Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrarea Vesperelor și a Te Deum-ului
de mulțumire pentru sfârșitul anului
Bazilica San Pietro, duminică, 31 decembrie 2017
„Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său” (Gal 4,4). Această celebrare de seară respiră atmosfera plinătății timpului. Nu pentru că suntem în ultima seară din anul solar, dimpotrivă, ci pentru că credința ne face să contemplăm și să simțim că Isus Cristos, Cuvânt făcut trup, a dat plinătate timpului lumii și istoriei umane.
„Născut din femeie” (v. 4). Prima care a experimentat acest sentiment al plinătății dăruite de prezența lui Isus a fost chiar „femeia” din care el s-a „născut”. Mama Fiului întrupat, Mamă a lui Dumnezeu. Prin ea, ca să spunem așa, a apărut plinătatea timpului: prin inima sa umilă și plină de credință, prin trupul său în întregime impregnat de Duh Sfânt.
De la ea Biserica a moștenit și moștenește încontinuu această percepție interioară a plinătății, care alimentează un sentiment de recunoștință, ca unic răspuns uman demn de darul imens al lui Dumnezeu. O recunoștință mistuitoare care, pornind de la contemplarea acelui Prunc înfășat în scutece și pus într-o iesle, se extinde la tot și la toți, la lumea întreagă. Este un „mulțumesc” care reflectă harul; nu vine de la noi, ci de la el; nu vine de la eu, ci de la Dumnezeu, și implică eu-l și noi-ul.
În această atmosferă creată de Duhul Sfânt, noi înălțăm către Dumnezeu aducerea de mulțumire pentru anul care se apropie de sfârșit, recunoscând că tot binele este dar al său.
Și acest timp al anului 2017, pe care Dumnezeu ni l-a dăruit integru și sănătos, noi, umanii, l-am irosit și l-am rănit în atâtea moduri cu fapte de moarte, cu minciuni și nedreptăți. Războaiele sunt semnul flagrant al acestui orgoliu recidivist și absurd. Dar sunt așa și toate micile și marile ofense aduse vieții, adevărului, fraternității, care provoacă multiple forme de degradare umană, socială și ambientală. Pentru toate acestea vrem și trebuie să ne asumăm responsabilitatea noastră în fața lui Dumnezeu, a fraților și a creației.
Dar în această seară prevalează harul lui Isus și reflexia sa în Maria. Și de aceea prevalează recunoștința, pe care, ca episcop de Roma, o simt în suflet gândindu-mă la oamenii care trăiesc cu inimă deschisă în acest oraș.
Am un sentiment de simpatie și de recunoștință față de toate acele persoane care în fiecare zi contribuie cu gesturi concrete mici, dar prețioase, pentru binele Romei: încearcă să-și facă datoria cât mai bine, se mișcă în trafic cu criteriu și prudență, respectă locurile publice și semnalează lucrurile care nu merg, sunt atenți față de persoanele bătrâne sau aflate în dificultate, și așa mai departe. Acestea și alte mii de comportamente exprimă concret iubirea față de oraș. Fără discursuri, fără publicitate, dar cu un stil de educație civică practicată în cotidian. Și astfel cooperează în tăcere la binele comun.
La fel simt în mine o mare stimă față de părinți, învățători și toți educatorii care, tot cu acest stil, încearcă să-i formeze pe copii și pe tineri la simțul civic, la o etică a responsabilității, educându-i să se simtă parte, să se îngrijească, să se intereseze de realitatea care-i înconjoară.
Aceste persoane, deși nu apar la știri, sunt cea mai mare parte a oamenilor care trăiesc la Roma. Și între ei nu puțini se află în condiții de lipsuri economice; și totuși nu se plâng, nici nu nutresc resentimente sau supărări, ci se străduiesc să facă în fiecare zi partea lor pentru a îmbunătăți un pic lucrurile.
Astăzi, în aducerea de mulțumire lui Dumnezeu, vă invit să exprimăm și recunoștința față de acești artizani ai binelui comun, care iubesc orașul lor nu prin cuvinte ci prin fapte.
Documente pe teme asemănătoare: