Audienţa generală de miercuri

Călătoria apostolică în Brazilia
miercuri, 23 mai 2007

Dragi frați și surori,

În această Audiență generală aș vrea să mă opresc asupra Călătoriei apostolice pe care am făcut-o în Brazilia, între zilele de 9 și 14 ale acestei luni. După doi ani de Pontificat, am avut în sfârșit bucuria de a mă îndrepta spre America Latină, pe care o iubesc atât de mult și unde trăiește, de fapt, o mare parte a catolicilor lumii. Destinația a fost Brazilia, dar am intenționat să îmbrățișez astfel întregul mare subcontinent latino-american, și pentru faptul că evenimentul eclezial care m-a chemat acolo a fost a V-a Conferință Generală a Episcopatului Latino-american și al Caraibelor. Doresc să reînnoiesc exprimarea profundei mele recunoștințe pentru ospitalitatea arătată de scumpii frați Episcopi, mai ales cei din San Paolo și Aparecida. Mulțumesc Președintelui Braziliei și celorlalte Autorități civile, pentru colaborarea lor cordială și generoasă; cu mare afecțiune mulțumesc poporului brazilian pentru căldura cu care m-a primit – a fost într-adevăr mare și emoționantă – și pentru atenția pe care a arătat-o față de cuvintele mele.

Călătoria mea s-a dorit în primul rând un act de laudă față de Dumnezeu pentru „minunile” săvârșite în popoarele Americii Latine, pentru credința care a însuflețit viața și cultura lor de-a lungul a mai bine de cinci sute de ani. În acest sens s-a făcut un pelerinaj, care avut drept punct culminant Sanctuarul Fecioarei Maria Aparecida, Patroana principală a Braziliei. Tema raportului dintre credință și cultură a fost mereu în inima venerabililor mei Predecesori Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea. Am vrut să o reiau încurajând Biserica din America Latină și din Caraibe pe drumul unei credințe care s-a făcut și se face istorie trăită, pietate populară, artă, în dialog cu bogatele tradiții precolumbiene și apoi cu multiplele influențe europene și ale altor continente. Bineînțeles, amintirea unui trecut glorios nu poate să ignore umbrele care au însoțit lucrarea de evanghelizare a continentului latino-american: nu pot fi de fapt uitate suferințele și nedreptățile săvârșite de colonizatori față de popoarele indigene, adesea călcate în picioare privind drepturile umane fundamenale. Însă necesara recunoaștere a acestor crime care nu pot fi justificate – crime care de altfel au fost deja condamnate de misionari precum Bartolomeo de Las Casas și de teologi precum Francesco da Vitoria de la Universitatea din Salamanca – nu trebuie să ne împiedice să fim conștienți cu recunoștință de lucrarea minunată săvârșită de harul divin în mijlocul acelor popoare de-a lungul secolelor. Evanghelia a devenit astfel în Continent elementul care a condus la o sinteză dinamică ce, sub diferite aspecte și conform diferitelor națiuni, exprimă oricum identitatea popoarelor latino-americane. Astăzi, în epoca globalizării, această identitate catolică se dovedește încă a fi drept răspunsul cel mai potrivit, cu condiția să fie animat de o serioasă formare spirituală și de principii ale doctrinei sociale a Bisericii.

Brazilia este o mare țară care păstrează valori creștine înrădăcinate profund, dar se confruntă și cu enorme probleme sociale și economice. Pentru a contribui la rezolvarea lor Biserica trebuie să mobilizeze toate forțele spirituale și morale ale comunităților sale, căutând colaborări oportune cu celelalte resurse ale țării. Între elementele pozitive trebuie menționate creativitatea și fecunditatea acelei Biserici, în care se nasc în continuare noi Mișcări și noi Institute de viață consacrată. Nu mai puțin demnă de laudă este dedicarea generoasă a atâtor credincioși, care se dovedesc foarte activi în diferitele inițiative promovate de Biserică.

Brazilia este totodată și o țară care poate oferi lumii mărturia unui nou model de dezvoltare: cultura creștină de fapt poate să anime o „reconciliere” între oameni și creație, plecând de la recuperarea demnității personale în relația cu Dumnezeu Tatăl. În acest sens, un exemplu elocvent este „Fazenda da Esperança”, o rețea de comunități dedicată recuperării tinerilor care vor să iasă din tunelul întunecat al drogurilor. În comunitatea pe care am vizitat-o, făcându-mi o profundă impresie a cărei amintire vie încă o port în inimă, este semnificativă prezența unei mănăstiri a Surorilor Clarise. Acest fapt mi s-a părut emblematic pentru lumea de astăzi, care are nevoie de o „recuperare” cu siguranță psihologică și socială, dar mai ales spirituală. Tot emblematică a fost și canonizarea, celebrată cu multă bucurie, a primului Sfânt aparținând țării: Fratele Antonio di Sant’Anna Galv?o. Acest preot franciscan din secolul al XVIII-lea, foarte devotat Fecioarei Maria, apostol al Euharistiei și al Spovezii, a fost numit, pe când încă trăia, „om de pace și de iubire”. Mărturia sa este o confirmare ulterioară că sfințenia este adevărata revoluție, care poate să promoveze autentica reformă a Bisericii și a societății.

În Catedrala din San Paolo i-am întâlnit pe Episcopii Braziliei, Conferința episcopală cea mai numeroasă a lumii. Să le mărturisesc sprijinul Succesorului lui Petru a fost unul dintre scopurile principale ale misiunii mele întrucât cunosc marile provocări pe care vestirea Evangheliei trebuie să le înfrunte în acea țară. I-am încurajat pe confrații mei să continue și să sporească angajarea în noua evanghelizare, îndemnându-i să dezvolte atent și metodic, răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca religiozitatea înnăscută și răspândită a popoarelor să poată fi aprofundată și să devină credință matură, adeziune personală și comunitară la Dumnezeul lui Isus Cristos. I-am încurajat să recupereze în tot ce se face stilul comunității creștine primare, descrisă în cartea Faptele Apostolilor: asiduă în cateheză, în viața sacramentală și în iubirea angajantă. Cunosc devotamentul acestor fideli slujitori ai Evangheliei, care vor să expună învățătura fără reduceri și confuzii, veghind asupra tezaurului credinței cu discernământ; și de asemenea permanenta lor preocupare de a promova dezvoltarea socială în primul rând prin formarea laicilor, chemați să-și asume responsabilități în sfera politică și economică. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a îngăduit să fac mai profundă comuniunea cu Episcopii brazilieni, și continui să-i am mereu prezenți în rugăciunea mea.

Un alt moment semnificativ al Călătoriei a fost fără îndoială întâlnirea cu tinerii, speranță nu doar pentru viitor, dar forță vitală și pentru prezentul Bisericii și al societății. Din acest motiv vigilia animată de ei la San Paolo din Brazilia a fost o sărbătoare a speranței, luminată de cuvintele lui Cristos adresate „tânărului bogat”, care îl întrebase: „Învățătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viața veșnică?” (Mt 19,16). Isus i-a arătat înainte de toate „poruncile” ca și cale a vieții, și apoi l-a invitat să lase totul pentru a-l urma. Și astăzi Biserica face același lucru: mai înainte de toate propune din nou poruncile, adevărat drum de educație a libertății la binele personal și social; și mai ales propune „cea dintâi poruncă”, aceea a iubirii, pentru că fără iubire nici poruncile nu pot să dea sens deplin vieții, nici să aducă adevărata fericire. Doar cine întâlnește în Isus iubirea lui Dumnezeu și merge pe această cale pentru a o trăi între oameni, devine ucenicul și misionarul său. I-am invitat pe tineri să fie apostoli ai celor de o vârstă cu ei; și din acest motiv să se preocupe mereu de formarea umană și spirituală; și să aibă un mare respect față de căsătorie și față de drumul care conduce la ea, în castitate și în responsabilitate; să fie deschiși și față de chemarea la viața consacrată pentru Împărăția lui Dumnezeu. În sinteză, i-am încurajat să facă să rodească marea „bogăție” a tinereții lor, pentru a fi chipul tânăr al Bisericii.

Momentul de vârf al Călătoriei a fost inaugurarea Celei de-a V-a Conferințe Generale a Episcopatului Latino-american și al Caraibelor, în Sanctuarul Doamnei Noastre Aparecida. Tema acestei mari și importante adunări, care se va încheia la sfârșitul lunii, este „Ucenici și misionari ai lui Isus Cristos, pentru ca popoarele noastre să aibă viață în El – Eu sunt Calea, Adevărul și Viața„. Binomul „ucenici și misionari” corespunde celui pe care Evanghelia după Marcu îl folosește vorbind despre chemarea Apostolilor: „Isus a constituit Doisprezece pe care i-a numit și apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice” (Mc 3,14-15) Cuvântul „ucenici” evocă, așadar, dimensiunea formativă și de urmare, a comuniunii și a prieteniei cu Isus; termenul „misionari” exprimă rodul uceniciei, adică mărturia și împărtășirea experienței trăite, a adevărului și a iubirii cunoscute și asimilate. A fi ucenici și misionari presupune o legătură strânsă cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Euharistia și cu celelalte Sacramente, presupune a trăi în Biserică în ascultare docilă față de învățăturile sale. A reînnoi cu bucurie voința de a fi ucenici ai lui Cristos, de „a sta cu el”, este condiția fundamentală pentru a fi misionari „plecând din nou de la Cristos”, după îndemnul dat de Papa Ioan Paul al II-lea întregii Biserici după Jubileul anului 2000. Venerabilul meu Predecesor a insistat mereu asupra unei evanghelizări care să fie „nouă în fervoarea sa, în metodele sale și în forma sa”, după cum a afirmat vorbind Adunării CELAM în 19 martie 1983, la Haiti (cfr Insegnamenti VI/1 [1983], 698). Prin Călătoria mea apostolică, am vrut să îndemn la urmarea acestui drum, oferind ca și perspectivă unificantă pe aceea a Enciclicii Deus caritas est, o perspectivă în mod inseparabil teologică și socială, rezumată în această expresie: iubirea este cea care dă viața. „Prezența lui Dumnezeu, prietenia cu Fiul lui Dumnezeu întrupat, lumina Cuvântului său, sunt mereu condiții fundamentale pentru prezența și rodnicia dreptății și a iubirii societăților noastre” (Discursul inaugural al celei de-a V-a Conf. Gen. a Episcopatului Latino-american și al Caraibelor, 4: Osservatore Romano, 14-15 mai 2007, p. 14).

Mijlocirii materne a Fecioarei Maria, venerată cu titlul de Doamna Noastră di Guadalupe ca și patroană a întregii Americi Latine, și celei a noului sfânt brazilian, Fratele Antonio di Sant’Anna Galv?o, le încredințez roadele acestei Călătorii apostolice de neuitat.