Audienţa generală de miercuri

Către ministranți
miercuri, 2 august 2006

Dragi frați și surori,

Vă mulțumesc pentru ospitalitatea voastră! Vă salut pe toți cu mare afecțiune. După întreruperea datorată șederii în Valle d’Aosta, astăzi reiau Audiențele generale. Și le continui cu o Audiență într-adevăr specială, pentru că am bucuria să primesc marele Pelerinaj European al Ministranților. Iubiți copii și tineri, fiți bineveniți! Întrucât majoritatea ministranților adunați astăzi în această Piață sunt vorbitori de limbă germană, mă adresez înainte de toate lor în limba mea maternă.

Dragi ministranți,

Sunt fericit că prima mea Audiență după vacanța din Alpi este cu voi, ministranții și salut cu afecțiune pe fiecare dintre voi. Îi mulțumesc Episcopului auxiliar de Basel, Mons. Martin Gächter pentru cuvintele prin care, în calitatea sa de Președinte al Organizației Internaționale a Ministranților, a introdus Audiența, și îi mulțumesc pentru eșarfă, datorită căruia am redevenit ministrant. Acum mai bine de 70 de ani, în 1935, am început ca și ministrant, am parcurs deci o mare distanță a acestui drum. Îl salut din inimă pe Cardinalul Christoph Schönborn, care ieri a celebrat pentru voi Sfânta Liturghie, și numeroșii Episcopi și preoți veniți din Germania, Austria, Elveția și Ungaria. Vouă, dragi ministranți, doresc să vă ofer, un mesaj care să vă poată însoți în viață și în slujirea Bisericii. Doresc de aceea să reiau tema pe care o dezbat în catehezele acestor luni. Poate că unii dintre voi știu că în Audiențele generale de miercurea prezint pe rând chipurile Apostolilor: mai întâi a fost Simon, căruia Domnul i-a pus numele de Petru; fratele său Andrei; apoi alți doi frați, sfântul Iacob zis „cel mare”, primul martir dintre Apostoli, și Ioan teologul, evanghelistul; și apoi Iacob numit „cel mic”. Doresc să prezint în continuare pe rând Apostolii în cadrul Audiențelor următoare; ei sunt aceia în care putem spune că Biserica se personalizează. Astăzi însă ne vom opri asupra unei teme comune: ce fel de persoane erau Apostolii? Pe scurt, am putea spune că erau „prietenii” lui Isus. El însuși i-a numit astfel la Cina de pe urmă, spunându-le: „Nu vă mai numesc servitori, ci prieteni” (In15,15). Au fost apostoli și martori ai lui Cristos; puteau fi întrucât erau prietenii săi, pentru că îl cunoșteau plecând de la prietenie, pentru că îi erau apropiați. Erau uniți printr-o legătură de iubire însuflețită de Duhul Sfânt. Flacăra pe care o vedem pe fularul nostru ardea cu adevărat în inima lor. Aș vrea așadar să vedem în această perspectivă tema pelerinajului vostru: „Spiritus vivificat”. Este Duhul, Duhul Sfânt care dă viață. Este el acela care însuflețește raportul vostru cu Isus, în așa fel încât să nu fie doar unul exterior – „știm că există și că este prezent în Sacrament” – dar să devină un raport intim, profund, de prietenie într-adevăr personală, capabil să dea sens vieții fiecăruia dintre voi. Și întrucât îl cunoașteți, dacă îl cunoașteți în prietenie, puteți să-l mărturisiți și să-l duceți altor persoane. Astăzi, văzându-vă aici în fața mea în Piața Sfântului Petru, mă gândesc la apostoli și simt înăuntrul meu vocea lui Isus care vă spune: „Nu vă mai numesc servitori, ci prieteni: rămâneți în iubirea mea, și veți aduce mult rod” (cfr. In 15,9.15s). Vă invit: ascultați această voce! Cristos nu a spus aceasta doar acum 2000 de ani; el este viu și v-o spune vouă acum. Ascultați această voce cu mare disponibilitate; are să-i spună fiecăruia dintre voi ceva personal. Poate că unuia dintre voi îi spune: „Vreau ca să mă slujești în mod special ca și preot devenind astfel mărturisitorul meu, fiind prietenul meu și introducându-i și pe alții în această prietenie”. Ascultați oricum fiecare cu încredere vocea lui Isus. Vocația fiecăruia este diferită, dar Cristos dorește să lege prietenie cu toți, așa cum a făcut cu Simon, pe care l-a numit Petru, cu Andrei, cu Iacob, cu Ioan și cu ceilalți Apostoli. V-a dăruit cuvântul său și continuă să vi-l dăruiască, pentru a cunoaște adevărul, pentru a ști cum stau cu adevărat lucrurile pentru om, și pentru a ști așadar cum trebuie să se trăiască în mod corect, cum trebuie înfruntată viața pentru ca să devină adevărată. Puteți astfel să fiți, fiecare în felul său, ucenicii și apostolii săi.

Iubiți ministranți, de fapt sunteți deja apostolii lui Isus! Când participați la Sfânta Liturghie îndeplinind slujirea voastră la altar, voi oferiți tuturor o mărturie. Atitudinea voastră reculeasă, devoțiunea voastră care izvorăște din inimă și se exprimă în gesturi liturgice, în cântec, în răspunsuri: dacă faceți aceasta în modul corect și nu distrat, într-un fel oarecare, atunci mărturia voastră este una care atinge oamenii. Legătura de iubire cu Isus își are izvorul și culmea în Euharistie. Voi sunteți foarte aproape de Isus prezent în Euharistie, în celebrarea Sfintei Liturghii, și ea este cel mai mare semn al prieteniei sale pentru fiecare dintre noi. Nu-l dați uitării! Și de aceea vă cer: nu vă obișnuiți cu acest dar, încât să nu devină pentru voi un fel de obișnuință (de rutină), știi cum se desfășoară totul și împlinind slujirea voastră în mod automat (mecanic), dar descoperiți în fiecare zi din nou că acolo se împlinește ceva cu totul măreț, că Dumnezeul cel viu este în mijlocul nostru, și că puteți să-i fiți foarte aproape și să faceți slujirea voastră astfel încât misterul său să fie celebrat și să ajungă la sufletul oamenilor.

Dacă nu veți cădea pradă obișnuinței și veți împlini slujirea voastră cu toată inima, atunci veți fi cu adevărat apostolii săi și veți aduce roade de bunătate și de slujire în orice loc al vieții voastră: în familie, la școală, în timpul liber. Acea iubire pe care o primiți la Liturghie, duceți-o tuturor persoanelor, mai ales acolo unde vă dați seama că ceea ce le lipsește este iubirea, că nu au parte de bunătate, că suferă și sunt singure. Prin puterea Duhului Sfânt, încercați să-l duceți pe Isus tocmai acelor persoane care sunt neglijate, care nu sunt foarte iubite, care au probleme. Tocmai acolo, cu puterea Duhului Sfânt, trebuie să-l purtați pe Isus. Astfel, acea Pâine pe care o vedeți frântă pe altar, va fi împărțită și multiplicată mai departe. Și voi, precum odinioară cei doisprezece Apostoli, îl veți ajuta pe Isus astăzi să împartă Pâinea vieții printre oamenii timpului nostru, în diferitele situații ale vieții. Ei au nevoie de această pâine! Astfel, dragi ministranți, ultimele cuvinte ale mele către voi sunt: fiți mereu prieteni și apostoli ai lui Isus Cristos!