2. Semnele Jubileului
miercuri, 16 decembrie 2015
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Duminica trecută a fost deschisă Poarta Sfânta în Catedrala din Roma, Bazilica San Giovanni in Laterano, și s-a deschis o Poartă a Milostivirii în Catedrala din fiecare Dieceză din lume, precum și în Sanctuarele și în bisericile indicate de Episcopi. Jubileul este în toată lumea, nu numai la Roma. Am dorit ca acest semn al Porții Sfinte să fie prezent în fiecare Biserică particulară, pentru ca Jubileul Milostivirii să poată deveni o experiență împărtășită de fiecare persoană. Anul Sfânt, în acest mod, a pornit în toată Biserica și este celebrat în fiecare Dieceză ca la Roma. De asemenea, prima Poartă Sfântă a fost deschisă chiar în inima Africii. Și Roma, iată, este semnul vizibil al comuniunii universale. Fie ca această comuniune eclezială să devină tot mai intensă, pentru ca Biserica să fie în lume semnul viu al iubirii și al milostivirii Tatălui.
Și data de 8 decembrie a voit să sublinieze această exigență, legând, la 50 de ani de distanță, începutul Jubileului cu încheierea Conciliului Vatican II. De fapt, Conciliul a contemplat și a prezentat Biserica în lumina misterului comuniunii. Răspândită în toată lumea și articulată în atâtea Biserici particulare, este însă mereu și numai unica Biserică a lui Isus Cristos, aceea pe care El a voit-o și pentru care s-a oferit pe Sine însuși. Biserica „una” care trăiești din însăși comuniunea lui Dumnezeu. Acest mister de comuniune, care face Biserica semn al iubirii Tatălui, crește și se formează în inima noastră, atunci când iubirea, pe care o recunoaștem în Crucea lui Cristos și în care ne cufundăm, ne face să iubim așa cum noi înșine suntem iubiți de El. Este vorba despre o Iubire fără sfârșit, care are fața iertării și a milostivirii.
Însă milostivirea și iertarea nu trebuie să rămână cuvinte frumoase, ci să se realizeze în viața zilnică. A iubi și a ierta sunt semnul concret și vizibil că credința a transformat inimile noastre și ne permite să exprimăm în noi însăși viața lui Dumnezeu. A iubi și a ierta așa cum Dumnezeu iubește și iartă. Acesta este un program de viață care nu poate să aibă întreruperi sau excepții, ci ne determină să mergem mereu mai departe fără a înceta, având certitudinea că suntem susținuți de prezența paternă a lui Dumnezeu.
Acest mare semn al vieții creștine se transformă apoi în atâtea alte semne care sunt caracteristice Jubileului. Mă gândesc la cei care vor trece printr-una dintre Porțile Sfinte, care în acest An sunt adevărate Porți ale Milostivirii. Poarta îl indică pe însuși Isus care a spus: „Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra și va ieși și va găsi pășune” (In 10,9). A trece prin Poarta Sfântă este semnul încrederii noastre în Domnul Isus care nu a venit pentru a judeca, ci pentru a mântui (cf. In 12,47). Fiți atenți ca să nu vină vreunul prea viclean care să vă spună că trebuie plătit: nu! Mântuirea nu se plătește. Mântuirea nu se cumpără. Poarta este Isus și Isus este gratuit! El însuși vorbește despre cei care nu intră așa cum trebuie și pur și simplu spune că sunt hoți și tâlhari. Iarăși, fiți atenți: mântuirea este gratuită.
A trece prin Poarta Sfântă este semn al unei adevărate convertiri a inimii noastre. Când trecem prin acea Poartă este bine să ne amintim că trebuie să ținem larg deschisă și poarta inimii noastre. Eu stau în fața Porții Sfinte și cer: „Doamne, ajută-mă să deschid larg poarta inimii mele!” Nu ar avea multă eficacitate Anul Sfânt dacă poarta inimii noastre nu l-ar lăsa să treacă pe Cristos care ne determină să mergem spre ceilalți, pentru a-l duce pe El și iubirea Sa. Așadar, după cum Poarta Sfântă rămâne deschisă, pentru că este semnul primirii pe care însuși Dumnezeu ne-o rezervă, tot așa și poarta noastră, cea a inimii, să fie mereu deschisă larg pentru a nu exclude pe nimeni. Nici măcar pe acela sau aceea care mă deranjează: nimeni.
Un semn important al Jubileului este și Spovada. A ne apropia de Sacramentul cu care suntem reconciliați cu Dumnezeu echivalează cu a experimenta direct milostivirea Sa. Înseamnă a-l găsi pe Tatăl care iartă: Dumnezeu iartă totul. Dumnezeu ne înțelege și în limitele noastre, ne înțelege și în contradicțiile noastre. Nu numai atât, El cu iubirea Sa ne spune că tocmai atunci când recunoaștem păcatele noastre ne este încă și mai aproape și ne stimulează să privim înainte. Spune mai mult: că atunci când recunoaștem păcatele noastre și cerem iertare, este sărbătoare în cer. Isus face sărbătoare: aceasta este milostivirea Sa: să nu ne descurajăm. Înainte, înainte cu aceasta!
De câte ori am auzit spunându-mi-se: „Părinte, nu reușesc să îl iert pe vecin, pe colegul de muncă, pe vecină, pe soacră, pe cumnată”. Toți am auzit aceasta: „Nu reușesc să iert”. Dar cum se poate cere lui Dumnezeu să ne ierte pe noi, dacă apoi noi nu suntem capabili de iertare? Și a ierta este un lucru mare, totuși nu este ușor, a ierta, pentru că inima noastră este săracă și numai cu forțele sale nu poate reuși. Însă dacă ne deschidem să primim milostivirea lui Dumnezeu față de noi, la rândul nostru devenim capabili de iertare. De atâtea ori am auzit spunându-se: „Dar persoana aceea eu nu o puteam vedea: o uram. Dar într-o zi, m-am apropiat de Domnul și i-am cerut iertare de păcatele mele și am iertat și persoana aceea”. Acestea sunt lucruri de toate zilele. Și avem aproape de noi această posibilitate.
De aceea, curaj! Să trăim Jubileul începând cu aceste semne care comportă o mare forță de iubire. Domnul ne va însoți pentru a ne conduce să experimentăm alte semne importante pentru viața noastră. Curaj și înainte!
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.12.2015
Publicarea pe acest sit: 16.12.2015
Etichete: Papa F, Jubileul Milostivirii, Audiențe generale