Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Vesperele celebrate în Bazilica San Gregorio al Celio
în prezența Primatului Bisericii Anglicane
sâmbătă, 10 martie 2012
Excelența Voastră,
Venerați Frați,
Dragi călugări și călugărițe camaldolenzi,
Iubiți frați și surori!
Este pentru mine motiv de mare bucurie să fiu aici astăzi în această Bazilică a Sfântului Grigore de la Celio pentru celebrarea solemnă de seară în comemorarea Trecerii Sfântului Grigore cel Mare. Cu voi, iubiți frați și surori din Familia camaldolenză, aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru cei o mie de ani de la fondarea Sfântului Schit de Camaldoli din partea sfântului Romuald. Mă bucur mult de prezența, în această împrejurare deosebită, a Excelenței Sale Dr. Rowan Williams, Arhiepiscop de Canterbury. Dumneavoastră, iubit Frate întru Cristos, și fiecăruia dintre voi, dragi călugări și călugărițe, și tuturor celor prezenți le adresez salutul meu cordial.
Am ascultat două texte din sfântul Paul. Primul, luat din A doua Scrisoare către Corinteni, este în mod deosebit în sintonie cu timpul liturgic pe care îl trăim: Postul Mare. De fapt, el conține îndemnul Apostolului de a profita de momentul favorabil pentru a primi harul lui Dumnezeu. Momentul favorabil este desigur acela în care Isus Cristos a venit să ne reveleze și să ne dăruiască iubirea lui Dumnezeu față de noi, cu Întruparea, Pătimirea, Moartea și Învierea sa. „Ziua mântuirii” este acea realitate pe care sfântul Paul o numește în alt loc „plinirea timpurilor”, momentul în care Dumnezeu întrupându-se intră în mod cu totul singular în timp și îl umple cu harul său. Așadar nouă ne revine să primim acest dar, care este Isus însuși: Persoana sa, Cuvântul său, Duhul său Sfânt. În afară de asta, tot în prima lectură pe care am ascultat-o sfântul Paul ne vorbește și despre el însuși și despre apostolatul său: cum el se străduiește să fie fidel față de Dumnezeu în slujirea sa, pentru ca ea să fie într-adevăr eficace și să nu fie în schimb obstacol pentru credință. Aceste cuvinte ne fac să ne gândim la sfântul Grigore cel Mare, la mărturia luminoasă pe care a dat-o poporului din Roma și întregii Biserici cu o slujire ireproșabilă și plină de zel pentru Evanghelie. Într-adevăr se poate aplica și lui Grigore ceea ce Paul a scris despre sine: harul lui Dumnezeu în el nu a fost zadarnic (cf. 1Cor 15,10). În realitate, acesta este secretul pentru viața fiecăruia dintre noi: a primi harul lui Dumnezeu și a colabora cu toată inima și cu toate puterile la acțiunea sa. Acesta este și secretul bucuriei adevărate și al păcii profunde.
A doua lectură era luată în schimb din Scrisoarea către Coloseni. Sunt cuvintele – mereu așa de emoționante datorită suflului lor spiritual și pastoral – pe care Apostolul le adresează membrilor acelei comunități pentru a-i forma conform Evangheliei, pentru ca orice fac, „în cuvinte și fapte, toate să fie în numele Domnului Isus” (Col 3,17). „Fiți desăvârșiți” spusese Învățătorul discipolilor săi; și acum Apostolul îndeamnă să se trăiască după această măsură înaltă a vieții creștine care este sfințenia. Poate să facă asta pentru că frații cărora li se adresează sunt „aleși de Dumnezeu, sfinți și iubiți”. Și aici la baza a toate este harul lui Dumnezeu, este darul chemării, misterul întâlnirii cu Isus viu. Însă acest har cere răspunsul celor botezați: cere angajarea de a se îmbrăca în sentimentele lui Cristos: duioșia, bunătatea, umilința, blândețea, generozitatea, iertarea reciprocă și mai presus de toate, ca sinteză și încoronare, agape, iubirea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin Isus și pe care Duhul Sfânt a revărsat-o în inimile noastre. Și pentru ne îmbrăca în Cristos este necesar ca să locuiască între noi și în noi Cuvântul său cu toată bogăția sa și din belșug. Într-un climat de constantă aducere de mulțumire, comunitatea creștină se hrănește din Cuvânt și face să se înalțe către Dumnezeu, ca o cântare de laudă, Cuvântul pe care El însuși ni l-a dăruit. Și orice acțiune, orice gest, orice slujire, este îndeplinită în cadrul acestei relații profunde cu Dumnezeu, în mișcarea interioară a iubirii trinitare care coboară spre noi și se înalță din nou spre Dumnezeu, mișcare care în celebrarea Jertfei euharistice își are forma sa cea mai înaltă.
Acest Cuvânt luminează și circumstanțele fericite care ne-au adunat astăzi, în numele sfântului Grigore cel Mare. Grație fidelității și bunăvoinței Domnului, Congregația Călugărilor Camaldolenzi din Ordinul Sfântului Benedict a putut să parcurgă o mie de ani de istorie, hrănindu-se zilnic din Cuvântul lui Dumnezeu și din Euharistie, așa cum i-a învățat fondatorul lor sfântul Romuald, conform lui „triplex bonum” al singurătății, al vieții în comun și al evanghelizării. Figuri exemplare de bărbați și femei ai lui Dumnezeu, ca sfântul Petru Damiani, Grațian – autorul lui Decretum – sfântul Bruno de Querfurt și cei Cinci Frați martiri, Rudolf I și al II-lea, Fericita Gherardesca, Fericita Ioana de la Bagno și Fericitul Paul Giustiniani; oameni de știință și de artă ca Fratele Mauro Cosmograful, Lorenzo Monaco, Ambrogio Traversari, Pietro Delfino și Guido Grandi; istorici iluștri ca Autorii de Anale Camaldolenzi Giovanni Benedetto Mittarelli și Anselmo Constadoni; Păstori zeloși ai Bisericii, între care se evidențiază Papa Grigore al XVI-lea, au arătat orizonturile și marea rodnicie a tradiției camaldolenze.
Fiecare fază a istoriei lungi a camaldolenzilor a avut martori fideli ai Evangheliei, nu numai în tăcerea ascunderii și a singurătății și în viața comună împărtășită cu frații, ci și în slujirea umilă și generoasă față de toți. Deosebit de rodnică a fost primirea oferită de hanurile camaldolenze. În timpurile umanismului florentin, zidurile de la Camaldoli au primi vestitele disputationes, la care participau mari umaniști cum ar fi Marsilio Ficino și Cristoforo Landino; în anii dramatici ai celui de-al doilea război mondial, aceleași mănăstiri au mijlocit nașterea vestitului „Cod de la Camaldoli”, unul din izvoarele cele mai semnificative ale Constituției Republicii Italiene. Nu au fost mai puțin rodnici anii Conciliului al II-lea din Vatican, în timpul cărora s-au format printre camaldolenzi personalități de mare valoare, care au îmbogățit Congregația și Biserica și au promovat noi elanuri și pătrunderi în Statele Unite ale Americii, în Tanzania, în India și în Brazilia. În toate acestea, era garanție de rodnicie sprijinul călugărilor și călugărițelor care însoțeau noile fundații cu rugăciunea constantă, trăită în adâncul „închisorii” lor, uneori până la eroism.
La 17 septembrie 1993, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, întâlnindu-i pe călugări în Sfântul Schit de la Camaldoli, comenta tema iminentului lor Capitlu General, „A alege speranța, a alege viitorul”, cu acest cuvinte: „A alege speranța și viitorul înseamnă, în ultimă analiză, a-l alege pe Dumnezeu… Înseamnă a-l alege pe Cristos, speranță a oricărui om”. Și adăuga: „Asta se întâmplă îndeosebi în acea formă de viață pe care însuși Dumnezeu a trezit-o în Biserică inspirându-l pe sfântul Romuald să întemeieze Familia benedictină de la Camaldoli, cu complementaritatea caracteristică de Schit și Mănăstire, viață solitară și viață cenobitică între ele coordonate”. Fericitul meu Predecesor a subliniat de asemenea că „a-l alege pe Dumnezeu înseamnă și a cultiva cu umilință și cu răbdare – acceptând timpii lui Dumnezeu – dialogul ecumenic și dialogul interreligios”, pornind mereu de la fidelitatea față de carisma originară primită de la sfântul Romuald și transmisă printr-o tradiție milenară și pluriformă.
Încurajați de vizita și de cuvintele Succesorului lui Petru, voi călugări și călugărițe camaldolenzi ați continuat drumul vostru căutând mereu din nou echilibrul just între spiritul eremitic și cel cenobitic, între exigența de a vă dedica în întregime lui Dumnezeu în singurătate și aceea de a vă susține în rugăciunea comună și aceea de a-i primi pe frați pentru ca să poată lua din izvoarele vieții spirituale și să judece evenimentele din lume cu o conștiință într-adevăr evanghelică. Astfel voi căutați să obțineți acea perfecta caritas pe care sfântul Grigore cel Mare o considera punctul de sosire al oricărei manifestări a credinței, angajare care are confirmare în motoul stemei voastre: „Ego Vobis, Vos Mihi”, sinteză a formulei de alianță dintre Dumnezeu și poporul său și izvor de vitalitate perenă a carismei voastre.
Mănăstirea „Sfântul Grigore la Celio” este contextul roman în care celebrăm mileniul lui Camaldoli împreună cu Excelența Sa Arhiepiscopul de Canterbury care, împreună cu noi, recunoaște această Mănăstire ca loc nativ al legăturii dintre creștinismul din ținuturile britanice și Biserica Romei. Celebrarea de astăzi este așadar marcată de un profund caracter ecumenic care, așa cum știm, face parte de acum din spiritul camaldolenz contemporan. Această Mănăstire camaldolenză romană a dezvoltat cu Canterbury și Comunitatea Anglicană, mai ales după Conciliul al II-lea din Vatican, legături de acum tradiționale. Pentru a treia oară astăzi Episcopul de Roma îl întâlnește pe Arhiepiscopul de Canterbury în casa sfântului Grigore cel Mare. Și este corect ca să fie așa, pentru că tocmai din această mănăstire Papa Grigore l-a ales pe Augustin și pe cei patruzeci de călugări ai săi pentru a-i trimite să ducă Evanghelia printre englezi, cu peste o mie patru sute de ani în urmă. Prezența constantă a călugărilor în acest loc, și pentru timp așa de îndelungat, este deja în ea însăși mărturie a fidelității lui Dumnezeu față de Biserica sa, pe care suntem fericiți să o proclamăm lumii întregi. Semnul pe care împreună îl vom pune în fața sfântului altar unde Grigore însuși celebra Jertfa euharistică, ne dorim ca să rămână nu numai ca amintire a întâlnirii noastre fraterne, ci și ca stimulent pentru toți credincioșii, catolici și anglicani, pentru ca, vizitând la Roma mormintele glorioase ale sfinților apostoli și martiri, să-și reînnoiască și angajamentul de a se ruga în mod constant și de a lucra pentru unitate, pentru a trăi pe deplin după acel „ut unum sint” pe care Isus l-a adresat Tatălui.
Această dorință profundă, pe care avem bucuria să o împărtășim, o încredințăm mijlocirii cerești a sfântului Grigore cel Mare și a sfântului Romuald. Amin.