Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Faptele Apostolilor:
20. „Paul îi primea pe toți cei care veneau la el.
El predica împărăția lui Dumnezeu…
cu toată îndrăzneala și nestingherit” (Fap 28,30-31).
Detenția lui Paul la Roma și rodnicia vestirii.
miercuri, 15 ianuarie 2020

Iubiți frați și surori!

Încheiem astăzi cateheza despre Faptele Apostolilor, cu ultima etapă misionară a sfântului Paul: adică Roma (cf. Fap 28,14).

Călătoria lui Paul, care a fost un întreg cu aceea a Evangheliei, este dovada că rutele oamenilor, dacă sunt trăite în credință, pot să devină spațiu de trecere a mântuirii lui Dumnezeu, prin Cuvântul credinței care este un ferment activ în istorie, capabil să transforme situațiile și să deschidă căi mereu noi.

Cu sosirea lui Paul în inima imperiului se termină relatarea din Faptele Apostolilor, care nu se încheie cu martiriul lui Paul, ci cu semănatul îmbelșugat al Cuvântului. Sfârșitul relatării lui Luca, bazat pe călătoria Evangheliei în lume, conține și recapitulează tot dinamismul Cuvântului lui Dumnezeu, Cuvânt de neoprit care vrea să alerge pentru a comunica tuturor mântuirea.

La Roma, Paul îi întâlnește înainte de toate pe frații săi în Cristos, care-l primesc și-i insuflă curaj (cf. Fap 28,15) și a căror ospitalitate caldă lasă să ne gândim cât de așteptată și dorită era sosirea sa. Apoi îi este permis să locuiască pe cont propriu sub custodia militaris, adică fiind prezent un soldat care să-i fie paznic, era la arest la domiciliu. În pofida condiției sale de prizonier, Paul poate să-i întâlnească pe iudeii de vază pentru a explica de ce a ajuns să fie constrâns să facă apel la Cezar și pentru a le vorbi despre împărăția lui Dumnezeu. El încearcă să-i convingă cu privire la Isus, pornind de la Scripturi și arătând continuitatea între noutatea lui Cristos și „speranța lui Israel” (Fap 28,20). Paul se recunoaște profund evreu și vede în Evanghelia pe care o predică, adică în vestirea lui Cristos mort și înviat, împlinirea promisiunilor făcute poporului ales.

După această primă întâlnire informală care are iudei favorabili, urmează una mai oficială în timpul căreia, timp de o zi întreagă, Paul vestește împărăția lui Dumnezeu și încearcă să-i deschidă pe interlocutorii săi la credința în Isus, începând „de la legea lui Moise și de la Profeți” (Fap 28,23). Pentru că nu toți sunt convinși, el denunță împietrirea inimii poporului lui Dumnezeu, motiv al condamnării sale (cf. Is 6,9-10), și celebrează cu pasiune mântuirea națiunilor care se arată în schimb sensibile față de Dumnezeu și capabile să asculte Cuvântul Evangheliei vieții (cf. Fap 28,28).

În acest moment al narațiunii, Luca încheie lucrarea sa arătându-ne nu moartea lui Paul ci dinamismul predicii sale, al unui Cuvânt care „nu poate fi legat” (2Tim 2,9) – Paul nu are libertatea de a se mișca dar este liber să vorbească deoarece Cuvântul nu poate fi legat – este un Cuvânt gata să se lase semănat cu mâini pline de către apostol. Paul face asta „cu toată îndrăzneala și nestingherit” (Fap 28,31), într-o casă unde îi primește pe cei care vor să primească vestirea împărăției lui Dumnezeu și să-l cunoască pe Cristos. Această casă deschisă tuturor inimilor care sunt în căutare este imagine a Bisericii care, deși persecutată, răstălmăcită și înlănțuită, nu încetează niciodată să primească fiecare bărbat și fiecare femeie cu inimă maternă pentru a le vesti iubirea Tatălui care s-a făcut vizibilă în Isus.

Iubiți frați și surori, la sfârșitul acestui itinerar, trăit împreună urmând cursa Evangheliei în lume, Duhul să reînsuflețească în fiecare dintre noi chemarea de a fi evanghelizatori curajoși și bucuroși. Să ne facă și pe noi capabili, ca pe Paul, să impregnăm casele noastre cu Evanghelia și să le facă niște cenacole de fraternitate, unde să-l primim pe Cristos viu, care „vine în întâmpinarea noastră în fiecare om și în fiecare timp” (cf. Prefața a II-a de Advent).