Tineri din Europa în schimbare. Şcoala credinţei

CONSILIUM CONFERENTIARUM EPISCOPORUM EUROPAE (CCEE)

Mesajul Final
al celui de-al X-lea Simpzion al Episcopilor din Europa
24-28 aprilie 2002, Roma

„Scriu vouă, părinților, pentru că l-ați cunoscut pe cel care este încă dintru începuturi.
V-am scris vouă, tinerilor, pentru că sunteți puternici, iar cuvântul lui
Dumnezeu sălășluiește în voi și l-ați biruit pe cel rău” (1 In 2,13-14).

1. Cel de-al X-lea Simpozion al Episcopilor europeni cu tema „Tineri din Europa în schimbare. Școala credinței” (Roma, 24-28 aprilie 2002) a fost pentru noi toți, Păstori și tineri participanți, un eveniment plin de har și comuniune fraternă.

1. Scopul întâlnirii era de a identifica, împreună cu tinerii, posibilități noi și concrete precum și căi de evanghelizare și de inculturare a credinței pe Continentul nostru, pentru ca toate țările Europei, regenerând propriile rădăcini creștine, să poată construi împreună o ‘casă comună’ de la Est la Vest, bazată pe credința în Hristos și pe promovarea adevăratei demnități și libertăți a fiecărei persoane.

2. Europa, în aceste ultime decenii, trece printr-o schimbare profundă care privește obiceiurile, valorile și tradițiile culturale și religioase. Legat de acestea, tinerii sunt primii care se dovedesc sensibili și implicați. Din acest motiv am dorit să înfruntăm această realitate complexă, cu aceeași privire pozitivă și plină de perspectivele tinerilor, pornind de la problemele, așteptările și încercările lor în ceea ce privește Biserica, credința creștină și societatea în care trăiesc. Metoda ‘școlii’ a caracterizat Simpozionul. Episcopii și tinerii catolici și de alte Confesiuni creștine s-au ascultat, și-au vorbit, s-au rugat împreună și tot împreună și-au reînnoit sarcina lor de a vesti Evanghelia în diversitatea rolurilor și responsabilității lor. Am ajuns la convingerea că, sub acțiunea Spiritului Sfânt, pe această cale s-a purces deja, iar tinerii sunt într-un oarecare fel avangărzile, „santinelele dimineții” care ne vestesc startul promițător.
3. Ceea ce ne-a inspirat și susținut a fost acel Duc in altum pe care Sfântul Părinte a vrut să ni-l reamintească în audiența sa, în care și-a reluat invitația de a deveni conștienți de problemele adesea dureroase care lovesc Continentul nostru și totodată încrezători în prezența Celui Viu care pășește alături de noi în istorie. Papei Ioan Paul al II-lea, tenace evanghelizator al continentului european, îi exprimăm întreaga noastră recunoștință și fidelitate creativă.

2. Animați de Spirit și considerând acest timp ca timpul pe care Dumnezeu ni l-a oferit pentru a trăi bucuria Evangheliei și pentru a o mărturisi în fața celorlalți, am parcurs un drum de căutare și de schimburi de experiențe.

1. O lectură sapiențială a condiției tinerilor de azi, în Europa, într-un context mai amplu al postmodernismului, cere ca și cale prioritară realizarea întâlnirilor personale cu Isus, ca fiind cel ce dăruiește omului posibilitatea regăsirii identității sale în aceeași măsură ca și cea a lui Dumnezeu, experimentarea susținătorului indispensabil al comunității de credință, a prieteniei și a carității, de a dispune de păstori capabili de primire, de ascultare, de propunere, de însoțire.
2. Acestea duc la proiectarea propunerilor formative concrete care, ținând cont de terenul diferit, propriu tinerilor, nu se traduc prin discursuri generice, ci prin itinerare personale, deci diferențiate, evanghelic autentice în modul de transmitere a adevărului Veștii celei Bune tinerilor, fără a simplifica nimic, adesea ” împotriva curentului”, însă atenți împreună la redarea transparentă a aceluiași stil al lui Isus, îndreptat spre descoperirea misterului paternității lui Dumnezeu in cotidian.
3. Din păcate, se întâmplă ca Biserica, locul natural al acestei întâlniri cu Hristos, să fie simțită de mulți tineri, ca distantă, străină, puțin credibilă, incapabilă de a vorbi omului din timpurile noastre. Există o nevoie puternică de comunități creștine (parohii, instituții religioase, mișcări, alte realități ecleziastice) în care să se experimenteze relații umane genuine, bogate în comuniune și prietenie, dar care să fie capabile de a face o propunere de credință la un nivel mai înalt, mai exigentă din punct de vedere calitativ, mai profundă din punct de vedere spiritual, păstrând însă strâns legat mesajul lor de trăirea personală și de așteptările mai radicale ale inimii omenești. Tinerii nu devin doar beneficiarii mesajului, ci și cei care își anunță vocația de a deveni ei înșiși protagoniștii misiunii către tineri și către orice alte persoane. Contribuția lor azi este de remarcat ca un bine necesar și de neschimbat pentru evanghelizarea Europei.
4. Menționăm, în sfârșit, cu satisfacție interioară, alte aspecte importante izvorâte din desfășurarea Simpozionului: multele si feluritele experiențe de comunicare a Evangheliei, tinerilor și împreună cu tinerii în Europa și în lume, trăirea ecumenică cu participarea membrilor comunităților creștine, atenția îndreptată spre dureroasa situație a Continentului African, climatul de comuniune, rugăciune, schimb de daruri. A fost o adevărată experiență eclezială, care a avut în centru Euharistia zilnică, o cordială prezență în discuțiile informale, o rezonanță notabilă în vizitele făcute comunităților romane, primitoare și generoase, conform tradiției lor.

3. Din Simpozion au reieșit puncte comune, particulare, pe care le propunem ca motive de reflexie ulterioară și implicare concretă.

1. Noua frontieră a evanghelizării în Europa trece printr-o nouă conștiință misionară, având curajul și creativitatea inițiativelor concrete. Suntem convinși de contribuția noastră, în măsură decisivă, la libertatea religioasă – baza civilizației continentului nostru – la formele de primire și de respect datorate oricărei persoane, mărturisind întâlnirea noastră cu Cuvântul Vieții, Hristos Domnul, și fiind capabil să conștientizăm speranța care se găsește în noi (cf. 1 Pt. 3,15).

   Conștienți de acestea, am identificat unele medii privilegiate ale implicării misionare, căi sigure spre sfințenie:

   1. doar o comunitate complet misionară va putea face credibilă și semnificativă mărturisirea Evangheliei în societate, fapt pentru care formarea misionară devine criteriu al aceleiași identități a creștinilor;
   2. învățăm să devenim misionari „făcând misiune” în concretul vieții proprii (la lucru, studiu, timp liber, …), intervenind ca și creștini în alegerile culturale, economice, sociale, politice, astăzi europene, cu o competență și acțiune indispensabilă.
   3. Dumnezeu ne cere curajul de a înfrunta adevărurile creștine importante, uitate sau rău exprimate, precum și inițierea creștină și sacramentul confirmării, o înțelegere adevărata și eliberatoare a sexualității și castității creștine, rolul educator al familiei, harul sacramentului reconcilierii și al iertării…
   4. la școala lui Isus este necesară formarea creștină prin diverse căi ( școli ale credinței), pentru a întâlni persoana acolo unde se găsește, în dezolare, în aparenta indiferență, în problematizare, în bucuria credinței trăite…
   5. suntem chemați în mod insistent să realizăm o imagine nouă a comunității creștine credibilă și vie, unde să se găsească în largul lor adevărul, iertarea dușmanului, dialogul ecumenic, dăruirea gratuită de sine și în vocațiile cele mai responsalibilizatoare (precum sacerdoțiul și viața consacrată), slujirea săracilor și a celor slabi, apărarea vieții încă din primul moment al conceperii sale naturale, implicarea pentru dreptatea, pacea și vegherea a tot ceea ce este creat.

2. „Evanghelizarea tinerilor și încredințarea noastră în evanghelizarea lor” devine o reciprocitate care corespunde unei Biserici-comuniune așa cum este numită de Conciliul Vatican II.

   Providența lui Dumnezeu cheamă astăzi Bisericile din Europa să considere tinerii creștini nu doar ca un sector sau un obiect specific al pastorației tinerilor, ci și să-i recunoască și să-i primească precum darul lui Hristos făcut Bisericii Sale în întreaga Sa misiune, discutând cu ei situații, probleme și realizând împreună programe și inițiative. Acestea cer un salt calitativ, o adevărată și proprie convertire pastorală. Ajutorul în formare, stabilirea în comun a formelor de ascultare, de dialog, de întâlnire, de inițiativă, reprezintă de aceea îndeplinirea voinței lui Dumnezeu.

3. În final, ca Episcopi, ne simțim chemați de cele ce ne-au spus și cerut tinerii prezenți la Simpozion. Tinerii doresc Episcopi și sacerdoți care să-i considere nu numai speranțele viitorului, ci și o resursă prezentă și actuală a Bisericii, pe care să se poată conta acum și imediat. Ei cer să găsească timpul adecvat de întâlnire și dialog, valorificînd și calea epistolară, împărtășind împreună problemele, cercetările, experiențele, cu inima și cu inteligența, propunând clar Evanghelia și, împreună, ajutîndu-I să o trăiască. Tinerii cer, în sfârșit, să fie primii martori ai Evangheliei și ai bunătății lui Isus, plini de credință și speranță în El.

Roma, 28 aprilie 2002