Discursul Papei la întâlnirea cu catecumenii la încheierea Anului Credinţei

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu catecumenii
la încheierea Anului Credinței
sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Dragi catecumeni,

Acest moment conclusiv al Anului Credinței vă are aici adunați, cu cateheții și rudele voastre, reprezentând și atâția alți bărbați și femei care, în diferite părți ale lumii, fac același parcurs al vostru de credință. În mod spiritual suntem în legătură în acest moment. Veniți din multe țări diferite, din tradiții culturale și experiențe diferite. Și totuși, în această seară simțim că avem atâtea lucruri în comun între noi. Mai ales avem unul: dorința de Dumnezeu. Această dorință este evocată de cuvintele psalmistului: „Cum dorește cerbul izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu pe tine, Dumnezeule! Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu; când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu?” (Ps 42,2-3). Cât de important este a menține vie această dorință, această tânjire de a-l întâlni pe Domnul și de a avea experiență cu El, a avea experiența iubirii sale, a avea experiența milostivirii sale! Dacă dispare setea de Dumnezeul cel viu, credința riscă să devină rutinară, riscă să se stingă, ca un foc care nu este însuflețit. Riscă să devină „râncedă”, fără sens.

Relatarea din Evanghelie (cf. In 1,35-42) ni l-a arătat pe Ioan Botezătorul care îl indică discipolilor săi pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu. Doi dintre ei îl urmează pe Învățătorul și apoi, la rândul lor, devin „mediatori” care permit altora să-l întâlnească pe Domnul, să-l cunoască și să-l urmeze. Există trei moment în această relatare care amintesc de experiența catecumenatului. În primul rând este ascultarea. Cei doi discipoli au ascultat mărturia lui Ioan Botezătorul. Și voi, dragi catecumeni, i-ați ascultat pe cei care v-au vorbit despre Isus și v-au propus să-l urmați, devenind discipolii săi prin intermediul Botezului. În tumultul atâtor glasuri care răsună în jurul nostru și înlăuntrul nostru, voi ați ascultat și ați primit glasul care vi-l indica pe Isus ca unicul care poate da sens deplin vieții noastre.

Al doilea moment este întâlnirea. Cei doi discipoli îl întâlnesc pe Învățătorul și rămân cu El. După ce l-au întâlnit, simt imediat ceva nou în inima lor: exigența de a transmite bucuria lor și celorlalți, pentru ca și ei să-l poată întâlni. De fapt, Andrei îl întâlnește pe fratele său Simon și îl conduce la Isus. Cât de bine ne face să contemplăm această scenă! Ne amintește că Dumnezeu nu ne-a creat pentru a fi singuri, închiși în noi înșine, ci pentru a putea să-l întâlnim pe El și pentru a ne deschide la întâlnirea cu alții. Dumnezeu cel dintâi vine spre fiecare dintre noi; și acest lucru este minunat! El ne vine în întâmpinare! În Biblie, Dumnezeu apare mereu ca acela care ia inițiativa întâlnirii cu omul: El e cel care-l caută pe om și de obicei îl caută chiar în timp ce omul are experiența amară și tragică de a-l trăda pe Dumnezeu și de a fugi de El. Dumnezeu nu așteaptă să-l caute: îl caută imediat. Tatăl nostru este un căutător răbdător! El ne precede și ne așteaptă mereu. Nu încetează să ne aștepte, nu se îndepărtează de la noi, ci are răbdarea de a aștepta momentul favorabil al întâlnirii cu fiecare dintre noi. Și atunci când are loc întâlnirea, nu este niciodată o întâlnire grăbită, pentru că Dumnezeu dorește să rămână îndelung cu noi pentru a ne susține, pentru a ne consola, pentru a ne dărui bucuria sa. Dumnezeu se grăbește să ne întâlnească, dar nu se grăbește niciodată să ne părăsească. Rămâne cu noi. Așa cum noi tânjim după El și îl dorim, tot așa și El dorește să stea cu noi, pentru că noi îi aparținem Lui, suntem ai Lui, suntem creaturile sale. Și El, putem să spunem, este însetat de noi, vrea să ne întâlnească. Dumnezeul nostru este însetat de noi. Și aceasta este inima lui Dumnezeu. Este frumos să auzim asta.

Ultima parte a relatării este a merge. Cei doi discipoli merg spre Isus și apoi parcurg o bucată de drum împreună cu El. Este o învățătură importantă pentru noi toți. Credința este un drum cu Isus. Amintiți-vă mereu de asta: credința înseamnă a merge cu Isus; și este un drum care durează toată viața. La sfârșit va fi întâlnirea definitivă. Desigur, în unele momente din acest drum ne simțim obosiți și încurcați. Însă credința ne dă certitudinea prezenței constante a lui Isus în orice situație, chiar și cea mai dureroasă sau dificilă de înțeles. Suntem chemați să mergem pentru a intra tot mai mult înlăuntrul misterului iubirii lui Dumnezeu, care ne depășește și ne permite să trăim cu seninătate și speranță.

Dragi catecumeni, astăzi voi începeți drumul catecumenatului. Vă doresc să-l parcurgeți cu bucurie, fiind siguri de sprijinul întregii Biserici, care privește la voi cu atâta încredere. Maria, discipola perfectă, vă însoțește: este frumos s-o simțim ca Mama noastră în credință! Vă invit să păstrați entuziasmul primului moment care v-a făcut să deschideți ochii la lumina credinței; să vă amintiți, asemenea discipolului iubit, ziua, ora în care pentru prima dată ați rămas cu Isus, ați simțit privirea sa asupra voastră. A nu uita niciodată această privire a lui Isus asupra ta, asupra ta, asupra ta… A nu uita niciodată această privire! Este o privire de iubire. Și astfel veți fi mereu siguri de iubirea fidelă a Domnului. El este fidel. Și fiți siguri: El nu vă va trăda niciodată!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.11.2013
Publicarea pe acest sit: 24.11.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns