Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Migranţilor

A XCV-a Zi Mondială a Migrantului și a Refugiatului

Sfântul Paul migrant „apostol al neamurilor”

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului și a Refugiatului
18 ianuarie 2009

Iubiți frați și surori,

Anul acesta Mesajul pentru Ziua Mondială a Migrantului și Refugiatului are ca temă: Sfântul Paul migrant, „apostol al neamurilor„, și se inspiră din fericita coincidență a Anului Jubiliar proclamat de mine în cinstea apostolului cu ocazia bimilenarului nașterii sale. Predica și opera de mediere între diferitele culturi și evanghelie, realizată de Paul, „migrant prin vocație”, constituie de fapt un semnificativ punct de referință și pentru cel care este implicat în mișcarea migratoare contemporană.

Născut într-o familie de evrei emigrați la Tarsul Ciliciei, Saul a fost educat în limba și în cultura ebraică și elenistă, valorizând contextul cultural roman. După ce a avut loc întâlnirea sa cu Cristos pe drumul Damascului (cf. Gal 1,13-16), el, deși fără a renega propriile „tradiții” și având stimă și recunoștință față de iudaism și față de Lege (cf. Rom 9,1-5; 10,1; 2Cor 11,22; Gal 1,13-14; Fil 3,3-6), fără ezitări și răzgândiri s-a dedicat noii misiuni cu curaj și entuziasm, docil față de porunca Domnului: „Te voi trimite departe, printre păgâni” (Fap 22,21). Existența lui s-a schimbat radical (cf. Fil 3,7-11): pentru el Isus a devenit motivația existenței și motivul inspirator al angajării apostolice în slujba evangheliei. Din persecutor al creștinilor s-a schimbat în apostol al lui Cristos.

Condus de Duhul Sfânt, s-a străduit fără rezerve să fie vestită tuturor, fără deosebire de naționalitate și de cultură, evanghelia care este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede, mai întâi a iudeului și apoi a grecului” (Rom 1,16). În călătoriile sale apostolice, în pofida repetatelor opoziții, proclama evanghelia mai întâi în sinagogi, acordând atenție înainte de toate conaționalilor săi din diaspora (cf. Fap 18,4-6). Dacă era refuzat de ei, se îndrepta către păgâni, devenind autentic „misionar al migranților”, migrant el însuși și ambasador itinerant al lui Isus Cristos, pentru a invita orice persoană să devină, în Fiul lui Dumnezeu, „creatură nouă” (2Cor 5,17).

Proclamarea kerigmei l-a făcut să străbată mările din Orientul Apropiat și să parcurgă drumurile Europei, până când a ajuns la Roma. A plecat din Antiohia, unde evanghelia a fost vestită unor populații care nu aparțineau iudaismului, și discipolii lui Isus au fost numiți pentru prima dată „creștini” (cf. Fap 11,20.26). Viața și predica sa au fost orientate în întregime spre a-l face cunoscut și iubit pe Isus de către toți, pentru că în el toate popoarele sunt chemate să devină un singur popor.

Aceasta este și în prezent, în era globalizării, misiunea Bisericii și a oricărui botezat; misiune care cu grijă pastorală atentă se îndreaptă și spre universul diversificat al migranților – studenți în afara țării, imigrați, refugiați, exilați, evacuați – incluzându-i pe cei care sunt victime ale sclaviilor moderne, ca de exemplu în traficul de ființe umane. Și astăzi trebuie repropus mesajul mântuirii cu aceeași atitudine a apostolului neamurilor, ținând cont de diferitele situații sociale și culturale, și de dificultățile deosebite ale fiecăruia, ca urmare a condiției de migrant și de itinerant. Formulez dorința ca fiecare comunitate creștină să poată avea aceeași fervoare apostolică a sfântului Paul care, pentru a vesti tuturor iubirea mântuitoare a Tatălui (Rom 8,15-16; Gal 4,6) ca „să-i câștige pe cât mai mulți la Cristos” (1Cor 9,19), s-a făcut „slab cu cei slabi… totul pentru toți, ca să-i câștige măcar pe unii” (1Cor 9,22). Exemplul lui să fie și pentru noi stimulent de a deveni solidari cu acești frați și surori ai noștri și de a promova, în orice parte a lumii și cu orice mijloc, conviețuirea pașnică dintre etnii, culturi și religii diferite.

Dar care a fost secretul apostolului neamurilor? Zelul misionar și elanul luptătorului, care l-au remarcat, proveneau din faptul că el, „cucerit de Cristos” (Fil 3,12), a rămas așa de intim unit cu el încât se simțea părtaș de însăși viața lui, prin „comuniunea cu suferințele sale” (Fil 3,10; cf. și Rom 8,17; 2Cor 4,8-12; Col 1,24). Aici este izvorul fervorii apostolice a sfântului Paul, care relatează: „Când i-a plăcut lui Dumnezeu, care m-a ales încă din sânul mamei mele și m-a chemat prin harul său, mi l-a descoperit pe Fiul său în mine ca să-l vestesc păgânilor” (Gal 1,15-16; cf. și Rom 15,15-16). Cu Cristos s-a simțit „împreună-răstignit”, așa încât a putut să afirme: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). Și nici o dificultate nu l-a împiedicat să continue în curajoasa sa acțiune evanghelizatoare în orașe cosmopolite ca Roma și Corint care, în acea vreme, erau populate de un mozaic de etnii și de culturi.

Citind Faptele Apostolilor și scrisorile pe care Paul le adresează diferiților destinatari, se observă un model de Biserică neexclusivă, ci deschisă tuturor, formată din credincioși fără deosebire de cultură și de rasă: de fapt, fiecare botezat este mădular viu al unicului trup al lui Cristos. În această optică, solidaritatea fraternă, care se traduce în gesturi zilnice de împărtășire, de coparticipare și de grijă bucuroasă față de alții, capătă o importanță deosebită. Totuși nu e posibilă realizarea acestei dimensiuni de primire fraternă reciprocă, învață tot sfântul Paul, fără disponibilitatea de a asculta și a primi cuvântul predicat și practicat (cf. 1Tes 1,6), cuvânt care-i solicită pe toți la imitarea lui Cristos (cf. Ef 5,1-2) imitându-l pe apostol (cf. 1Cor 11,1). Și de aceea, cu cât comunitatea este mai unită cu Cristos, cu atât devine mai grijulie față de aproapele, alungând judecata, disprețul și scandalul și deschizându-se la primirea reciprocă (cf. Rom 14,1-3; 15,7). Conformați lui Cristos, credincioșii se simt în el „frați”, fii ai aceluiași Tată (Rom 8,14-16; Gal 3,26; 4,6). Această comoară de fraternitate îi face „practicanți ai ospitalității” (Rom 12,13), care este fiica întâi-născută a lui agapé (cf. 1Tim 3,2; 5,20; Tit 1,8; Fm 17).

În felul acesta se realizează promisiunea Domnului: „Eu vă voi primi. Eu vă voi fi tată și voi îmi veți fi fii și fiice” (2Cor 6,17-18). Dacă suntem conștienți de aceasta, cum să nu-i luăm asupra noastră pe cei care, îndeosebi printre refugiați și exilați, se află în condiții dificile și sărace? Cum să nu mergem în întâmpinarea necesităților celui care este de fapt mai slab și lipsit de apărare, marcat de lipsuri și de nesiguranță, marginalizat, adesea exclus din societate? Lor trebuie să li se dea atenție prioritară pentru că, parafrazând un cunoscut text paulin, „Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 1,27-29).

Iubiți frați și surori, Ziua Mondială a Migrantului și Refugiatului, care se va celebra la 18 ianuarie 2009, să fie pentru toți un stimulent de a trăi în mod deplin iubirea fraternă fără nici o deosebire și fără discriminări, având convingerea că este aproapele nostru oricine are nevoie de noi și noi îl putem ajuta (cf. Deus caritas est, nr. 15). Învățătura și exemplul sfântului Paul, umil-mare apostol și migrant, evanghelizator al popoarelor și culturilor, să ne stimuleze să înțelegem că exercitarea carității constituie culmea și sinteza întregii vieți creștine. Porunca iubirii – noi știm bine asta – se alimentează atunci când discipolii lui Cristos participă uniți la masa Euharistiei care este, prin excelență, sacramentul fraternități și al iubirii. Și așa cum Isus în Cenacol a unit darul Euharistiei cu porunca nouă a iubirii fraterne, tot așa „prietenii” lui, mergând pe urmele lui Cristos, care s-a făcut „slujitor” al omenirii, și susținuți de harul lui, nu pot să nu se dedice slujirii reciproce, luându-se unii pe alții asupra lor după cum același sfânt Paul recomandă: „Purtați-vă unii altora povara și astfel veți împlini legea lui Cristos” (Gal 6,2). Numai în felul acesta crește iubirea între credincioși și față de toți (cf. 1Tes 3,12).

Iubiți frați și surori, să nu încetăm să proclamăm și să mărturisim această „veste bună” cu entuziasm, fără frică și economie de energie! În iubire este condensat întregul mesaj evanghelic și discipolii autentici ai lui Cristos se recunosc după iubirea lor reciprocă și după primirea lor față de toți. Să ne dobândească acest dar apostolul Paul și în special Maria, maica primirii și a iubirii. În timp ce invoc ocrotirea divină asupra celor care sunt angajați în ajutorarea migranților și, mai în general, asupra vastei lumi a emigrației, asigur pe fiecare de o amintire constantă în rugăciune și împart tuturor cu iubire binecuvântarea apostolică.

Castel Gandolfo, 24 august 2008

Benedict al XVI-lea