Audiența generală de miercuri

Cateheze despre pasiunea pentru evanghelizare:
zelul apostolic al credinciosului
7. Conciliul Vatican II. 2. A fi apostoli într-o Biserică apostolică
miercuri, 15 martie 2023

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Continuăm catehezele despre pasiunea de a evangheliza: nu numai asupra lui „a evangheliza”, ci asupra pasiunii de a evangheliza și, la școala Conciliului Vatican II, încercăm să înțelegem mai bine ce anume înseamnă a fi „apostoli” astăzi. Cuvântul „apostol” ne readuce în minte grupul celor doisprezece discipoli aleși de Isus. Uneori numim „apostol” pe vreun sfânt, sau mai în general pe episcopi: sunt apostoli, pentru că merg în numele lui Isus. Dar suntem conștienți că faptul de a fi apostoli se referă la fiecare creștin? Suntem conștienți că se referă la fiecare dintre noi? De fapt, suntem chemați să fim apostoli – adică trimiși – într-o Biserică pe care în Crez o mărturisim ca apostolică.

foto: Vatican Media

Așadar, ce înseamnă a fi apostoli? Înseamnă a fi trimis pentru o misiune. Este exemplar și de bază evenimentul în care Cristos Înviat îi trimite pe apostolii săi în lume, transmițându-le puterea pe care el însuși a primit-o de la Tatăl și dăruindu-li-l pe Duhul său. Citim în Evanghelia lui Ioan: „Isus le-a zis din nou: «Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi». Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: «Primiți pe Duhul Sfânt»” (In 20,21-22).

Un alt aspect fundamental al faptului de a fi apostol este vocația, și anume chemarea. Așa a fost încă de la început, când Domnul Isus „i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el” (Mc 3,13). I-a constituit ca grup, atribuindu-le titlul de „apostoli”, pentru ca să fie cu el și pentru a-i trimite în misiune (cf. Mc 3,14; Mt 10,1-42). Sfântul Paul în scrisorile sale se prezintă astfel: „Paul, chemat să fie apostol”, adică trimis (1Cor 1,1), de asemenea: „Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească evanghelia lui Dumnezeu” (Rom 1,1). Și insistă asupra faptului de a fi „apostol, nu din partea oamenilor, nici prin mijlocirea vreunui om, ci prin Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl, care l-a înviat din morți” (Gal 1,1); Dumnezeu l-a chemat încă din sânul mamei sale pentru a vesti evanghelia în mijlocul neamurilor (cf. Gal 1,15-16).

Experiența celor doisprezece apostoli și mărturia lui Paul ne interpelează și pe noi astăzi. Ne invită să verificăm atitudinile noastre, să verificăm alegerile noastre, deciziile noastre, pe baza acestor puncte ferme: totul depinde de o chemare gratuită a lui Dumnezeu; Dumnezeu ne alege și pentru slujiri care uneori par să fie peste capacitățile noastre sau să nu corespundă așteptărilor noastre; la chemarea primită ca dar gratuit trebuie să se răspundă gratuit.

Spune Conciliul: „Vocația creștină […] este prin natura sa și vocație la apostolat” (Decretul Apostolicam actuositatem [AA], 2). Este vorba de o chemare care este comună, „este comună tuturor demnitatea membrilor datorită renașterii lor în Cristos; este comun harul înfierii, comună chemarea la desăvârșire; una este mântuirea, una este speranța, neîmpărțită este iubirea” (LG, 32).

Este o chemare care se referă fie la cei care au primit sacramentul Preoției, fie la persoanele consacrate, fie la fiecare credincios laic, bărbat sau femeie, este o chemare pentru toți. Tu, comoara pe care ai primit-o cu vocația ta creștină, ești constrâns s-o dai: este dinamicitatea vocației, este dinamicitatea vieții. Este o chemare care abilitează la desfășurarea propriei misiuni apostolice în mod activ și creativ, în sânul unei Biserici în care „slujirile sunt diferite, dar misiunea este unică. Cristos le-a încredințat apostolilor și urmașilor lor îndatorirea de a învăța, de a sfinți și de a conduce în numele său și cu puterea sa. Însă laicii: voi toți; majoritatea dintre voi sunteți laici. Și laicii, făcuți părtași, în modul lor propriu, la funcția preoțească, profetică și împărătească a lui Cristos, își exercită partea lor din misiunea încredințată întregului popor creștin în Biserică și în lume” (AA, 2).

În acest cadru, cum înțelege Conciliul colaborarea laicatului cu ierarhia? Cum înțelege asta? Este vorba de o simplă adaptare strategică la noile situații care vin? Nicidecum, nimic: există ceva mai mult, ceva ce depășește contingențele momentului și menține o proprie valoare a sa și pentru noi. Biserica este așa, este apostolică.

În cadrul unității misiunii, diversitatea carismelor și a slujirilor nu trebuie să dea loc, în cadrul corpului eclezial, la categorii privilegiate: aici nu există o promovare, și atunci când tu concepi viața creștină ca o promovare, că acela care este deasupra comandă peste alții pentru că a reușit să se cațăre, acesta nu este creștinism. Acesta este păgânism pur. Vocația creștină nu este o promovare pentru a merge în sus, nu! Este altceva. Și există un lucru mare pentru că „deși unii, din voința lui Cristos, sunt puși învățători, împărțitori ai tainelor și păstori pentru alții, există totuși între toți o adevărată egalitate în privința demnității și acțiunii comune tuturor credincioșilor pentru zidirea trupului lui Cristos” (LG, 32). Cine are mai multă demnitate, în Biserică: episcopul, preotul? Nu… toți suntem creștini în slujirea celorlalți. Cine este mai important, în Biserică: sora sau persoana obișnuită, botezată, copilul, episcopul…? Toți sunt egali, suntem egali și când una dintre părți se crede mai importantă decât ceilalți și un pic își ridică nasul, greșește. Aceea nu este vocația lui Isus. Vocația pe care Isus o dă, tuturor – dar și celor care par să fie puși în locuri mai înalte – este slujirea, a-i sluji pe ceilalți, a te umili. Dacă tu găsești o persoană care în Biserică are o vocație mai înaltă și tu o vezi vanitoasă, tu vei spune: „Sărăcuțul”; roagă-te pentru el deoarece nu a înțeles ce este vocația lui Dumnezeu. Vocația lui Dumnezeu este adorație adusă Tatălui, iubire adusă comunității și slujire. Asta înseamnă a fi apostoli, asta este mărturia apostolilor.

Problema egalității în demnitate ne cere să regândim atâtea aspecte ale relațiilor noastre, care sunt decisive pentru evanghelizare. De exemplu, suntem conștienți de faptul că noi cu vorbele noastre putem leza demnitatea persoanelor, ruinând astfel relațiile în cadrul Bisericii? În timp ce noi încercăm să dialogăm cu lumea, știm să dialogăm și între noi cei care credem? Sau în parohie unul este împotriva altuia, unul vorbește rău despre altul pentru a se cățăra mai mult? Știm să ascultăm pentru a înțelege motivațiile celuilalt, sau ne impunem, eventual cu vorbe silențioase? A asculta, a ne umili, a fi în slujirea celorlalți: asta înseamnă a sluji, asta înseamnă a fi creștin, asta înseamnă a fi apostol.

Iubiți frați și surori, să nu ne temem să ne punem aceste întrebări. Să fugim de vanitate, de vanitatea locurilor. Aceste cuvinte ne pot ajuta să verificăm modul în care trăim vocația noastră baptismală, cum trăim modul nostru de a fi apostoli într-o Biserică apostolică, ce este în slujirea celorlalți.

* * *

Sunt aproape de populațiile din Malawi, lovite în zilele trecute de un ciclon foarte puternic. Mă rog pentru răposați, răniți, evacuați. Domnul să susțină familiile și comunitățile mai încercate de această calamitate.

Și mă gândesc la surorile ortodoxe din Lavra din Kiev: cer părților aflate în război să respecte locurile religioase. Surorile consacrate, persoanele consacrate rugăciunii – fie ele de orice confesiune – sunt în sprijinirea poporului lui Dumnezeu.

În cele din urmă, gândurile mele se îndreaptă, ca de obicei, către tineri, bolnavi, bătrâni și tineri căsătoriți. Vă îndemn pe toți să vă continuați cu dăruire drumul din Postul Mare, încredințându-vă protecției constante a Mariei. Ei, Mângâietoare a celor suferinzi și Regină a păcii, îi încredințăm și poporului chinuit al Ucrainei.

Tuturor, binecuvântarea mea.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.03.2023
Publicarea pe acest sit: 15.03.2023
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.