Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de încheiere a celei de-a VII-a
Întâlniri Mondiale a Familiilor din Milano
duminică, 3 iunie 2012
Venerați Frați,
distinse Autorități,
iubiți frați și surori!
Este un mare moment de bucurie și de comuniune cel pe care îl trăim în această dimineață, celebrând Jertfa euharistică. O mare adunare, reunită cu Succesorul lui Petru, formată din credincioși proveniți din multe națiuni. Ea oferă o imagine sugestivă a Bisericii, una și universală, întemeiată de Cristos și rod al acelei misiuni, pe care, cum am ascultat în Evanghelie, Isus a încredințat-o Apostolilor Săi: să meargă și să facă ucenici din toate națiunile, „botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28,18-19). Salut cu afecțiune și recunoștință pe Cardinalul Angelo Scola, Arhiepiscop de Milano, și pe Cardinalul Ennio Antonelli, președintele Consiliului Pontifical pentru Familie, principalii autori ai acestei a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, precum și pe colaboratorii lor, pe Episcopii auxiliari de Milano și pe toți ceilalți înalți prelați. Sunt bucuros să salut toate autoritățile prezente. Iar îmbrățișarea mea călduroasă merge astăzi mai ales spre voi, dragi familii! Mulțumesc pentru participarea voastră!
În cea de-a doua lectură, Apostolul Paul ne-a amintit că în Botez l-am primit pe Sfântul Duh, cel care ne unește cu Cristos ca frați și ne relaționează cu Tatăl ca fii, astfel că putem striga: „Abbà! Tată!” (cf. Rom 8,15.17). În acel moment ne-a fost dăruit un vlăstar de viață nouă, dumnezeiască, spre a-l face să crească până la împlinirea definitivă în slava cerească; am devenit membri ai Bisericii, familia lui Dumnezeu, „sacrarium Trinitatis” – o definește Sfântul Ambroziu -, „popor care – cum învață Conciliul al II-lea din Vatican – își are originea unității sale din unitatea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt” (Constituția dogmatică Lumen gentium, 4). Solemnitatea liturgică a Preasfintei Treimi, pe care o celebrăm astăzi, ne invită să contemplăm acest mister, dar ne îndeamnă și la angajarea la a trăi comuniunea cu Dumnezeu și între noi după modelul celei trinitare. Suntem chemați să primim și să transmitem în mod armonios adevărurile de credință; să trăim iubirea reciprocă și față de toți, împărtășind bucurii și suferințe, învățând să cerem și să acordăm iertarea, valorizând diferitele carisme sub conducerea Păstorilor. Într-un cuvânt, ne este încredințată sarcina de a zidi comunități bisericești care să fie din ce în ce mai mult familii, capabile să reflecte frumusețea Sfintei Treimi și să evanghelizeze nu numai cu cuvântul, dar aș spune prin „iradiere”, cu forța iubirii trăite.
Chemată să fie imaginea lui Dumnezeu Unul în Trei Persoane nu este numai Biserica, dar și familia, întemeiată pe căsătoria dintre bărbat și femeie. La început, de fapt, „Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat: bărbat și femeie i-a creat. Și i-a binecuvântat Dumnezeu. Dumnezeu le-a zis: «Fiți rodnici, înmulțiți-vă»” (Gen 1,27-28). Dumnezeu a creat ființa umană bărbat și femeie, cu demnități egale, dar și cu caracteristici proprii și complementare, pentru ca cei doi să fie dar unul pentru celălalt, să se valorifice reciproc și să realizeze o comunitate de iubire și de viață. Iubirea este ceea ce face din persoana umană imaginea autentică a Preasfintei Treimi, imagine a lui Dumnezeu. Dragi soți, în trăirea căsătoriei voi nu vă dăruiți ceva sau o anumită activitate, ci viața întreagă. Și dragostea voastră este rodnică, mai întâi, pentru voi înșivă, pentru că doriți și realizați binele unul celuilalt, experimentând bucuria de a primi și de a da. Este rodnică, apoi, în procrearea, generoasă și responsabilă, a copiilor, în grija plină de zel pentru ei și în educația atentă și înțeleaptă. Este rodnică, în sfârșit, pentru societate, pentru că trăirea familială este prima și de neînlocuită școală a virtuților sociale, cum ar fi respectul față de persoane, gratuitatea, încrederea, responsabilitatea, solidaritatea, cooperarea. Dragi soți, aveți grijă de copiii voștri și, într-o lume dominată de tehnologie, transmiteți-le, cu seninătate și încredere, rațiunea de a trăi, forța credinței, propunându-le obiective înalte și susținându-i în slăbiciuni. Dar și voi, copiilor, să știți să păstrați întotdeauna un raport de profundă afecțiune și de grijă plină de zel față de părinții voștri, și chiar relațiile între frați și surori să fie oportunități pentru a crește în dragoste.
Planul lui Dumnezeu pentru cuplul uman găsește împlinirea sa în Isus Cristos, care a ridicat căsătoria la demnitatea de Sacrament. Dragi soți, printr-un dar special al Duhului Sfânt, Cristos vă face să participați la dragostea sa conjugală, făcându-vă semn al iubirii sale pentru Biserică: o iubire fidelă și totală. Dacă veți ști să primiți acest dar, reînnoind zilnic, cu credință, „da-ul” vostru, cu tăria care vine din harul Sacramentului, și familia voastră va trăi din iubirea lui Dumnezeu, după modelul Sfintei Familii de la Nazaret. Dragi familii, cereți deseori, în rugăciune, ajutorul Fecioarei Maria și al Sfântului Iosif, pentru ca să vă învețe să primiți iubirea lui Dumnezeu așa cum ei au primit-o. Vocația voastră nu este ușoară de trăit, mai ales astăzi, dar vocația iubirii este o realitate minunată, este singura forță care poate cu adevărat transforma cosmosul, lumea. Înaintea voastră aveți mărturia atâtor familii, care arată căile pentru a crește în iubire: păstrarea unui raport constant cu Dumnezeu și participarea la viața eclezială, cultivarea dialogului, respectarea punctului de vedere al celuilalt, promptitudine la slujire, răbdare cu defectele celuilalt, a ști să ierți și să ceri iertare, depășirea cu inteligență și umilință a eventualelor conflicte, concordarea cu orientările educative, deschiderea spre alte familii, atenția față de cei săraci, responsabilitatea în societatea civilă. Sunt toate elemente care zidesc familia. Trăiți-le cu curaj, fiind siguri că, în măsura în care, cu sprijinul harului divin, veți trăi dragostea reciprocă și față de toți, veți deveni o Evanghelie vie, o adevărată Biserică domestică (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Familiaris consortio, 49). Un cuvânt aș vrea să îl dedic și credincioșilor care, deși împărtășind învățăturile Bisericii despre familie, sunt marcați de experiențe dureroase de faliment și de separare. Să știți că Papa și Biserica vă susțin în truda voastră. Vă încurajez să rămâneți uniți cu comunitățile voastre, în timp ce sper ca diecezele să întreprindă inițiative adecvate de primire și de apropiere.
În Cartea Genezei, Dumnezeu încredințează cuplului uman creația sa, pentru ca să o păzească, să o cultive, să o îndrume în conformitate cu planul său (cf. 1,27-28; 2,15). În această indicație a Sfintei Scripturi putem citi sarcina bărbatului și a femeii de a colabora cu Dumnezeu pentru a transforma lumea, prin intermediul muncii, științei și al tehnologiei. Bărbatul și femeia sunt imagine a lui Dumnezeu și în această lucrare prețioasă pe care trebuie să o împlinească cu aceeași iubire a Creatorului. Noi vedem că, în teoriile economice moderne, prevalează deseori o concepție utilitaristă a muncii, a producției și a comerțului. Planul lui Dumnezeu și experiența însăși arată însă că nu este logica unilaterală a utilului propriu și a profitului maxim cea care poate concura la o dezvoltare armonioasă, la binele familiei și la zidirea unei societăți juste, pentru că poartă cu sine o concurență exacerbată, puternice inegalități, degradare a ambientului, întrecere pentru consum, lipsuri în familie. De asemenea, mentalitatea utilitaristă tindă să se extindă și la relațiile interpersonale și de familie, reducându-le la convergențe precare de interese individuale și subminând soliditatea structurii sociale.
Un ultim element. Omul, ca imagine a lui Dumnezeu, este chemat și la odihnă și la sărbătoare. Relatarea creației se încheie cu aceste cuvinte: „Și a împlinit Dumnezeu în ziua a șaptea lucrarea pe care o făcuse. Și s-a odihnit în ziua a șaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse. Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o” (Gen 2,2-3). Pentru noi, creștinii, ziua de sărbătoare este Duminica, ziua Domnului, Paștele săptămânal. Este ziua Bisericii, adunarea convocată de Domnul în jurul mesei Cuvântului și a Jertfei Euharistice, cum facem noi astăzi, pentru a ne hrăni cu El, pentru a intra în iubirea Sa și a trăi din iubirea Sa. Este ziua omului și a valorilor sale: ospitalitate, prietenie, solidaritate, cultură, contact cu natura, joc, sport. Este ziua familiei, în care se trăiește împreună sensul sărbătorii, al întâlnirii, al împărtășirii, și în participarea la Sfânta Liturghie. Dragi familii, în ciuda ritmului rapid al timpului nostru, nu pierdeți sensul zilei Domnului! Este ca și oaza în care să ne oprim pentru a savura bucuria întâlnirii și potoli setea de Dumnezeu.
Familia, munca, sărbătoarea: trei daruri ale lui Dumnezeu, trei dimensiuni ale existenței noastre care trebuie să găsească un echilibru armonios. Este important să armonizăm timpii muncii și cerințele familiei, profesia și paternitatea și maternitatea, munca și sărbătoarea, pentru a zidi societăți cu chip uman. În aceasta, dând mereu întâietate logicii lui „a fi” în comparație cu „a avea”: prima zidește, a doua sfârșește prin a distruge. Trebuie să ne educăm pentru a crede, înainte de toate în familie, în iubirea autentică, cea care vine de la Dumnezeu și ne unește cu El și tocmai prin aceasta „ne transformă într-un «noi», care trece dincolo de diviziunile noastre și ne face să devenim una, până când, la sfârșit, Dumnezeu va fi «totul în toți» (1Cor 15,28)” (Papa Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Deus caritas est, 18). Amin.