A întări credinţa cu vestirea voastră vie

Predica Mons. Markus Büchel,
Episcop de Sankt Gallen,
la Adunarea Consiliului Conferințelor
Episcopale Europene (CCEE)
27-30 septembrie 2012 la Sankt Gallen, în Elveția

Se încheie, cu ziua de astăzi, zile de muncă intensă, dar și de întâlnire. Alături de marea comunitate a celor care ne urmăresc prin televiziune și cu credincioșii de diferite limbi și culturi prezente, suntem aici pentru a celebra, la sfârșitul marii adunări plenare, credința noastră.

Cu celebrarea euharistică îl întâlnim pe Cristos în Cuvânt și în Sacramente. Deja de astăzi sau de mâini, voi, stimați oaspeți, vă veți întoarce în țările voastre europene și veți avea misiunea de a conduce Biserica locală și de a întări credința cu vestirea voastră vie. Este vorba de o importantă provocare socială și spirituală, mai ales în lumina transformărilor foarte rapide care se succed în timpul nostru!

Cei care în aceste săptămâni și în aceste luni au avut ocazia de a vizita orașul Sankt Gallen, n-au putut să nu observe celebrările pentru marea aniversare jubiliară. În urmă cu 1400 de ani, câțiva călugări irlandezi au străbătut Europa punând cu propria mărturie de viață și cu predicile lor bazele creștine-spirituale în măsură să susțină acea cultură creștină, care apoi a evoluat în decursul secolelor. Cine vizitează reconstruirea chiliei mici care l-a găzduit pe sfântul Gallus în piața conventului, înconjurată de impunătoarea structură conventuală, într-un oraș conștient de propria istorie, va observa bine dezvoltarea incredibilă care, de la un început modest, de-a lungul secolelor, a ajuns până astăzi. Acolo unde odinioară era numai un om cu mare carismă, entuziast al lui Dumnezeu, astăzi găsim comunitatea unei Biserici, care luptă pentru a se afirma în lumea secularizată…

În această situație conflictuală, amintirea m-a dus la cuvintele cardinalului Carlo Maria Martini, decedat recent, care în funcția sa de președinte al CCEE s-a întreținut adesea și aici la Sankt Gallen. Într-un interviu acordat cu puțin timp înainte de moartea sa, cardinalul Martini a spus: „Biserica este obosită în Europa bunăstării și în America. Cultura noastră este îmbătrânită, Bisericile noastre sunt mari, casele noastre călugărești sunt goale și aparatul birocratic al Bisericii se mărește, riturile noastre și veșmintele noastre sunt pompoase. Însă aceste lucruri exprimă ele ceea ce suntem noi astăzi? Bunurile culturale de care trebuie să ne îngrijim folosesc cu adevărat pentru vestire și pentru oameni? Sau constrâng prea mult forțele noastre împiedicându-ne să ne mișcăm și atunci când dificultățile ne oprimă?”.

În decursul ultimelor decenii, Consiliul Conferințelor Episcopale Europene s-a angajat pentru evanghelizare în Europa, așa cum atest cantitatea impunătoare de documente produse. În următoarele săptămâni va începe la Roma un important Sinod al Episcopilor dedicat tocmai acestei teme. Cu acea ocazie, întrebarea înțeleptului cardinal, a cărui existență a fost caracterizată de profunde experiențe spirituale de viață și de durere, va trebui să ocupe un rol central: bunurile culturale de care trebuie să ne îngrijim folosesc ele vestirii și oamenilor? Exprimă cu adevărat ceea ce suntem noi astăzi? Îmi doresc și mă rog pentru ca toate reflecțiile și trudele făcute pentru Noua Evanghelizare să fie însoțite de marea încredere în eficacitatea Duhului Sfânt și de preocuparea de a înțelege ce sunt și unde se află astăzi oamenii.

Iubiți credincioși prezenți aici în această biserică și acasă, lecturile din Sfintele Scripturi prevăzute pentru această duminică ne furnizează impulsuri importante în sprijinul angajării noastre de a-l găsi pe Cristos.

Moise conduce poporul lui Dumnezeu din sclavia Egiptului spre libertate, însă drumul prin deșert este greu și obositor, exact după cum viitorul este nesigur. Poporul se plânge și ar vrea să se întoarcă înapoi. Moise, singur, se simte supraobosit și cere ajutorul Domnului. În Cartea Numerilor citim (11,25 șu): Domnul a coborât în nor și i-a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el și l-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Doi oameni, unul numit Eldad și celălalt Medad, rămăseseră în tabără; duhul s-a așezat peste ei – erau dintre cei înscriși – dar nu se duseseră la cort. Și au început să profețească în tabără. Duhul suflă unde vrea și chiar și cel care în aparență pare străin de logica Evangheliei, poate fi instrument de har. În noua unire, Cristos împarte darurile Duhului printre toți cei care sunt gata să le primească. Conciliul al II-lea din Vatican compară Biserica cu poporul peregrin al lui Dumnezeu prin timp. În calitate de păstori ai poporului, sperăm să reușim să recunoaștem, să susținem vocațiile și capacitățile intelectuale proprii ale oamenilor în Biserică, pentru ca să poată fi puse în mod rodnic în slujba acesteia din urmă. De altfel, Noua Evanghelizare nu înseamnă altceva decât a deschide inimile și urechile pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru a redescoperi comunitatea lui Cristos așa de bogată în duh.

În Scrisoarea lui Iacob, comunitatea este confruntată cu o altă sclavie – faptul de a fi sclavi ai existenței pământești, ai bunăstării, ai averii. Oamenii care cunosc latura pozitivă a vieții și a lumii sunt îndemnați să nu piardă din vedere și bogățiile mai profunde ale vieții. De fapt, astăzi multe persoane suferă datorită lipsei de valori interioare importante. Cel care lasă ca iubirea lui Cristos să transforme viața sa știe că Fiul Omului, în timpul judecății, ne va întreba cum i-am tratat pe cei săraci și pe cei nevoiași între frații noștri și surorile noastre. Așadar, în aceasta, nouă ca Biserică în lume și în societate ne este atribuit un rol foarte clar. Pentru aceasta suntem așa de recunoscători pentru orice acțiune diaconică a creștinilor și mai ales și că Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea pe scena lumii nu ezită niciodată să ia cuvântul și să se exprime cu privire la marile teme despre pace, libertate și dreptate.

Terminăm cu un al treilea impuls din Evanghelia lui Matei (Mt 9). Isus este în luptă împotriva răului, a vrăjmașului, dar când este vorba de oameni, nu cunoaște nici un fatalism. Cuvintele înțelepte „cine nu este împotriva noastră este pentru noi” ne ajută și pe noi să asumăm o atitudine de întâlnire față de ceilalți oameni, mergând să-i luăm de acolo unde sunt – să-i întâlnim în spirit de comuniune și să-i conducem pe drumul care îi va duce la EL, la Cristos, care a spus despre sine însuși: „Eu sunt calea, adevărul, viața”.

Așadar, să ne rugăm astăzi pentru această iubire reparatoare, iubirea față de Cristos și față de aproapele, o iubire care împotriva oricărei disperări și resemnări ne dăruiește curaj și încredere. Amin.

Autor: Episcopul Markus Buchel
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 30.09.2012
Publicarea pe acest sit: 30.09.2012
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.