Biserica: 4. Una și sfântă
miercuri, 27 august 2014
Iubiți frați și surori, bună ziua!
De fiecare dată când reînnoim mărturisirea noastră de credință recitând „Crezul”, noi afirmăm că Biserica este „una” și „sfântă”. Este una pentru că își are originea în Dumnezeu Treime, mister de unitate și de comuniune deplină. Apoi Biserica este sfântă, deoarece este întemeiată pe Isus Cristos, însuflețită de Duhul Său Sfânt, umplută de iubirea Sa și de mântuirea Sa. Însă, în același timp, este sfântă și compusă din păcătoși, noi toți, păcătoși, care experimentăm în fiecare zi fragilitățile noastre și mizeriile noastre. Așadar, această credință pe care o mărturisim ne determină la convertire, să avem curajul de a trăi zilnic unitatea și sfințenia, și dacă noi nu suntem uniți, dacă nu suntem sfinți, este pentru că nu suntem fideli față de Isus. Însă El, Isus, nu ne lasă singuri, nu abandonează Biserica! El merge cu noi, El ne înțelege. Înțelege slăbiciunile noastre, păcatele noastre, ne iartă, cu condiția ca noi să ne lăsăm iertați. El este mereu cu noi, ajutându-ne să devenim mai puțin păcătoși, mai sfinți, mai uniți.
1. Prima întărire vine din faptul că Isus s-a rugat mult pentru unitatea discipolilor. Este rugăciunea de la Ultima Cină, când Isus a cerut mult: „Tată, fă ca ei să fie una”. S-a rugat pentru unitate și a făcut aceasta chiar în iminența Pătimirii, când urma să își ofere toată viața Sa pentru noi. Este ceea ce suntem invitați încontinuu să recitim și să medităm, într-una din paginile cele mai intense și emoționante din Evanghelia lui Ioan, capitolul 17 (cf. v. 11.21-23). Cât de frumos este să știm că Domnul, chiar înainte de a muri, nu s-a preocupat de El însuși, ci s-a gândit la noi! Și în dialogul Său profund cu Tatăl, s-a rugat tocmai pentru ca să putem fi una cu El și între noi. Iată: cu aceste cuvinte, Isus s-a făcut mijlocitorul nostru la Tatăl, pentru ca să putem intra și noi în deplina comuniune de iubire cu El; în același timp, ni le încredințează nouă ca testament spiritual al Său, pentru ca unitatea să poată deveni tot mai mult caracteristica distinctivă a comunităților noastre creștine și răspunsul cel mai frumos dat celui care cere cont despre speranța care este în noi (cf. 1Pt 3,15).
2. „Ca toți să fie una, după cum Tu, Tată, ești în Mine și eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis” (In 17,21). Biserica a încercat încă de la început să realizeze această propunere care este îndrăgită atât de mult de Isus. Faptele Apostolilor ne amintesc că primii creștini se distingeau prin faptul că aveau „o singură inimă și un singur suflet” (Fap 4,32); apoi, apostolul Paul îndemna comunitățile sale să nu uite că sunt „un singur trup” (1Cor 12,13). Însă experiența ne spune că sunt multe păcatele împotriva unității. Și nu ne gândim la schisme, ne gândim la lipsuri foarte obișnuite în comunitățile noastre, la păcate „parohiale”, la acele păcate în parohii. De fapt, uneori în parohiile noastre, chemate să fie locuri de împărtășire și de comuniune, sunt în mod trist marcate de invidii, gelozii, antipatii… Și bârfele sunt la îndemâna tuturor. Cât de mult se bârfește în parohii! Acest lucru nu e bine. De exemplu, când unul este ales președinte al acelei asociații, se bârfește împotriva lui. Și dacă cealaltă este aleasă președinte a catehezei, celelalte vor bârfi împotriva ei. Dar, aceasta nu este Biserica. Acest lucru nu trebuie făcut, nu trebuie să îl facem! Trebuie să îi cerem Domnului să nu facem aceasta. Așa se întâmplă când vrem să ajungem pe primele locuri; când ne punem în centru pe noi înșine, cu ambițiile noastre personale și modurile noastre de a vedea lucrurile și îi judecăm pe ceilalți; când privim la greșelile fraților, și nu la calitățile lor; când dăm mai multă importanță la ceea ce desparte, și nu la ceea ce ne unește…
Odată, în cealaltă Dieceză pe care o aveam înainte, am auzit un comentariu interesant și frumos. Se vorbea despre o bătrână care toată viața a lucrat în parohie și o persoană care o cunoștea bine a spus: „Această femeie niciodată nu a vorbit de rău, niciodată nu a bârfit, era mereu un zâmbet”. O astfel de femeie poate să fie canonizată mâine! Acesta este un exemplu frumos. Și dacă privim la istoria Bisericii, câte diviziuni între noi creștinii. Și acum suntem divizați. Și în istorie noi, creștinii, am dus războaie între noi pentru diviziuni teologice. Să ne gândim la cel de 30 de ani. Însă, acest lucru nu este creștin. Trebuie să lucrăm și pentru unitatea tuturor creștinilor, să mergem pe drumul unității care este cel pe care Isus îl vrea și pentru care s-a rugat.
3. În fața la toate acestea, trebuie să facem cu seriozitate o cercetare a cugetului. Într-o comunitate creștină, diviziunea este unul dintre cele mai grave păcate, pentru că o face semn nu al lucrării lui Dumnezeu, ci al lucrării diavolului, care este prin definiție cel care dezbină, care ruinează raporturile, care introduce prejudecăți… Diviziunea într-o comunitate creștină, fie ea o școală, o parohie, sau o asociație, este un păcat foarte grav, pentru că este lucrare a diavolului. În schimb, Dumnezeu vrea să creștem în capacitatea de a ne primi, de a ne ierta și de a ne iubi, pentru a ne asemăna tot mai mult cu El care este comuniune și iubire. În aceasta constă sfințenia Bisericii: în a ne recunoaște după imaginea lui Dumnezeu, umplută de milostivirea Sa și de harul Său.
Dragi prieteni, să facem să răsune în inima noastră aceste cuvinte ale lui Isus: „Fericiți făcătorii de pace, pentru că vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu” (Mt 5,9). Să cerem cu sinceritate iertare pentru toate momentele în care am fost ocazie de diviziune sau de neînțelegere în cadrul comunităților noastre, știind bine că nu se ajunge la comuniune decât printr-o continuă convertire. Ce este convertirea? Înseamnă a cere Domnului harul de a nu vorbi de rău, de a nu critica, de a nu bârfi, de a-i iubi pe toți. Este un har pe care ni-l dă Domnul. Asta înseamnă a converti inima. Și să cerem ca țesătura zilnică al relațiilor noastre să poată deveni o reflectare tot mai frumoasă și bucuroasă a raportului dintre Isus și Tatăl.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.08.2014
Publicarea pe acest sit: 28.08.2014
Etichete: Audiențe generale, Papa F