Cateheze despre Faptele Apostolilor:
2. „A fost adăugat la cei unsprezece apostoli” (Fap 1,26)
miercuri, 12 iunie 2019
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Am început un parcurs de cateheză care va urma „călătoria”: călătoria Evangheliei relatată de cartea Faptele Apostolilor, pentru că această carte arată desigur călătoria Evangheliei, cum a mers Evanghelia mai departe, mai departe, mai departe… Totul pornește de la învierea lui Cristos. De fapt, aceasta nu este un eveniment printre altele, ci este izvorul vieții noi. Discipolii știu asta și – ascultători față de porunca lui Isus – rămân uniți, în același cuget și perseverenți în rugăciune. Se strâng în jurul Mariei, Mama, și se pregătesc să primească puterea lui Dumnezeu nu în mod pasiv, ci consolidând comuniunea între ei.
Acea primă comunitate era formată din mai mult sau mai puțin 120 de frați și surori: un număr care poartă înăuntrul său cifra 12, emblematică pentru Israel, pentru că reprezintă cele douăsprezece triburi, și emblematică pentru Biserica, datorită celor doisprezece apostoli aleși de Isus. Dar acum, după evenimentele dureroase ale pătimirii, apostolii Domnului nu mai sunt doisprezece, ci unsprezece. Unul dintre ei, Iuda, nu mai este: și-a luat viața strivit de remușcare.
Deja începuse mai înainte să se despartă de comuniunea cu Domnul și cu ceilalți, să acționeze singur, să se izoleze, să se alipească de bani până la instrumentalizarea săracilor, să piardă din vedere orizontul gratuității și al dăruirii de sine, până la a permite virusului orgoliului să-i infecteze mintea și inima transformându-l din „prieten” (Mt 26,50) în dușman și „călăuză a celor care l-au prins pe Isus” (Fap 1,16). Iuda a primit marele har de a face parte din grupul intimilor lui Isus și de a participa la înseși slujirea sa, dar la un moment dat a pretins „să-și salveze” de la sine propria viață cu rezultatul de a o pierde (cf. Lc 9,24). A încetat să-i aparțină lui Isus cu inima și s-a pus în afara comuniunii cu El și cu ai săi. A încetat să fie discipol și s-a pus mai presus de Învățătorul. L-a vândut și cu „prețul delictului său” a cumpărat un teren, care n-a adus roade dar a fost impregnat cu însuși sângele său (cf. Fap 1,18-19).
Dacă Iuda a preferat moartea în locul vieții (cf. Dt 30,19; Sir 15,17) și a urmat exemplul celor răi a căror cale este ca bezna și duce la pieire (cf. Prov 4,19; Ps 1,6), cei unsprezece ale în schimb viața, binecuvântarea, devin responsabili în a o face să curgă la rândul lor în istorie, din generație în generație, de la poporul lui Israel la Biserică.
Evanghelistul ne arată că în fața abandonării unuia din cei doisprezece, care a creat o rană în trupul comunitar, este necesar ca funcția sa să treacă la un altul. Și cine ar putea s-o asume? Petru arată condiția: noul membru trebuie să fi fost un discipol al lui Isus de la început, adică de la botezul în Iordan, până la sfârșit, adică până la înălțarea la cer (cf. Fap 1,21-22). Trebuie reconstituit grupul celor doisprezece. Se inaugurează în acest moment practica discernământului comunitar, care constă în a vedea realitatea cu ochii lui Dumnezeu, în optica unității și a comuniunii.
Sunt doi candidați: Iosif Barsaba și Matia. Atunci toată comunitatea se roagă astfel: „Tu, Doamne, care cunoști inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceștia doi l-ai ales să ia locul… din care a căzut Iuda” (Fap 1,24-25). Și, prin tragere la sorți, Domnul îl indică pe Matia, care este asociat la cei unsprezece. Astfel se reconstituie corpul celor doisprezece, semn al comuniunii, și comuniunea învinge diviziunile, izolarea, mentalitatea care absolutizează spațiul privatului, semn că comuniunea este prima mărturie pe care o oferă apostolii. Isus spusese asta: „Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții” (In 13,35).
Cei doisprezece manifestă în Faptele Apostolilor stilul Domnului. Sunt martorii acreditați ai operei de mântuire a lui Cristos și nu manifestă lumii presupusa lor perfecțiune ci, prin harul unității, fac să se evidențieze un Altul care de acum trăiește într-un mod nou în mijlocul poporului său. Și cine este acesta? Este Domnul Isus. Apostolii aleg să trăiască sub domnia Celui Înviat în unitatea dintre frați, care devine unica atmosferă posibilă a autenticei dăruiri de sine.
Și noi avem nevoie să redescoperim frumusețea de a-l mărturisi pe Cel Înviat, ieșind din atitudinile autoreferențiale, renunțând să reținem darurile lui Dumnezeu și necedând în fața mediocrității. Refacerea colegiului apostolic arată că în ADN-ul comunității creștine sunt unitatea și libertatea de noi înșine, care permit să nu ne temem de diversitate, să nu ne alipim de lucruri și de daruri și să devenim martyres, adică martori luminoși ai Dumnezeului viu și activ în istorie.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 12.06.2019
Publicarea pe acest sit: 12.06.2019
Etichete: Audiențe generale, Papa F, Despre Faptele apostolilor