Audienţa generală de miercuri

Despre Isus
miercuri 17 aprilie 2013

S-a suit la cer, șade la dreapta Tatălui

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În Crez găsim afirmația că Isus „s-a suit la cer, șade la dreapta Tatălui”. Viața pământească a lui Isus culmină cu evenimentul Înălțării, adică atunci când El trece din această lume la Tatăl și este înălțat la dreapta Sa. Care este semnificația acestui eveniment? Care sunt consecințele pentru viața noastră? Ce înseamnă a-l contempla pe Isus așezat la dreapta Tatălui? Asupra acestui lucru să ne lăsăm conduși de evanghelistul Luca.

Pornim de la momentul în care Isus decide să întreprindă ultimul Său pelerinaj la Ierusalim. Sfântul Luca notează: „Când s-au împlinit zilele înălțării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim” (Luca 9,51). În timp ce „urcă” la Cetatea sfântă, unde se va împlini „exodul” său din această viață, Isus vede deja ținta, Cerul, dar știe bine că drumul care duce din nou la gloria Tatălui trece prin Cruce, prin ascultarea față de planul divin de iubire față de omenire. Catehismul Bisericii Catolice afirmă că „înălțarea pe cruce semnifică și vestește înălțarea la cer” (nr. 662). Și pentru noi trebuie să fie clar, în viața noastră creștină, că intrarea în gloria lui Dumnezeu cere fidelitatea zilnică față de voința Sa, chiar și atunci când cere sacrificiu, cere uneori să schimbăm programele noastre. Înălțarea lui Isus a avut loc în mod concret pe Muntele Măslinilor, aproape de locul unde se retrăsese în rugăciune înainte de pătimire pentru a rămâne în profundă unire cu Tatăl: încă o dată vedem că rugăciunea ne dăruiește harul de a trăi fideli față de proiectul lui Dumnezeu.

La sfârșitul Evangheliei sale, Sfântul Luca relatează evenimentul Înălțării în mod foarte sintetic. Isus i-a condus pe discipoli „spre Betania și, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, s-a îndepărtat de ei și a fost ridicat la cer. Iar ei, adorându-l, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare și stăteau tot timpul în templu, binecuvântându-l pe Dumnezeu” (24,50-53); așa spune Sfântul Luca. Aș vrea să notez două elemente din relatare. Înainte de toate, în timpul Înălțării, Isus împlinește gestul sacerdotal al binecuvântării și cu siguranță discipolii exprimă credința lor prin prosternare, îngenunchează înclinându-și capul. Acesta este un prim punct important: Isus este unicul și veșnicul Preot care cu pătimirea Sa a străbătut moartea și mormântul și a înviat și s-a înălțat la cer; este la Dumnezeu Tatăl, unde mijlocește pentru totdeauna în favoarea noastră (cf. Evrei 9,24).

Așa cum afirmă Sfântul Ioan în Prima Scrisoare, El este avocatul nostru: ce frumos este să auzim aceasta! Când unul este chemat de judecător sau merge la proces, primul lucru pe care îl face este să caute un avocat pentru ca să îl apere. Noi avem unul, care ne apără mereu, ne apără de cursele diavolului, ne apără de noi înșine, de păcatele noastre! Preaiubiți frați și surori, avem acest avocat: să nu ne fie frică să mergem la El ca să îi cerem iertare, să cerem binecuvântare, să cerem milostivire! El ne iartă mereu, este avocatul nostru: ne apără mereu! Nu uitați asta! Înălțarea lui Isus la cer ne face cunoscută așadar această realitate așa de mângâietoare pentru drumul nostru: în Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, umanitatea noastră a fost dusă la Dumnezeu; El ne-a deschis trecerea; El este precum un cap de coardă atunci când se escaladează un munte, care a ajuns în vârf și ne atrage la Sine conducându-ne la Dumnezeu. Dacă îi încredințăm Lui viața noastră, dacă ne lăsăm conduși de El, suntem siguri că ne aflăm în mâini sigure, în mâna Mântuitorului nostru, a avocatului nostru.

Un al doilea element: Sfântul Luca prezintă că Apostolii, după ce l-au văzut pe Isus înălțându-se la cer, s-au întors la Ierusalim „cu bucurie mare”. Acest lucru ni se pare puțin straniu. În general atunci când suntem separați de rudele noastre, de prietenii noștri, printr-o plecare definitivă și mai ales din cauza morții, există în noi o tristețe naturală, pentru că nu vom mai vedea fața lor, nu vom mai asculta glasul lor, nu ne vom mai putea bucura de afectul lor, de prezența lor. În schimb evanghelistul subliniază bucuria profundă a Apostolilor. Cum așa? Tocmai pentru că ei, cu privirea credinței, înțeleg că, deși este sustras din ochii lor, Isus rămâne pentru totdeauna cu ei, nu îi abandonează și, în gloria Tatălui, îi susține, îi călăuzește și mijlocește pentru ei.

Sfântul Luca relatează faptul Înălțării și la începutul Faptelor Apostolilor, pentru a sublinia că acest eveniment este ca inelul care agață și leagă viața pământească a lui Isus la cea a Bisericii. Aici Sfântul Luca face aluzie și la norul care îl sustrage pe Isus din vederea Apostolilor, care rămân să îl contemple pe Cristos care se înalță spre Dumnezeu (cf. Fapte 1,9-10). Intervin atunci doi bărbați în haine albe, ce îi invită să nu rămână nemișcați privind cerul, ci să hrănească viața lor și mărturia lor cu certitudinea că Isus se va întoarce în același mod în care l-au văzut înălțându-se la cer (cf. Fapte 1,10-11). Este tocmai invitația de a porni de la contemplarea Domniei lui Cristos, pentru a avea de la El forța de a duce și a mărturisi Evanghelia în viața de fiecare zi: a contempla și a acționa, ora et labora – cum învață Sfântul Benedict, ambele sunt necesare în viața noastră de creștini.

Iubiți frați și surori, Înălțarea nu indică absența lui Isus, ci ne spune că El este viu în mijlocul nostru în mod nou; nu mai este într-un loc precis din lume așa cum era înainte de Înălțare; acum este în domnia lui Dumnezeu, prezent în orice spațiu și timp, aproape de fiecare dintre noi. În viața noastră nu suntem niciodată singuri: avem acest avocat care ne așteaptă, care ne apără. Nu suntem niciodată singuri: Domnul răstignit și înviat ne conduce; cu noi sunt atâția frați și surori care în tăcere și în ascuns, în viața lor de familie și de muncă, în problemele și dificultățile lor, în bucuriile și speranțele lor, trăiesc zilnic credință și duc lumii, împreună cu noi, domnia iubirii lui Dumnezeu, în Cristos Isus înviat, înălțat la cer, avocat pentru noi. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.04.2013
Publicarea pe acest sit: 17.04.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns