Sfinţenia este întotdeauna actuală

Mesaj al Arhiepiscopului Mauro Piacenza,
Secretar al Congregației pentru Cler
adresat preoților în contextul Anului Preoției

Iubiți confrați întru Preoție,

La fericita celebrare a celei de a 150-a aniversări a nașterii la Cer a Sfântului Ioan Maria Vianney (4 august 1859- 2009), îmi este drag să adresez fiecăruia o reînnoită urare pentru un bun An al Preoției!

Parohul din Ars se evidențiază în fața noastră ca o figură eminentă de sfințenie sacerdotală, trăită nu prin caracterul extraordinar al faptelor, ci în fidelitatea cotidiană în exercitarea ministerului; devenit model și „far” pentru Franța începutului de secol al optsprezecelea și pentru Biserica întreagă, din orice timp și loc, el este, pentru fiecare dintre noi, izvor de mângâiere și de speranță, chiar și în mijlocul unor „oboseli” care pot să atingă preoția noastră.

Dedicarea sa totală este stimul pentru dăruirea noastră bucuroasă lui Hristos și fraților, pentru ca ministerul să fie întotdeauna ecou luminos al acelei consacrări din care derivă însuși mandatul apostolic și, în el, întreaga fecunditate pastorală!

Iubirea sa față de Hristos, plină și de afecțiunea cea mai umană și sinceră, să fie pentru noi încurajare la „a ne îndrăgosti” tot mai profund de „Isus al nostru”: să fie El privirea pe care o căutăm dimineața, mângâierea care ne însoțește seara, memoria și tovărășia fiecărei respirații a zilei. A trăi, după exemplul Sfântului Ioan Maria Vianney, ca îndrăgostiți de Domnul, înseamnă a reuși să ținem întotdeauna ridicată tensiunea misionară, devenind progresiv dar în mod real imagini vii ale Bunului Păstor și ale celui care proclamă lumii: „Iată Mielul lui Dumnezeu”.

Reala „răpire” spirituală a Parohului din Ars în timpul celebrării Sfintei Liturghii să fie pentru fiecare dintre noi o invitație explicită la a avea întotdeauna conștiința deplină a marelui dar care a fost încredințat persoanelor noastre: dar care ne face să cântăm cu sfântul Ambrozie: „… Și noi, înălțați la o astfel de demnitate de a consacra Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Hristos, putem spera totul de la Milostivirea Ta!”

Eroica sa dăruire confesionalului, hrănită de un real spirit reparator și alimentată de conștiința de a fi chemat să participe la „înlocuirea vicarială” a unicului Mare Preot, să ne încurajeze la a redescoperi frumusețea și necesitatea, și pentru noi preoții, a celebrării Sacramentului Reconcilierii. Acesta este, o știm bine, un loc de reală contemplare a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în sufletele pe care El le fascinează cu delicatețe, le conduce și le convertește; a se lipsi de un asemenea „spectacol minunat” este o privare ireparabilă și injustă, atât pentru credincioși cât și pentru propriul minister care se hrănește din uimirea care se naște pentru fiecare miracol al libertății omenești care spune „Da!” lui Dumnezeu!

În sfârșit, iubirea filială și încărcată de emoționante atenții ale Sfântului Paroh din Ars pentru Preasfânta Fecioară Maria, căreia nu a ezitat să i se consacre pe sine însuși și întreaga parohie, să ne fie un stimul, în acest An al Preoției și întotdeauna, pentru a lăsa să răsune în inima noastră de preoți, aproape cu încăpățânată fidelitate, acel iată-mă al Mariei: al său „cu totul” și „pentru totdeauna” care constituie unica măsură reală a existenței noastre preoțești.

Sărbătoare frumoasă de Sfântul Ioan Maria Vianney!

+ Mauro Piacenza
Arhiepiscop titular de Vittoriana
Secretar al Congregației pentru Cler

Autor: IPS Mauro Piacenza
Traducător: pr. Cristian A. Sabău
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 04.08.2009
Publicarea pe acest sit: 07.08.2009
Etichete: , , ,

Comentariile sunt închise.