Predica Papei la Epifania Domnului

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
în Solemnitatea Epifaniei Domnului
Vatican, 6 ianuarie 2014

„Lumen requirunt lumine”. Această expresie sugestivă dintr-un imn liturgic de la Epifanie se referă la experiența magilor: urmând o lumină, ei caută lumina. Steaua apărută pe cer aprinde în mintea lor și în inima lor o lumină care îi determină la căutarea marii Lumini a lui Cristos. Magii urmează cu fidelitate lumina aceea care îi pătrunde interior și îl întâlnesc pe Domnul.

În acest parcurs al magilor din Răsărit este simbolizat destinul fiecărui om: viața noastră este un drum, iluminați de luminile care luminează drumul, pentru a găsi plinătatea adevărului și a iubirii, pe care noi creștinii o recunoaștem în Isus, lumina lumii. Și fiecare om, asemenea magilor, are la dispoziție două mari „cărți” din care să scoată semnele pentru a se orienta în pelerinaj: cartea creației și cartea Sfintelor Scripturi. Important este să fim atenți, să veghem, să îl ascultăm pe Dumnezeu care vorbește. Așa cum spune psalmul, referindu-se la Legea Domnului: „Făclie pentru pașii mei este cuvântul Tău, / lumină pe cărările mele” (Ps 119,105). În special a asculta Evanghelia, a o citi, a o medita și a ne-o însuși ca hrană spirituală ne permit să îl întâlnim pe Isus viu, să avem experiență cu El și cu iubirea Sa.

Prima lectură face să răsune, prin gura profetului Isaia, apelul lui Dumnezeu adresat Ierusalimului: „Ridică-te, îmbracă-te în lumină!” (60,1). Ierusalimul este chemat să fie cetate a luminii, care reflectă asupra lumii lumina lui Dumnezeu și îi ajută pe oameni să meargă pe căile Sale. Aceasta este vocația și misiunea poporului lui Dumnezeu în lume. Însă Ierusalimul poate să nu împlinească această chemare a Domnului. Evanghelia ne spune că magii, când au ajuns la Ierusalim, au pierdut pentru puțin timp vederea stelei. Nu o mai vedeau. Îndeosebi, lumina Sa este absentă în palatul regelui Irod: locuința aceea este întunecată, acolo domnește întunericul, neîncrederea, frica, invidia. De fapt, Irod se arată suspicios și îngrijorat din cauza nașterii unui fragil Prunc, pe care îl simte ca pe un rival. În realitate, Isus nu a venit să îl doboare pe el, sărman manechin, ci pe principele acestei lumi! Totuși, regele și consilierii săi simt cum se zdruncină temeliile puterii lor, se tem că sunt răsturnate regulile jocului, sunt demascate aparențele. O întreagă lume zidită pe dominare, pe succes, pe avere, pe corupție, este pusă în criză de un Prunc! Și Irod ajunge până acolo încât să ucidă pruncii. „Tu ucizi pruncii în trup pentru că frica te ucide în inimă” – scrie Sfântul Quodvultdeus (Disc. 2 despre Simbol: PL 40, 665). Așa este: îi era frică și din cauza acestei frici este înnebunit.

Magii au știut să depășească acest periculos moment de întuneric la Irod pentru că au crezut în Scripturi, în cuvântul profeților care indica în Betleem locul nașterii lui Mesia. Astfel au scăpat de nădușeala nopții lumii, au reluat drumul spre Betleem și acolo au văzut din nou steaua și Evanghelia spune că au simțit „o bucurie foarte mare” (Mt 2,10). Steaua aceea care nu se vedea în întunericul mondenității acelui palat.

Un aspect al luminii care ne conduce pe drumul credinței este și această sfântă „viclenie”. Este vorba de acea istețime spirituală care ne permite să recunoaștem pericolele și să le evităm. Magii au știut să folosească această lumină de „viclenie” atunci când, pe drum de întoarcere, au decis să nu treacă pe la palatul întunecat al lui Irod, ci să parcurgă un alt drum. Acești înțelepți veniți din Răsărit ne învață cum să nu cădem în cursele întunericului și cum să ne apărăm de obscuritatea care încearcă să învăluie viața noastră. Ei, cu această sfântă „viclenie” au păzit credința. Și noi trebuie să păzim credința. A o păzi de acel întuneric. Dar, uneori, și un întuneric travestit în lumină! Pentru că diavolul, spune Sfântul Paul, se îmbracă precum un înger de lumină, uneori. Și aici este necesară sfânta „viclenie”, pentru a păzi credința, a o păzi de cântările sirenelor, care îți spun: „Uite, astăzi trebuie să facem aceasta, cealaltă…” Însă credința este un har, este un dar. Nouă ne revine să o păzim cu această sfântă „viclenie”, cu rugăciunea, cu iubirea, cu caritatea. Trebuie să primim în inima noastră lumina lui Dumnezeu și, în același timp, să cultivăm acea viclenie spirituală care știe să conjuge simplitatea și viclenia, așa cum le cere Isus discipolilor: „Fiți înțelepți ca șerpii și simpli ca porumbeii” (Mt 10,16).

În sărbătoarea Epifaniei, în care amintim manifestarea lui Isus omenirii prin chipul unui prunc, îi simțim alături de noi pe magi, ca înțelepți însoțitori de drum. Exemplul lor ne ajută să ne ridicăm privirea spre stea și să urmăm marile dorințe ale inimii noastre. Ne învață să nu ne mulțumim cu o viață mediocră, cu „mica importanță”, ci să ne lăsăm mereu fascinați de ceea ce este bun, adevărat, frumos…, de Dumnezeu, care este toate acestea în mod mereu mai mare! Și ne învață să nu ne lăsăm înșelați de aparențe, de ceea ce pentru lume este mare, înțelept, puternic. Nu trebuie să ne oprim acolo. Este necesar să păzim credința. În acest timp este atât de important acest lucru: să păzim credința. Trebuie să mergem dincolo, dincolo de întuneric, dincolo de fascinația sirenelor, dincolo de mondenitate, dincolo de atâtea modernități care există astăzi, să mergem spre Betleem, acolo unde, în simplitatea unei case din periferie, între o mamă și un tată plini de iubire și de credință, strălucește Soarele răsărit din înălțime, Regele universului. După exemplul magilor, cu luminile noastre mici, să căutăm Lumina și să păzim credința. Așa să fie!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.01.2013
Publicarea pe acest sit: 06.01.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns