fie pregătiți doar tehnic, ci și cultural. Deoarece mijloacele de comunicare sunt în slujba omenirii, comunicatorii trebuie să simtă datoria de a-l sluji pe om; această disponibilitate se va putea naște numai în aceia care caută să-l înțeleagă și să-i iubească cu adevărat pe om.
Comunicatorii vor simți tot mai mult frumusețea profesiei lor și vor reuși să o facă purtătoare de noi beneficii pentru societate cu cât vor fi mai convinși că dincolo de aceste mecanisme, care transmit vocile și imaginile lor, trăiesc și lucrează adevărați oameni. De aceea, cu cât comunicatorii vor reuși să cunoască publicul și să-i respecte exigențele intelectuale și morale, cu atât mai mult vor ști să adapteze comunicările lor la necesitățile receptorilor favorizând un spirit comunitar adevărat și nou.
2. Oportunități și îndatoriri
a) Ale "comunicatorilor"
73. Comunicatorii promovează, prin acțiunea lor, dialogul rodnic care se desfășoară în familia umană; ei îndrumă schimburile culturale în acel tip de mare "masă rotundă" care este constituită de mijloacele de comunicare. De aceea, îndatorirea lor specifică este aceea de a salvgarda finalitățile comunicării sociale favorizând în toate modurile progresul uman și făcându-i pe oameni să se apropie și să comunice cu sinceritate între ei.
74. Așadar, în căutarea subiectelor care să fie transmise, comunicatorii se vor îngriji să împlinească exigențele legitime ale publicului lor, ținând cont și de variatele opinii ale diferitelor grupuri care au o oarecare autoritate și o anumită importanță. Pentru a atinge acest scop, este în interesul comunicatorilor să prevadă care vor fi spectatorii și ascultătorii comunicărilor lor care vor trebui să fie stabilite cu colaborarea ascultătorilor înșiși. Numai astfel comunicatorii vor putea să aibă o cunoaștere adecvată a exigențelor întregului public și a pregătirii lor specifice conform vârstei, a categoriei sociale, a pregătirii culturale. Numai cu această condiție se va instaura în societate, printre oameni pregătiți, liberi și conștienți de îndatoririle lor, acea continuă și largă circulație de idei, pe care mijloacele înseși de comunicare trebuie să le promoveze.
75. Cei care transmit știrile "sunt obligați, prin funcția lor, să studieze mereu și să observe încontinuu lumea exterioară, stând mereu cu fereastra deschisă asupra lumii, obligați să scruteze faptele, evenimentele, opiniile, curentele de interes și de gândire"46.
De aceea, comunicatorii trebuie nu doar să rămână la realitatea faptelor, ci să scoată în evidență, prin comentariile lor, pe cele mai importante și semnificative, să explice semnificația lor, să pună în evidență raporturile și legăturile de cauzalitate. Astfel, receptorii, la care știrile ajung de-a valma, vor fi ajutați să le situeze din nou în contextul lor general și vor putea face o evaluare exactă a importanței lor, așa încât să-și poată forma o opinie și o orientare asupra vieții societății.
76. În plus, comunicatorii nu trebuie să uite că, tocmai datorită naturii înseși a mijloacelor de comunicare încredințate lor, vin în contact cu o masă largă și nemăsurată de oameni. Așadar, în timp ce nu pot să nu fie fideli vocației lor intelectuale și artistice, trebuie totuși să țină cont în același timp de formidabila putere pe care o asemenea vocație o comportă, adică aceea de a-i conduce pe oameni la fericire și progres, și să conștientizeze gravele îndatoriri care derivă de aici. Cu spirit de egalitate și cu echilibru, vor ține cont în mod cuvenit de minoritățile din publicul lor. În plus, dacă în mod legal sau faptic vreun mijloc de comunicare deține monopolul, acest echilibru este și mai necesar, deoarece monopolul tinde să transformare dialogul în soliloc.
77. Comunicatorii care devalorizează producțiile lor, căutând doar exploatare comercială și economică sau o popularitate superficială și efemeră, nu aduc doar un serviciu de proastă calitate clienților lor, ci mai devreme sau mai târziu vor scădea și ei în reputație și în demnitatea profesională.
78. Prezența și acțiunea criticilor este cu atât mai necesară pentru ca orice fel de comunicare să ajungă tot mai mult la înalte niveluri de seriozitate și de eficiență și pentru a-i ajuta pe comunicatorii înșiși să se perfecționeze; criticii de fapt sunt un fel de cenzori ai profesiei, fiind și ei comunicatori care prin sugestiile lor pot preveni criticile din afară.
Fiecare critic trebuie să reflecte și să fie convins că este esențial pentru profesia sa să posede o integritate și o incoruptibilitate dovedite. Îndemnați doar de simțul dreptății și de iubirea față de adevăr, trebuie să arate prin concluzii exacte și echilibrate aspectele pozitive și negative ale diferitelor comunicări. De aceea ei sunt cu adevărat foarte utili receptorilor, deoarece îi ajută să formuleze o opinie clară asupra a ceea ce primesc. Nu trebuie să ne gândim că funcția lor, și ea cu adevărat creatoare, este de o importanță secundară. E de ajuns să ne gândim că adesea criticul, cu capacitatea sa de a înțelege și de a pătrunde în opera de artă, reușește să pună în valoare semnificații și bogății pe care nici măcar un artist nu le-a putut observa cu claritate.
Criticilor li se cere însă un simț deosebit al măsurii, pentru a nu abate atenția receptorilor de la operele analizate la propriile comentarii.
Criticilor li se cere un deosebit simț al măsurii ca să nu distragă atenția receptorilor în beneficiul propriu.
79. Pentru a depăși mai bine dificultățile sădite în profesia lor, comunicatorii să se reunească în asociații, cu scopul de a favoriza aprofundarea culturală, schimbul de idei, cooperarea reciprocă.
Împreună vor putea ulterior să lucreze la alcătuirea unui cod moral, întemeiat pe baze doctrinare solide și pe experiențe recunoscute.
În el se vor prezenta indicații etice referitoare la prestațiile profesionale ale comunicatorilor, mereu în vederea exigențelor globale ale sectorului comunicării.
Normele codului deontologic să se inspire mai mult dintr-un criteriu pozitiv decât din unul negativ. În loc să se sublinieze defectele care trebuie evitate, vor trebui să ofere directive concrete pentru un serviciu tot mai eficient pentru societate.
80. Mijloacele de comunicare necesită folosirea de mari capitaluri atât pentru organizarea cât și pentru funcționarea lor, mai ales cu imboldul continuu dat de progresul tehnologic de a reînnoi structurile. Or, întrucât cine posedă și conduce aceste mijloace trebuie să recurgă aproape mereu – direct sau indirect – la finanțare publică sau privată, finanțatorii pot exercita o influență benefică, cu condiția să fie alese acele acțiuni care merită să fie ajutate, propunându-și să colaboreze la binele comun și nu doar să aibă un profit economic. Pe de altă parte, dacă ei vor fi convinși că mijloacele de comunicare socială pot fi mai curând întreprinderi rentabile, dar în același timp forme autentice de serviciu cultural și social, să fie foarte atenți să nu limiteze libertatea legitimă a comunicatorilor, autorilor și receptorilor.
b) Ale "receptorilor"
81. Posibilitățile receptorilor sunt foarte mari și ca urmare responsabilitățile lor sunt mai importante decât ceea ce se crede de obicei. Stabilirea unui colocviu adevărat și autentic depinde de fapt în mare parte de receptori. Dacă ei, în schimb, vor primi în mod pasiv propunerile comunicării, discursul se va îndrepta doar spre o singură direcție și va rămâne fără un interlocutor adevărat, în ciuda eforturilor comunicatorilor de a deschide dialogul.
82. Receptorul se poate considera activ când reușește să interpreteze cu grijă știrile, judecându-le în lumina faptelor anterioare și a contextului general. La fel, când se face o selecție a lor, cu prudență și spirit critic, când se integrează o știre pe care a primit-o incompletă cu detaliile luate din alte surse, în fine când este gata să expună în public consimțământul său, observațiile sale parțiale sau opinia total contrară.
83. Cine obiectează că cetățenii, care iau parte la această dezbatere publică, au o mică influență deoarece sunt indivizi izolați, nu ar trebui să uite că ei devin o adevărată putere, dacă se reunesc în grup. Așa cum există asociații ale comunicatorilor, tot la fel și simplii cetățeni trebuie să se reunească în cercuri sau asociații proprii pentru a-și face auzit glasul. Tot la fel, pot să adere la alte organizații care au aceleași scopuri, chiar dacă sunt mai ample.
3. Colaborarea
a) Dintre cetățeni și autoritățile civile
84. Deoarece comunicațiile sociale servesc la progresul societății, atât cetățenii cât și autoritățile publice au obligația precisă de a se interesa de acestea. Este spre avantajul comun revendicarea libertății comunicării și procurarea condițiilor necesare, pentru ca toți cei care sunt implicați în sectorul comunicațiilor să se comporte cu deplină cunoaștere a responsabilităților lor, în respect față de persoana umană și în căutarea binelui propriei țări și a tuturor popoarelor.
85. O adevărată comunitate civilă cere înainte de toate să fie recunoscută inițiativa indivizilor și a grupurilor, iar în calitatea lor de comunicatori și receptori să exercite un autocontrol responsabil. În această perspectivă este util, și adesea necesar, ca operatorii media să dea viață organizațiilor care-și propun un asemenea scop.
86. Rolul autorităților civile în acest sector trebuie să se explice mai mult în formă pozitivă decât în formă negativă. Iar obligația lor nu este de fapt aceea de a frâna sau de a reprima, chiar dacă în unele cazuri este necesar să se recurgă la măsuri corective. Conciliul Vatican II a subliniat că libertatea umană trebuie să fie, cu toate forțele, respectată și apărată, și că poate fi limitată numai atunci când binele comun o cere47. Cenzura poate fi aplicată, așadar, numai în cazuri extreme. Autoritățile civile înseși trebuie apoi să recunoască actualitatea principiului "subsidiarității", concept subliniat de mai multe ori de magisteriul Bisericii. Conform acestui principiu, puterile publice nu trebuie să ia acele inițiative pe care indivizii sau grupurile le pot lua la fel de bine, și uneori chiar mai bine.
87. În lumina acestor principii, se observă necesitatea de legi care să protejeze libertatea de comunicare și dreptul la informare pentru ca amândouă să fie salvgardate de presiuni de ordin economic, politic, ideologic care pot împiedica libera ei practicare. Legislația trebuie și să garanteze cetățeanului dreptul deplin la critică publică a întregii gestiuni a mijloacelor de comunicare, mai ales când gestiunea capătă forma de monopol; mai ales dacă ea este statală. Nu se poate nega faptul că activitatea mijloacelor de comunicare trebuie să fie disciplinată în zilele noastre de norme legislative care să tuteleze în mod eficient pluralitatea utilizării lor în fața concurenței comerciale, care tinde spre o concentrare exagerată. În plus, trebuie salvgardate de lege renumele, demnitatea și valorile culturale ale indivizilor și grupurilor și trebuie garantată libertatea religioasă în utilizarea acestor mijloace.
88. Este recomandat într-un mod deosebit profesioniștilor precum și asociațiilor care lucrează în acest domeniu ca, din inițiativă proprie, să promoveze congrese reglementate de norme proprii, pentru a studia și stabili directive pentru tot ceea ce privește comunicarea socială. Vor fi chemați la acest congres, în mod oportun, reprezentanți ai diferitelor asociații și a variate categorii sociale. Se speră ca astfel, pe de o parte, să poată fi eliminată interferența autorităților civile și cea apăsătoare a centrelor de putere economică, iar, pe de altă parte, să fie creată o colaborare eficientă între comunicatori, așa încât să fie întărită influența comunicațiilor sociale în vederea binelui comun.
În unele cazuri totuși este necesară intervenția publică pentru a constitui comisii de supraveghere a mijloacelor de comunicare. Aceste comisii vor trebui să aibă o structură echilibrată juridică pentru a putea fi cu adevărat reprezentative pentru orice opinie publică din cadrul comunității.
89. Dispozițiile legislative, cu toată forța lor, vor trebui să-i apere pe tineri de daune grave de ordin psihologic și moral, pe care ei le pot primi din unele transmisiuni, cu pericolul unor traume permanente.
Pentru formarea tinerilor și adolescenților, vor fi stabilite prin lege mijloacele necesare activității didactice a familiei și școlii.
90. La fel, autoritățile publice să fie invitate să sprijine financiar toate inițiativele care privesc mijloacele de comunicare socială, pentru ca ele să contribuie în mod decisiv la binele comun. În acest sector putem aminti agențiile pentru difuzarea știrilor, editarea de cărți și publicațiile didactice, producția de film și de transmisiuni radio-televizate dedicate copiilor, toate inițiativele care cu greu pot înregistra un bilanț activ.
Intervenția publică trebuie să încurajeze și producția de filme cinematografice de înalt nivel artistic, editarea de cărți și organizarea de spectacole cu o valoare deosebită, care, pentru a fi destinate unui cerc restrâns de public, nu s-ar putea autofinanța.
91. Responsabilitatea puterilor publice în sectorul mijloacelor de comunicare socială are astăzi dimensiuni mondiale: să fie, așadar, stipulate convenții internaționale, pentru a garanta dezvoltarea deplină a comunicării, fără discriminare de rase și să fie exclusă orice formă de monopol. În acordurile internaționale să fie prevăzute modalități pentru utilizarea de sateliți artificiali. Vor fi astfel recunoscute fiecărui popor dreptul și posibilitatea de a face auzit glasul său în colocviul mondial.
b) Dintre națiuni
92. Printre diferitele forme de colaborare internațională, care este cerută de însăși natura mijloacelor de comunicare, o importanță deosebită o au ajutoarele pentru crearea și perfecționarea mijloacelor înseși la popoarele în curs de dezvoltare. Într-adevăr, lipsa comunicării sau comunicarea deficitară sunt clare indicii ale unei dezvoltări lente a societății; puținele mijloace disponibile sunt în același timp efect și cauză ale acestei înaintări lente. Nici o națiune nu poate procura cetățenilor săi informația necesară și educația potrivită dacă nu este dotată cu un modern echipament tehnic de comunicații sociale, fără de care este pus în pericol la rândul său progresul economic, social și politic.
93. "Progresul, a spus Paul al VI-lea, este noul nume al păcii"48. De aceea, națiunile industrializate și avansate tehnic trebuie să acorde asistența lor, ca și în alte sectoare, și în cel al comunicării, popoarelor care nu și-o pot procura singure.
Asistența cuprinde pregătirea operatorilor și tehnicienilor și furnizarea echipamentelor necesare, deoarece datoria de a se îngriji de binele comun nu poate fi considerată înscrisă în propriile granițe teritoriale, ci se extinde la întreaga lume. Această datorie este cu atât mai urgentă cu cât tot mai rapid și mai desăvârșit este progresul tehnologic. Ajutorarea popoarelor în curs de dezvoltare trebuie să cuprindă și instituirea în teritoriile lor a școlilor pentru problemele comunicațiilor pentru ca aspiranții la o astfel de specializare să nu fie obligați să emigreze, spre dauna gravă a țării de origine care ar pierde astfel multe elemente calificate.
94. Această ajutorare a altor popoare trebuie să contribuie la întărirea și păstrarea tradițiilor lor etice, a culturii lor, a patrimoniului lingvistic și artistic, care conțin atâtea valori umane. Cooperarea nu va fi înțeleasă, așadar, ca un gest de ajutor, ci ca un schimb de valori printr-o îmbogățire reciprocă.
95. În națiunile în curs de dezvoltare, îndeosebi în acelea unde analfabetismul împiedică un adevărat progres, mijloacele audiovizuale pot să realizeze o operă foarte validă de instruire și de formare în sectorul agriculturii, al organizării industriale și comerciale, al igienei și al sănătății publice, al școlii, al pregătirii familiale și al relațiilor sociale.
Pentru a finanța aceste programe, care nu pot permite desigur marje de profit, trebuie să se recurgă la contribuția dezinteresată a fiecărui cetățean, la afluxul de bani din sectorul privat și public din țările bogate și ajutoarele fundațiilor internaționale.
c) Dintre toți creștinii, credincioșii și oamenii de bunăvoință
96. Comunicațiile sociale nu vor ajunge finalitatea lor de a contribui la progres, dacă nu vor înfrunta problemele dificile care chinuie pe omul modern și nu-i vor inspira speranța sigură că va reuși să le rezolve. De aceea, vor trebui să facă să sporească mereu colaborarea dintre oamenii care cred în Dumnezeul cel viu, mai ales între cei care se recunosc uniți de legătura baptismală, conform învățăturii pe care Conciliul Vatican II a dat-o în documentele despre ecumenism și despre religiile necreștine49.
97. Un examen aprofundat al producțiilor moderne ale comunicațiilor îi va face pe creștini să-și dea seama tot mai mult de spiritul și de înclinațiile societății contemporane care adesea este separată de Dumnezeu. Regizorii și jurnaliștii ne oferă un cadru foarte semnificativ al acestei "separări", atunci când laudă libertatea omului cu toată forța persuasivă a geniului lor și cu toată profunzimea gândirii lor. Puterea lor creatoare și stilul descriptiv merită admirația și recunoștința noastră50.
98. Îndemnați de credința lor, credincioșii din întreaga lume pot să aducă o contribuție validă la comunicațiile sociale, nu doar pentru a se afirma progresul uman din societate și din valorile spirituale, ci și pentru ca prin ajutorul providenței divine să se instaureze, în condiții optime, dialogul cel mai înalt și universal, care să facă tot mai activă în viața fiecăruia fraternitatea comună a oamenilor, sub privirea lui Dumnezeu, Părintele tuturor.
99. Acest ajutor solidar poate afla diferite expresii și realizări. Amintim câteva dintre ele, care sunt la îndemâna tuturor: transmisiunile radiotelevizate pregătite împreună, serviciile comune de formare pentru familii și îndeosebi pentru tineri, simpozioanele și dezbaterile între public și specialiști în comunicare, acordarea de premii, cu participarea tuturor, pentru cele mai bune producții, schimbul de programe și de cercetări științifice. Toate acestea pentru ca mijloacele de comunicare să fie utilizate cât mai bine, punând accent mai ales pe formarea profesională și respectând paritatea drepturilor dintre toate popoarele.
100. Pentru a putea pune în practică aceste indicații, trebuie stabilit împreună programul de lucru și de finanțare. În această perspectivă Conciliul Vatican II sugera, ca mijloc foarte valid, Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale. Tuturor credincioșilor în Dumnezeu le este adresată invitația de a dedica în mod activ această zi rugăciunii și reflecției asupra problemelor cele mai fierbinți și asupra viitoarelor posibilități ale comunicațiilor sociale de a promova schimburile de idei dintre responsabilii diferitelor sectoare, de a afla noi mijloace și noi căi care să stimuleze activitățile și inițiativele menite să facă să înainteze aceste comunicații spre avantajul omenirii întregi.
În fine, întreg poporul lui Dumnezeu – păstori și credincioși – își vor aduce contribuția lor generoasă la eforturile și propunerile oamenilor de bunăvoință, pentru ca mijloacele de comunicare să contribuie tot mai mult la punerea în practică a dreptății, păcii, libertății și progresului uman.
PARTEA A TREIA
COMUNICAȚIILE SOCIALE ȘI IMPLICAREA CATOLICILOR
101. Conciliul Vatican II le-a adresat catolicilor un viu îndemn de a avea în vedere și de a aprofunda noile obligații și îndatoriri care le revin, în lumina principiilor creștine, din progresul tehnologic al mijloacelor de comunicare. Așa cum a fost expus pe scurt în prima parte, însăși istoria mântuirii scoate în evidență marea și nobila valoare a comunicațiilor sociale în opera creatoare și răscumpărătoare a lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să o continue. Asumându-și cu hotărâre obligația în acest sector, Biserica este interesată să analizeze legăturile vitale dintre doctrina catolică și natura intimă a comunicațiilor sociale; astfel, ea realizează mandatul divin încredințat ei de a-și îndrepta grija pastorală asupra întregii lumi pentru progresul uman și vestirea evangheliei.
În a doua parte a acestei instrucțiuni au fost ilustrate condițiile necesare pentru ca mijloacele de comunicare să poată contribui în mod eficient la sporirea și răspândirea progresului uman. Care este contribuția specifică pe care lumea creștină și catolică o poate da acestui progres se va arăta pe scurt în această a treia parte, care va scoate în evidență locul ocupat de comunicațiile sociale în viața și acțiunea catolicilor.
Capitolul I
APORTUL CATOLICILOR LA COMUNICAȚIILE SOCIALE
102. Poporul lui Dumnezeu dorește să aducă o contribuție eficace la comunicațiile sociale prin mijloacele moderne; pentru ca acestea să fie cu adevărat în slujba omenirii, nu încape îndoială că aportul lor cel mai constructiv trebuie situat în transmiterea valorilor spiritului.
Biserica, în acest spirit de slujire, speră înainte de toate ca legile fundamentale ale comunicării să fie înțelese cu mai multă claritate și să fie respectate cu mai multă atenție, și în același timp ca demnitatea persoanei, atât a comunicatorului cât și a receptorului, să fie recunoscută în toate dimensiunile sale și tratată cum se cuvine, pentru ca această comunicare, prin care oamenii devin apropiați unul de altul, să se transforme cu adevărat în comuniune.
103. De aceea, catolicii implicați în sectorul comunicațiilor, când își desfășoară activitatea cu competență, împlinesc nu doar o nobilă îndatorire profesională, ci participă și la misiunea creștinilor în lume. Pe lângă această mărturie fundamentală, pe care o oferă ca tehnicieni și colaboratori la locul de muncă și în organizații neconfesionale, ei vor căuta să facă cunoscut punctul de vedere catolic în toate problemele care necesită o atenție deosebită din partea societății. Astfel, vor putea da și ei un ajutor valid acelora care se ocupă de știri și le transmit, ca să nu neglijeze evenimentele religioase, care interesează publicul lor, și să dea importanța cuvenită aspectului religios al evenimentelor transmise. Este clar că prezența acestor catolici nu trebuie să fie menită să exercite o presiune ideologică, ci dorește să aducă un serviciu autentic, care prin calitățile sale intrinsece pozitive să fie acceptat de colegii de profesie.
104. Comunicatorii catolici au dreptul de a primi de la Biserică acea asistență pastorală necesară pentru o misiune atât de dificilă care-i angajează atât de mult.
105. Biserica, recunoscând importanța acestei profesii și dificultățile care o însoțesc, dorește mult să intre în contact și să deschidă un dialog cu comunicatorii de orice opinie religioasă, pentru a contribui la soluționarea problemelor specifice profesiunii și pentru a fi cât mai utilă societății.
106. În plus, episcopii și preoții, persoanele consacrate și laicii, care reprezintă în vreun fel Biserica, să se simtă mereu tot mai angajați să-și aducă propria contribuție în presă și să ia parte la transmisiunile radiotelevizate și cinematografice. Este o participare care poate aduce roade negândite și deci trebuie să fie mult încurajată. Însă natura însăși a mijloacelor de comunicare cere ca aceia care le utilizează să fie bine pregătiți din punct de vedere tehnic și artistic. Apoi, revine birourilor naționale și organizațiilor specializate să ofere o formare oportună și completă celor care sunt deja implicați, sau sunt pe cale de a fi, în aceste forme de comunicare.
107. Biserica crede că este foarte urgent să se ofere oportunitatea unei formări creștine receptorilor înșiși. Prin această prestație ea aduce un serviciu prețios și comunicațiilor sociale, deoarece receptorii mai bine pregătiți din punct de vedere cultural vor putea dialoga în mod valid și în același timp vor putea să ceară comunicări de o înaltă calitate.
În fine, organizarea școlară catolică trebuie să abordeze în mod mai activ marea sa îndatorire în acest domeniu; în toate școlile să se ofere elevilor o învățătură care să formeze nu doar cititori, ascultători sau spectatori competenți, ci să le dea și posibilitatea de a utiliza în mod activ toate posibilitățile de expresie pe care le oferă mijloacele de comunicare. Astfel, tinerii vor deveni cu adevărat cetățeni ai erei comunicațiilor sociale, care pare că a început în timpul nostru.
108. Abordarea teoretică și practică a comunicațiilor sociale va trebui să afle un loc în cadrul disciplinelor teologice, în particular în morală și pastorație și, cel puțin pentru elementele esențiale, și în textele catehetice. Acest lucru se va putea realiza cu atât mai bine cu cât va fi mai mare implicarea teologilor înșiși într-un studiu mai aprofundat în ce privește principiile expuse în prima parte a acestei instrucțiuni.
109. Părinții și educatorii, preoții și cei care conduc asociațiile catolice să nu ezite să-i îndrepte spre una din profesiile comunicațiilor sociale pe acei tineri care dovedesc că au o înclinație deosebită și sunt dotați cu calitățile intelectuale necesare. Pentru a-i pregăti bine pe acești tineri și pentru a-i ajuta pe candidații cei mai buni, sunt necesare mijloace financiare și burse de studiu. Este foarte important să fie ajutați episcopii din țările în curs de dezvoltare și să se pună la dispoziția lor finanțări pentru formarea tehnico-culturală a aspiranților cu posibilități de a se instrui și antrena în utilizarea mijloacelor de comunicare, în țara lor.
110. În domeniul responsabilităților respective este necesar ca episcopii și preoții, persoanele consacrate, precum și asociațiile de laici, să se implice în colaborarea formării specifice creștine în acest sector, fără a neglija contextul social; să fie mereu la zi dobândind o oarecare familiaritate chiar în utilizarea directă a mijloacelor înseși; să caute să se întâlnească cu alți comunicatori pentru a aprofunda problemele puse de comunicațiile sociale și pentru un schimb rodnic de idei și de experiențe.
111. Chemați să se integreze în viața modernă și să exercite în ea un apostolat eficace, viitorii preoți, persoanele consacrate, în perioada lor de formare, în seminarii și institute, vor trebui să-și dea seama de influența enormă a mijloacelor de comunicare asupra societății și în același timp să cunoască funcționarea lor tehnică. Această cunoaștere trebuie să fie considerată parte integrantă din formarea lor și condiție indispensabilă pentru o slujire pastorală eficientă în societatea de astăzi, tot mai mult condiționată de utilizarea acestor mijloace51. În plus, atât preoții cât și persoanele consacrate ar trebui să știe să urmărească cu atenție apariția reacțiilor și a opiniei publice pentru a se sintoniza cu modul de a reacționa al oamenilor de astăzi, dat fiind faptul că vestirea cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie adresată contemporanilor noștri, iar comunicațiile sociale oferă o contribuție foarte validă în acest sens. Elevii, apoi, care demonstrează înclinații și talente deosebite în acest domeniu, să fie îndrumați spre o formare superioară.
112. Recenziile critice ale transmisiunilor radiotelevizate, ale filmelor cinematografice, ale revistelor pot oferi un ajutor valid pentru formarea culturală și religioasă precum și pentru o alegere atentă, îndeosebi de către familii, în utilizarea mijloacelor de comunicare. În acest domeniu trebuie să fie urmărite în mod deosebit opiniile cu adevărat competente, care sunt exprimate în diferite regiuni, la cererea episcopilor, de către anumite organisme referitor la importanța, utilitatea, moralitatea și evaluarea creștină a filmelor, transmisiunilor radiotelevizate și a producțiilor scrise.
113. În fine, universitățile catolice și alte institute similare să facă tot mai vie formarea lor culturală, completând-o cu aprofundarea științifică și cu munca de cercetare în ce privește comunicațiile sociale. Așadar, se vor îngriji să adune toate studiile realizate în domeniu, să ofere mijloacele pentru studiul ulterior și să difuzeze pe scară largă rezultatele obținute, în slujba culturii creștine. Pentru a realiza acest program va fi necesar să se găsească ajutoare financiare și să se stabilească o colaborare cu alte instituții culturale.
Capitolul II
UTILITĂȚI PENTRU CATOLICI
1. Opinia publică și comunicarea reciprocă în viața Bisericii
114. Biserica se străduiește intens să multiplice și să întărească legăturile de unire între credincioșii săi, deoarece știe că dialogul și comunicarea sunt indispensabile pentru eficiența vieții catolice; pe de altă parte, ea acționează în societatea umană, în care trebuie să se integreze tot mai mult prin dialog și printr-o relație tot mai vie. Or, aceste relații de dialog și de comuniune Biserica le poate realiza făcând schimb de știri și informații, dedicând o atenție deosebită opiniei publice din interiorul și din afara comunității ecleziale, realizând un colocviu cu lumea modernă și dând viață unei acțiuni de colaborare pentru a rezolva gravele probleme ale omenirii.
a) Dialogul în Biserică
115. Biserica este un trup viu și are nevoie de opinia publică, fiind alimentată de dialogul dintre diferitele sale mădulare. Numai cu această condiție ea poate răspândi doctrina sa și poate lărgi cercul său de influență. "… Ar lipsi ceva din viața ei, dacă opinia publică ar lipsi; vina acestei carențe ar cădea asupra păstorilor și a credincioșilor"52.
116. De aceea este necesar ca toți credincioșii catolici să fie pe deplin conștienți că au acea adevărată libertate de exprimare, care se întemeiază pe "simțământul credinței" și pe iubire. Pe "simțământul credinței" care este insuflat și susținut de Duhul adevărului, pentru ca poporul lui Dumnezeu, sub îndrumarea magisteriului sacru și respectând învățăturile sale, să adere neclintit la credința transmisă și să o pătrundă mai adânc prin judecată dreaptă și să o aplice mai pe deplin în viață53. Apoi, pe iubire, care ne înălță la comuniune prin libertatea lui Cristos, care, eliberându-ne de păcat, ne-a făcut capabili să judecăm fiecare lucru cu libertate, în armonie cu voința sa.
Cine are responsabilitate în Biserică să se îngrijească să intensifice în comunitate schimbul liber de afirmații, de opinii legitime și să emane, așadar, norme care să favorizeze condițiile necesare în acest scop54.
117. Este foarte largă zona de studiu în care se poate realiza acest dialog intern; deși adevărurile de credință aparțin esenței înseși a Bisericii și nu pot fi lăsate în nici un caz la libera interpretare a indivizilor, totuși Biserica înaintează o dată cu istoria umană și trebuie, așadar, să devină capabilă pentru integrarea în lume orientându-se în mod oportun după contingențele timpului și ale locului, fie pentru ca adevărurile de credință să fie propuse în mod valid în diferite situații istorice și culturale, fie pentru a actualiza acțiunea pastorală după ritmul reînnoirii care are loc în lume.
De aceea, când un catolic intenționează să urmeze cu fidelitate indicațiile magisteriului, poate, ba chiar trebuie, să se considere angajat într-un studiu liber pentru a ajunge la o înțelegere mai profundă a adevărurilor revelate sau pentru a face o prezentare a lor mai potrivită pentru societatea noastră pluralistă aflată în permanentă schimbare. Acest dialog liber din Biserică nu dăunează desigur consolidării și unității sale; dimpotrivă, prin rapida circulație a opiniei publice, dialogul poate favoriza armonia în intenții și opere. Dar pentru ca acest colocviu să se poată alimenta și intensifica în mod util este foarte important ca toți să păstreze, chiar și când nu există consens, o iubire profundă și să se simtă însuflețiți de dorința de a continua și de a întări înțelegerea și colaborarea.
Este necesar de fapt să se acționeze îndemnați de adevărata voință de a edifica și nu de a distruge și din dorința arzătoare de comuniune cu Biserica, acea comuniune pe care Cristos a lăsat-o ca semn distinctiv al adevăratei Biserici și, așadar, al celor care cred cu adevărat în el55.
118. Din aceste motive este necesar să se facă o clară distincție între sectorul cercetării științifice și cel al instruirii credincioșilor. În primul rând, cercetătorii trebuie să aibă libertatea necesară activității lor și posibilitatea de a pune la dispoziția altora rezultatele cercetărilor lor, prin publicarea de articole despre reviste și cărți. În domeniul învățăturii religioase trebuie să fie propuse drept doctrine ale Bisericii doar acelea care sunt recunoscute ca atare de magisteriul autentic și în plus acele concluzii teologice care pot fi afirmate cu siguranță.
Deoarece se întâmplă adesea ca, datorită structurii funcționale înseși a mijloacelor de comunicare, opinii teologice noi insuficient maturizate și adesea scoase din contextul lor să fie larg răspândite, receptorii trebuie să evalueze cu spirit critic și să nu le confunde cu adevărata doctrină a Bisericii, ținând cont în plus de grava deformare pe care adesea o poate suferi adevăratul sens al unor asemenea opinii prin stilul de prezentare și prin limbajul propriu unor anumite mijloace de comunicare.
119. Când se afirmă că opinia publică este esențială pentru Biserică, trebuie să se recunoască în consecință fiecărui credincios în parte dreptul de a obține toate informațiile indispensabile pentru a aborda responsabilitățile sale în sectorul vieții ecleziale. Acest lucru implică disponibilitatea de mijloace de comunicare care să răspundă nu doar diferitelor exigențe, ci – dacă circumstanțele sugerează acest lucru – și inspirației catolice declarate, și care să fie foarte potrivite pentru misiunea care trebuie desfășurată.
120. O corectă punere în practică a angajamentelor de viață și de slujire în Biserică necesită stabilirea, în sens reciproc și la scară mondială, a unui flux continuu de informații și de sugestii între autoritățile ecleziastice de orice grad, instituțiile catolice și credincioșii înșiși. Pentru a atinge cât mai bine acest scop, este necesar să se dea viață unor instituții diferite (ca de exemplu, agenții de știri, purtători de cuvânt oficiali, săli de reuniune, consilii pastorale), dotate cu mijloace potrivite.
121. De fiecare dată când cazurile tratate în mediul eclezial necesită secretul, trebuie să se observe normele generale care reglementează această problemă în sectorul instituțiilor civile. Pe de altă parte, pentru bogățiile spirituale ale Bisericii în dimensiunea largă a misiunii sale se cere ca orice informație referitoare la programele sale și la apostolatul său felurit să strălucească prin exactitate, adevăr, sinceritate. Într-adevăr, când autoritățile ecleziastice nu vor să transmită informații, care răspund exigențelor amintite mai sus, favorizează mai degrabă circulația de zvonuri decât prezentarea adevărului. Secretul trebuie, așadar, păstrat numai în măsura strict necesară pentru a salvgarda renumele și reputația cuiva sau pentru a respecta drepturile indivizilor sau ale grupurilor.
b) Dialogul dintre Biserică și lume
122. Mesajul Bisericii este adresat nu doar credincioșilor, ci are dimensiuni universale. În baza poruncii divine explicite56 și a dreptului la informare recunoscut întregului neam omenesc, la a cărui viață pământească ea participă în mod solidar, Biserica trebuie să facă cunoscută doctrina sa și să informeze despre activitatea sa. În plus, conform învățăturii Conciliului Vatican II, trebuie să știe "să citească semnele timpului", pentru că și acestea transmit într-un fel cuvântul lui Dumnezeu și dovedesc împlinirea istoriei mântuirii, sub călăuzirea Providenței.
Biserica trebuie, așadar, să-și dea seama de reacțiile pe care lumea contemporană le are, și nu doar în sectorul catolic, în fața evenimentelor și ale curentelor moderne de gândire. Cu cât mijloacele de comunicare dovedesc și interpretează acele reacții, cu atât mai mult sunt de folos necesarei cunoașteri a lumii de către Biserică.
123. Cei care au responsabilități pastorale în Biserică trebuie, prin mijloacele de comunicare socială, să vestească cu perseverență adevărul în plinătatea sa și să se străduiască în același timp să fie prezentată o imagine fidelă a Bisericii și a vieții ei. Deoarece ele sunt adesea unicul canal de informare dintre Biserică și lume, cine nu s-ar îngriji în mod suficient de ele ar ajunge de fapt să îngroape darurile primite de la Dumnezeu. În timp ce Biserica dorește și speră ca agențiile de informare și mijloacele de comunicare să-și îndrepte atenția spre temele religioase și să le trateze cu acel respect și acea discreție care sunt cerute de însăși natura lor, din partea sa trebuie să le ofere o informare completă, exactă, nereticentă, așa încât să-și poată desfășura bine misiunea lor.
124. Ceea ce s-a spus deja57 are deplină valoare și în ce privește știrile și comentariile faptelor care privesc viața Bisericii. Așadar, face parte din prudența pastorală a autorității ecleziastice să se îngrijească să nu le fie luată de către alții inițiativa în acest domeniu dificil. Este oportun deci ca deciziile și consultările în materie eclezială să fie comunicate, cerând angajarea celei mai mari rezerve înainte de divulgare, din partea persoanelor competente, pentru ca acestea să poată oferi apoi publicului o prezentare exactă și o analiză profundă și să aducă astfel un serviciu prețios Bisericii înseși.
125. În trei direcții se polarizează, așadar, interesul catolicilor pentru comunicațiile sociale: ele 1) ajută Biserica să se prezinte lumii moderne; 2) facilitează dialogul în interiorul ei; 3) o informează asupra mentalității concrete a oamenilor contemporani, cărora, dintr-o poruncă divină, ea trebuie să le prezinte mesajul mântuirii. Pentru a realiza această misiune Biserica trebuie să folosească un limbaj care să poată fi înțeles astăzi, plecând de la gravele probleme care preocupă omenirea.
2. Utilități ale comunicațiilor sociale pentru răspândirea evangheliei
126. Cristos le-a poruncit apostolilor și urmașilor lor să învețe "toate popoarele"58 să fie "lumină a lumii"59, să proclame evanghelia oriunde și oricând. Așa cum Cristos însuși, în viața sa pământească, ne-a dat dovadă că este "comunicatorul" perfect, și așa cum apostolii au utilizat tehnicile de comunicare pe care le aveau la dispoziție, la fel, astăzi, pentru acțiunea pastorală trebuie să știm să utilizăm posibilitățile și mijloace cele mai recente.
Așadar, nu va fi ascultător față de porunca lui Cristos cine nu folosește în mod corespunzător posibilitățile oferite de aceste mijloace pentru a extinde la un număr cât mai mare de oameni raza de răspândire a evangheliei. De aceea, Conciliul Vatican II îi îndeamnă pe catolici să utilizeze mijloacele de comunicare socială "fără întârziere și cu cea mai mare eficiență în multiplele opere de apostolat"60.
127. Această activitate este mai necesară ca oricând în fața abundenței comunicațiilor sociale, de care omul de astăzi este înconjurat și în care este într-un fel cufundat, cu o influență continuă asupra modului său de a gândi și a atitudinilor adoptate, în domeniul religios și în orice alt sector.
128. Recentele invenții îi oferă omului modalitatea de a întâlni adevărul evanghelic, permițându-le creștinilor, care trăiesc în regiuni foarte îndepărtate între ele, să participe la aceleași rituri religioase solemne prin care întreaga comunitate creștină se simtă uită și prin care toți sunt invitați să participe la viața intimă a Bisericii. Considerăm că este inutil să amintim că aceste inițiative trebuie să fie studiate și stabilite conform naturii mijlocului de comunicare ales. Într-adevăr, altul e limbajul mijloacelor de comunicare, și altul cel al amvonului! Și să nu fie ignorată exigența obligatorie ca acele comunicări care au caracter religios să fie la fel, în ce privește demnitatea și tehnica prezentării, cu comunicările de orice alt fel.
129. Comunicațiile sociale sunt în plus de o foarte mare utilitate pentru răspândirea doctrinei creștine. De fapt, se poate obține colaborarea specialiștilor în științe religioase și a experților în toate problemele care sunt tratate, și asta cu toate resursele tehnice care permit o prezentare atrăgătoare și la zi. Mijloacele de comunicare, prin însăși structura lor, pot servi la reînnoirea întregii organizări catehetice și la sporirea potențialului inițiativelor. În fine, deoarece aceste mijloace sunt căi normale de difuzare a știrilor care fac cunoscute atitudinile și mentalitatea oamenilor moderni, ele constituie o ocazie optimă pentru a-l ajuta pe creștin să discute despre evenimentele și problemele de fiecare zi și să reflecteze asupra principiilor fundamentale ale credinței și asupra aplicării lor în diferitele circumstanțe ale vieții.
130. Omul de astăzi, obișnuit cu bogăția de expresie și cu forța de persuasiune a mijloacelor de comunicare socială, tinde să-și rafineze gustul, motiv pentru care nu mai acceptă prestări mediocre în spectacole și cu atât mai mult în manifestările religioase, precum riturile liturgice, predicarea, cateheza.
131. De aceea, cu scopul de a face cu adevărat interesantă și eficientă expunerea principiilor credinței și ale tradiționalei cateheze, este necesar să se servească, pe cât e posibil, de mijloacele tehnice adaptându-se la limbajul și la stilul comunicațiilor sociale moderne.
132. Biserica poate manifesta gândirea sa și evaluările sale utilizând mijloacele de comunicare care nu sunt în proprietatea sa, dar de a căror ospitalitate se poate servi, conform unor condiții determinate, precum și utilizând pe acelea pe care ea însăși le administrează. Condițiile care trebuie respectate sunt diferite de la o națiune la alta și pentru feluritele mijloace al căror serviciu se cere. În acest sens revine autorităților religioase îndatorirea de a da membrilor lor directive practice, după ce a consultat experți pe plan local sau național și, dacă este necesar, și internațional.
133. Această activitate multiplă a catolicilor care lucrează pentru progresul uman în lumina evangheliei, și care sunt implicați în sectorul comunicațiilor sociale și utilizează în mod corespunzător aceste mijloace îndemnați de providența divină, necesită ajutoare și finanțări tot mai mari. Catolicii sunt invitați să devină conștienți de responsabilitățile lor în acest sector și de obligația lor de a contribui cu generozitate perseverentă, "ar fi de neconceput ca fiii Bisericii să permită ca cuvântul mântuirii să fie împiedicat să se răspândească…"61.
134. Luând în considerație incidența tot mai sporită a mijloacelor de comunicare socială asupra vieții întregii omeniri și, în particular, a Bisericii, conferințele episcopale se vor îngriji să acorde un spațiu important problemelor pastorale legate de comunicații, integrându-le în programele lor și sprijinind financiar realizările din acest sector, utilizând resursele locale și recurgând la cooperarea internațională.
Capitolul III
INIȚIATIVA ȘI IMPLICAREA CATOLICILOR ÎN FIECARE DIN MIJLOACELE DE COMUNICARE
135. Am ilustrat aportul catolicilor, atunci când am vorbit despre implicarea care derivă pentru toți comunicatorii în general din conștientizarea îndatoririlor lor și din convingerile lor religioase62. Au fost apoi examinate responsabilitățile generale ale catolicilor, ca atare, în domeniul comunicării63. Rămâne să analizăm îndatoririle credincioșilor în ce privește fiecare mijloc în parte, fie că este în responsabilitatea Bisericii, fie că este deschis să găzduiască servicii de inspirație catolică.
1. Presa
136. Presa, datorită structurii sale particulare, constituie un mijloc de o enormă importanță. Prin varietatea sa multiplă și bogăția subiectelor pe care le poate trata, presa, scrutând evenimentele în cele mai mici detalii și în originile lor cele mai ascunse, lărgește cunoașterea și înțelegerea lor, în timp ce totodată provoacă atenția cititorului și aprinde în el dorința de cunoaștere. De aceea, ea rămâne un complement foarte valid al mijloacelor audiovizuale, reușind să ascută simțul critic al cititorilor și să-i ajute să formuleze o judecată echilibrată.
Datorită vastității temelor pe care le poate trata și a favorizării cunoașterii mai profunde a evenimentelor, presa este unul dintre spațiile privilegiate pentru dialog social. În plus, prin paginile subțiri ale unei broșuri sau ale unei "cărți de buzunar", în zilele noastre sunt la îndemâna oricui toate capodoperele culturii religioase și ale literaturii mondiale, opere tehnice și științifice, și mai ales lecturi de natură recreativă. Benzile desenate și povestirile ilustrate pot fi foarte utile și pot oferi puncte de plecare pentru popularizarea biblică și hagiografică. Pentru aceste contribuții, funcția presei trebuie să fie mai bine cunoscută și sprijinită.
137. O organizație editorială catolică – dedicându-se publicării de cotidiene, reviste, periodice – poate deveni un mijloc foarte eficient pentru o înțelegere reciprocă între Biserică și lume, facilitând schimbul de informații și stimulând crearea opiniei publice. Este necesar, așadar, să se evite pericolul de slăbire a consistenței activităților deja în act, dând viață unor noi activități fără prudența necesară.
138. Activitatea scriitorilor catolici se adresează întregului și vastului domeniu al informației, criticii, interpretării fiecărui sector și aspect al vieții de astăzi, și a fiecărei probleme care îl preocupă pe omul de astăzi, dar mereu în perspectiva creștină a vieții. Dacă este necesar, ei trebuie să se îngrijească și de rectificarea prezentării de știri care ating teme religioase și care privesc viața Bisericii. Presa catolică va fi, așadar, ca o oglindă fidelă a lumii, și în același timp un far care să o lumineze; în plus, va fi un spațiu de întâlnire pentru un schimb rodnic de puncte de vedere.
De aceea sunt necesari oameni de valoare și fonduri suficiente pentru a ajunge la un nivel indiscutabil de competență profesională și de perfecțiune tehnică.
139. Pe lângă această organizare editorială, catolicii trebuie să creeze și să facă să funcționeze agenții de informare foarte bine echipate, pentru ca dialogul în interiorul Bisericii și între Biserică și lume să poată fi dus înainte în mod util. Se vor trage foloase și în domeniul profesional, printr-o transmitere neîntreruptă de știri despre viața Bisericii care să fie proaspete, obiective, exacte. Aceste agenții, în plus, își vor realiza scopul, ajutându-se reciproc pe plan internațional cu scopul de a găsi și de a difuza știri în întreaga lume.
140. Credincioșilor le este adresat un îndemn insistent de a citi regulat presa de inspirație catolică și care este cu adevărat demnă de acest titlu, nu numai pentru a cunoaște știrile de actualitate din Biserică, ci și pentru a-și forma o mentalitate creștină citind comentariile. Aici nu se intenționează să se interfereze în nici un fel asupra libertății individului de a citi ceea ce i se pare convenabil și nici măcar de a nu recunoaște un legitim pluralism al organelor de informare legate de tradițiile locale, precum și al opiniilor propuse de jurnaliști de altă origine. În plus, este clar că scriitori catolici, pentru a avea o mare audiență, trebuie să demonstreze că posedă o pregătire culturală și tehnică de un înalt nivel.
141. Atunci când evenimentele cotidiene ridică probleme particulare care cuprind principiile fundamentale ale conștiinței creștine, jurnaliștii catolici se vor strădui să le interpreteze în armonie cu magisteriul Bisericii. În rest, clerul și laicii vor favoriza libertatea de exprimare și vor ține cont în măsura cuvenită de diversitatea multiplă a publicațiilor și de evaluări. Asta nu doar pentru a veni în întâmpinarea diferitelor cereri și a diferitelor interese ale cititorilor, ci și pentru a favoriza opinia publică în Biserică și în lume64.
Publicațiile catolice, care sunt considerate oficiale de autoritățile sau de instituțiile Bisericii, trebuie să se străduiască încontinuu, conform practicii stabilite în domeniul profesional, să informeze suficient asupra opiniei acelui organism ai cărui purtători de cuvânt sunt. Fiecare publicație periodică să rezerve un spațiu corespunzător pentru un forum liber, cu posibilitatea efectivă de participare, unde să se pună bine în evidență faptul că organizația editorială nu intenționează să intre în esența problemelor care sunt încă în discuție.
2. Cinematografia
142. Cinematografia s-a integrat deja în mod stabil și-și prinde rădăcini în viața contemporană, exercitând o influență decisivă în domeniul educativ, cultural, recreativ, științific. Regizorii află în ea mijlocul pentru a interpreta, sub orice aspect, spiritul lumii de astăzi. Îmbunătățirile tehnice, care atrag tot mai mult favoarea publicului, și disponibilitatea ieftină de aparaturi pentru proiectare fac să se prevadă și într-un fel dau garanția că în viitor va spori tot mai mult numărul de filme și că acestea vor fi utilizate tot mai mult. De aici va rezulta o cunoaștere mai aprofundată a lumii cinematografice și a problemelor culturale pe care ea le cuprinde.
143. Aceste progrese trebuie să fie urmărite cu cea mai mare atenție de cei care au responsabilitatea îngrijirii sufletelor, ca să poată oferi, mai ales prin sporita colaborare internațională, ocazii splendide de utilizare a instrumentului cinematografic în sectorul pastorației.
Astăzi, într-adevăr, se pot produce filme, mai rapid și mai ușor decât înainte, care să răspundă la diferite exigențe ale publicului și la circumstanțele cele mai diferite și să fie proiectate nu doar în marile și micile săli cinematografice, ci chiar și în case private.
144. Multe filme abordează cu eficacitate persuasivă subiecte care favorizează progresul omului și-i înalță sufletul la valori superioare; asemenea producții merită atenția și aprecierea tuturor. De aceea, organizațiile catolice, care au competența deosebită în materie, vor trebui să acorde ajutorul lor efectiv acelora care iau parte la producerea de filme bune și să încurajeze difuzarea acestora. În acest sens va fi bine să se amintească faptul că multe filme, care sunt recunoscute de toți drept adevărate capodopere, au ca subiect o temă specific religioasă. Acest lucru dovedește că arta cinematografică are fără îndoială toate posibilitățile pentru a trata aceste teme în modul cel mai elevat; de aceea, acest lucru constituie o vie încurajare de a realiza opere de acest gen.
145. Organizațiile cinematografice catolice vor colabora strâns cu organizații asemănătoare, care se ocupă de alte mijloace de comunicare, ca să fie realizate, distribuite și proiectate filme inspirate din principii religioase. La acest angajament vor uni și pe acela de a utiliza în cateheză acele mijloace multiple și noi care pot fi cumpărate la un preț mult mai mic, precum discurile, benzile, casetele video, aparatele de proiecție cu imagini fixe sau mobile, aparatele de înregistrat.
146. În regiunile unde există un mare procent de analfabeți, filmele pot fi un ajutor valid pentru realizarea unei instruiri cel puțin rudimentare și chiar pentru a oferi instruirea religioasă. Limbajul imaginilor suscită puternice emoții în oamenii necultivați și le transmite mai ușor știri și subiecte de reflecție. Cine se îngrijește cu adevărat de progresul uman și de credință nu poate ignora aportul foarte mare al acestor mijloace și al acestor ajutoare. Este evident, în orice caz, că alegerea filmelor trebuie să țină cont de mentalitatea și de gradul de cultură al fiecărui popor.
147. Deoarece aceia care lucrează în lumea artei cinematografice se află în fața unei complicate problematici în desfășurarea activității lor, catolicii, și în primul rând organizațiile catolice care lucrează în acest sector, trebuie să caute și să faciliteze ocaziile de dialog cu oamenii din cinematografie. Aceste întâlniri le vor demonstra că arta lor este respectată ca o profesie nobilă și frumoasă și îi vor convinge pe toți că acest mijloc tehnic poate fi de mult folos pentru progresul uman.
3. Transmisiunile radiofonice și televizate
148. Inventarea radioului și a televiziunii a dat omenirii noi posibilități de comunicare și a introdus un nou mod de viață. Transmisiunile ajung în aproape toate regiunile de pe pământ și într-o clipă depășesc vechile bariere dintre state și culturi diferite. Pătrund în intimitatea caselor și cine le răspândește are posibilitatea de a influența simțămintele și mentalitatea multor oameni. Progresele tehnice continue, mai ales utilizarea sateliților artificiali pentru transmisiuni, precum și posibilitatea de a înregistra transmisiunile și de a le retransmite, au eliberat aceste mijloace de orice limitare în timp și spațiu. Și se prevede ca în viitor raza lor de acțiune să sporească în amplitudine și putere.
Radioul și televiziunea oferă posibilități ample de a petrece timpul liber în mod plăcut și servesc la cunoașterea culturii și a vieții întregii lumi. Ecranul televizorului prezintă în plus persoane, evenimente, obiecte unui mare număr de spectatori, ca și cum aceștia ar fi prezenți. În fine, tehnicile radioteleviziunii fac să apară noi expresii artistice, care îl pot afecta pe om în diferite moduri.
149. Motivațiile și aspectele religioase ale vieții umane trebuie să aibă locul lor în cadrul transmisiunilor obișnuite.
150. Diferitele transmisiuni religioase, pe care resursele radioului și ale televiziunii le permit, favorizează contactele între credincioși și îmbogățesc în mod minunat devoțiunea lor și viața lor religioasă. Sunt și instrumente optime pentru cateheză și îi pot forma pe catolici să-și asume în mod responsabil locul lor în slujirea Bisericii și a lumii. În plus, sunt de ajutor bolnavilor și persoanelor în vârstă care nu pot participa direct la viața Bisericii.
În fine, aceste transmisiuni pot atrage atenția multor oameni care, deși sunt departe de Biserică sau cu totul agnostici, au o nevoie subconștientă de hrană spirituală. În plus, pot duce vestea evangheliei în acele regiuni în care nu este încă prezentă Biserica. Pentru toate aceste motive catolicii trebuie să simtă urgența de a duce înainte o operă adecvată de animare prin perfecționarea continuă a conținutului și a tehnicii acestor transmisiuni.
151. O importanță deosebită se cuvine transmisiunii Liturghiei și a altor celebrări liturgice; ele trebuie să fie pregătite cu cea mai mare grijă atât din punct de vedere liturgic cât și din punct de vedere tehnic. Trebuie să se țină cont și de diferitele poziții spirituale ale acelora care se află în zona de difuzare a transmisiunilor și atunci când acestea se fac prin conexiuni internaționale este necesar să se acorde o atenție deosebită concepțiilor și obiceiurilor diferitelor țări. Frecvența și lungimea acestor transmisiuni va trebui să fie reglementată în baza unor exigențe motivate ale celor care le urmăresc.
152. Predicile și conferințele religioase trebuie să se adapteze limbajului sau modului expresiv al mijlocului utilizat. Cei care vor trebui să realizeze aceste activități vor fi aleși cu multă atenție și nu înainte de a dobândi o serioasă pregătire și o cunoaștere practică a tehnicilor de transmitere.
153. Transmisiunile religioase, precum operele de natură narativă, comentariile, știrile, dezbaterile radiofonice și televizate, aduc o contribuție importantă la educație și dialog.
Ceea ce s-a afirmat deja despre activitatea literară a catolicilor trebuie să fie aplicat și în acest sector. Normele generale despre dreptul de a exprima în mod liber diferite opinii trebuie să fie strict aplicate, mai ales când mijloacele de comunicare sunt supuse unei gestionări de monopol.
154. Publicul vede în mod automat în cei care iau parte la transmisiunile religioase – ecleziastici sau laici – purtători de cuvânt oficiali ai Bisericii. Ei trebuie, așadar, să-și dea seama de acest fapt și să facă orice efort pentru a evita posibilele confuzii. Vor fi conștienți de responsabilitatea îndatoririi lor în opiniile pe care le exprimă, în modul de a le expune și în atitudinea lor și, în fine, vor cere sfatul autorităților ecleziastice competente, când va fi necesar.
155. Cine urmărește transmisiunile radiotelevizate va încerca să contribuie la îmbunătățirea celor religioase, exprimându-și în mod clar opinia în această privință.
156. Pentru a asigura o prezență activă a Bisericii în domeniul radioteleviziunii, atât pentru transmisiunile în general cât și pentru cele cu specific religios, trebuie să se stabilească o strânsă colaborare și o înțelegere reciprocă între responsabilii catolici din sector și responsabilii instituțiilor radiofonice și de televiziune.
157. În statele în care Biserica nu are acces la mijloacele de comunicare socială, ascultarea de transmisiuni religioase este unicul mijloc pentru catolici de a avea știri despre viața Bisericii și de a primi propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu.
Prin solidaritatea creștină, această situație dificilă comportă obligația gravă, pentru episcopi și pentru toți credincioșii din alte națiuni, de a uni forțele pentru a veni în întâmpinarea acestor frați în Cristos și de a-i ajuta, difuzând transmisiuni radiofonice sau televizate care să trateze teme religioase corespunzătoare exigențelor lor.
4. Spectacolele teatrale
158. Teatrul, care este una dintre formele cele mai vechi și mai eficiente de comunicare dintre oameni, astăzi și-a sporit considerabil audiența, ținând cont de cei prezenți în săli și de cei care urmăresc transmisiunile radiofonice și televizate. În plus, multe piese au fost adaptate pentru film.
159. Activitatea teatrală, venind în contact cu alte forme de comunicare, a dat viață unor noi genuri de spectacole, numite pe drept "multimedia". Aceste genuri, deși se inspiră din teatrul tradițional, au originalitatea și autonomia lor expresivă și oferă o sinteză a vastelor posibilități ale fiecărui mijloc de comunicare.
160. Teatrul modern este adesea ideologic și devine un laborator experimental pentru noi teorii de avangardă despre om și comportamentul său social. Influența acestor noi forme și orientări practice, care derivă din aceasta, este exercitată puternic asupra unei audiențe tot mai mari și condiționează și alte mijloace.
161. Biserica urmărește cu simpatie și atenție arta teatrală, care la începuturile sale era strâns legată de teme cu caracter religios. Acest interes vechi pentru problemele teatrului trebuie să-i însuflețească pe creștinii de astăzi, pentru a avea din el cât mai mult folos. Dramaturgii trebuie să fie sprijiniți și încurajați să aducă pe scenă problematica religioasă modernă; acest lucru este adesea un stimul eficient pentru o ulterioară difuzare prin alte mijloace de comunicare.
Capitolul IV
STRUCTURI, PERSONAL ȘI ORGANIZARE
162. Incidența comunicațiilor sociale asupra comportamentelor umane, marea lor eficacitate, problemele care derivă din ele pentru conștiința catolicilor sunt considerații care impun un potențial pastoral adecvat.
Este necesar ca personalul implicat în acest sector să fie competent și activ, ca organismele pastorale specifice să fie bine structurate, înzestrate în mod corespunzător cu aparaturi, abilitate să-și desfășoare activitatea și dotate cu finanțări adecvate. În fine, trebuie să fie promovate organizații care să se implice în realizarea acestor forme aparte de apostolat.
163. În plus, toți credincioșii vor trebui, prin rugăciune și ajutor – individual și comunitar – să sprijine asigurarea condițiilor cele mai bune pentru ca Biserica să-și poată realiza astăzi misiunea având la dispoziție cele mai recente mijloace de comunicare, mai utile ca oricând la răspândirea mesajului evanghelic, la luminarea conștiințelor oamenilor, la promovarea unei colaborări care servește în mod real la progresul realităților umane pătrunzându-le cu spiritul creștin.
164. Persoanele care lucrează în organismele și inițiativele din domeniul mijloacelor de comunicare trebuie să-și împlinească îndatorirea cu un spirit cu adevărat pastoral. Pregătirea personalului – ecleziastic sau laic – este printre principalele îndatoriri ale responsabililor din acest sector în Biserică.
165. O informare la zi asupra prezenței și a situației comunicațiilor sociale, un plan pastoral bine gândit în acest sens, o coordonare inteligentă a mijloacelor înseși în fiecare sector de apostolat sunt, pe drept, de competența autorităților ecleziastice, care trebuie să promoveze realizarea și împlinirea activității de control. Ele vor trebui desigur să se refere la sugestiile și îndrumările date lor de experți cu adevărat competenți în diferite sectoare.
Conform decretului "Inter mirifica", prin autorități responsabile se înțelege: fiecare episcop în parte pentru dieceza sa65, comisia episcopală sau un episcop delegat pentru fiecare națiune66, Comisia Pontificală pentru Comunicații Sociale pentru întreaga Biserică67.
166. Multiplele inițiative și organizații, care lucrează în apostolatul comunicațiilor sociale, trebuie să fie dezvoltate și să lucreze în strânsă colaborare între ele68. Autoritățile ecleziastice vor îndemna des și cu toată stăruința pe catolici și instituțiile lor să ia în mod liber inițiative în acest sector. Își vor rezerva totuși responsabilitatea acestor inițiative, care sunt proprii prin natura lor preoției ministeriale, și a acelora care, conform circumstanțelor timpului și ale locului, necesită un serviciu pastoral al ierarhiei în ce îi privește pe credincioși.
167. Autoritățile ecleziastice competente, la care se face referință la nr. 165, îi vor sprijini pe responsabili, pentru ca Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale să fie pregătită și celebrată cum se cuvine în fiecare an. Aceasta este și o ocazie potrivită pentru a exprima recunoștință pentru activitatea lor față de cei care se dedică apostolatului comunicațiilor69. În plus, vor fi prezentate cu regularitate conferințelor episcopale bilanțurile financiare legate de necesitățile apostolatului în sectorul comunicațiilor sociale.
168. Episcopii fiecărei dieceze trebuie să se îngrijească în mod intens de apostolatul comunicațiilor, cu ajutorul consilierilor ecleziastici și laici. Să se constituie acolo unde este posibil un birou diecezan sau cel puțin interdiecezan. Una din îndatoririle acestuia va fi aceea de a studia un plan pastoral diecezan și de a se îngriji de punerea lui în practică până la nivel parohial, pe lângă datoria de a pregăti în dieceze celebrarea anuală a Zilei Mondiale.
169. În fiecare națiune să se constituie un birou național dedicat tuturor mijloacelor de comunicare socială, cu secțiuni reunite sau chiar distincte pentru fiecare sector (presă, cinema, radio, televiziune), dar care să colaboreze strâns între ele. În orice caz, întreaga structurare și aplicare trebuie să depindă de o conducere unică70.
170. Birourile naționale și diecezane trebuie să promoveze, să stimuleze, să coordoneze activitățile catolicilor din sectorul comunicațiilor sociale. Vor depune un efort deosebit pentru pregătirea specifică a clerului și a laicilor; vor organiza, așadar, conferințe, cursuri, dezbateri publice, simpozioane de studiu, prezentări critice ale operelor cu aportul unor adevărați specialiști. Astfel, publicul va învăța să facă alegeri cât mai bune și prudente. În plus, își vor da părerea în ce privește filmările și transmisiunile cu caracter religios.
171. La fel și birourile naționale și diecezane vor menține contactul și vor încerca să stabilească relații cordiale cu profesioniști în domeniul comunicațiilor și cu organizațiile respective. Vor veni în întâmpinarea oricărei exigențe a lor, procurându-le materiale de documentare, oferindu-le sfaturi și asistență. Vor organiza la nivel național Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale și se vor îngriji de adunarea de fonduri sugerată pentru această zi de decretul conciliar71.
172. Comisiile episcopale naționale pentru comunicații sau episcopii delegați au misiunea, în cadrul jurisdicției lor, să conducă întreaga activitate a birourilor naționale din propriul teritoriu și să emane directive generale pentru acțiunea pastorală în acest sector. Va fi oportun și să se stabilească un contact și cu alte comisii naționale și să se ofere o colaborare eficace Comisiei Pontificale pentru Comunicații Sociale. Îndatoririle acestei comisii sunt descrise în decretul conciliar "Inter mirifica" 72și în scrisoarea apostolică "In fructibus multis"73.
173. Pe continentele și în regiunile unde s-a constituit o singură conferință între episcopatele a diferite națiuni, această conferință să aibă un birou care să fie competent pentru întreg continentul și supus autorității unui episcop sau a unei comisii de episcopi.
174. Fiecare episcop, fiecare conferință sau adunare episcopală și Sfântul Scaun însuși vor avea un purtător de cuvânt oficial și permanent, care va trebui să transmită știri și informații și să ilustreze documentele Bisericii care urmează a fi publicate, așa încât să facă semnificația acestora mai clară și să ofere o interpretare sigură a lor. Purtătorul de cuvânt va căuta să dea, într-un timp cât mai scurt și cu deplină fidelitate, știri despre viața și activitatea Bisericii, în sectorul competenței sale. În plus, se recomandă cu insistență ca organizațiile catolice cele mai importante să aibă purtători de cuvânt ficși și permanenți, cărora li se vor încredința îndatoriri similare.
Toți acești purtători de cuvânt, precum și cei care reprezintă în vreun fel Biserica în mod public, vor trebui să aibă o pregătire solidă teoretică și practică în domeniul relațiilor publice, pentru a cunoaște exigențele publicului căruia trebuie să se adreseze, conform circumstanțelor, și să poată stabili cu el contacte utile, întemeiate pe încredere și înțelegere reciprocă. Or, încrederea și înțelegerea reciprocă pot să apară și să se mențină numai dacă indivizii au respect și considerație unul față de altul, conform cu adevărul.
175. Pe lângă instituirea unui purtător de cuvânt oficial, trebuie să se îngrijească să circule un continuu flux și reflux de știri care să prezinte tuturor adevăratul chip al Bisericii și să furnizeze orice informație utilă despre reacțiile, curentele de gândire și aspirațiile opiniei publice ca să fie informate autoritățile ecleziastice. Pentru a obține acest lucru, trebuie să se stabilească relații de prietenie și de respect între Biserică și oameni și cu organizațiile lor; astfel se va realiza un schimb continuu, în care fiecare dă și primește74.
176. Publicarea de buletine de știri oficiale este indispensabilă pentru ca dialogul Bisericii să fie pozitiv și deschis, dialog ce se desfășoară în interiorul și în afara ei, și care se referă la implicațiile religioase ale evenimentelor de actualitate. Aceste buletine, redactate cu seriozitate și exactitate, trebuie să ajungă la cei interesați în cel mai scurt timp posibil și în formele tehnice cele mai potrivite (buletine, teletext, fotografii…), oferind un cadru complet al evenimentelor și situațiilor în care au avut loc.
177. Institutele religioase trebuie să fie conștiente de responsabilitățile ecleziale multiple și importante din sectorul comunicațiilor sociale și să analizeze cu atenție care poate fi spațiul concret în care pot participa la acest apostolat, întotdeauna în armonie cu constituțiile lor. Institutele înființate cu scopul apostolatului în comunicațiile sociale trebuie să colaboreze strâns între ele și să fie într-un permanent contact cu birourile diecezane, naționale, regionale sau continentale, pentru a stabili un program comun referitor la operele de apostolat în sectorul comunicațiilor sociale.
178. Birourile naționale75 și birourile centrale ale institutelor religioase vor oferi colaborarea lor organizațiilor internaționale catolice pentru presă (UCIP), pentru cinematografie (OCIC) și pentru radioteleviziune (UNDA), în armonie cu statutele aprobate de Sfântul Scaun pentru fiecare organizație în parte76.
179. Aceste organizații internaționale catolice pentru comunicații sociale – fiecare în propria sferă de competență și în modalitățile stabilite de propriul statut – își propun să susțină asociațiile catolice profesionale din sector, în fiecare națiune în parte. Acest sprijin este multiplu: favorizează studiul și dezvoltarea mijloacelor de comunicare; sporesc înțelegerea reciprocă și schimbul de ajutor dintre națiuni; fac anchete actualizate despre aportul catolicilor în sectorul comunicațiilor; favorizează coordonarea și cooperarea dintre diferite inițiative internaționale; întreprind acțiuni comune în favoarea țărilor în curs de dezvoltare; stimulează noi producții artistice. În plus, trebuie adăugată producerea și distribuirea de filme, de programe radiotelevizate, de orice alt gen de materiale audiovizuale, precum și scrieri care pot să contribuie la progresul social și la viața însăși a poporului lui Dumnezeu.
În fine, aceste organizații catolice internaționale sunt îndemnate să-și realizeze împreună și să coordoneze studiul și căutarea de soluții pentru problemele comune.
180. Conferințele episcopale, care se folosesc mai ales de activitățile birourilor naționale și ale asociațiilor catolice angajate în acest sector, vor asigura organizațiilor internaționale ajutorul economic necesar pentru desfășurarea misiunii lor.
CONCLUZIE
181. Aici se pune o problemă foarte dificilă, adică dacă suntem în pragul unei ere cu totul noi a comunicațiilor sociale sau nu; cu alte cuvinte, dacă în comunicații se realizează nu doar un progres în cantitate, ci și în calitate. E foarte greu de răspuns. Un lucru e sigur: cu progresul științific și cu evoluția tehnologiei, care a lansat sateliții artificiali, nu va trece mult și întreaga omenire va primi în același timp cronici radio sau televizate din toată lumea. Sunetele și imaginile vor putea fi înregistrate în felurite aparate și reproduse după voie cu scop cultural sau recreativ, favorizând astfel o legătură mai strânsă între oameni, o sporire a culturii și o întărire a păcii.
182. Au sporit, așadar, deodată, în mod vertiginos, responsabilitățile și îndatoririle poporului lui Dumnezeu în fața noilor angajamente, deoarece au sporit ca niciodată și posibilitățile lui de a influența pozitiv pentru ca mijloacele de comunicare socială să dea un impuls eficient la progresul durabil al omenirii, la deplina dezvoltare a lumii a treia, la colaborarea fraternă dintre popoare, și la vestirea evangheliei mântuirii, care să ducă până la marginile pământului mărturia Mântuitorului.
183. Această instrucțiune pastorală precizează unele directive teoretice și practice de ordin general, situația actuală a comunicațiilor nepermițând abordarea în detaliu. Însăși concepția creștină despre viață comportă principii imutabile, care se întemeiază pe mesajul iubirii, în care se identifică "vestea bună" a evangheliei, și pe demnitatea omului, care are vocația de a fi fiul adoptiv al lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, toți sunt convinși că aplicarea practică a principiilor și formelor pastorale trebuie să se adapteze la condițiile reale ale diferitelor țări în care este diferit gradul de maturizare tehnologică, socială și culturală, și la influența schimbătoare a comunicațiilor asupra societății și la exigențele structurale, vizând mereu perfecționările și îmbunătățirile care vor fi posibile în acest sector.
De aceea, din analizarea acestei fluidități permanente, care este o caracteristică a mijloacelor de comunicare, se evidențiază necesitatea, pentru aceia care au o oarecare responsabilitate pastorală, de a se implica într-o continuă actualizare în domeniu.
184. Rămâne încă un larg spațiu studiului și cercetării pentru aprofundarea posibilităților de a influența pozitiv comunicațiile sociale care trebuie să ajute și să servească omul, să contribuie la procesul educativ în general și în particular la cel de învățământ, și la formarea integrală a persoanei umane. Așa cum este deschisă calea în ce privește aportul comunicațiilor sociale în diferite arii culturale și în diferite tipologii etnice.
La baza acestor studii asupra modalităților cele mai bune de finalizare a mijloacelor de comunicare, asupra posibilităților lor actuale de utilizare, asupra enormelor incidențe pe care le pot avea în domeniul psihologic și cultural, trebuie să existe o organizare științifică solidă și riguroasă a cărei exigență devine acum mai urgentă decât în trecut. Universităților înființate recent sau mai demult li se deschide un câmp imens de lucru. Problemele specifice care trebuie abordate au astăzi o importanță enormă și sunt la același nivel cu cele ale disciplinelor predate de învățământul tradițional. Biserica îi asigură pe cercetători și pe cei care studiază materiile științifice care țin de comunicații sociale că va lua în considerație concluziile studiilor lor și va face tot posibilul pentru ca, în ceea ce privește competența sa, să fie puse în practică și îndreptate spre folosul tuturor oamenilor.
185. Pentru a obține ceea ce s-a afirmat mai sus, este necesar să se stabilească, printr-un studiu la nivel științific, care sunt posibilitățile reale de acțiune ale Bisericii în sectorul comunicațiilor sociale; cum pot fi programate pe plan mondial îndatoririle sale în acest sector, conform exigențelor reale, pentru ca mereu credincioșii catolici să abordeze acele angajamente care răspund cu adevărat importanței tot mai sporite a mijloacelor de comunicare.
186. Biserica, în timp ce nu vrea să întârzie prea mult publicarea acestei instrucțiuni pastorale, se simte mereu îndemnată să se întâlnească și să dialogheze cu profesioniștii din comunicațiile sociale pentru a realiza în acest sector o acțiune pastorală cu adevărat eficientă și pentru a-i îndemna pe toți să facă mijloacele de comunicare cu adevărat utile progresului omului spre slava lui Dumnezeu.
Comisia Pontificală pentru Comunicații Sociale a pregătit cu grijă această instrucțiune, conform mandatului încredințat ei de către Conciliul Ecumenic Vatican II, cu colaborarea experților și a persoanelor competente din toate părțile lumii, cu intenția precisă ca publicarea acesteia să marcheze mai degrabă începutul unei ere noi, decât sinteza unei epoci.
187. Poporul lui Dumnezeu, fiind în pas cu evenimentele care țes firul istoriei, și îndreptându-și cu imensă încredere privirea spre viitor, atât în calitate de comunicator cât și ca receptor, întrevede deja cât este de promițătoare noua eră: cea a comunicațiilor sociale.
Suveranul pontif Paul al VI-lea a aprobat această instrucțiune pastorală despre comunicațiile sociale în ansamblu și în fiecare parte, a confirmat-o prin autoritatea sa supremă și a cerut promulgarea ei ca să fie respectată de cei pe care îi privește; în ciuda oricărei dispoziții contrare.
Roma, 23 martie 1971, în Cea de-a V-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale.
+ Martin G. O’Connor, arhiepiscop tit. de Laodicea Siriei, președinte
+ Agostino Ferrari-Toniolo, episcop tit. de Tarasa din Bizacena, vicepreședinte
Andrew M. Deskur, secretar
Note
1 Miranda prorsus, în AAS, XLIX (1957), p. 765.
2 Gaudium et spes, în AAS, LVIII (1966), p. 1025-1120.
3 Unitatis redintegratio, în AAS, LVII (1965), p. 90-112.
4 Dignitatis humanae, în AAS, LVIII (1966), p. 929-946.
5 Ad gentes, în AAS, LVIII (1966), p. 947-990.
6 Christus Dominus, în AAS, LVIII, (1966), p. 673-696.
7 Inter mirifica, în AAS, LVI (1964), p. 145-157.
8 Cf. Inter mirifica, 23.
9 Cf. Inter mirifica, 1.
10 Gen 1,26-28; cf. Gen 9,2-3; Înț 9,2-3 și Gaudium et spes, 34.
11 Cf. Gaudium et spes, 34.
12 Cf. Gaudium et spes, 57.
13 Cf. Gaudium et spes, 36; Pacem in terris, în AAS, LV (1963), p. 257 și următoarele.
14 Cf. Rom 5,12-14.
15 Cf. Gen 4,1-16; 11,1-9.
16 Cf. Gen 3,15; 9,1-17; 12,1-3.
17 Cf. Evr 1,1-2.
18 In 1,14
19 Col 1,15; 2Cor 4,4.
20 Cf. Ad gentes, 3.
21 Mt 28,19
22 Mt 10,27; Lc 12,3.
23 In 6,63.
24 Cf. Lumen gentium, în AAS, LVII (1965), nr. 9, p. 14.
25 Ef 1,23; 4,10.
26 1Cor 15,28.
27 Inter mirifica, 1.
28 Gaudium et spes, 36.
29 Cf. Gaudium et spes, 43.
30 Principiul este amintit de scrisoarea enciclică Mater et magistra cu aceste cuvinte: "Cea mai mare… dintre aceste condiții de viață, prin care oamenii pot în mod mai intens și mai ușor să ajungă la propria desăvârșire" (AAS, LIII (1961), p. 417. Cf. și Pacem in terris, în AAS, LV (1963), p. 272-274; Dignitatis humanae, 6; Gaudium et spes, 26 și 74.
31 Cf. Inter mirifica, 4.
32 Gaudium et spes, 42; Lumen gentium, 1.
33 PIUS AL XII-LEA, Discurs către jurnaliștii catolici, 17 februarie 1950, în AAS, XLII (1950), p. 251; cf. și Gaudium et spes, 59 și Pacem in terris, în AAS, LV (1963), p. 283.
34 Gaudium et spes, 59.
35 Cf. Inter mirifica, 8.
36 Cf. Pacem in terris, în AAS, LV (1963), p. 260.
37 Cf. Discurs din 17 aprilie 1964 la Seminarul Națiunilor Unite despre libertatea informației, în AAS, LVI (1964), p. 387 și următoarele.
38 Cf. Inter mirifica, 5; 12
39 PIUS AL XII-LEA în discursul către jurnaliștii americani la 21 iulie 1945, în Osservatore romano, 22.07.1945.
40 Idem, 27 aprilie 1946, în Osservatore romano, 28.04.1946.
41 "Iar în ceea ce privește modalitatea ei, (comunicarea) să fie cinstită și adecvată, adică să respecte cu sfințenie, în dobândirea și difuzarea știrilor, legile morale precum și drepturile legitime și demnitatea omului" (Inter mirifica, 5).
42 Cf. Miranda prorsus, în AAS, XLIX (1957), p. 765.
43 PAUL al VI-lea, Discurs către profesioniștii informației ținut la 6 mai 1967, în AAS, LIX (1967), p. 509.
44 Cf. PIUS AL XII-LEA, Discurs către cineaștii italieni reuniți la Roma, 21 iunie 1955, în AAS, XLVII (1955), p. 509.
45 PIUS AL XII-LEA, Discurs la Congresul Cinematografic Internațional din Roma, 28 octombrie 1955, în AAS, XLVII (1955), p. 822-823.
46 PAUL AL VI-LEA, în discursul adresat Consiliului Director al UCSI, în Osservatore romano, 24.01.1969.
47 Dignitatis humanae, 7.
48 PAUL AL VI-LEA, Scrisoare către ES U. Thant, secretar general al Națiunilor Unite, AAS, LVIII (1966), p. 480. Cf. și Discurs adresat delegaților prezenți la Cel de-al II-lea Simpozion de la Milano, în AAS, LVIII (1966), p. 589.
49 Cf. Unitatis redintegratio, în AAS, LVII (1965), pp. 90-112. Cf. și Nostra aetate, în AAS, LVIII (1966), p. 740-744.
50 Ca în cazul instrucțiunii pregătite de Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Upsala (1968), p. 381.
51 Cf. Congregația pentru Educația Catolică, Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis, în AAS, LXII (1970), p. 321-384. Vezi în mod deosebit par. 4 și nr. 68.
52 PIUS AL XII-LEA, Discurs către participanții la Congresul Internațional al Jurnaliștilor Catolici ținut la Roma,
la 17 februarie 1950, în AAS, XLII (1950), p. 256.
53 Cf. Lumen gentium, 12.
54 Cf. Riflessioni e suggerimenti circa il dialogo ecumenico, în Osservatore romano, 21-22 septembrie 1970.
55 Cf. In 17,21.
56 Cf. Mt 28,12.
57 Cf. paragraful 38 al acestei instrucțiuni.
58 Mt 28,19.
59 Mt 5,14.
60 Inter mirifica, 13.
61 Inter mirifica, 17.
62 Cf. par. 102-113.
63 Cf. par. 126-134.
64 Cf. paragrafele 114-121 unde se vorbește de dialogul din Biserică. Cf., în plus, enciclica lui Paul al VI-lea, Ecclesiam suam, precum și a principiile fundamentale despre dialogului, mai ales nr. IV, 4, b și IV, 5.
65 Cf. Inter mirifica, 20.
66 Cf. ibidem, 21.
67 Cf. ibidem, 19.
68 Cf. Apostolicam actuositatem, nr. 19 și 21.
69 Cf. Inter mirifica, 18.
70 Cf. Inter mirifica, 21.
71 Cf. Inter mirifica, 18.
72 Cf. Inter mirifica, 19.
73 Cf. In fructibus multis, în AAS, LVI (1964), p. 289-292.
74 Cf. paragrafele 138-141.
75 Cf. par. 169.
76 Cf. Inter mirifica, 22.
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 23.03.1971
Publicarea pe acest sit: 12.01.2000
Etichete: