Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Faptele Apostolilor:
13. „Dumnezeu le-a deschis păgânilor poarta credinței” (Fap 14,27).
Misiunea lui Paul și Barnaba și conciliul din Ierusalim

miercuri, 23 octombrie 2019

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Cartea Faptele Apostolilor relatează că sfântul Paul, după acea întâlnire transformatoare cu Isus, este primit de Biserica din Ierusalim grație medierii lui Barnaba și începe să-l vestească pe Cristos. Însă, din cauza ostilității câtorva, este constrâns să se mute la Tars, orașul său natal, unde Barnaba ajunge la el pentru a-l implica în lunga călătorie a Cuvântului lui Dumnezeu. Cartea Faptele Apostolilor, pe care o comentăm în aceste cateheze, se poate spune că este cartea călătoriei lungi a Cuvântului lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie vestit, și vestit pretutindeni. Această călătorie începe ca urmare a unei persecuții puternice (cf. Fap 11,19); însă aceasta, în loc să provoace o stopare pentru evanghelizare, devine o oportunitate pentru a lărgi ogorul unde să se arunce sămânța bună a Cuvântului. Creștinii nu se înspăimântă. Trebuie să fugă, dar fug cu Cuvântul și aruncă pretutindeni Cuvântul.

Paul și Barnaba ajung mai întâi la Antiohia din Siria, unde se opresc un an întreg pentru a învăța și a ajuta comunitatea să prindă rădăcini (cf. Fap 11,26). Vesteau comunității ebraice, iudeilor. Astfel Antiohia devine centrul de propulsare misionară, grație predicării cu care cei doi evanghelizatori – Paul și Barnaba – au incidență asupra inimilor credincioșilor, care aici, la Antiohia, sunt numiți pentru prima dată „creștini” (cf. Fap 11,26).

Reiese din cartea Faptele Apostolilor natura Bisericii, care nu este o fortăreață, ci un cort capabil să lărgească spațiul său (cf. Is 54,2) și să dea acces tuturor. Biserica este „în ieșire” sau nu este Biserică, ori este în mișcare lărgind mereu spațiul său pentru ca toți să poată intra, ori nu este Biserică. „O Biserică ce are ușile deschise” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 46), mereu cu ușile deschise. Când văd vreo bisericuță aici, în acest oraș, sau când vedeam în cealaltă dieceză de unde vin, cu ușile închise, acesta este un semnal urât. Bisericile trebuie să aibă mereu ușile deschise pentru că acesta este simbolul a ceea ce este o biserică: mereu deschisă. Biserica este „chemată să fie mereu casa deschisă a Tatălui. […] Așa încât, dacă cineva vrea să urmeze o mișcare a Duhului și se apropie căutându-l pe Dumnezeu, nu se va întâlni cu răceala unei uși închise” (ibid., 47).

Însă această noutate a ușilor deschise cui? Păgânilor, pentru că apostolii predicau iudeilor, dar au venit să bată la ușa Bisericii și păgânii; și această noutate a ușilor deschise păgânilor dezlănțuie o controversă foarte animată. Unii iudei afirmă necesitatea de a se face iudei prin circumcizie pentru a se mântui, și după aceea să primească botezul. Ei spun: „Dacă nu primiți circumcizia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteți să vă mântuiți” (Fap 15,1), adică nu puteți să primiți după aceea botezul. Mai întâi ritul iudaic și apoi botezul: aceasta era poziția lor. Și pentru a rezolva problema, Paul și Barnaba consultă consiliul apostolilor și al bătrânilor la Ierusalim, și are loc ceea ce este considerat primul conciliu din istoria Bisericii, conciliul sau adunarea din Ierusalim, la care face referință Paul în Scrisoarea către Galateni (2,1-10).

Este tratată o problemă teologică, spirituală și disciplinară foarte delicată: adică raportul dintre credința în Cristos și respectarea Legii lui Moise. Sunt decisive în cursul adunării discursurile lui Petru și Iacob, „coloane” ale Bisericii-mamă (cf. Fap 15,7-21; Gal 2,9).

Ei invită să nu impună păgânilor circumcizia, ci să li se ceară numai să respingă idolatria și toate exprimările sale. Din discuție vine drumul comun, și această decizie, ratificată cu așa-numita scrisoare apostolică trimisă la Antiohia.

Adunarea din Ierusalim ne oferă o lumină importantă cu privire la modalitățile cu care trebuie înfruntate divergențele și căutat „adevărul în iubire” (Ef 4,15). Ne amintește că metoda eclezială pentru rezolvarea conflictelor se bazează pe dialogul făcut din ascultare atentă și răbdătoare și pe discernământul făcut în lumina Duhului. De fapt, Duhul este cel care ajută la depășirea închiderilor și a tensiunilor și lucrează în inimi pentru ca să ajungă, în adevăr și în bine, pentru ca să ajungă la unitate. Acest text ne ajută să înțelegem sinodalitatea. Este interesant cum scriu ei scrisoarea: apostolii încep spunând: „Duhul Sfânt și noi am hotărât să…”. Prezența Duhului Sfânt este proprie sinodalității, altminteri nu este sinodalitate, este parloar, parlament, altceva…

Să-i cerem Domnului să întărească în toți creștinii, în special în episcopi și în preoți, dorința și responsabilitatea comuniunii. Să ne ajute să trăim dialogul, ascultarea și întâlnirea cu frații în credință și cu cei de departe, pentru a gusta și a manifesta rodnicia Bisericii, chemată să fie în orice timp „mamă bucuroasă” a multor copii (cf. Ps 113,9).

* * *

Apel pentru Chile

Urmăresc cu preocupare ceea ce se întâmplă în Chile. Îmi doresc ca, punând capăt manifestațiilor violente, prin dialog să se străduiască pentru a găsi soluții la crize și a face față dificultăților care au generat-o, pentru binele întregii populații.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.10.2019
Publicarea pe acest sit: 23.10.2019
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.