Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Fericiri:
5. Fericiți cei cărora le este foame și sete
de dreptate pentru că ei se vor sătura (Mt 5,6)

miercuri, 11 martie 2020

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În audiența de astăzi continuăm să medităm calea luminoasă a fericirii pe care Domnul ne-a încredințat-o în Fericiri și ajungem la a patra: „Fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate pentru că ei se vor sătura” (Mt 5,6).

Am întâlnit deja sărăcia în duh și plânsul; acum ne confruntăm cu un alt tip de slăbiciune, cea legată cu foamea și setea. Foame și sete sunt nevoi primare: se referă la supraviețuire. Acest lucru trebuie subliniat: aici nu este vorba de o dorință generică, ci de o exigență vitală și zilnică, așa cum este hrana.

De ce înseamnă a ne fi foame și sete de dreptate? Desigur nu vorbim despre cei care vor răzbunare, dimpotrivă, în fericirea precedentă am vorbit despre blândețe. Cu siguranță nedreptățile rănesc umanitatea; societatea umană are urgență de egalitate, de adevăr și de dreptate socială; amintim că răul îndurat de femeile și de bărbații din lume ajunge până la inima lui Dumnezeu Tatăl. Care tată n-ar suferi datorită durerii fiilor săi?

Scripturile vorbesc despre durerea săracilor și a celor asupriți pe care Dumnezeu o cunoaște și o împărtășește. Pentru că a ascultat strigătul de oprimare înălțat de fiii lui Israel – cum relatează cartea Exodului (cf. 3,7-10) – Dumnezeu a coborât să elibereze poporul său. Însă foamea și setea de dreptate despre care ne vorbește Domnul este și mai profundă decât nevoia legitimă de dreptate umană pe care fiecare om o poartă în inima sa.

În aceeași „predică de pe munte”, puțin mai înainte, Isus vorbește despre o dreptate mai mare decât dreptul uman sau decât perfecțiunea personală, spunând: „Dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor și fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Mt 5,20). Părinții Bisericii vorbesc despre această neliniște care locuiește în inima omului. Sfântul Augustin spune: „Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, și inima noastră nu găsește pace până când nu se odihnește în tine”1. Există o sete interioară, o foame interioară, o neliniște…

În fiecare inimă, chiar și în persoana cea mai coruptă și departe de bine, este ascunsă o dorință spre lumină, chiar dacă se află sub molozul de înșelăciuni și de greșeli, dar există mereu setea de adevăr și de bine, care este setea de Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel care provoacă această sete: El este apa vie care a plăsmuit praful nostru, El este suflul creator care i-a dată viață.

Pentru aceasta Biserica este trimisă să vestească tuturor Cuvântul lui Dumnezeu, impregnată de Duh Sfânt. Pentru că Evanghelia lui Isus Cristos este cea mai mare dreptate care se poate oferi inimii umanității, care are o nevoie vitală de ea, chiar dacă nu-și dă seama2.

De exemplu, când un bărbat și o femeie se căsătoresc au intenția de a face ceva mare și frumos, și dacă păstrează vie această sete vor găsi mereu drumul pentru a merge înainte, în mijlocul problemelor, cu ajutorul Harului. Și tinerii simt această foame și nu trebuie s-o piardă! Trebuie protejată și alimentată în inima copiilor acea dorință de iubire, de duioșie, de primire care exprimă în elanurile lor sincere și luminoase.

Fiecare persoană este chemată să redescopere ce contează cu adevărat, ce are nevoie cu adevărat, ce face să trăiască bine și, în același timp, ce este secundar, și de ce anume se poate lipsi în mod liniștit.

Isus vestește în această fericire – foame și sete de dreptate – că există o sete care nu va fi dezamăgită; o sete care, dacă este însoțită, va fi săturată și va ajunge mereu la un sfârșit bun, deoarece corespunde însăși inimii lui Dumnezeu, Duhului său Sfânt care este iubire, precum și seminței pe care Duhul Sfânt a semănat-o în inimile noastre. Fie ca Domnul să ne dea acest har: să aibă această sete de dreptate care este tocmai voința de a-l găsi, de a-l vedea pe Dumnezeu și de a face bine altora!

* * *

În acest moment, aș vrea să mă adresez tuturor bolnavilor care au virusul și care îndură boala, și atâtora care suferă incertitudini cu privire la propriile boli. Mulțumesc din inimă personalului spitalicesc, medicilor, infirmierelor și infirmierilor, voluntarilor care în acest moment atât de dificil sunt alături de persoanele care suferă. Mulțumesc tuturor creștinilor, tuturor bărbaților și femeilor de bunăvoință care se roagă pentru acest moment, toți uniți, oricare ar fi tradiția religioasă de care aparțin. Mulțumesc din inimă pentru acest efort. Dar n-aș vrea ca această durere, această epidemie atât de puternică să ne facă să uităm pe săracii sirieni, care suferă la granița dintre Grecia și Turcia: un popor suferind de mulți ani. Trebuie să fugă de război, de foame, de boli. Să nu uităm frații și surorile, atâția copii, care suferă acolo.

Note
1 Confesiuni, 1,1.5.
2 Cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2017: „Harul Duhului Sfânt ne conferă dreptatea lui Dumnezeu. Unindu-ne prin credință și Botez cu pătimirea și cu învierea lui Cristos, Duhul ne face părtași de viața sa”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 11.03.2020
Publicarea pe acest sit: 11.03.2020
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.