Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor

A XXXIX-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații
Vocația la sfințenie
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocații
21 aprilie 2002

Venerați frați în episcopat, iubiți frați și surori!

1. Vouă tuturor, cei „iubiți de Dumnezeu și sfinți prin vocație, har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos” (Rom 1,7). Aceste cuvinte ale apostolului Paul adresate creștinilor din Roma ne introduc în tema următoarei Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocații: „Vocația la sfințenie”. Sfințenia! Iată harul și scopul oricărui credincios, așa cum stă scris în cartea Leviticului: „Fiți sfinți, pentru că eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (19,2).

În scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte v-am invitat să așezăm „programul pastoral sub semnul sfințeniei”, pentru „a exprima convingerea că, dacă Botezul este o adevărată intrare în sfințenia lui Dumnezeu prin inserarea în Cristos și locuirea Duhului său, ar fi un contrasens mulțumirea cu o viață mediocră, trăită sub semnul unei etici minimaliste și al unei religiozități superficiale… Este momentul de a propune din nou tuturor cu convingere această Ťdimensiune înaltăť a vieții creștine obișnuite: întreaga viață a comunității ecleziale și a familiilor creștine trebuie să ducă în această direcție” (nr. 31).

Misiunea primară a Bisericii este de a-i însoți pe creștini pe calea sfințeniei, pentru ca, luminați de inteligența credinței, să învețe să cunoască și să contemple chipul lui Cristos și să redescopere în el propria autenticitate, identitate și misiune pe care Domnul le încredințează fiecăruia. Astfel ei sunt „zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, având ca piatră unghiulară pe însuși Isus Cristos. Pe această temelie orice construcție se înalță în bună rânduială ca să ajungă un lăcaș sfânt în Domnul” (Ef 2,20-2).

Biserica adună în sine toate vocațiile pe care Dumnezeu le trezește în fiii săi și se configurează ea însăși ca reflexie luminoasă a misterului Preasfintei Treimi. Ca „popor, adunat prin unitatea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt”, ea poartă în sine misterul Tatălui care îi cheamă pe toți să sfințească numele său și să facă voința sa; păstrează misterul Fiului care, trimis de Tatăl pentru a vesti împărăția lui Dumnezeu, îi invită pe toți să-l urmeze; este depozitara misterului Duhului Sfânt care îi consacră pentru misiune pe cei pe care Tatăl i-a ales prin Fiul său Isus Cristos.

Deoarece comunitatea eclezială este locul unde se exprimă toate vocațiile pe care Domnul le-a pus în fiecare, în contextul Zilei Mondiale, care va avea loc la 21 aprilie 2002, în a IV-a duminică a Paștelui, se va desfășura Cel de-al III-lea Congres Continental pentru Vocații la Preoție și la Viața Consacrată în America de Nord. Sunt bucuros să adresez promotorilor și participanților salutul și urările mele de bine și să exprim bucuria mea pentru o inițiativă care abordează una dintre problemele cele mai importante ale Bisericii care este în America și ale noii evanghelizări a continentului. Îi invit pe toți să se roage pentru ca această întâlnire importantă să poată determina o nouă implicare pentru slujirea vocațiilor și un entuziasm mai generos în rândul creștinilor din „lumea nouă”.

2. Biserica este „casa sfințeniei”, iar caritatea lui Cristos, răspândită de Duhul Sfânt, este sufletul acestei case. În ea toți creștinii se ajută reciproc să descopere și să împlinească propria vocație prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin participarea activă la sacramente și prin căutarea constantă a chipului lui Cristos în fiecare frate. Astfel, fiecare, în funcție de darurile proprii, avansează pe calea credinței, menține trează speranța și lucrează prin caritate (cf. Lumen gentium, 41), în timp ce Biserica „revelează și retrăiește infinita bogăție a misterului lui Isus Cristos” (Christifideles laici, 55) și face în așa fel încât sfințenia lui Dumnezeu să intre în fiecare stare și situație de viață, pentru ca toți creștinii să devină lucrători în via Domnului și să clădească trupul lui Cristos.

Dacă fiecare vocație din Biserică este în slujba sfințeniei, unele, precum vocația la preoție și la viața consacrată, sunt în slujba sfințeniei într-un mod cu totul deosebit. Vă invit pe toți să priviți astăzi la aceste vocații, cu o atenție deosebită, intensificând rugăciunea pe care o faceți pentru ele.

Vocația la preoție „este în mod esențial o chemare la sfințenie, în forma care izvorăște din sacramentul Preoției. Sfințenia înseamnă intimitate cu Dumnezeu, înseamnă imitarea lui Cristos, sărac, curat și umil; înseamnă iubire fără rezerve față de suflete și dăruire pentru adevăratul lor bine; înseamnă iubire față de Biserică pentru că este sfântă și ne vrea sfinți, pentru că aceasta este misiunea pe care i-a încredințat-o Cristos” (Pastores dabo vobis, 33). Isus îi cheamă pe apostoli „ca să fie cu el” (Mc 3,14) într-o intimitate privilegiată (cf. Lc 8,1-2; 22,28). Nu doar că îi face părtași la misterele împărăției cerurilor (cf. Mt 31,16-18), dar așteaptă de la ei o fidelitate mai înaltă și conformă cu ministerul apostolic la care îi cheamă. Cere de la ei o sărăcie mai riguroasă (cf. Mt 19,22-23), umilința servitorului care se face ultimul dintre toți (cf. Mt 20,25-27). Cere credință în puterile primite (cf. Mt 17,19-21), rugăciunea și postul ca instrumente eficiente de apostolat (cf. Mc 9,29) și dezinteresul: „În dar ați primit, în dar să dați” (Mt 10,8). De la ei așteaptă prudența unită cu simplitatea și corectitudinea morală (cf. Mt 10,26-28) și abandonarea în brațele providenței (cf. Lc 9,1-3; 19,22-23). Nu trebuie să le lipsească acea conștiință a responsabilităților asumate, în măsura în care sunt administratori ai sacramentelor instituite de Învățătorul și sunt lucrători în via sa (cf. Lc 12,43-48).

Viața consacrată revelează natura profundă a fiecărei vocații creștine la sfințenie și faptul că întreaga Biserică-mireasă tinde către Cristos „mirele său unic”. „Profesiunea sfaturilor evanghelice este profund legată de misterul lui Cristos, căci ea are drept misiune să facă prezentă într-un fel forma de viață pe care a ales-o Cristos, arătând că ea este o valoare absolută și escatologică” (Vita consecrata, 29). Vocațiile la aceste stări de viață sunt daruri prețioase și necesare care atestă faptul că astăzi urmarea lui Cristos cel curat, sărac și ascultător, mărturia primatului absolut al lui Dumnezeu și slujirea omenirii în stilul Mântuitorului reprezintă căi privilegiate către o plinătate de viață spirituală.

Numărul scăzut al candidaților la preoție și la viața consacrată, care se înregistrează în unele contexte actuale, departe de a ne determina să cerem mai puțin și să ne mulțumim cu o formare și o spiritualitate mediocre, trebuie să ne determine mai degrabă să avem o atenție mai mare în ceea ce privește selecționarea și formarea celor care, fiind constituiți ca miniștri și mărturisitori ai lui Cristos, vor fi chemați să confirme cu sfințenia vieții ceea ce vor vesti și vor celebra.

3. Este necesar să se folosească fiecare mijloc pentru ca vocațiile la preoție și la viața consacrată, esențiale pentru viața și sfințenia poporului lui Dumnezeu, să fie permanent în centrul spiritualității, al acțiunii pastorale și al rugăciunii credincioșilor.

Episcopii și preoții să fie primii mărturisitori ai sfințeniei, ai ministerului primit în dar. Cu viața și învățătura să arate bucuria de a-l urma pe Isus, păstorul cel bun, și eficiența înnoitoare a misterului Paștelui său de mântuire. Să facă vizibil, cu exemplul lor, în mod special generațiilor tinere, aventura entuziasmantă rezervată celui care, pe urmele Învățătorului divin, alege să aparțină complet lui Dumnezeu și se oferă pe sine pentru ca fiecare om să poată să aibă viață din plin (cf. In 10,10). Persoanele consacrate, care locuiesc „în însăși inima Bisericii ca element decisiv pentru misiunea ei” (Vita consecrata, 3), să arate că existența lor este solid înrădăcinată în Cristos, că viața călugărească este „casă și școală de comuniune” (Novo millennio ineunte, 43), că în slujirea lor umilă și fidelă pusă în slujba omului pulsează acea „fantezie a carității” (ibid, 50) pe care Duhul Sfânt o menține mereu vie în Biserică. Să nu uităm că în iubirea contemplării, în bucuria de a-i sluji pe ceilalți frați, în castitatea trăită pentru împărăția cerurilor, în dedicarea generoasă pentru propriul minister, constă forța oricărei propuneri vocaționale!

Un rol decisiv pentru viitorul vocațiilor în Biserică sunt chemate să-l joace familiile. Sfințenia iubirii dintre soți, armonia vieții familiale, spiritul de credință cu care se abordează problemele cotidiene ale vieții, deschiderea către ceilalți, mai ales către cei săraci, participarea la viața comunității creștine constituie mediul adecvat pentru ascultarea chemării divine și pentru un răspuns generos care să vină din partea fiilor.

4. „Rugați-l deci pe stăpânul secerișului ca să trimită lucrători în secerișul său” (Mt 9,38; Lc 10,2). Ascultând porunca lui Cristos, fiecare zi mondială se caracterizează ca moment de intensă rugăciune, care implică întreaga comunitate creștină într-o invocare a lui Dumnezeu, necontenită și plină de fervoare, pentru vocații. Cât este de important ca toate comunitățile creștine să devină adevărate școli de rugăciune (cf. Novo millennio ineunte, 33), capabile să educe în spiritul dialogului cu Dumnezeu și să-i formeze pe credincioși ca să se deschidă din ce în ce mai mult către iubirea cu care Tatăl „atât de mult a iubit lumea, încât l-a trimis pe Fiul său unul-născut” (In 3,16)! Rugăciunea cultivată și trăită îi va ajuta să se lase călăuziți de Duhul lui Cristos pentru a colabora la edificarea Bisericii în caritate. În acest context, ucenicul crește în dorința arzătoare ca fiecare om să-l întâlnească pe Cristos și să ajungă la adevărata libertate de fii ai lui Dumnezeu. Această dorință îl va conduce pe credincios, după exemplul dat de Maria, spre a se face disponibil în a pronunța un „da” deplin și generos în fața Domnului care îl cheamă spre a fi slujitor al cuvântului, al sacramentelor și al carității, sau semn vizibil al vieții caste, sărace și ascultătoare a lui Cristos în mijlocul oamenilor din timpurile noastre.

Stăpânul secerișului să dea mereu Bisericii sale vocații sacerdotale și călugărești care să fie sfinte și cât mai numeroase!

Tată sfânt, privește
omenirea întreagă,
care face primii pași
pe drumul celui de-al treilea mileniu.
Viața sa este marcată
destul de puternic
de ură, de violență,
de asuprire,
dar foamea de dreptate,
de adevăr și de har
găsește încă spațiu în inima atâtor oameni,
care așteaptă să-i conduci
la mântuirea
adusă de tine
prin Fiul tău Isus.
Este nevoie de vestitori curajoși
ai evangheliei,
de slujitori generoși ai omenirii
care suferă. Te rugăm trimite
Bisericii tale
preoți sfinți,
care să sfințească poporul tău
cu instrumentele harului tău.
Trimite un număr cât mai mare
de persoane consacrate,
care să arate sfințenia ta
în mijlocul lumii.
Trimite în via ta
lucrători sfinți, care să lucreze
cu ardoarea carității,
ca îndemnați de Duhul tău Sfânt,
să ducă mântuirea lui Cristos
până la marginile îndepărtate
ale pământului. Amin.

Castel Gandolfo, 8 septembrie 2001
Ioan Paul al II-lea