Pastorala de Crăciun a IPS Lucian Mureşan

Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2003
IPS Lucian Mureșan, Arhiepiscop de Alba-Iulia și Făgăraș,
Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice

+ LUCIAN
din mila lui Dumnezeu și grația Scaunului Apostolic al Romei,
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș, Blaj,
și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
har vouă, bucurie și pace de la Isus, Mântuitorul omului,
iar de la Noi arhierească binecuvântare și părintească îmbrățișare.

„Și fără să o fi cunoscut pe ea Iosif,
Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut,
căruia i-a pus numele Isus”
(Mt 1,25).

Preacucernici frați preoți,
Iubiți fii sufletești,

Să înălțăm lui Dumnezeu imnul de mulțumire și de laudă al inimilor noastre pentru că ne-a mai găsit vrednici să sărbătorim și în acest an aniversarul zilei de naștere al dumnezeiescului Său Fiu, Om printre noi oamenii. Liturgia Bisericii este marcată de bucuria nașterii Pruncului așteptat de întreaga zidire, de iubirea pe care Dumnezeu o arată neamului omenesc, pentru „că fiind netrupesc prin fire și Cuvântul însuși, din iubirea de oameni și din bunătatea Tatălui Său s-a arătat nouă, pentru a noastră mântuire, în trup omenesc” (Sfântul Atanasie cel Mare).

Omenirea întreagă, nostalgică după atmosfera paradisului pierdut, dorea și aștepta acele timpuri în care Dumnezeu să fie cu ea (cf Is 8,9), în care „o mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un lăstar din rădăcinile lui va da” (Is 11,1), atunci când conflictele vor înceta, contrarii nu vor mai fi, nici antagonisme, nici moarte, „atunci când lupul va locui laolaltă cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară, vițelul și puiul de leu vor mânca împreună și un copil îi va paște… pruncul de la sân se va juca în culcușul viperei și în vizuina șarpelui otrăvitor copilul abia înțărcat își va întinde mâna” (Is 11,6 și 8). „Atunci” în împărăția Fiului lui Dumnezeu întrupat, adusă pe pământ în noaptea nașterii Sale! Acestei împărății ne învrednicim, noi oamenii, de peste două mii de ani, și tot nu am învățat aproape nimic din dovezile de iubire pe care Dumnezeu ni le-a arătat nouă! Nu avem dreptul să mai amânăm și să mai nesocotim timpul pe care Dumnezeu l-a împlinit!

Iubiții mei,

Să intrăm cu toții, în mod tainic, în staulul din Betleem, pentru a vedea pe Pruncul Isus, care s-a născut. Vom zări, alături de El, pe Neprihănita Fecioară și Mamă, Maria, și pe Dreptul Iosif. Așa i-a asociat Domnul, după veșnicia planului iubirii Sale, pentru ca atunci când Vestea cea Bună suprima distanța imensă dintre cer și pământ, prin Cel ce lua trup omenesc, să-i găsească pregătiți: „Trimis a fost îngerul Gavriil de la Dumnezeu… la o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria” (Lc 1,26-27). Iată cerul coborât pe pământ, iată lucrul lui Dumnezeu cu oamenii: Sfânta Familie din Nazaret. Biserica, păstrătoare fidelă a rânduielilor primite de sus, îi sărbătorește pe cei trei membri ai Familiei sfinte, în trei zile ale Crăciunului: în prima zi de Crăciun, pe Isus care s-a născut; în a doua zi, pe Maria, Mama care L-a născut, iar în duminica de după Crăciun, pe Iosif care i-a ocrotit.

Isus, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a venit în lume printr-o naștere minunată. Fiu al Tatălui ceresc, născut din Acesta mai înainte de toți vecii, fără mamă, la timpul plinit se naște dintr-o fecioară curată, fără tată. „Într-adevăr – spune Sfântul Leon cel Mare – Fiul lui Dumnezeu, la plinirea timpurilor, hotărâtă în profunzimea de nepătruns a planului dumnezeiesc, și-a asumat natura neamului omenesc pentru a-l reconcilia cu Creatorul său și astfel, diavolul, inventatorul morții, să fie învins prin aceeași natură pe care o învinsese”.

Maria este cea aleasă și pregătită de Dumnezeu pentru a fi cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Sublimă demnitate! „Frumusețea unui poem sau a unei simfonii nu constă numai în faptul că poetul sau muzicianul a scris fără greșeală. Taina frumuseții se află înlăuntrul poeziei sau a simfoniei. Curăția Mariei nu este numai o simplă scutire de rău și de efectele și influențele lui. A nu fi atins de corupție este un beneficiu imens, un privilegiu inestimabil. Însă curăția adevărată este ceva cu mult mai mult. Ea are în sine o forță interioară, ceva ce se opune corupției. Ce este acel ceva? Este prezența lui Dumnezeu, unirea cu El”. Maria este Preacurata! Cu ea, omenirea își regăsește întreaga strălucire a nobleței neprihănite, își regăsește vechea frumusețe.

Iosif este bărbatul drept, pe care Dumnezeu l-a ales de soț al Sfintei Fecioare Maria, Mama lui Dumnezeu. El este slujitorul credincios și prudent, căruia Dumnezeu i-a încredințat „sarcina” Sfintei Familii. El a vegheat ca un tată asupra Fiului lui Dumnezeu născut din Maria; este cel care pătrunde în taina lui Dumnezeu cu omul, prin ascultare și credință.

Iată Sfânta Familie din Nazaret, școala unde începem să înțelegem viața lui Isus!

La 5 ianuarie 1964, papa Paul al VI-lea vizita Nazaretul. În discursul ținut acolo, el descifrează din taina Familiei sfinte din Nazaret. „Aici învățăm mai întâi să privim, să ascultăm, să medităm și să pătrundem semnificația atât de profundă și de tainică a acestei manifestări atât de simple, atât de umile, atât de frumoase a Fiului lui Dumnezeu; aici învățăm metoda care ne va permite să cunoaștem mai ușor cine este Cristos; aici, în această școală, înțelegem cu siguranță de ce este necesară o disciplină spirituală pentru cel care vrea să urmeze învățătura Evangheliei și dorește să devină ucenicul lui Cristos; aici se învață adevărata știință a vieții!” La casa din Nazaret se mai deprinde spiritul meditației, al tăcerii, al studiului, al ordinii vieții interioare, al rugăciunii. Ce necesare sunt pentru noi toate acestea, când atâta agitație, multă gălăgie, strigăte, zgomote și stres obosesc viața noastră și o fac, deseori, insuportabilă.

La casa tâmplarului din Nazaret se mai învață disciplina muncii; a muncii demne și cinstite, care cere răsplata cuvenită pentru prestarea ei; a acelei munci și osteneli care devine rugăciune, neavând în vedere numai valoarea și profitul economic.

Dar mai ales, în casa Familiei din Nazaret se înțelege și se învață modul de a trăi în familie. „Nazaretul să ne amintească ce este familia, ce este comuniunea iubirii, frumusețea ei austeră și simplă, caracterul ei sacru și inviolabil; să ne arate cât este de plăcută educația în familie, educație pe care nimic nu o poate înlocui, să ne învețe funcția ei naturală în ordinea socială”.

Dragi fii sufletești,

S-au împlinit, la 22 octombrie, douăzeci de ani de când Sfântul Scaun a prezentat Carta drepturilor familiei, Biserica Catolică fiind conștientă că binele persoanei, al societății și al Bisericii însăși trece prin viața de familie. Biserica a rămas pe aceeași poziție în ceea ce privește „misterul” omului și „misterul” familiei.

Omul zilelor noastre nu trebuie să se dea bătut în fața unei culturi care, în timp ce îl exaltă, îi fură demnitatea sa umană și îl tratează ca pe un instrument, ca pe un obiect, cu ajutorul conspirativ al atâtor parlamente sau guverne și cu presiuni și ambiguități de orice factură. Omul zilelor noastre este același om creat de Dumnezeu și chemat la asemănare cu El; omul zilelor noastre este omul răscumpărat cu prețul sângelui Mielului lui Dumnezeu, născut în staulul Betleemului.

Nici familia zilelor noastre nu trebuie să se dea bătută, chiar dacă ea este văzută ca o negare a libertății soților, ca un loc al sclaviei femeii, iar vocația ei maternă ca o condamnare apăsătoare; copiii fiind considerați ca o grea povară, stabilitatea și fidelitatea dragostei conjugale ca o himeră și nu ca un bine fundamental pentru om și societate. În fața acestor denaturate tendințe Biserica ne pune mereu în față Misterul Întrupării, misterul Familiei din Nazaret. Adevărul despre om se descoperă plenar în lumina misterului Cuvântului întrupat. De aceea omul trebuie să se deschidă spre Cristos. Iar acest Cristos ni se prezintă în chipul unui drăgălaș prunc, tocmai pentru a provoca sensibilitățile inimilor și manifestările dragostei.

Este adevărat că raționalismul modern nu mai suportă misterul, taina. Iar Crăciunul este o taină, omul este o taină, familia este o taină. Raționalismul și consumismul nu acceptă misterul omului, bărbat și femeie, nici nu este dispus să recunoască faptul că întregul mister al omului este descoperit în Isus Cristos. În fața unor asemenea stări, Biserica nu se dezice de învățătura Întemeietorului ei, nici de spiritul Familiei din Nazaret.

„Familii, deveniți ceea ce sunteți!” strigă pentru Europa și întreaga lume Ioan Paul al II-lea. „Voi sunteți expresia vie a iubirii lui Dumnezeu: într-adevăr, aveți misiunea de a păstra, de a descoperi și de a comunica dragostea; ca reflectare vie și participare reală la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și a iubirii lui Cristos Domnul pentru Biserică, Mireasa Sa. Voi sunteți sanctuarul vieții: locul în care viața, dar al lui Dumnezeu, poate fi primită și ocrotită corespunzător împotriva multiplelor atacuri la care este expusă și se poate dezvolta conform exigențelor unei autentice creșteri umane. Voi sunteți temelia societății, fiind locul primar al „umanizării” persoanei și al vieții civile, model pentru instaurarea relațiilor sociale trăite în iubire și solidaritate. Fiți voi înșivă martori credibili ai Evangheliei speranței! Pentru că voi sunteți gaudium et spes, bucurie și speranță” (Ecclesia in Europa, 94).

Sărbătorim, dragii mei, întromenirea Iubirii. Această Iubire trebuie proclamată și trăită. Această Iubire trebuie instaurată în inimile oamenilor, în familii, în rânduielile statelor și în programele guvernelor și parlamentelor. Iar această Iubire are un singur nume: Isus Cristos, unicul Domn și Mântuitor!

Pe acest Isus noi L-am ales dintre miile de alte propuneri ale lumii; pe acest Isus noi vrem să-L slujim și să-L iubim cu prețul oricărei jertfe; în acest Isus noi credem, la oricâte avalanșe de noi ideologii ar trebui să asistăm. Dorim să rămânem tari și statornici în credință, așa cum ne-au fost înaintașii, pe care i-am sărbătorit și-n acest al 150-lea an de la restaurarea Provinciei noastre mitropolitane. Dorim să fim mărturisitori autentici ai adevărurilor de credință, așa precum a fost episcopul Ioan Suciu, de care ne-am adus aminte în acest al 50-lea an de la martiriul său.

Marie, Mamă Preacurată și Iosife preadrepte, primiți-ne și pe noi în staulul transformat în palat regal, cald și luminos, prin prezența în el a Celui ce este Soarele dreptății și Răsăritul cel de sus, cu păcatele și virtuțile noastre, cu dragostea noastră nedeplină, dar nefățarnică, cu credința noastră firavă și cu speranța că primim și de data aceasta daruri multe și speciale.

Cu același colind, veșnic vechi și veșnic nou, vin în fiecare familie a Bisericii noastre, vin la fiecare dintre cei ce sunt singuri, bolnavi, lipsiți, privați de libertate, înstrăinați de locurile natale și de cei dragi, pentru a-l cânta împreună cu bucuria pe care au avut-o Maria și Iosif, îngerii și păstorii, toți creștinii celor două milenii de mărturie, lui Isus, Cel ce s-a preamărit.

Al vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit

Dată în Reședința Mitropolitană din Blaj,
la marea sărbătoare a Nașterii Domnului, 25 decembrie 2003