Răspuns privind dubiul cu privire la binecuvântarea unirilor de persoane de acelaşi sex

Responsum al Congregației pentru Doctrina Credinței
la un dubium cu privire la binecuvântarea
unirilor de persoane de același sex
Vatican, 15 martie 2021

LA ÎNTREBAREA PROPUSĂ:

Biserica dispune de puterea de a da binecuvântarea la uniri de persoane de același sex?

SE RĂSPUNDE:

Negativ.

Notă explicativă

În unele medii ecleziale se răspândesc proiecte și propuneri de binecuvântări pentru uniri de persoane de același sex. Adesea, aceste proiecte sunt motivate de o sinceră voință de primire și de însoțire a persoanelor homosexuale, cărora li se propun drumuri de creștere în credință, „pentru ca aceia care manifestă tendința homosexuală să poată avea ajutoarele necesare pentru a înțelege și a realiza pe deplin voința lui Dumnezeu în viața lor”[1].

Pe aceste drumuri, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea, participarea la acțiunile liturgice ecleziale și exercitarea carității pot avea un rol important cu scopul de a susține angajarea de a citi propria istorie și de a adera cu libertate și responsabilitate la propria chemare baptismală, pentru că „Dumnezeu iubește fiecare persoană și așa face Biserica”[2], refuzând orice discriminare nedreaptă.

Printre acțiunile liturgice ale Bisericii au o importanță singulară sacramentaliile, „semne sacre prin care, datorită unei asemănări cu sacramentele, sunt semnificate și, prin puterea de mijlocire a Bisericii, sunt obținute efecte mai ales spirituale. Prin ele, oamenii sunt pregătiți să primească efectul principal al sacramentelor și sunt sfințite diferitele împrejurări ale vieții”[3]. Catehismul Bisericii Catolice specifică, după aceea, că „sacramentaliile nu acordă harul Duhului Sfânt în felul sacramentelor, dar prin rugăciunea Bisericii pregătesc la primirea harului și dispun la cooperarea cu el” (nr. 1670).

La genul sacramentaliilor aparțin binecuvântările, cu care Biserica „îi cheamă pe oameni să-l laude pe Dumnezeu, îi invită să ceară ocrotirea sa, îi îndeamnă să merite, cu sfințenia vieții, milostivirea sa”[4]. În afară de asta, ele, „instituite într-un anumit mod imitând sacramentele, se referă mereu și îndeosebi la efecte spirituale, pe care le obțin prin implorarea Bisericii”[5].

Prin urmare, pentru a fi coerenți cu natura sacramentaliilor, când se invocă o binecuvântare asupra unor relații umane este nevoie ca – în afară de intenția dreaptă a celor care participă – ceea ce este binecuvântat să fie obiectiv și pozitiv orânduit să primească și să exprime harul, în vederea planurilor lui Dumnezeu înscrise în creație și pe deplin revelate de Cristos Domnul. Deci, sunt compatibile cu esența binecuvântării date de Biserică numai acele realități care sunt în sine orânduite să slujească aceste planuri.

Pentru acest motiv, nu este permis să se dea o binecuvântare relațiilor, sau parteneriatelor chiar stabile, care implică o practică sexuală în afara căsătoriei (adică, în afara unirii indisolubile a unui bărbat și a unei femei deschise în sine transmiterii vieții), cum este cazul unirilor între persoanele de același sex[6]. Prezența în aceste relații a elementelor pozitive, care în sine trebuie să fie apreciate și valorizate, nu este oricum în măsură să le justifice și să le facă deci în mod legitim obiect al unei binecuvântări ecleziale, pentru că aceste elemente se află în slujba unei uniri care nu este orânduită la planul Creatorului.

În afară de asta, deoarece binecuvântările asupra persoanelor sunt în relație cu sacramentele, binecuvântarea unirilor homosexuale nu poate să fie considerată permisă, deoarece ar constitui într-un fel o imitare sau o trimitere de analogie cu binecuvântarea nupțială[7], invocată asupra bărbatului și femeii care se unesc în sacramentul Căsătoriei, dat fiind că „nu există niciun fundament pentru a asemăna sau a stabili analogii, nici măcar îndepărtate, între unirile homosexuale și planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie”[8].

Așadar, declarația de ilegitimitate a binecuvântărilor de uniri între persoane de același sex nu este, și nu vrea să fie, o discriminare nedreaptă, cât mai ales să amintească adevărul ritului liturgic și a ceea ce corespunde profund cu esența sacramentaliilor, așa cum le înțelege Biserica.

Comunitatea creștină și păstorii sunt chemați să primească persoanele cu înclinație homosexuală cu respect și delicatețe și vor ști să găsească modalitățile cele mai adecvate, coerente cu învățătura eclezială, pentru a vesti evanghelia în plinătatea sa. Acestea, în același timp, să recunoască apropierea sinceră a Bisericii – care se roagă pentru ei, îi însoțește, împărtășește drumul lor de credință creștină[9] – și să-i primească învățăturile cu disponibilitate sinceră.

Răspunsul la dubium-ul propus nu exclude ca să fie date binecuvântări fiecărei persoane cu înclinație homosexuală[10], care manifestă voința de a trăi în fidelitatea față de planurile revelate ale lui Dumnezeu așa cum sunt propuse de învățătura eclezială, ci declară ilegitimă orice formă de binecuvântare care tinde să recunoască unirile lor. De fapt, în acest caz binecuvântarea ar manifesta intenția nu de a încredința ocrotirii și ajutorului lui Dumnezeu unor persoane singulare, în sensul amintit mai sus, ci de a aproba și a încuraja o alegere și o practică de viață care nu pot să fie recunoscute ca orânduite obiectiv la planurile revelate ale lui Dumnezeu[11].

În același timp, Biserica amintește că Dumnezeu însuși nu încetează să binecuvânteze pe fiecare dintre fiii săi pelerini în această lume, deoarece pentru el „suntem mai importanți decât toate păcatele pe care noi le putem face”[12]. Însă nu binecuvântează nici nu poate să binecuvânteze păcatul: îl binecuvântează pe omul păcătos, pentru ca să recunoască faptul că este parte din planul său de iubire și să se lase schimbat de el. De fapt, el „ne ia așa cum suntem, dar nu ne lasă niciodată așa cum suntem”[13].

Pentru motivele de mai sus, Biserica nu dispune, nici nu poate să dispună, de puterea de a binecuvânta uniri de persoane de același sex în sensul înțeles mai sus.

Suveranul Pontif Francisc, în cursul unei audiențe acordate subsemnatului, secretar al acestei congregații, a fost informat și și-a dat asentimentul pentru publicarea acestui Responsum ad dubium, cu Nota explicativă anexată.

Dată la Roma, din sediul Congregației pentru Doctrina Credinței, la 22 februarie 2021, Sărbătoarea Catedrei Sfântului Apostol Petru.

Cardinal Luis F. Ladaria, S.I.
prefect

✠ Giacomo Morandi
arhiepiscop titular de Cerveteri
secretar

Note:
[1] Francisc, Exortația apostolică post-sinodală Amoris laetitia, nr. 250.
[2] Sinodul Episcopilor, Document final al celei de-a XV-a Adunări Generale Ordinare, nr. 150.
[3] Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția Sacrosanctum Concilium, nr. 60.
[4] Rituale Romanum ex Decreto Sacrosancti Oecumenici Concilii Vaticani II instauratum auctoritate Ioannis Pauli PP. II promulgatum, De benedictionibus, Praenotanda Generalia, nr. 9.
[5] Ibidem, nr. 10.
[6] Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2357.
[7] De fapt, binecuvântarea nupțială trimite la relatarea creației, în care binecuvântarea lui Dumnezeu asupra bărbatului și asupra femeii este în raport cu unirea lor rodnică (cf. Gen 1,28) și cu complementaritatea lor (cf. Gen 2,18-24).
[8] Francisc, Exortația apostolică post-sinodală Amoris laetitia, nr. 251.
[9] Cf. Congregația pentru Doctrina Credinței, Scrisoarea Homosexualitatis problema despre îngrijirea pastorală a persoanelor homosexuale, nr. 15.
[10] De fapt, De benedictionibus prezintă o vastă listă de situații pentru care să se invoce binecuvântarea Domnului.
[11] Cf. Congregația pentru Doctrina Credinței, Scrisoarea Homosexualitatis problema despre îngrijirea pastorală a persoanelor homosexuale, nr. 7.
[12] Francisc, Audiența generală din 2 decembrie 2020, Cateheze despre rugăciune: binecuvântarea.
[13] Ibidem.