Cateheze despre Scrisoarea către Galateni
13. Rodul Duhului
miercuri, 27 octombrie 2021
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Predica Sfântului Paul este centrată în întregime pe Isus și pe misterul său pascal. De fapt apostolul se prezintă ca vestitor al lui Cristos, și al lui Cristos răstignit (cf. 1Cor 2,2). Galatenilor, tentați să bazeze religiozitatea lor pe respectarea de precepte și tradiții, el le amintește centrul mântuirii și al credinței: moartea și învierea Domnului. O face punând în fața lor realismul crucii lui Isus. Scrie așa: „O, galateni fără minte! Cine v-a vrăjit pe voi, înaintea ochilor cărora a fost prezentat Cristos răstignit?” (Gal 3,1). Cine v-a vrăjit pentru a vă îndepărta de Cristos răstignit? Este un moment urât al galatenilor…
Și astăzi, mulți sunt în căutarea mai întâi de siguranțe religioase decât a Dumnezeului viu și adevărat, concentrându-se mai degrabă pe ritualuri și precepte decât să îmbrățișeze cu toată ființa lor pe Dumnezeu iubirii. Și aceasta este tentația noilor fundamentaliști, a celor cărora li se pare că drumul de parcurs înfricoșează și nu merg înainte, ci înapoi, pentru că se simt mai siguri: caută siguranța lui Dumnezeu, nu pe Dumnezeul siguranței. Pentru aceasta Paul le cere galatenilor să se întoarcă la esențial, la Dumnezeu care ne dă viața în Cristos răstignit. Dă mărturie despre asta personal: „Am fost răstignit împreună cu Cristos. Așadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). Și pe la sfârșitul scrisorii afirmă: „În ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos” (6,14).
Dacă noi pierdem firul vieții spirituale, dacă mii de probleme și gânduri ne chinuiesc, să ne însușim sfatul lui Paul: să ne punem în fața lui Cristos Răstignit, să repornim de la el. Să luăm Răstignitul în mâini, să-l ținem strâns pe inimă. Sau să stăm în adorație în fața Euharistie, unde Isus este pâine frântă pentru noi, Răstignit Înviat, putere a lui Dumnezeu care revarsă iubirea sa în inimile noastre.
Și acum, conduși tot de Sfântul Paul, să mai facem un pas. Să ne întrebăm: ce se întâmplă atunci când întâlnim în rugăciune pe Isus Răstignit? Se întâmplă ceea ce s-a întâmplat sub cruce: Isus îl dă pe Duhul (cf. In 19,30), adică dăruiește însăși viața sa. Și Duhul, care izvorăște din Paștele lui Isus, este principiul vieții spirituale. El este cel care schimbă inima: nu faptele noastre. El este cel care schimbă inima, nu lucrurile pe care le facem noi, ci acțiunea Duhului Sfânt în noi schimbă inima! El este cel care conduce Biserica, iar noi suntem chemați să ascultăm de acțiunea sa, care distribuie unde și cum vrea. De altfel, tocmai constatarea că Duhul Sfânt cobora asupra tuturor și că harul său acționa fără nicio excludere i-a convins pe cei mai potrivnici dintre apostoli că Evanghelia lui Isus era destinată tuturor și nu câtorva privilegiați. Și cei care căutau siguranța, micul grup, lucrurile clare ca atunci, se îndepărtează de Duhul, nu lasă ca libertatea Duhului să intre în ei. Astfel, viața comunității se regenerează în Duhul Sfânt; și întotdeauna grație lui alimentăm viața noastră creștină și ducem înainte lupta noastră spirituală.
Tocmai lupta spirituală este o altă mare învățătură a Scrisorii către Galateni. Apostolul prezintă două fronturi contrapuse: pe de o parte „faptele trupului”, pe de altă parte „rodul Duhului”. Ce sunt faptele trupului? Sunt comportamentele contrare Duhului lui Dumnezeu. Apostolul le numește fapte ale trupului nu pentru că în trupul nostru uman există ceva greșit sau rău; dimpotrivă, am văzut cum el insistă asupra realismului trupului uman purtat de Cristos pe cruce! Trup este un cuvânt care indică pe om în dimensiunea sa numai pământească, închis în el însuși, într-o viață orizontală, unde se urmează instinctele lumești și se închide ușa Duhului, care ne înalță și ne deschide la Dumnezeu și la ceilalți. Dar trupul amintește și că toate acestea îmbătrânesc, că toate acestea trec, se ofilesc, în timp ce Duhul dă viața. Paul prezintă așadar faptele trupului, care fac referință la folosirea egoistă a sexualității, la practicile magice care sunt idolatri și la ceea ce amenință relațiile interpersonale, precum „dușmăniile, cearta, gelozia, mâniile, ambițiile, discordiile, dezbinările…” (cf. Gal 5,19-21). Toate acestea sunt rodul – să spunem așa – trupului, al unui comportament numai uman, „bolnăvicios” uman. Pentru că umanul are valorile sale, însă toate acestea sunt „bolnăvicios” umane.
În schimb, rodul Duhului este „iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoința, fidelitatea, blândețea, cumpătarea” (Gal 5,22): așa spune Paul. Creștinii, care în Botez sunt „îmbrăcați în Cristos” (Gal 3,27), sunt chemați să trăiască astfel. Poate să fie un bun exercițiu spiritual, de exemplu, să se citească lista Sfântului Paul și să se privească la propria conduită, pentru a vedea dacă ea corespunde, dacă viața noastră este cu adevărat conform Duhului Sfânt, dacă aduce aceste roade. Viața mea produce aceste roade de iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, bunăvoință, fidelitate, blândețe, cumpătare? De exemplu, primele trei prezentate sunt iubirea, bucuria și pacea: de aici se recunoaște o persoană locuită de Duhul Sfânt. O persoană care este în pace, care este bucuroasă și care iubește: cu aceste trei urme se vede acțiunea Duhului.
Această învățătură a apostolului pune o frumoasă provocare și comunităților noastre. Uneori, cel care se apropie de Biserică are impresia că se află în fața unei cantități enorme de porunci și precepte: dar nu, aceasta nu este Biserica! Aceasta poate fi o asociație. Dar, în realitate, nu se poate percepe frumusețea credinței în Isus Cristos pornind de la prea multe porunci și de la o viziune morală care, dezvoltându-se în multe pârâiașe, poate face să se uite rodnicia originară a iubirii, hrănite de rugăciune care dăruiește pacea și de mărturie bucuroasă. În același mod, viața Duhului care se exprimă în sacramente nu poate să fie sufocată de o birocrație care împiedică accesul la harul Duhului, autor al convertirii inimii. Și de câte ori noi înșine, preoți sau episcopi, facem atâta birocrație pentru a da un sacrament, pentru a-i primi pe oameni, care prin urmare spun: „Nu, asta nu-mi place”, și pleacă, și nu vede în noi, de atâtea ori, forța Duhului care regenerează, care ne face noi. Așadar, avem marea responsabilitate de a-l vesti pe Cristos răstignit și înviat animați de suflul Duhului de iubire. Pentru că numai această iubire posedă forța de a atrage și a schimba inima omului.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.10.2021
Publicarea pe acest sit: 27.10.2021
Etichete: Audiențe generale, Papa F, Despre scrisoarea către Galateni