Scrisoarea pastorală cu ocazia Crăciunului 2008
a Înaltpreasfințitului Ioan Robu,
Arhiepiscop Mitropolit de București
În capitolul doi al Evangheliei sale, Sfântul Luca ne dă această știre: „în același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină…”. Păstorii sunt primii care apar și însuflețesc paginile scrise de al treilea evanghelist. De altfel, păstorii sunt deseori întâlniți în lumea biblică. Regele David, înainte de a fi pus în fruntea poporului lui Dumnezeu, fusese păstor și păzea oile chiar în vecinătatea Betleemului. Abel, Moise, Amos au fost păstori.
Dumnezeu însuși este păstorul poporului și se declară ca atare. Și noi cântăm astăzi ca și strămoșii noștri spirituali: „Domnul e păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”. Dumnezeu va fi mereu păstor, chiar și atunci când cei chemați să continue aceeași misiune se vor dovedi nevrednici. „Îngerul le-a spus: Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”.
Pe vremea când s-a născut și a trăit Isus, păstorii erau disprețuiți, pentru că nu cunoșteau legea și nu o respectau, nu țineau practicile religioase obișnuite, nu mergeau la sinagogă în ziua sabatului, nu făceau pelerinaje la templul din Ierusalim, nu sărbătoreau Paștele ca toți ceilalți. Și totuși, acest Dumnezeu, care se naște păstor, îi cheamă înaintea altora. Și nu trebuie să ne mirăm de aceasta. Cristos va fi păstorul care va merge în căutarea oii pierdute. El va fi marele păstor care își va jertfi viața pentru a conduce oile pe calea cea bună; Isus va muri ca păstor care își dă viața pentru oile sale.
Păstorii care ajung la peștera din Betleem sunt vestitorii nașterii aceluia care va fi bunul păstor, adevăratul păstor. „Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alții: Să mergem până la Betleem și să vedem acest Cuvânt care s-a făcut și ce ne-a făcut cunoscut Domnul. Au plecat, deci, în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre acest copil” (Lc 2,15-18). Se pare că Sfântul Luca dorea să sublinieze generozitatea păstorilor: pentru ei turma era totul, era viața lor; și totuși o lasă acolo și merg să-l caute pe Fiul lui Dumnezeu. „Apoi păstorii s-au întors, preamărindu-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit și au văzut, după cum le-a fost spus”. Păstorii de la Betleem sunt primii vestitori ai Evangheliei; ei transmit altora bucuria lor: ei au văzut Copilul Dumnezeiesc. Visul Patriarhilor, al regilor și al profeților, de a-l vedea pe Mesia, s-a împlinit în persoana păstorilor săraci, simpli și disprețuiți.
S-ar putea întâmpla și astăzi la fel ca atunci: cei care îmbracă veșmântul împlinirii tuturor datoriilor de credință să nu-l vadă pe Pruncul Isus, iar harul acestei vederi, harul acestei cunoașteri să-l aibă cei care veghează din cauza sărăciei, a lipsurilor și a suferințelor, păzind turma nevoilor, turma propriilor mizerii, dar având inima gata să asculte glasul îngerilor, chemările cerului, precum spune profetul Isaia: „Și cei din întuneric, și cei din negură, și ochii orbilor vor vedea; și cu veselie se vor bucura săracii de dragul Domnului, iar cei fără nădejde între oameni se vor umple de bucurie” (Is 29, 18-19).
Rodul fiecărui Crăciun ar trebui să fie acesta: când îl primim pe Cristos așa cum l-au primit păstorii, n-ar mai trebui să ne pierdem zelul, fervoarea care izvorăsc din această sărbătoare. Spunea Paul Claudel: „Când îl ai pe Cristos în inimă, ai un prieten care nu te mai lasă să dormi”. La Crăciun ar trebui să fim învăluiți de lumina prezenței lui Cristos și, meditând Nașterea lui Isus descrisă de Sfântul Luca în Evanghelia sa, având în față și figurile păstorilor, să-i întrebăm și noi, așa cum citim în Liturgia Orelor, la antifona de la Laude: „Pe cine ați văzut, păstori? Spuneți! Vestiți-ne: cine s-a arătat pe pământ?” Iar ei ne vor răspunde cu glas de Evanghelie: „L-am văzut pe prunc și corurile de îngeri lăudându-l pe Domnul, Aleluia!”
Întorcându-se la turmele lor, la munca lor, la oboseala tuturor zilelor, păstorii cântau preamărindu-l și lăudându-l pe Dumnezeu. Se schimbă ceva în tine ori de câte ori îl privești pe Dumnezeu, dar mai ales de Crăciun, când te uiți la Isus Om și Dumnezeu cu ochii tăi alături de ochii păstorilor și ai tuturor oamenilor de bunăvoință. Așa ți se mai schimbă sufletul, se transformă inima; și când, venind la biserică, la Sfânta Liturghie de Crăciun, crezi că tu îl vizitezi pe Dumnezeu, el de fapt este deja în tine, mai înainte sosit și poposind în ieslea inimii tale. Adoră-l și roagă-l împreună cu mine, păstorul acestei Arhidieceze, ca să-i binecuvânteze pe toți aceia care, în aceste zile de sărbătoare, merg în spirit spre Betleem, spre Fiul Tatălui veșnic, născut din Fecioara Maria. La această adorație și rugăciune invit toate comunitățile parohiale și călugărești, ca să-i mulțumim lui Dumnezeu că ni l-a dat ca Mântuitor pe Cristos Domnul, căruia să-i fie slavă în vecii vecilor.
Tuturor vă doresc Sărbători Fericite și un An Nou cu sănătate și bucurie!
+ Ioan ROBU,
Arhiepiscop Mitropolit de București
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 18.12.2008
Publicarea pe acest sit: 18.12.2008
Etichete: Crăciun, Pastorale de Crăciun, IPS Ioan Robu