Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Scrisoarea către Galateni
6. Pericolele Legii
miercuri, 25 august 2021

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Scrisoarea către Galateni prezintă un fapt destul de surprinzător. Așa cum am ascultat, Paul spune că l-a certat pe Chefa, adică pe Petru, în fața comunității din Antiohia, deoarece comportamentul său nu era bun. Ce s-a întâmplat așa de grav încât să-l oblige pe Paul să se adreseze în termeni duri chiar lui Petru? Oare Paul a exagerat, a lăsat prea mult spațiu caracterului său fără a ști să fie reținut? Vom vedea că nu este așa, dar că încă o dată este în joc raportul între Lege și libertate. Și trebuie să ne întoarcem asupra acestui lucru de multe ori.

Scriind galatenilor, Paul menționează în mod voit acest episod care s-a petrecut la Antiohia cu ani înainte. Vrea să le amintească creștinilor din acele comunități că nu trebuie să asculte deloc de cei care predică necesitatea de a se circumcide, deci de a cădea „sub Lege” cu toate prescrierile sale. Amintim că sunt acești predicatori fundamentaliști care au ajuns acolo și au creat dezorientare și au luat și pacea din acea comunitate. Obiect al criticii față de Petru era comportamentul său în participarea la masă. Unui iudeu, Legea îi interzicea să stea la masă cu non-evreii. Însă însuși Petru, într-o altă circumstanță, a mers la Cezareea în casa centurionului Corneliu, deși știa că încalcă Legea. Atunci a afirmat: „Dumnezeu mi-a arătat că nu pot declara pe niciun om impur sau necurat” (Fap 10,28). Odată întors la Ierusalim, creștinii circumciși fideli Legii mozaice l-au certat pe Petru pentru acest comportament al său, dar el s-a justificat spunând: „Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, care a spus: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați în Duhul Sfânt». Așadar, dacă Dumnezeu le-a dat și lor același dar ca și nouă, pentru că au crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să-l pot împiedica pe Dumnezeu?” (Fap 11,16-17). Amintim că Duhul Sfânt a venit în acel moment în casa lui Corneliu când Petru a mers acolo.

Un fapt asemănător s-a petrecut și la Antiohia în prezența lui Paul. Mai înainte Petru stătea la masă fără nicio dificultate cu creștinii veniți din păgânism; însă atunci când au venit unii creștini circumciși de la Ierusalim – cei care veneau din iudaism – atunci n-a mai făcut la fel, pentru a nu cădea în criticile lor. Aceasta este greșeala: era mai atent la critici, să facă o figură frumoasă. Și acest lucru este grav în ochii lui Paul, și pentru că Petru era imitat de alți discipoli, primul între toți Barnaba, care cu Paul i-a evanghelizat chiar pe galateni (cf. Gal 2,13). Fără a voi asta, Petru, cu acel mod de a face – un pic așa, un pic altfel… neclar, netransparent – crea de fapt o diviziune nedreaptă în comunitate: „Eu sunt pur… eu merg pe această linie, eu trebuie să merg așa, asta nu poate…”.

Paul, în reproșul său – și aici este miezul problemei – utilizează un termen care permite să intre în subiectul reacției sale: ipocrizie (cf. Gal 2,13). Acesta este un cuvânt care va reveni de multe ori: ipocrizie. Cred că noi toți înțelegem ce înseamnă. Respectarea Legii din partea creștinilor ducea la acest comportament ipocrit, pe care apostolul intenționează să-l combată cu forță și convingere. Paul era corect, avea defectele sale – multe, caracterul său era teribil – dar era corect. Ce este ipocrizia? Când noi spunem: „Fiți atenți că acela este un ipocrit”, ce vrem să spunem? Ce este ipocrizia? Se poate spune că este frică față de adevăr. Ipocritului îi este frică de adevăr. Unii preferă mai degrabă să se prefacă decât să fie ei înșiși. Este ca o machiere a sufletului, ca o machiere în atitudini, ca o machiere în modul de a proceda: nu este adevărul. „Îmi este frică să procedez așa cum sunt și mă machiez cu aceste atitudini”. Și prefăcătoria împiedică acel curaj de a spune deschis adevărul și astfel se sustrage cu ușurință de la obligația de a-l spune mereu, peste tot și în pofida a toate. Prefăcătoria te duce la asta: la jumătățile de adevăr. Și jumătățile de adevăr sunt o prefăcătorie: pentru că adevărul este adevăr sau nu este adevăr. Însă jumătățile de adevăr sunt acest mod neadevărat de a acționa. Unii preferă, așa cum am spus, mai degrabă să se prefacă decât să fie ei înșiși, iar prefăcătoria împiedică acel curaj, de a spune deschis adevărul. Și astfel unii se sustrag de la obligație – și aceasta este o poruncă – de a spune mereu adevărul, de a-l spune peste tot și de a-l spune în pofida a toate. Și într-un ambient unde relațiile interpersonale sunt trăite conform formalismului, se răspândește cu ușurință virusul ipocriziei. Acel zâmbet care nu vine din inimă, acea încercare de a fi în ordine cu toți, dar cu nimeni…

În Biblie se găsesc diferite exemple în care se combate ipocrizia. O mărturie frumoasă pentru a combate ipocrizia este cea a bătrânului Eleazar, căruia i se cerea să se prefacă doar că mănâncă din carnea jertfită divinităților păgâne pentru a-și salva viața: a se preface doar că o mânca, dar nu o mânca. Sau să se prefacă doar că mânca din carnea de porc, dar prietenii îi pregătiseră altă carne. Însă acel om temător de Dumnezeu a răspuns: „Nu este demn de vârsta noastră să ne prefacem, în așa fel încât mulți dintre tineri, crezând că Eleazar, la nouăzeci de ani, a trecut la obiceiurile străinilor, și ei, din cauza ipocriziei mele și pentru acest mic rest de viață, să fie înșelați, iar eu să-mi atrag la bătrânețe ocară și necinste” (2Mac 6,24-25). Cinstit: nu intră pe calea ipocriziei. Ce pagină frumoasă asupra căreia să reflectăm pentru a ne îndepărta de ipocrizie! Și Evangheliile prezintă diferite situații în care Isus le reproșează puternic celor care apar drepți în exterior, dar înăuntru sunt plini de falsitate și de fărădelege (cf. Mt 23,13-29). Dacă aveți un pic de timp astăzi luați capitolul 23 din Evanghelia Sfântului Matei și vedeți de câte ori spune Isus: „ipocriți, ipocriți, ipocriți”, și dezvăluie ce este ipocrizia.

Ipocritul este o persoană care se preface, lingușește și înșală pentru că trăiește cu o mască pe față și nu are curajul de a se confrunta cu adevărul. Pentru aceasta, nu este capabil să iubească într-adevăr – un ipocrit nu știe să iubească – se limitează să trăiască din egoism și nu are forța de a arăta cu transparență inima sa. Există multe situații în care se poate constata ipocrizia. Adesea se ascunde la locul de muncă, unde se încearcă să se apară prieteni cu colegii în timp și competiția duce la lovirea lor pe la spate. În politică nu este neobișnuit de a găsi ipocriți care trăiesc o dedublare între public și privat. Este deosebit de detestabilă ipocrizia în Biserică, și din păcate există ipocrizia în Biserică, și există atâția creștini și atâția slujitori ipocriți. N-ar trebui să uităm niciodată cuvintele Domnului: „Cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu! Ceea ce este în plus față de acestea este de la Cel Rău” (Mt 5,37). Frați și surori, să ne gândim astăzi la ceea ce condamnă Paul și la ceea ce condamnă Isus: ipocrizia. Și să nu ne fie frică să fim adevărați, să spunem adevărul, să auzim adevărul, să ne conformăm cu adevărul. Astfel vom putea iubi. Un ipocrit nu știe să iubească. A acționa altfel față de adevăr înseamnă a pune în pericol unitatea Bisericii, aceea pentru care însuși Domnul s-a rugat.

Apel

Ieri, la Tokyo, au început Jocurile Paralimpice. Trimit salutul meu sportivilor și le mulțumesc pentru că oferă tuturor o mărturie de speranță și de curaj. De fapt, ei manifestă cum activitatea sportivă ajută la depășirea dificultăților aparent insurmontabile.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.08.2021
Publicarea pe acest sit: 25.08.2021
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.