Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Sfântul Iosif:
2. Sfântul Iosif în istoria mântuirii
miercuri, 24 noiembrie 2021

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Miercurea trecută am început ciclul de cateheze despre figura Sfântului Iosif – se termină anul dedicat lui -. Astăzi continuăm acest parcurs oprindu-ne asupra rolului său în istoria mântuirii.

Isus este indicat în Evanghelii ca „fiul lui Iosif” (Lc 3,23; 4,22; In 1,45; 6,42) și „fiul tâmplarului” (Mt 13,55; Mc 6,3). Evangheliștii Matei și Luca, relatând copilăria lui Isus, dau spațiu rolului lui Iosif. Ambii compun o „genealogie”, pentru a evidenția istoricitatea lui Isus. Matei, adresându-se mai ales iudeo-creștinilor, pornește de la Abraham pentru a ajunge la Iosif, definit „soțul Mariei, din care s-a născut Isus care se numește Cristos” (1,16). În schimb Luca merge înapoi până la Adam, începând direct de la Isus, care „era fiul lui Iosif”, dar precizează: „după cum se credea, era fiul lui Iosif” (3,23). Așadar, ambii evangheliști îl prezintă pe Iosif nu ca tată biologic, ci oricum ca tată al lui Isus cu titlu deplin. Prin el, Isus realizează împlinirea istoriei alianței și a mântuirii care a avut loc între Dumnezeu și om. Pentru Matei această istorie începe cu Abraham, pentru Luca începe cu însăși originea omenirii, cu Adam.

Evanghelistul Matei ne ajută să înțelegem că figura lui Iosif, deși aparent marginală, discretă, în linia a doua, reprezintă în schimb un element central în istoria mântuirii. Iosif trăiește protagonismul său fără a voi vreodată să ia în stăpânire scena. Dacă ne gândim, „viețile noastre sunt țesute și susținute de persoane obișnuite – de obicei uitate – care nu apar în titlurile din ziare și din reviste […]. Câți tați, mame, bunici și bunicuțe, învățători arată copiilor noștri, cu gesturi mici și zilnici, cum să înfrunte și să traverseze o criză readaptând obișnuințe, ridicând privirile și stimulând rugăciunea. Câte persoane se roagă, oferă și mijlocesc pentru binele tuturor” (Scrisoarea apostolică Patris corde, 1). Astfel, toți pot să găsească în Sfântul Iosif omul care trece neobservat, omul prezenței zilnice, al prezenței discrete și ascunse, un mijlocitor, un sprijin și o călăuză în momentele de dificultate. El ne amintește că toți cei care stau aparent ascunși sau în „linia a doua” au un protagonism fără egal în istoria mântuirii. Lumea are nevoie de acești bărbați și de aceste femei: bărbați și femei în linia a doua, dar care susțin dezvoltarea vieții noastre, a fiecăruia dintre noi, și care cu rugăciunea, cu exemplul, cu învățătura ne susțin pe drumul vieții.

În Evanghelia lui Luca, Iosif apare ca păzitorul lui Isus și al Mariei. Și pentru aceasta el este și „Păzitorul Bisericii”: dar, dacă a fost păzitorul lui Isus și al Mariei, lucrează, acum când este în ceruri, și continuă să fie păzitorul, în acest caz al Bisericii; pentru că Biserica este prelungirea trupului lui Cristos în istorie și în același timp în maternitatea Bisericii este adumbrită maternitatea Mariei. Iosif, continuând să ocrotească Biserica – vă rog, nu uitați asta: astăzi, Iosif ocrotește Biserica – și continuând să ocrotească Biserica, el continuă să ocrotească Pruncul și pe mama sa” (ibid., 5). Acest aspect al ocrotirii lui Iosif este marele răspuns la relatarea din Geneză. Când Dumnezeu îi cere cont lui Cain de viața lui Abel, el răspunde: „Sunt oare păzitorul fratelui meu?” (4,9). Iosif, cu viața sa, pare că vrea să ne spună că suntem chemați mereu să ne simțim păzitori ai fraților noștri, păzitori ai celui care ne este pus alături, ai celui pe care Domnul ni-l încredințează prin atâtea circumstanțe ale vieții.

O societate ca a noastră, care a fost definită „lichidă”, pentru că pare să nu aibă consistență… Eu îl voi corecta pe acel filozof care a creat această definiție și voi spune: mai mult decât lichidă, gazoasă, o societate propriu-zis gazoasă. Această societate lichidă, gazoasă are în istoria lui Iosif o indicație foarte precisă cu privire la importanța legăturilor umane. De fapt, evanghelia ne relatează genealogia lui Isus, în afară de motivația teologică, pentru a aminti fiecăruia dintre noi că viața noastră este făcută din legături care ne preced și ne însoțesc. Fiul lui Dumnezeu, pentru a veni în lume, a ales calea legăturilor, calea istoriei: nu a coborât în lume în mod magic, nu. A parcurs calea istorică pe care o parcurgem noi toți.

Iubiți frați și surori, mă gândesc la atâtea persoane care regăsesc cu greu legături semnificative în viața lor, și tocmai pentru aceasta înaintează cu greu, se simt singuri, nu au forța și curajul pentru a merge înainte. Aș vrea să închei cu o rugăciune care să-i ajute pe ei și pe noi toți să găsim în Sfântul Iosif un aliat, un prieten și un sprijin.

Sfinte Iosif,
tu care ai păzit legătura cu Maria și cu Isus,
ajută-ne să avem grijă de relațiile din viața noastră.
Nimeni să nu experimenteze acel sentiment de abandonare
care vine din singurătate.
Fiecare să se reconcilieze cu propria istorie,
cu acela care l-a precedat,
și să recunoască și în greșelile comise
un mod prin care Providența și-a făcut drum,
iar răul nu a avut ultimul cuvânt.
Arată-te prieten pentru cel căruia îi este mai greu,
și așa cu i-ai sprijinit pe Maria și pe Isus în momentele dificile,
tot așa susține-ne și pe noi pe drumul nostru. Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.11.2021
Publicarea pe acest sit: 24.11.2021
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.