Audiența generală de miercuri

Cateheză despre călătoria
în Mozambic, Madagascar și Mauritius

miercuri, 11 septembrie 2019

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Aseară m-am întors din călătoria apostolică în Mozambic, Madagascar și Mauritius. Îi mulțumesc lui Dumnezeu care mi-a dat să fac acest itinerar ca pelerin de pace și de speranță și reînnoiesc exprimarea recunoștinței mele față de respectivele autorități din aceste state, precum și episcopatelor, care m-au invitat și primit cu atâta afect și atâta atenție, și nunților apostolici, care au lucrat atât de mult pentru această călătorie.

Speranța lumii este Cristos, iar Evanghelia sa este cea mai puternică plămadă de fraternitate, de libertate și de pace pentru toate popoarele. Cu vizita mea, pe urmele sfinților evanghelizatori, am încercat să duc această plămadă, plămada lui Isus, la popoarele mozambicane, malgașe și mauritiene.

În Mozambic am mers să arunc semințe de speranță, pace și reconciliere într-un pământ care a suferit mult în trecutul recent din cauza unui lung conflict armat și care în primăvara trecută a fost lovit de două cicloane care au provocat daune foarte grave. Biserica de acolo continuă să însoțească procesul de pace, care a făcut un pas înainte și la 1 august cu un nou acord între părți. Și aici aș vrea să mă opresc pentru a mulțumi Comunității „Sfântul Egidiu” care a lucrat mult, mult în acest proces de pace.

Am încurajat în acest sens autoritățile din țară, îndemnându-le să lucreze împreună pentru binele comun. Și i-am încurajat și pe tineri, care s-au adunat din diferite apartenențe religioase, pentru ca să construiască țara, depășind resemnarea și neliniștea, răspândind prietenia socială și prețuind tradițiile bătrânilor. Episcopilor, preoților și persoanelor consacrate, pe care i-am întâlnit în catedrala din Maputo, dedicată Fecioarei Neprihănite, le-am propus calea de la Nazaret, calea „da”-ului generos spus lui Dumnezeu, în amintirea recunoscătoare a chemării sale și a propriilor origini. Un semn puternic al acestei prezențe evanghelice este Spitalul din Zimpeto, la periferia capitalei, realizat cu angajarea Comunității „Sfântul Egidiu”. În acest spital am văzut că lucrul cel mai important sunt bolnavii, și toți lucrează pentru bolnavi. În afară de asta, nu toți au aceeași apartenență religioasă. Directorul acelui spital este o femeie, cercetătoare, o femeie dedicată, cercetătoare asupra SIDA. Este musulmană, dar este directoarea și acest spital este făcut de Comunitatea „Sfântul Egidiu”. Dar toți, toți împreună cu poporul, uniți, ca frați. Vizita mea în Mozambic a culminat în Liturghie, celebrată pe stadion sub ploaie, dar toți eram fericiți. Cântecele, dansurile religioase… atâta fericire. Nu conta ploaia. Și acolo a răsunat apelul Domnului Isus: „Iubiți-i pe dușmanii voștri” (Lc 6,27), sămânța adevăratei revoluții, cea a iubirii, care stinge violența și generează fraternitate.

De la Maputo am plecat la Antananarivo, capitala Madagascarului. O țară bogată în frumuseți și resurse naturale, dar marcată de atâta sărăcie. Am exprimat dorința ca, însuflețit de spiritul său tradițional de solidaritate, poporul malgaș să poată depăși adversitățile și să construiască un viitor de dezvoltare conjugând respectarea ambientului și dreptatea socială. Ca semn profetic în această direcție, am vizitat „Orașul prieteniei” – Akamasoa, întemeiat de un misionar lazarist, părintele Pedro Opeka: acolo se încearcă să se unească munca, demnitatea, îngrijirea celor mai săraci, instruirea pentru copii. Totul animat de Evanghelie. La Akamasoa, la cariera de granit, am înălțat către Dumnezeu Rugăciunea pentru muncitori.

Apoi am avut o întâlnire cu călugărițele contemplative din diferite congregații, în mănăstirea carmelitelor: de fapt, fără credință și rugăciune nu se construiește o cetate demn de om. Cu episcopii din țară am reînnoit angajamentul de a fi „semănători de pace și de speranță”, îngrijindu-ne de poporul lui Dumnezeu, în special de cei săraci, și de preoții noștri. Împreună am venerat-o pe fericita Victoire Rasoamanarivo, prima malgașă ridicată la cinstea altarelor. Cu tinerii, foarte numeroși – atâția tineri la acea veghe, dar atâția, atâția -, am trăit o veghe bogată în mărturii, în cântece și în dansuri.

La Antananarivo s-a celebrat Euharistia duminicală în marele „Campus diecezan”: mari mulțimi s-au adunat în jurul Domnului Isus. Și în sfârșit, în Institutul Saint-Michel, am întâlnit preoții, consacratele și consacrații și seminariștii din Madagascar. O întâlnire sub semnul laudei aduse lui Dumnezeu.

Ziua de luni a fost dedicată vizitei în Republica Mauritius, cunoscută destinație turistică, dar pe care am ales-o ca loc de integrare între diferite etnii și culturi. De fapt, în cursul ultimelor două secole, în acel arhipelag au ajuns diferite populații, în special din India; și după independență a cunoscut o puternică dezvoltare economică și socială. Acolo este puternic dialogul interreligios precum și prietenia dintre conducătorii diferitelor confesiuni religioase. Un lucru care nouă ni se pare straniu, dar ei așa trăiesc prietenia care este naturală. Când am intrat în episcopie, am găsit un frumos buchet de flori, foarte frumos: a fost trimis de marele imam în semn de fraternitate.

Sfânta Liturghie în Mauritius a fost celebrată la Monumentul Mariei Regina Păcii, în amintirea fericitului Jacques-Désiré Laval, numit „apostol al unității mauritiene”. Evanghelia fericirilor, carte de identitate a discipolilor lui Cristos, în acel context este antidot împotriva ispitei unei bunăstări egoiste și discriminatoare. Evanghelia și fericirile sunt antidotul pentru această bunăstare egoistă și discriminatoare și este și plămada adevăratei fericiri, impregnate de milostivire, de dreptate și de pace. Am fost impresionat de munca pe care episcopii o fac pentru evanghelizarea săracilor. După aceea, la întâlnirea cu autoritățile din Mauritius, am manifestat aprecierea față de angajarea de a armoniza diferențele într-un proiect comun și am încurajat să se ducă înainte și în prezent capacitatea de primire, precum și efortul de a menține și a dezvolta viața democratică.

Astfel, am sosit ieri, seara, în Vatican. Înainte de a începe o călătorie și la întoarcere, merg mereu la Sfânta Fecioară Maria, la Salus Populi Romani, pentru ca ea să mă însoțească în călătorie, ca Mamă, să-mi spună ce trebuie să fac, să păzească vorbele mele, gesturile mele. Cu Sfânta Fecioară Maria, merg sigur.

Iubiți frați și surori, să-i aducem mulțumire lui Dumnezeu și să-i cerem ca semințele aruncate în această călătorie apostolică să aducă roade îmbelșugate pentru popoarele din Mozambic, Madagascar și Mauritius. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.08.2019
Publicarea pe acest sit: 11.09.2019
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.