Audiența generală de miercuri

Călătoria apostolică la Budapesta și în Slovacia
miercuri, 22 septembrie 2021

Frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre călătoria apostolică pe care am făcut-o la Budapesta și în Slovacia și care s-a încheiat chiar în urmă cu o săptămână, miercurea trecută. Aș rezuma-o așa: a fost un pelerinaj de rugăciune, un pelerinaj la rădăcini, un pelerinaj de speranță. Rugăciune, rădăcini și speranță.

1. Prima etapă a fost la Budapesta, pentru Sfânta Liturghie de încheiere a Congresului Euharistic Internațional, amânată cu exact un an din cauza pandemiei. A fost mare participarea la această celebrare. Poporul sfânt al lui Dumnezeu, în ziua Domnului, s-a reunit în fața misterului Euharistiei, de care este încontinuu generat și regenerat. Era îmbrățișat de crucea care era pusă deasupra altarului, pentru a arăta aceeași direcție indicată de Euharistie, și anume calea iubirii umile și dezinteresate, a iubirii generoase și respectuoase față de toți, calea credinței care purifică de mondenitate și conduce la esențialitate. Această credință ne purifică mereu și ne îndepărtează de mondenitatea care ne ruinează pe toți: este o molie care ne ruinează dinăuntru.

Și pelerinajul de rugăciune s-a încheiat în Slovacia în Sărbătoarea Mariei Îndurerate. Și acolo, la Šaštín, la Sanctuarul Fecioarei celor Șapte Dureri, un mare popor de fii a venit pentru sărbătoarea Mamei, care este și sărbătoarea religioasă națională. Astfel pelerinajul meu a fost unul de rugăciune în inima Europei, început cu adorația și încheiat cu evlavia populară. Rugăciunea, pentru că la asta este chemat înainte de toate poporul lui Dumnezeu: să adorăm, să ne rugăm, să mergem, să peregrinăm, să facem pocăință, și în toate acestea să simțim pacea și bucuria pe care ne-o dă Domnul. Viața noastră trebuie să fie așa: să adorăm, să ne rugăm, să mergem, să peregrinăm, să facem pocăință. Și acest lucru are o importanță deosebită în continentul european, unde prezența lui Dumnezeu este diluată – vedem asta în fiecare zi: prezența lui Dumnezeu este diluată – de consumism și de „vaporii” unei gândiri unice – un lucru straniu, dar real – rod al amestecului de ideologii vechi și noi. Și asta ne îndepărtează de familiaritatea cu Domnul, de familiaritatea cu Dumnezeu. Și în acest context, răspunsul care vindecă vine de la rugăciune, de la mărturie și de la iubirea umilă. Iubirea umilă care slujește. Reluăm această idee: creștinul este pentru a sluji.

Este ceea ce am văzut în întâlnirea cu poporul sfânt al lui Dumnezeu. Ce am văzut? Un popor credincios, care a suferit persecuția ateistă. Am văzut asta și pe fețele fraților noștri și surorilor noastre evrei, cu care am amintit Shoah. Pentru că nu există rugăciune fără amintire. Nu există rugăciune fără amintire. Ce înseamnă asta? Că noi, atunci când ne rugăm, trebuie să comemorăm viața noastră, viața poporului nostru, viața atâtor oameni care ne însoțesc în oraș, ținând cont de care a fost istoria lor. Unul dintre episcopii slovaci, deja bătrân, salutându-mă mi-a spus: „Eu am fost vatman de tramvai pentru a mă ascunde de comuniști”. Este bun, episcopul acesta: în dictatură, în persecuție el era un vatman de tramvai, apoi în ascuns făcea „meseria” sa de episcop și nimeni nu știa asta. Așa este în persecuție. Nu există rugăciune fără amintire. Rugăciunea, amintirea propriei vieți, a vieții propriului popor, a propriei istorii: a comemora și a aminti. Asta face bine și ajută la rugăciune.

2. Al doilea aspect: această călătorie a fost un pelerinaj la rădăcini. Întâlnindu-i pe frații episcopi, fie la Budapesta, fie la Bratislava, am putut atinge cu mâna amintirea recunoscătoare a acestor rădăcini de credință și de viață creștină, vii în exemplul luminos al martorilor credinței, precum cardinalul Mindszenty și cardinalul Korec, precum fericitul episcop Pavel Peter Gojdič. Rădăcini care coboară în profunzime până la secolul al IX-lea, până la opera evanghelizatoare a sfinților frați Ciril și Metodiu, care au însoțit această călătorie ca o prezență constantă. Am perceput forța acestor rădăcini în celebrarea Liturghiei Dumnezeiești în rit bizantin, la Prešov, în sărbătoarea Sfintei Cruci. În cântări am simțit vibrând inima sfântului popor credincios, forjat de atâtea suferințe îndurate pentru credință.

De mai multe ori am insistat asupra faptului că aceste rădăcini sunt mereu vii, pline de limfa vitală care este Duhul Sfânt, și care ca atare trebuie păzite: nu ca piese de muzeu, nu ideologizate și instrumentalizate pentru interese de prestigiu și de putere, pentru a consolida o identitate închisă. Nu. Asta ar însemna trădarea lor și sterilizarea lor! Ciril și Metodiu nu sunt pentru noi personaje de comemorat, ci modele de imitat, maeștri de la care să învățăm mereu spiritul și metoda evanghelizării, precum și a angajării civile – în timpul acestea călătorii în inima Europei m-am gândit adesea la părinții Uniunii Europene, așa cum au visat-o nu ca o agenție pentru a distribui colonizările ideologice ale modei, nu, așa cum au visat-o ei. Înțelese și trăite astfel, rădăcinile sunt garanție de viitor: din ele răsar ramuri pline de speranță. Și noi avem rădăcini: fiecare dintre noi are propriile rădăcini. Ne amintim de rădăcinile noastre? „Dar, sunt vechi…”. Nu, nu: ele îți dau limfa, tu trebuie să mergi la ei și să o ei pentru a crește și a duce înainte. Noi nu spunem: „Mergi și refugiază-te în rădăcini”: nu, nu. „Mergi la rădăcini, ia de acolo limfa și mergi înainte. Mergi la locul tău”. Nu uitați de asta. Și vă repet ceea ce am spus de atâtea ori, acel vers atât de frumos: „Tot ceea ce copacul are înflorit vine din ceea ce are sub pământ”. Tu poți să crești în măsura în care ești unit cu rădăcinile: de acolo îți vine forța. Dacă tu tai rădăcinile, totul nou, ideologii noi, asta nu te duce la nimic, nu te face să crești: vei sfârși rău.

3. Al treilea aspect al acestei călătorii a fost un pelerinaj de speranță. Rugăciune, rădăcini și speranță, cele trei trăsături. Am văzut atâta speranță în ochii tinerilor, în întâlnirea de neuitat la stadionul din Košice. Asta mi-a dat și speranță, să văd atâtea, atâtea cupluri tinere și atâția copii. Și m-am gândit la iarna demografică pe care noi o trăim, și acele țări înfloresc de cupluri tinere și de copii: este un semn de speranță. În special în timp de pandemie, acest moment de sărbătoare a fost un semn puternic și încurajator, grație și prezenței a numeroase cupluri tinere, cu copiii lor. Așa cum este puternică și profetică mărturia Fericitei Ana Kolesárová, tânără din Slovacia care cu prețul vieții a apărat propria demnitate împotriva violenței: o mărturie mai actuală ca oricând, din păcate, pentru că violența asupra femeilor este o plagă deschisă pretutindeni.

Am văzut speranță în atâtea persoane care, în tăcere, se ocupă și se preocupă de aproapele. Mă gândesc la Surorile Misionare ale Carității de la Centrul Betleem din Bratislava, surori dedicate, care îi primesc pe rebutații societății: se roagă și slujesc, se roagă și ajută. Și se roagă mult și ajută mult, fără pretenții. Sunt eroii din această civilizație. Eu aș vrea ca noi toți să facem o recunoaștere Maicii Tereza și acestor surori: toți împreună aplauze pentru aceste surori dedicate! Aceste surori primesc persoanele fără adăpost. Mă gândesc la comunitatea rom și la cei care se angajează față de ei pentru un drum de fraternitate și de incluziune. A fost emoționant să împărtășesc sărbătoarea comunității rom: o sărbătoare simplă, care avea iz de Evanghelie. Romii sunt frați ai noștri: trebuie să-i primim, trebuie să fim aproape așa cum fac părinții salezieni acolo la Bratislava, foarte aproape de romi.

Iubiți frați și surori, această speranță, această speranță din evanghelie pe care am putut s-o văd în călătorie, se realizează, devine concretă numai dacă este declinată cu un alt cuvânt: împreună. Speranța nu dezamăgește niciodată, speranța nu merge niciodată singură, ci împreună. La Budapesta și în Slovacia ne-am întâlnit împreună cu diferitele rituri ale Bisericii Catolice, împreună cu frații de alte confesiuni creștine, împreună cu frații evrei, împreună cu credincioșii din alte religii, împreună cu cei mai slabi. Acesta este drumul, pentru că viitorul va fi de speranță dacă va fi împreună, nu singuri: acest lucru este important.

Și după această călătorie, în inima mea există un mare „mulțumesc”. Mulțumesc episcopilor, mulțumesc autorităților civile, mulțumesc președintelui Ungariei și președintelui Slovaciei; mulțumesc tuturor colaboratorilor în organizare; mulțumesc atâtor voluntari; mulțumesc fiecăruia dintre cei care s-au rugat. Vă rog, adăugați încă o rugăciune, pentru ca semințele aruncate în timpul acestei călătorii să aducă roade bune. Să ne rugăm pentru asta.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.09.2021
Publicarea pe acest sit: 22.09.2021
Etichete: , , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.